ISTANBUL - HIPODROMUL ANTIC

Hipodromul era o construcție sportivă de sorginte romană, un stadion îngust și mult alungit, care servea multor întreceri sportive, de circ, de gladiatori, festivităților în onorarea și celebrarea împăraților. Era conceput, în principal, pentru a găzdui întrecerile cu care de curse, întreceri devenite foarte populare la Roma și apoi cu pasiuni exagerate la Constantinopol. Cu timpul Hipodromul, ca loc de adunare masivă a locuitorilor a devenit și loc de adunări pentru comunicări, de dispute politice, centru civic de dezbateri și chiar loc de manifestări sălbatice.

Istoricul începuturilor

In anul 196 e.N, împăratul roman Septimius Severus (193-211 e.N) a cucerit orașul Byzantion de pe malul Bosforului, după trei ani de asediu greu. Orașul rămăsese credincios lui Niger, contracandidatul lui Septius Severua la tronul Imperiului Roman.
Invingătorul s-a arătat necruțător cu Bzantionul, distrugându-l din temelii și spulberându-i fortificațiile impresionante. Ulterior, influențat de fii săi, Caracalla și Geta, a revenit la gânduri mai bune, mai ales când și-a văzut tronul asigurat și după ce  spulberase  pe contracandidații din Orient și Occident.
Ca urmare, împăratul a înconjurat orașul cu un nou rând de fortificații, a construit câteva palate și clădiri oficiale, dar și un hipodrom. După mai bine de un secol, Constantin cel Mare (307-337 e.N) s-a lăsat impresionat de poziția strategică a orașului de pe Bosfor și l-a transformat în noua sa capitală, la 11 mai 330 e.N. Noua Romă a primit curând numele de Constantinopolis, după numele noului său întemeietor. Printr-o așezare predestinată noua capitală s-a suprapus tot peste șapte coline, ca și Roma.
Printre alte foarte multe acțiuni de ridicare a noii capitale la un nivel demn de cel imperial, Constantin a extins și înfrumusețat Hipodromul. Rămășițele acestuia reprezintă un complex monumental cheie al Istanbulului. Locul este numit azi de turci At Meydani, adică Piața cailor, sau Sultanahmed Meydani, probabil în amintirea curselor de care de cai din antichitate și de la începutul evului mediu bizantin. Spațiul său s-a păstrat până azi, nu departe de biserica Sfânta Sofia, care se profilează la nord. A păstrat forma alungită a construcției antice, cu axa cea lungă apropiată mult de axa nord-sud., cu o foarte mică deviație.

Arhitectura 

Constantin cel Mare a dispus mărirea ''Hipodrom''-ului moștenit de la înaintași, optând pentru dimensini impresionante, din dorința de a copia Circus Maximus din Roma. Lungimea noului edificiu de întreceri și adunări se apropia de 450 de metri, cu o lățime exterioară de 117,5 metri și una interioară de 79,5 metri. Se estimează că putea primi în jur de 100.000 de spectatori. Extremitatea meridională a Hipodromului, adică cea opusă bisericii Sfânta Sofia se  termina cu un arc de cerc numit sphendone – adică praștie. In acea porțiune, platforma arenei și tribunele erau suportate de arcuri și coloane subterane. Amenajarea era menită să compenseze panta terenului ce se înclina spre țărmul Mării Marmara (Propontida). Acel mare gol de sub Hipodrom a fost transformat ulterior într-o cisternă subterană de apă potabilă pentru oraș.
Pe latura sa lungă, dinspre răsărit, adică dinspre Marea Marmara, Hipodromul se alipea de Marele Palat imperial, o mare incintă palațială care cuprindea mulțime de palate, galerii, spații de protocol, biserici și grădini. Suprafața imensă a Marelui Palat se alătura Hipodromului printr-un edificiu special, numit Kathisma în limba greacă. Acela reprezenta tribuna imperială, legată direct de palatul Daphne. Kathisma domina Hipodromul precum  o fortăreață. Ea nu se afla plasată pe mijlocul acelei laturi prelungi ci mai la sud de mijloc, mai aproape de bucla Hipodromului, de praștie, adică pe unde se află astăzi intrarea în curtea Moscheei Albastre. Acea structură palațială cuprindea, pe lângă loja imperială, o sală de recepție ce comunica direct cu spațiul Marelui Palat printr-o scară în spirală, spre care accesul era barat de două porți de bronz. In fața tribunei Kathisma, pe terasa Pi, se aliniau, în zilele de sărbătoare și de întreceri, ostașii gărzii palatului (scholes) și mercenari.
Cele două laturi lungi ale arenei, precum și prastia, erau rezervate publicului larg și aveau tribune acoperite cu 30-40 de rânduri de gradene. Pe sub tribune erau amenajate pasaje boltite ce făceau încojurul arenei, pentru accesul și circulația spectatorilor.Pe latura îngustă dinspre nord, spre Sfânta Sofia, străjuiau marile porți ale Hipodromului, pentru accesul marelui public. Pe acea latură îngustă nu se aflau gradene pentru spectatori, așa că din punct de vedere al spațiului rezervat spectatorilor Hipodromul semăna cu o potcoavă prelungă. Arena întrecerilor era împărțită în două suprafețe de Spina, adică de un soclu central prelung, nu prea înalt, pe care se găseau așezate, ca ornament, diverse sculpturi, coloane, sau obeliscuri, o mulțime de opere sculpturale jefuite din Grecia antică, sau din alte provincii ale imperiului. Dintre toate au mai rămas astăzi în picioare, Obeliscul egiptean adus de Theodosius I-ul, Coloana zidită a lui Constantin al VII-lea Porphirogenetul și o parte din Coloana șerpuită de bronz, răpită de la Delphi, din Grecia.
In jurul arenei, exista un canal larg umplut cu apă, care se numea Euripe, ca și strâmtoarea dintre insula Eubeea și uscatul continental grec. Din acel canal se alimenta cu apă Phiala hipodromului, adică vasul în care se răcoreau luptătorii și atleții.
Parcursul de deasupra tribunelor, în formă de potcoavă, era acoperit cu o galerie susținută de o colonadă spre interior. Acea galerie servea drept cale de promenadă, de unde privirile se puteau îndrepta spre coasta Asiei, spre talazurile Propontidei și peste cartiere întinse ale capitalei.
Asemănător cu Spina, conturul canalului Euripe și cel de deasupra tribunelor, numit peripatos, erau și ele decorate cu statui ale împăraților și cu lucrări sculpturale celebre ale antichității. Acolo puteau fi văzute opera ca: Hercules al lui Lysippes, Lupul lui Romulus, Vulturul lui Apolloniuis din Tyana.
Deasupra lojii imperiale de la Kathisma erau așezați cei patru cai de bronz aurit cu quadriga și conducătorul ei, lucrare magnifică adusă din ordinul lui Theodosius al II-lea din insula Chios. Caii ornează astăzi fațada bisericii San Marco din Veneția.

Caii antici de bronz aurit 

Minunații cai de bronz au avut un destin foarte aventuros de peregrinare și de stăpânire. In insula Chios au stat din sec. al 3-lea e.A. până în sec.al 4-lea e.N, aproximativ trei sferturi de mileniu, apoi la Constantinopol au rămas cam tot atâta timp, din sec. al 4-lea e.N până în anul 1204, cînd prin alt jaf au intrat în posesia Veneției. Acolo au fost ridicați pe fațada bisericii San Marco, de unde au privit liniștiți până la sosirea lui Napoleon Bonaparte, în 1797. Pe timpul jafului cruciaților și al venețienilor, quadriga cu conducătorul ei de bronz s-au pierdut. Viitorul împărat al francezilor, a luat caii celebri drept captură de război și i-a mutat la Paris pentru a împodobi arcul de triumph numit Carrousel. După înfrângerea lui Napoleon de către coaliția europeană ostilă, în 1815, caii de bronz au revenit în posesia jefuitorilor anteriori, a venețienilor și au rămas acolo până în zilele noastre. Astăzi pe fațada bisericii sunt expuse intempriilor niște copii ale cailor. Cei originali pot fi admirați într-o încăpere specială de la etajul bisericii.
Unii autori susțin că cei patru cai celebri ar fi fost plasați pe structura de zidărie, cu bolți și porți, din nordul hipodromului, deasupra intrării publicului.

Protocol

In zilele marilor ceremonii, sau ale marilor întreceri, se deschideau larg porțile grele dinspre nord, dinspre piața Augusteon și publicul pătrundea în tribune. Acelea erau acoperite cu voaluri de mătase, după exemplul Colosseumului din Roma. Peste voaluri era împrăștiată pudră de cedru, și se presăreau flori sau petale.
Impăratul apărea în mare costumație în loja de pe Kathisma, iar împărăteasa se întrevedea discretă, împreună cu doamnele curții sale, în spatele ferestrelor cu grilaj traforat al bisericii Sfântul Ștefan, ferestre îndreptate spre Hipodrom. Atubci când o dorea, sau când protocolul o cerea, împărăteasa apărea în lojă alături de împărat și primea ovațiile alături de el. Inainte de începeriea festivităților, la un semn al împăratului, se închideau grilajele tunelurilor de sub loja imperială care conduceau spre curțile Marelui Palat.

Evenimente memorabile

Pe timpul Impriului Bizantin, Hipodomul a văzut multe atrocități și execuții, dar a rămas memorabilă pedepsirea împăratului Justinian al II-lea  Rhinotmetos de către adversari. Aceluia, în anul 695, i s-a tăiat nasul și limba în văzul tuturor, în ''Hipodrom'', după care a plecat în exil în Crimeia, la Chersones. După zece ani cel mutilat s-a întors pe tron și a avut șansa să captureze pe doi uzurpatori ai tronului său, Leontius și Tiberius al III-lea. A dipus să fie târâți pe străzi și masacrați de populația sălbatică, iar el i-a așteptat pe Hipodrom unde în văzul tutor le-a pus pe ceafă câlcâiul încălțat în purpură, în delirul tribunelor. După demonstrația puterii, celor doi li s-a tăiat capul la Cynegion. Patriarhul Callinicos, care participase, în 695, la lovitura de stat, a fost orbit și exilat la Roma. Mulți alți opozanți au fost spânzurați de-a lungul Mrelui Zid.
De două ori în istoria sa, Hipodromul s-a transformat în scena unor revolte și ciocniri sângeroase. Prima dintre acestea s-a produs la începutul domniei lui Justinian și a pornit de la confruntarea a două facțiuni ale galeriei, transformate în facțiuni politice și religioase, Verzii și Albaștrii, în anul 532 e.N.(mai existau facțiunile Albilor și a Roșilor). Revolta s-a transformat într-o sălbatică devastare a capitalei și a monumentelor și într-o acțiune concentrată împotriva puterii imperiale. Tronul suveranului a fost salvat numai de sângele rece arătat de împărăteasa Theodora și de calitățile de commandant ferm ale generalului Belizarie. Armata, credincioasă lui Belizarie, a înăbușit răscoala numită Nika (Victorie), numai după masacrarea a 40.000 de rebeli în incinta Hipodromului.
Un al doilea eveniment sângeros, de mare amvergură, l-a constituit masacrarea pe suprafața fostului Hipodrom a 30.000 de ieniceri, în anul 1826, din ordinul sultanului Mahmud al II-lea. Ienicerii deveniseră o plagă pentru statul otoman și o sursă de permanente vesacțiuni împotriva populaţiei, a personalităților din guvern și chiar a sultanilor.

Sfârșitul

Hipodromul Constantinopolului s-a menținut utilizabil până la sfârșitul sec. al 12-lea, înainte de invazia cruciaților din Cruciada a IV-a, pe timpul căreia a fost parțial incendiat și devalizat de operele sale de artă. După recucerirea Constantinopolului de către bizantinii conduși de dinastia Paleologos, marele edificiu nu s-a mai putut reface. Mai târziu, otomanii nu au arătat nici un interes pentru cursele de care, sau pentru întreceri sportive. Nu cultivau o societate în care mulțimea să-și spună cuvântul în mari adunări. Ca urmare, Hipodromul a rămas abandonat. Suprafața sa intrată în paragină a mai găzduit rare ceremonii oficiale turcești, precum celebrarea circumciziunii prințului Mehmad, fiul lui Murad al III-lea, defilări fastuoase ale breslelor, trecerea în revistă a unor trupe, sau concentrări ale unor forțe militare. Se poade spune că pe timpul otomanilor locul s-a menținut mult timp ca maidan pustiu, după care spre sfârșit a început a fi acoperit de o locuire mizeră și anarhică cu locuințe din lemn.