CONSTANTINOPOL - MARELE PALAT

Constantinopolul acoperă un  pământ aproape sfânt pentru civilizaţie. Toate mărturiile, toate percepţiile şi toate simţurile conduc la înţelegerea că la Constantinopolul bizantin civilizaţia antică greacă nu a fost o floare supranaturală, căzută din cer, ci produsul unui arbore  înfipt adânc. Arbore pe care l-a ajutat o sevă romană mai tânără şi mai pragmatică. Faimoasa simplitate a antichităţii, echilibrul şi seninătatea ei, nu au fost numai virtuţi naturale, ci şi trofeele unor campanii umane periculoase, pline de suferinţă. La Constantinopol, seninătatea antică a vieţii, complexă şi tragică, a reuşit să se împace cu dorinţa de fast şi de lux ce a cupris lumea Imperiului Roman de Răsărit, lume prea apropiată de Orientul plin de parfum şi de promisiuni.

Un element care conferă imaterialitate tuturor colţurilor din lume este lumina. In Italia lumina este moale şi catifelată, în insulele Ioniei este extrem de blândă şi plină de doruri orientale, în Egipt este densă şi tranşantă, iar pe malurile Bosforului lumina este spiritualizată şi meditativă.  

De la venerabila biserică Sfânta Sofia spre Moscheea Albastră, de astăzi, fusese amenajată de pe timpul lui Constantin cel Mare o piaţă vastă numită Augusteum, adică Forumul lui Augustus. Pe partea opusă Sfântei Sofia, piaţa era limitată de zidurile Marelui Palat imperial şi de porţile masive, cu trei arcuri, ale Hipodromului.

Piaţa Augusteum avea laturile de 140 metri lungime şi 170 de metri lărgime. Era pavată cu marmură şi decorată cu numeroase statui. Ea reprezenta centrul oficial al oraşului. In mijlocul pieţei era plasată Mila de Aur, punctul de la care se măsurau toate distanţele spre periferiile imperiului. Era reprezentată prin-un monument în formă de arc de triumf care purta statuile lui Constantin şi a mamei sale Helena, precum şi doi îngeri. In Augusteum exista o coloană de porfir cu statuia împăratului Constantin, alta decât cea care se înălţa în Forul lui Constantin. In apropiere de Mila de Aur, împăratul Phocas (602-610) a ridicat mai târziu un oratoriu dedicat Sfântului Ioan Evanghelistul. Tot în piaţă, s-a înălţat după mai mult de două secole o statuie ecvestră a lui Justinian I-ul. Era orientată spre răsărit de unde venea pericolul regatului persan al parţilor. Statuia a înfruntat un mileniu, până în sec.al 16-lea, când au topit-o turcii pentru a turna tunuri din bronzul ei.

Cu faţada spre Augusteum era orientată şi clădirea Senatului (sau palatul Magnaura), ridicată tot pe vremea lui Constantin cel Mare, pe latura de răsărit a pieţei vaste şi cu spatele la Marea Marmara. Clădirea aceea simbolică pentru statul roman a suferit două incendii, unul pe timpul împăratului Arcadius şi al doilea sub Justinian. Cel din urmă a reclădit-o cu măreţie deşi instituţia Senatului nu mai avea decât un rol decorativ în viaţa politică.

Spre latura de răsărit, adică spre Marea Marmara, piaţa Augusteum era ornată de un portic cu şase coloane de marmură albă. Pe latura de apus a Pieţei Augusteum, cea dinspre oraş, se alătura Capela Sfântului Constantin, loc în care împăraţii bizantini primeau supunerea inamicilor prizonieri, aşezându-le piciorul pe cap. Latura de nord a pieţei era dominată şi închisă de domeniul Sfintei Sofia.

La sud-est de Augusteum se desfăşurau vastele domenii şi construcţii ale Palatului Imperial, adică în partea opusă Sfintei Sofia şi la răsărit de Hipodrom spre Marea Marmara, pe locul şi în împrejurimile Moscheii Albastre de astăzi. Palatul era un ansamblu neregulat de edificii adăugate succesiv, timp de peste şase secole, la primele construcţii palaţiale ale lui Constantin cel Mare. Ansamblul Marelui Palat nu a fost terminat decât în sec. al 10-lea, adică în momentul în care a încetat orice adăugire şi orice corectare a degradărilor. După modelul său s-a dezvoltat mai târziu palatul al sultanilor otomani, Palatul Topkapî, plasat nu departe, pe fostul acropolis al oraşului..

Palatul imperial cuprindea trei sectoare principale: Palatul Chalke, cu deschidere spre Augusteum la nord, Palatul Daphne paralel cu precedentul şi situat în spate, mai la sud de Chalke şi de grădinile care coborau spre Marea Marmara. Intre cele două palate se interpunea faimosul Triclinium cu nouăsprezece paturi. Cel de al treilea sector îl reprezenta Palatul Sacru, sau Theophylactes („păzit de Dumnezeu“), devenit edificiul principal sub dinastia macedoneană. Era plasat la sud-est de Palatul Daphne şi de Auguseum. Acest palat era la fel de vast ca şi primele două.

Chalke cuprindea un vestibul, cu poartă la fier monumentală, care corespundea spre Augusteum. Acest palat a dat numele său unui întreg corp de construcţii, care cuprindea în plus sălile de gardă ale pretorienilor, sala de tribunal numită Lychnos, în care împăratul făcea primiri, sala Consistoriului, o altă sală de recepţii cu trei porţi de fildeş, la care era anexată o sală pentru servitul mesei de către împărat şi o biserică a lui.

Triclinium-ul cu nouăsprezece paturi, era o sală vastă luminată prin plafon. Era numită astfel pentru că era mobilată cu nouăsprezece mese şi paturi în stil roman, pe care se serveau ospeţe de ceremonie la sărbători, precum cea de Crăciun. Masa cu pat a împăratului era plasată pe o poziţie mai înaltă, având aranjate în stânga şi în dreapta câte alte nouă mese cu pat pentru invitaţi. La mijlocul sec.al 10-lea (949), Luitprand, episcop de Cremona, a descris luxul prodigios al ospeţelor servite în veselă de aur, sau în vase care nu puteau fi deplasate decât pe cărucioare învelite în purpură. Tricliniumul celor nouăsprezece paturi era folosit atât pentru marile recepţii, dar şi pentru expunerea catafalcului imperial înainte de înmormântare.

Sectorul Palatului Daphne se afla în apropierea Moscheii Albastre de astăzi. La el se ajungea printr-o galerie sau peripatos, plasată în spatele absidei Palatului Chalke, galerie care trecea paralel cu latura răsăriteană a Hipodromului la Biserica Sfântul Ştefan. Palatul Daphne se înălţa cu două etaje. Incăperile lui aveau destinaţii asemănătoare celor din Chalke, în special pentru recepţii. El avea trei intrări: una dinspre Hipodrom, una dinspre Tricliniumul celor nouăsprezece paturi şi ultima dinspre Auguseum. Dinspre Hipodrom accesul era barat de o poartă grea de fier, precauţie utilă în caz de revolte.

Palatul Daphne cuprindea trei oratorii, iar alături avea Biserica Sfântul Ştefan, în care se celebrau căsătoriile împăraţilor. Prin galeria lui superioară, împăratul se îndrepta spre loja sa din Hipodrom. Pe latura răsăriteană a tribunelor acestuia suveranul avea micul său palat numit Kathisma, construcţie ce deţinea şi alte încăperi necesare, precum vestiar, sufragerie, etc. Locul Palatului Kathisma este acoperit astăzi de Moscheea Albastră. In spatele edificiilor aparţinând palatului Daphne, alături de grădina dinspre mare, exista un manej şi un mic hipodrom acoperit.

De la Palatul Daphne se trecea în Palatul Sacru, cel de al treilea şi cel mai important palat, care era special rezervat acestei numiri oficiale. La acela se ajungea printr-o curte, sau o fiala sub cerul liber, numită Fiala misterioasă, Fiala Sigma sau Triconc. Curtea era formată din două hemicicluri cuprinzând între ele un bazin de bronz bordat cu argint şi un vas de aur. Unul dintre hemicicluri era acoperit, în el adăpostindu-se de obicei curtenii şi funcţionarii ce-l aşteptau pe împărat.

Printr-un peristil al palatului în formă de arc, numit Sigma, ei intrau în Triconc, hemiciclul cu trei abside, unde împăratul se ducea adesea. Sunt imposibil de descris toate sălile decorate cu marmură, cu coloane de porfir şi marmură, cu pavimente de marmură sau cu mozaic, cu bolţi de mozaic de sticlă, cu o bogăţie de metale preţioase, pietre fine şi emailuri. Era o etalare de bogăţii ca în basmele din „O mie şi una de nopţi“. Se pot cita în continuare: galeria Losiacos, din latura de sud-est a grădinilor, spre apele Mării Marmara şi sala numită Chrysotriclinium, cea mai frumoasă sală a tronului, cu porţi de argint lucrate sub diriguirea lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul.

Chrysotriclinium era un sanctuar al cultului imperial, amintind de o biserică. Avea o sală centrală cu plan octogonal acoperită de o cupolă străpunsă de şaisprezece ferestre. Din ea se desprindeau opt abside care comunicau între ele. Absidele aveau profunzime şi formau, la rândul lor, adevărate săli. Una servea drept tezaur, iar alta drept oratoriu. Cea plasată în faţa intrării era închisă de două porţi acoperite cu argint. Cu ocazia recepţiilor, acele porţi rămâneau închise până în momentul în care mulţimea pătrundea în Chrysotriclinium şi până se restabilea liniştea. Atunci doi ofiţeri o deschideau şi lăsau a fi văzut împăratul aşezat pe tron în partea adâncă a absidei. Mulţimea se prosterna în semn de omagiu.

Acele recepţii constituiau doar o măruntă parte a protocoalelor bizantine. Strălucite erau şi procesiunile organizate în palat prin lungi galerii, procesiuni la care participau diverse corpuri de slujitori într-o ordine riguroasă.

Apartamentele private egalau în eleganţă şi lux încăperile oficiale. Unele erau destinate pentru locuirea de vară, iar altele pentru cea pentru iarnă, după obiceiurile Orientului lasciv. Unii împăraţi abandonau adesea locuinţa predecesorilor şi îşi construiau alta. Dintre cele noi, cea a lui Vasile I-ul Macedoneanul, numită Cenurgion, a fost descrisă de Constantin al VII-lea Porfirogenetul drept o revărsare de artă a mozaicului şi a bogăţiei.

Ansamblul palatelor imperiale se întindea pe 40 de hectare şi era înconjurat de o fortificaţie aparte. In sec. al 10-lea, ansamblul cuprindea şapte peristiluri sau vestibule, opt curţi interioare, două fiale sau vestibule în aer liber, patru mari biserici (Sfântul Ştefan, Domnul, Sfânta Maria a Farului, Biserica Nouă – numită şi Nea), nouă mari capele, nouă oratorii, un baptiseriu, patru săli de gardă, trei mari galerii de recepţie, cinci săli ale tronului (Lychnos, Marele Consistoriu, Tricliniumul celor nouăsprezece paturi, Tricliniumul de la Magnor, Chrysotriclinium), zece apartamente imperiale, o bibliotecă, trei mari sufragerii, şapte galerii de comunicaţie, trei alte galerii deschise(peripatos), două terme, un carusel, un port.

Prin palatele şi luxoasele anexe, basileii nu au dorit numai artă pentru artă, frumuseţea edificiilor a avut scopul să le slujească viaţa şi  grandoarea. In structuri măreţe au adăpostit creaţiile unor maeştri artizani puternici şi echilibraţi, formaţi la şcoala antichităţii echilibrate. Un colţ de rai plămădit din piatră, marmură, mozaic, frescă şi metale preţioase, un colţ de viaţă puţin artificială şi închistată de protocoale complicate în care nu vom şti niciodată ce rol a avut vegetaţia.

In afara palatelor Chalke şi Daphne, din marea reşedinţă imperială mai făceau parte alte opt palate: Kathisma, Magnor, Bucoleon, Porfir, Pentacubuclon, Aetos, Tresor, Grada Mobilă, palatul Bisericii Noi. In plus, la răsărit de Biserica Sfânta Sofia, pe malul mării, domina ţărmul Marmaralei Palatul Manganes. Unele din palatele alăturate Marelui Palat, îl egalau în splendoare. Palatul Magnor, situat probabil între biserica Sfânta Sofia şi incinta Marelui Palat, se distingea cu unele capodopere de orfevrărie bizantină executate la iniţiativa împăratului Theophilos (829-842), dar cuprindea şi camera nupţială a împăraţilor. Intre Marele Palat şi apele mării era plasată Biserica Nouă cu cinci cupole, ridicată de Vasile I-ul Macedoneanul şi descrisă pentru frumuseţea sa deosebită de către Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959). La sudul Marelui Palat, către Marea Marmara, se găsea Palatul Porfir, acoperit şi dalat cu porfir roşu. Era palatul destinat naşterii copiilor imperiali.

Chiar pe ţărmul Mării Marmara se afla Palatul Bucoleon, cu un port privat al împăraţilor şi cu un far. Portul era creat artificial şi era mărginit de un magnific chei de marmură. Numele îi provenea de la un grup statuar ce reprezenta un leu ce dobora un taur, grup statuar plasat pe chei. Acea sculptură a fost dezgropată cu ocazia lucrărilor la calea ferată, fapt ce a permis, localizarea exactă a Palatului Buculeon. Bazele edificiului fuseseră puse în sec. al 5-lea, sub domnia lui Theodosius al II-lea. Cu timpul aici se adunaseră multe alte lucrări sculpturale în afara celei de pe chei. In sec. al 10-lea, Nikephoros Focas (963-969) a întărit fortificaţiile palatului dorind să-l transforme într-o citadelă cu un donjon. A sperat ca puterea şi izolarea palatului să-l ferească de mâna unor eventuali asasini, dar nu a avut noroc.

Fortificaţiile ridicate de Nikephoros Focas (963-969) au fost ultimele lucrări întreprinse pe teritoriul Marelui Palat. Succesorii la tron l-au lăsat cu încetul pe drumul degradării, fiind considerat ca nesigur în mijlocul unei populaţii turbulente. Pe de altă parte nici tezaurul statului nu mai avea puterea de a-l întreţine corespunzător.

Incepând cu sec.al 10-lea, împăraţii s-au arătat atraşi de colţul de nord vest al oraşului, colţ care domina Cornul de Aur, la întâlnirea zidurilor de apărare dinspre uscat cu cel dinspre Cornul de Aur. Pe acea suprafaţă unghiulară, cuprinsă între fortificaţii, numită Blachernes,, departe de vechiul centru istoric, a luat naştere un nou complx palaţial, pentru ultimile secole de existenţă precară a Imperiului Bizantin.

Chiar după amenajarea progresivă a reşedinţei de la Blachernes, uneori împăraţii au mai rezidat în donjonul şi castelul Bucoleon. Spre exemplu, Manuel Comnen (1143-1180), care îşi construise un nou palat alături de cele existente la Blachernes, a primit pe regele Amaury al Ierusalimului tot în vechea reşedinţă. Aceasta cu toate că prefera  izolarea şi siguranţa de la Blachernes. Palatul Bucoleon a fost singurul palat descris, în sec. al 11-lea, de Benjamin de Tudela în lucrarea sa cu impresii din Constantinopol.

Conducătorii cruciadei a IV-a, după cucerirea mârşavă a capitalei bizantine, au locuit la început în Bucoleon (Bandouin I-ul) şi abia mai târziu la Blachernes şi la mănăstirea Pantocrator, ambele în lungul Cornului de Aur (1204-1261).

După recucerirea Constantinopolului, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos (1261-1282), s-a instalat la început (1261) tot în vechiul palat, în Marele Palat, dar starea de degradare de acolo l-a determinat curând să se instaleze la Blachernes.

In sec. al 14-lea, toate construcţiile Marelui Palat se ruinaseră, mai ales după ce toate valorile lui fuseseră jefuite de cruciaţii apuseni, în 1204 şi după ce se mai recuperaseră ultimele valori. El a servit drept carieră pentru noile construcţii civile din zonă.

In 1422, vizitând Constantinopolul, florentinul Bondelmonti nu a mai putut vedea vechiul palat, deoarece dispăruse aproape cu totul. Vestigiile lui se pierduseră sub noile construcţii de locuinţe răspândite deasupra. Au urmat construcţiile otomane din lemn, care au menţinut o locuire mizeră până la începutul sec. al 20-lea.

Incendiile erau evenimente curente în timpul stăpânirii otomane. Cele care s-au produs însă în urmă cu un secol au avut darul de a descoperi terenul şi de a aduce la suprafaţă vestigii consistente ale Marelui Palat. Guvernele Turciei moderne au întrerupt reconstrucţia cartierelor de locuire peste zona istorică curăţită de incendii. O mare parte a vestigiilor se pierduseră deja sub gigantica Moschee Albastră, iar altele mai stau ascunse sub cartierele de locuinţe care încă subzistă împrejur, pe fostul teren imperial.

Din fericire, unele mozaicuri ale Palatului Daphne s-au descoperit la răsărit de Moscheea Albastră, loc unde s-a deschis un Muzeu al mozaicurilor, în zona noului bazar Arasta In afara acelora se mai pot vedea astăzi resturi ale Palatului Bucoleon şi ale Palatului Magnor. O capelă imperială este bine conservată în subsolul unui magazin, în timp ce pe multe străduţe din fosta arie a Marelui Palat se pot remarca frânturi de ziduri bizantine, pe lângă care turiştii neavizaţi trec cu nepăsare.

Prin dorinţa lor de lux şi de grandoare, împăraţii primelor secole au sfinţit fiecare bucăţică de pământ din inima capitalei lor, i-au conferit un sens exaltat şi o esenţă inimitabilă. Prin sensul frumosului şi prin nestăpânirea patimilor spre lux, ei au convertit natura darnică a Bosforului în ceva metafizic. Spiritul lor s-a întrupat în zidiri pline de graţie, de confort şi de artă, devenite subiect de mituri pentru călători şi ambasadori.