Istoric
Numele bisericii poate fi interpretat Sfânta Ințelepciune și mai este numit în versiune greacă-bizantină ''Αγια Σοφια / Hagia Sophia''. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este oricum o glorie a geniului constructiv uman.Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. după cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Atatürk.
Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin I-ul cel Mare în anul 325 e.N pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis, pe ''acropolisul'' vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n și desemnarea locașului ca reședință episcopală a Constantinopol-ului. In anul 404 e.N biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. In anul 415 e.N, împăratul Theodosius al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite ''Nika'', din anul 532 e.N, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Justinian I-ul. După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet, sub comanda cărora au lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.N, Justinian a putut exclama: ''Glorie Dumnezeului care m-a ajutat săm săvârșesc o astfel de lucrare! Solomon te-am învins!''
După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.N, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea s-a încredințat nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.
Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin I-ul cel Mare în anul 325 e.N pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis, pe ''acropolisul'' vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n și desemnarea locașului ca reședință episcopală a Constantinopol-ului. In anul 404 e.N biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. In anul 415 e.N, împăratul Theodosius al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite ''Nika'', din anul 532 e.N, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Justinian I-ul. După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet, sub comanda cărora au lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.N, Justinian a putut exclama: ''Glorie Dumnezeului care m-a ajutat săm săvârșesc o astfel de lucrare! Solomon te-am învins!''
După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.N, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea s-a încredințat nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.
In anul 859 biserica a suferit un puternic incediu distrugător, iar Sub domnia împăratului Vasile I-ul, un alt cutremur a prăvălit partea de apus a edificiului, la 9 februarie 869. Reparația s-a executat rapid, în anul uemător, 870, deoarece imperiul era într-o perioadă de înflorire.
Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricăciuni încât s-a gândit închiderea ei definitivă. Restaurarea a durat până în anul 994, revenind arhitectului Tridates.
In fatidicul an 1204, Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii creștini apuseni participanți la Cruciada a IV-a. Jaful a durat trei zile, timp în care locașul a fost golit de icoane prțioase încadrate de aur, argint și pietre prețioase, de candelabre din argint și aur, de cruci încrustate și ele cu pietre prețioase și de alte relicve rare.
Intre anii 1204-1261, ocupanții apuseni ai Constantinopol-ului au transformat Sf\nta Sofia în catedrală catolică, dar după izgonirea lor împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologos a restaurant biserica și i-a redat atributul de catedrală patriarhală ortodoxă. Foarte curând, în 1317, împăratul Andronic al II-lea Paleologos a dispus întărirea bisericii cu contraforturile de la nord-est și sud-vest.
Cutremurul din 1348 a provocat o nouă prăbușire a a părții de răsărit a cupolei, iar restaurare s-a realizat din colectă publică, deoarece imperiul intrase deja în declin abrupt. Toate relatările din sec. al 15-lea, cu câteva decenii înaintea prăbușirii Impriului Bizantin, vorbesc de o stare de întrținere jalnică a bisericii, în concordanță cu decăderea generală.
In primele decenii de ocupație otomană locașul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decorație creștină de mosaic și frescă, dar la începutul sec al 16-lea acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii patru minarete în cele patru colțuri. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimile două Selim al II-lea în sec. al 16-lea, prin arhitectulturc cel mai valoros, Sinan. In anul 1573 , tot acela a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a construit în interior ''Loja sultanului'' ,iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea (1577). Cu timpul în jurul Sfintei Sofia turcii au adăugat o serie de construcții mărunte cu destinații de fântână de purificare, de orologiu, de medresă și mausolee.
In primele decenii de ocupație otomană locașul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decorație creștină de mosaic și frescă, dar la începutul sec al 16-lea acelea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii patru minarete în cele patru colțuri. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimile două Selim al II-lea în sec. al 16-lea, prin arhitectulturc cel mai valoros, Sinan. In anul 1573 , tot acela a condus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a construit în interior ''Loja sultanului'' ,iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea (1577). Cu timpul în jurul Sfintei Sofia turcii au adăugat o serie de construcții mărunte cu destinații de fântână de purificare, de orologiu, de medresă și mausolee.
Arhitectura
Planul bisericii lui Justinian cuprindea un Atrium, perpendicular pe axa longitudinală a edificiului , un Nartex exterior (pronaos), un Nartex interior, Nava centrală, acoperită cu o cupolă gigantică, două Nave laterale și Galeriile superioare, de la etaj, galerii care înconjoară nava centrală din trei părți, sub formă de potcoavă deschisă spre altar.
Din atriumul astăzi dispărut se pătrundea în Nartexul exterior (Exonartex) prin șapte porți gigantice, iar mai departe în Nartexul interior (Esonartex) prin cinci porți bătute în bronz și decorate cu cruci aurite. Din Nartexul interior, alte nouă porți asigură comunicația cu spațiul central al bisericii. Trei porți de la sud erau destinate accesului poporului, iar altele trei de la nord erau destinate celor care solicitau adăpost spiritual. Porțile centrale, tot în număr de trei, erau rezervate împăratului și suitei sale. In mijloc, cea mai înaltă era Poarta împărătească, placată cu argint aurit, decorație jefuită de apuseni în 1204.
Cele două nartexuri sunt săli transversale alăturate și succesive, perpendiculare pe axa mediană a locașului și lungi cât toată latua acestuia. Au lungimea de 60,90 metri și lățimea de 6,03 metri, cu plafoane sub formă de bolți alternative întrepătrunse.
Nartexul exterior era încăperea rezervată celor care nu fuseseră botezați și cărora nu li se permitea intrarea în biserică. La extremitățile lui de nord și de sud otomanii au practicat niște uși de acces în minaretele ridicate de ei. Bolțile sale întrepătrunse sunt decorate cu frescă.
Nartexul interior are bolțile decorate cu mosaic pe fond auriu, iar zidurile placate în partea de jos cu marmură de diverse nuanțe, străbătută de vinișoare de culoare mai închisă în aceeași nuanță. Păstrează mozaicurile originale cu caractere geometrice și florare și avea menirea de a impresiona pe credincioși.
Spațiul imens din Nava centrală stupefiază și nu poate fi cuprins dintr-o singură privire. Centrul cupolei se înalță la 55,60 metri (echivalentul unui bloc modern cu 15 etaje), având un diametru la bază de 31,36 metri(echivalentul unui bloc modern cu 9 etaje, așezat de-a latul). Cupola parcă plutește pe cele 40 de ferestre care o înconjoară la bază. Ea pare a pluti, a se înălța, purtată de lumina ferestrelor ce-i înconjoară baza. Spațiile de la parter erau rezervate bărbaților, iar cele de la galeriile etajului erau destinate femeilor.
Spațiul central al bisericii, cel mai luminat, era destinat clericilor și este mărginit pe două nivele de șiruri grațioase de coloane. La dreapta și la stânga navei centrale , la parter, se aliniază câte un rând de coloane din granit, aduse de la Efes. Nișele circulare de la colțurile spațiului central posedă opt coloane de porfir provenite de la Baalbek. Cea mai mare parte a coloanelor se termină cu capiteluri bizantine ''composite'', ornate cu frunze de acant. Monogramele cuplului imperial, Justinian și Theodora sunt gravate pe fața și spatele capitelurilor. In total biserica posedă 107 coloane, din care 40 la parter și 67 la etaj, la galerii. Cele mai înalte coloane de la parter măsoară 20 de metri înălțime, au un diametru de aproape 1,5 metri și o grutate de circa 7 tone.
Galeriile de la etaj s-au construit deasupra navelor laterale și deasupra nartexurilor, având un plan de potcoavă cu unghiuri drepte, potcoavă deschisă spre altar. Accesul de la parter spre etaj se făcea pe la capetele Nartexului interior, urmând niște serpentine largi, pavate cu cu piatră bolovănoasă, serpentine asemănătoare unei scări încolăcite, dar fără trepte. Acele căi se numeau Kihlias. Cea din sud a dispărut cu ocazia lucrărilor pentru un minaret.
Galeria centrală, poziționată în fața altarului, adică partea vestică a potcoavei galeriilor, era destinată numai împărătesei și suitei sale. Este cea mai spaţioasă, dar şi cea văduvită complet de decoraţiunile originare. Partea nordică a galeriei, a potcoavei, era destinată ca Ginaeceum sau Matroneum, fiind destinată numai femeilor care asistau la slujbe. Cea mai atractivă este galleria sudică la care se ajunge după ce se trece printr-o deschidere a unui perete subțire de marmură. Acel perete a fost adăugat mai târziu pentru a delimita Sala conciliilor, iar deschiderea a primit numele de Poarta Paradisului și a Infernului.
Uimitoarea cupolă este unită la răsărit și la apus cu câte o semicupolă cu dimensiuni asemănător de ample, acelea concurând la amplificarea grandioasă a spațiului Cupola centrală este unită cu alte trei semicupole mai mici, dintre care cea din mijloc acoperea absida altarului.
Lungimea navei centrale, incluzând absida altarului, măsoară 79,30 metri, astfel că împreună cu nartexurile edificiul atinge lungimea de circa 100 de metri. Nava centrală măsoară 32,27 metri, iar împreună cu navele laterale oferă edificiului o lățime de 70 de metri. In total construcția acoperă, cu unele anexe, suprafața de 7.500 de metri patrați, fără a pune la socoteală ''atriumul'' pierdut. Este o suprafață o dată și jumătate mai mare decât a unui stadion modern.
Decorația
Din mărturiile a numeroși autori creștini reiese că centrul cupolei era acoperit cu un imens mosaic reprezentând pe Iisus Pantocrator, iar pe cele patru pandantive de la baza cupolei erau reprezentați patru ingeri magnifici, cei de la răsărit executați în mosaic, iar cei de la apus în frescă.
Până în sec. al 19-lea toată decorația superioară a bisericii rămăsese neatisă, dar niște restauratori din occident, frații Fosatti di Elveția, au pus la dispoziția turcilor mijloacele de a ajunge la înălțimile maxime ale bisericii. Turcii și-au realizat visul dea înlătura imaginea lui Iisus Pantocrator, înlocuind-o cu un verset din Coran. Tot atunci reprezentările îngerilor au fost înlocuite cu niște medalioane mari cu cligrafii arabe aurite pe fond negru. Bisericii i-ar mai fi fost necesare numai câteva decenii pentru a-și salva bogăția decorației creștine seculare.
Zidurile laterale ale edificiului, la nord și sud, cuprinse sub arcuri mărețe, sunt străpunse de mulțime de ferestre dispuse pe mai multe rânduri. Prin ele se revarsă lumina zilei spre spațiul central de jos și spre cel de la galerii.
Intregul perimetru al spațiului central, până la galerii și Nartexul interior până la bolțile cu mosaic, sunt placate cu marmură într-o paletă coloristică discretă inimitabil de diversă. Unii autori vorbesc de peste 60 de nuanțe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri. Marmura albă este provenită din insula Proconessos din Marea Marmara, cea cu nuanțe verzi din insula Eubeea și din Munții Tayget, de lângă Sparta, cea cu nuanțe roz de la Synada, din Asia Mică, cea cu nuanțe de galben și roșu închis din Africa. Placile de marmură sunt prinse în panouri, cu desenele nervurilor așezate simetric. In navele laterale există panouri de marmură gravată, asemănătoare cu cele de deasupra Porții imperiale. Gravurile reprezintă delfini stilizați și Tridentul zeului Poseidon, simboluri emblematice ale Imperiului Roman de Răsărit
Mozaicuri splendide s-au păstrat în diverse puncte ale bisericii. Pe semicupola absidei altarului se găsește o magnifică reprezentare a Fecioarei cu Pruncul în brațe încadrată de cei doi Arhangheli, dintre care numai Gabriel este foarte bine păstrat. Frumusețea chipurilor este încântătoare. Partea stângă a navei centrale este prevăzută la înălţime cu nișe, în sunt reprezentate, în mosaic, diverse personaje religioase (sfinți și patriarhi). Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decorația mozaicală originală, din sec. al 6-lea, cu motive vegetal-florare și geometrice pe fond auriu.
Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figure umane din arta bizantină, dar și acoperiri de bolți și arcuri. Se amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul Constantin al IX-lea Monomachos și împărăteasa Zoe, un tablou al Fecioarei cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, un tablou al prințului nefericit Alexios, fiul celor doi, pătrunzătorul tablou Deisis, în care Iisus are alături pe Sfânta Fecioară și Sfântul Ioan Botezătorul, împăratul Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-lea.
La parter, deasuppra porții imperiale se găsește un tablou valoros reprezentând pe Christos așezat pe un tron opulent, făcând cu mâna dreaptă semnul botezului și ținând în mâna stângă o carte deschisă ce poartă scris: pace vouă, eu sunt lumina lumii. In partea stâga jos se prosternează împăratul Leon al VI-lea cerând îndurare pentru greșala celor patru căsătorii ale sale. De o parte și de alta, în medalioane sunt reprezentați Fecioara și Arhanghelul Gabriel.
La capătul de sud al Nartexului interior, printr-o poartă amplă se ajunge într-un vestibul spațios și de acolo în exterior. Se numește vestibulul războinicilor. In sec. al 10-lea acest vetibul se folosea drept cale de intrare curentă în biserică. Din el se putea pătrunde într-o încăpere privată a împăratului numită Horologion ,încăpere în care împăratul își schimba ținuta pentru slujbe. In acea încăpere se găsea o clepsidră de la care a derivat numele ei. Deasupra porții dinspre Nartexul interior se află un mozaic reprezentativ. Este vorba de imaginea Sfinei Fecioare cu Pruncul așezată pe un tron de argint, încrustat cu pietre prețioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă machete orașului, iar la stânga Justinian I-ul îi oferă macheta bisericii Sfânta Sofia.
Poarta de bronz dinspre exterior a vestibulului datează din sec. 2-1 e.A, numită ''Frumoasa poartă'', a fost adusă de la un templu elenistic din cetatea Tarsus, Asia Mică, de care este legată viața Sfântului Paul.
Până în sec. al 19-lea toată decorația superioară a bisericii rămăsese neatisă, dar niște restauratori din occident, frații Fosatti di Elveția, au pus la dispoziția turcilor mijloacele de a ajunge la înălțimile maxime ale bisericii. Turcii și-au realizat visul dea înlătura imaginea lui Iisus Pantocrator, înlocuind-o cu un verset din Coran. Tot atunci reprezentările îngerilor au fost înlocuite cu niște medalioane mari cu cligrafii arabe aurite pe fond negru. Bisericii i-ar mai fi fost necesare numai câteva decenii pentru a-și salva bogăția decorației creștine seculare.
Zidurile laterale ale edificiului, la nord și sud, cuprinse sub arcuri mărețe, sunt străpunse de mulțime de ferestre dispuse pe mai multe rânduri. Prin ele se revarsă lumina zilei spre spațiul central de jos și spre cel de la galerii.
Intregul perimetru al spațiului central, până la galerii și Nartexul interior până la bolțile cu mosaic, sunt placate cu marmură într-o paletă coloristică discretă inimitabil de diversă. Unii autori vorbesc de peste 60 de nuanțe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri. Marmura albă este provenită din insula Proconessos din Marea Marmara, cea cu nuanțe verzi din insula Eubeea și din Munții Tayget, de lângă Sparta, cea cu nuanțe roz de la Synada, din Asia Mică, cea cu nuanțe de galben și roșu închis din Africa. Placile de marmură sunt prinse în panouri, cu desenele nervurilor așezate simetric. In navele laterale există panouri de marmură gravată, asemănătoare cu cele de deasupra Porții imperiale. Gravurile reprezintă delfini stilizați și Tridentul zeului Poseidon, simboluri emblematice ale Imperiului Roman de Răsărit
Mozaicuri splendide s-au păstrat în diverse puncte ale bisericii. Pe semicupola absidei altarului se găsește o magnifică reprezentare a Fecioarei cu Pruncul în brațe încadrată de cei doi Arhangheli, dintre care numai Gabriel este foarte bine păstrat. Frumusețea chipurilor este încântătoare. Partea stângă a navei centrale este prevăzută la înălţime cu nișe, în sunt reprezentate, în mosaic, diverse personaje religioase (sfinți și patriarhi). Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decorația mozaicală originală, din sec. al 6-lea, cu motive vegetal-florare și geometrice pe fond auriu.
Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figure umane din arta bizantină, dar și acoperiri de bolți și arcuri. Se amintesc mozaicurile: Iisus încadrat de împăratul Constantin al IX-lea Monomachos și împărăteasa Zoe, un tablou al Fecioarei cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, un tablou al prințului nefericit Alexios, fiul celor doi, pătrunzătorul tablou Deisis, în care Iisus are alături pe Sfânta Fecioară și Sfântul Ioan Botezătorul, împăratul Alexandru, asociat la domnie cu Leon al VI-lea.
La parter, deasuppra porții imperiale se găsește un tablou valoros reprezentând pe Christos așezat pe un tron opulent, făcând cu mâna dreaptă semnul botezului și ținând în mâna stângă o carte deschisă ce poartă scris: pace vouă, eu sunt lumina lumii. In partea stâga jos se prosternează împăratul Leon al VI-lea cerând îndurare pentru greșala celor patru căsătorii ale sale. De o parte și de alta, în medalioane sunt reprezentați Fecioara și Arhanghelul Gabriel.
La capătul de sud al Nartexului interior, printr-o poartă amplă se ajunge într-un vestibul spațios și de acolo în exterior. Se numește vestibulul războinicilor. In sec. al 10-lea acest vetibul se folosea drept cale de intrare curentă în biserică. Din el se putea pătrunde într-o încăpere privată a împăratului numită Horologion ,încăpere în care împăratul își schimba ținuta pentru slujbe. In acea încăpere se găsea o clepsidră de la care a derivat numele ei. Deasupra porții dinspre Nartexul interior se află un mozaic reprezentativ. Este vorba de imaginea Sfinei Fecioare cu Pruncul așezată pe un tron de argint, încrustat cu pietre prețioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă machete orașului, iar la stânga Justinian I-ul îi oferă macheta bisericii Sfânta Sofia.
Poarta de bronz dinspre exterior a vestibulului datează din sec. 2-1 e.A, numită ''Frumoasa poartă'', a fost adusă de la un templu elenistic din cetatea Tarsus, Asia Mică, de care este legată viața Sfântului Paul.
Curiozități
O curiozitate o reprezintă coloana de marmură cu secțiune patrată, plasată în extremitatea de sud-est, în spațiul central. Pe ea există o amprentă de palmă care a intrat în legendele creștine și turcești. Blocul de marmură cu amprenta palmei a fost adăugat coloanei mai târziu, fiind adus de la biserica Theodokos (localitatea Ayvansaray, Asia Mică). Amprenta este atribuită Sfintei Fecioare, care prigonită de evrei se refugiase în Asia Mică, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, în jurul anului 60 e.N.
O altă curiozitate o reprezintă o coloană cu secțiune patrată, plasată în nava de sud în apropiere de de o poartă dinspre Nartexul interior. In partea inferioară a acelei coloane există o gaură cu diametrul puțin mai mare decât degetul gros al mâinii. Este cunoscută drept Coloana care transpiră și este considerată miraculoasă pentru vindecarea bolilor de ochi.. Cel interesat trebuie săintroducă degetul mare în gaură și să facă o rotire a palmei în jurul găurii, pentru a culege transpirația pietrei.
Tot o curiozitate o reprezintă cele două vase ovoidale, de marmură albă, aflate de o parte și de alta a Porții imperiale, în nava centrală. Vasele au fost descoperite în ruinele anticului Pergam și aduse de turci la Constantinopol. Li s-a adăugat câte un capac și câte un robinet, pentru a servi la spălarea rituală islamică pe când funcționa aici moscheea.
Edificii adiacente
Bisericii i s-au adăugat cu timpul alte trei construcții de interes: cea a Tezaurului (Skevophilakion), Baptiseriul (Baptiserion) și Clădirea Patriarhatului. Astăzi din ultima nu a mai rămas decât amintirea. Baptiseriul a ajuns mausoleu pentru doi sultani tirci, iar clădirea străvechiului Tezaur mai dăinuie între contraforturile din nord-estul edificiului principal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu