Urbanistic, Constantinopolul sec. al 5-lea era împărţit în paisprezece cartiere. Primul era aşezat în vârful peninsulei acoperit astăzi de Palatul Topkapî. Următoarele cartiere formau nişte benzi semicirculare concentrice care porneau de la Cornul de Aur şi se terminau la Marea Marmara. Prima bandă cuprindea cartierele 2, 3, 4, cea de a doua cartierele 5, 6, 7, cea de a treia bandă cartierele 10, 8 şi 9, cea de a patra bandă, cartierele 14, 11 şi 12. Cel de al 13-lea cartier îl constituia locuirea majoritar străină de la nord de Cornul de Aur, cartier numit generic Galata.
De la Forul Augusteum pornea o arteră spre nord-vest, trecând la mică distanţă prin Forul lui Constantin, aşezat pe cea de a doua colină a oraşului. Acela era punctul din care împăratul asediase vechiul Bizantion. Forul avea o formă eliptică, sau rondă, fiind înconjurat de un portic cu două abside, centrul lui fiind ocupat de o mare fântână decorată cu basoreliefuri de inspiraţie creştină. La o extremitate a fântânii era plasată statuia zeiţei Cybele, statuie despre care se pretindea că ar fi fost consacrată de către argonauţi. La cealaltă extremitate a fântânii se găsea statuia zeiţei Fortuna a Bizantion-ului. In acest forum se ridica coloana de porfir care încă poate fi văzută astăzi şi numită “coloana arsă”.
Băile, sau Termele lui Zeuxippes, vecine cu Biserica Sfânta Sofia şi Marele Palat, au fost înfrumuseţate de Constantin cel Mare aşa încât să eclipeseze toate edificiile similare din imperiu.
Din Forul lui Constantin, spre apus, adică spre adâncul uscatului, se ajungea curând la Forul Taurului (mai târziu Forul lui Theodosius I-ul.
Din acel for se desprindeau trei artere principale: - artera ce conducea spre nord-vest şi ajungea la Poarta lui Hadrian, sau Poarta Adrianopolului, mergând paralel cu apeductul lui Valens; - o a doua arteră pornea direct spre nord şi atingea ţărmul Cornului de Aur cam în dreptul Podului Atatűrk de astăzi; - cea de a treia şi cea mai importantă arteră era cea numită via triumfalis, care trecea pe parcurs prin Forul Boului, prin Forul lui Arcadius şi ajungea la Poarta Selymbria, numită de unii autori „cea de a doua poartă militară“. Această ultimă arteră urma un traseu de la est la vest. Mai la sud de ea se găsea o altă arteră principală care unea direct Poarta de Aur cu centrul oraşului, copiind ţărmul Mării Marmara.
Se ştie că prin Poarta de Aur îşi făceau intrarea triumfală împăraţii şi tot pe acolo trecea via Egnatia, cale strategică a Imperiului Roman care venea de la Dyrrachium, port la Marea Adriatică, trecând pe parcurs prin Thessalonic. Odată pătruns prin Poarta de Aur cortegiul triumfal nu urma artera de sud spre centru, cea paralelă cu ţărmul Mării Marmara, ci se abătea pe traseul forurilor, locuri în care populaţia se putea aduna în număr mare.
Forul lui Arcadius era dominat de coloana triumfală ridicată, în anul 401 e.N, pentru a comemora victoria împăratului împotriva mercenarilor goţi, conduşi de Gainas, în anul anterior. Decorarea coloanei s-a terminat abia în anul 421, destul de târziu după moartea, din 408, a suveranului. Atunci monumentul a fost redestinat noului împărat, Theodosius al II-lea (408-450).
Puternic inspirată de coloana lui Theodosius I-ul (379-395), ridicată de acela în Forul Taurului în anul 393, coloana din Forul lui Arcadius a urmat tradiţia coloanelor triumfale din Roma, asemănătoare coloanei lui Traianus şi a lui Marcus-Aurelius. Coloana a fost distrusă târziu după ocupaţia turcă, în sec. al 16-lea, din ea ne mai existând decât o masivă rămăşiţă de bază şi soclu. Detalii din decoraţiunea ei s-au păstrat totuşi într-o serie de desene realizate în anul 1575. Avea o decoraţiune în serpentină şi soclul din granit roşu.
Pe prima arteră de care am amintit, care din Forul Taurului se îndrepta spre nord-vest, spre Poarta Adrianopol (Charistios) se afla grandioasa Biserică Sfinţii Apostoli, iniţiată de Constantin cel Mare, lângă care şi-a ridicat şi un somptuos mausoleu. Biserica a dispărut cu desăvârşire după jajul cruciaşilor din Cruciada a IV-a şi a demolării în primii ani de ocupaţie turcă. O imagine a ei poate fi reprodusă privind biserica San Marco din Veneţia, biserică ce pare a fi o copie a celei Constantinopolitane.
Biserica Sfinţii Apostoli a fost fondată, după un plan basilical, de împăratul Constantin cel Mare odată cu transformarea Bizantion-ului în capitală. A dorit să o îmbogăţescă cu relicve de la toţi cei 12 Sfinţi Apostoli ai lui Iisus şi a desemnat-o ca adăpost de veci al propriului mormânt. Locuitorii capitalei o numeau Polyandrion sau Myriandrion. Nu s-a reuşit decât aducerea a numai trei relicve importante, ale Sfântului Andrei, ale Sfântului Luca şi Timotheus (cei doi din urmă nefiind apostoli ci propovăduitori).
Justinian şi Theodora au reconstruit-o şi au mărit-o, între anii 530-550. Noul locaş avea un plan de cruce greacă şi era acoperit cu o mare cupolă centrală şi alte patru în colţuri. Impăratul Justin al II-lea a adăugat un plus de bogăţie şi de strălucire ornamentaţiei.
Măreaţa biserică a atras în preajma ei necropola imperială. Sarcofagele celor mai mulţi împăraţi s-au împărţit între două mausolee exterioare, unul la nord şi altul la sud de absidă, numite Heroonul lui Constantin şi Heroonul lui Justinian. Biserica în sine nu adăpostea nici un mormânt, nici măcar pe al fondatorului, iar aşezarea sarcofagelor în fiecare heroon nu respecta ordinea deceselor, sau pe cea dinastică.
Dethier, un erudit care a trăit în Constantinopol şi care cunoştea bine topografia oraşului medieval, a precizat că 19 sarcofage se aflau în heroonul lui Constantin şi 17 în cel al lui Justinian. Byzantios, un autor grec modern, a socotit că ar fi existat cinci sarcofage de împăraţi în primul heroon şi altele nouă în cel de al doilea. Multe altele au aparţinut probabil unor membri ai familiilor imperiale.
Relicvele adăpopstite de marele şi bogatul sanctuar erau numeroase. La cele amintite se mai adăugau relicvele primului episcop de Efes, Matheus (Matei) şi ale sfinţilor anargiri Comos şi Damian.
Incinta Bisericii Sfinţii Apostoli era înconjurată de porticuri somptuoase, de mai multe stoa (postamente), în lungul cărora erau dispuse sarcofage izolate. Toate sarcofagele erau din marmură şi acoperite de ornamente valoroase şi minuţioase, înconjurate de lame de argint, de pietre încrustate sau montate. Efectul era grandios şi orbitor, atunci când razele soarelui le atingeau. Cea mai mare parte a capacelor sarcofagelor aveau formă de acoperiş în două ape. In afară de minunăţia exterioară, fiecare sarcofag conţinea câte un mic tezaur de bijuterii opulente.
Mulţi Patriarhi, dintre cei mai respectaţi, îşi aveau mormintele tot la biserica Sfinţii Apostoli. S-a păstrat numele multora dintre cei înmormântaţi acolo, în particular cel al lui Ioan Chrysostom.
Mormintele au fost profanate de către nemernicul de împărat trădător Alexis (Alexios) Anghelos pentru a se folosi de tezaurele din ele la cumpărarea păcii şi bunăvoinţei cruciaţilor, cărora le făcuse promisiuni fără acoperire. Cruciaţii nu s-au lăsat mai prejos şi au continuat jefuirea mormintelor imperiale în noaptea dintre 13 şi 14 aprilie 1204, fără nici un respect creştin.
Dervişii fanatici ai lui Mahomed al II-lea definitiv tot ce mai rămăsese. Din relatările lui Critobulos, dervişii au petrecut paisprezece ore pentru a sfărâma ultimele rămăşiţe ale sarcofagelor cu lovituri de ciocan şi cu bare de fier.
Cea mai mare moschee a Istanbulului, Moscheea Fatih Camîi, sau Moscheea Cuceritorului, a fost construită pe fundaţiile vechii biserici. La trecerea pe străzile alăturate se mai pot vedea întâmplător cuve de marmură lustruită, care pot resturi ale sarcofagelor imperiale creştine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu