Este una dintre cele trei basilici minore care sunt cuprinse în cele şapte basilici ale pelerinajului din Roma (patru basilici majore şi trei basilici minore).
Construită în prima jumătate a sec.al IV-lea (367 e.N), pe timpul papei Damasus, deasupra catacombelor cu acelaşi nume, basilica este dedicată martirului popular, Sebastian, din sce.al 3-lea. Se afla la trei kilometri şi lumătate de Poarta Capena, în apropiere de catacomba Sfânul Calixtus.
Termenul “din afara zidurilor”, care îi este ataşat numelui, se referă la faptul că basilica este plasată în afara zidurilor construite de împăratul Aurelianus (270-275 e.N) şi o deosebeşte de o altă basilică a Sfântului Sebastian situată pe colina Palatin.
Conform unei legende, în anul 258 e.N, pe timpul persecuţiilor anticreştine dispuse de împăratul Valerianus (253-260 e.N), catacombele au servit temporar ca loc de odihnă al Sfinţilor Petru şi Paul, ale căror resturi au fost transferate ulterior în cele două basilica care le poartă numele. De aceea basilica s-a mai numit şi Basilica Apostolorum (Basilica Apostolilor). Dedicaţia către Sfântul Sebastian a apărut în sec.al 9-lea.
Relicvele lui Sebastian au fost adăpostite în acest edificiu în jurul anului 350 e.N. Ele au fost transferate la Basilica Sfântul Petru în anul 826, înainte de un atac sarazin pe timpul căruia biserica a fost distrusă. Edificiul a fost reconstruit pe timpul papei Nicolaus I-ul (858-867), iar altarul martirului a fost consacrat de papa Honorius III-lea (1216-1227), la cererea cistercienilor, cărora le-a fost acordată şi basilica. In sec.al 13-lea s-a ridicat arcada navei.
Edificiul actual aparţine în mare parte sec.al 17-lea, construcţia fiind comandată de cardinalul Scipione Borghese, înanul 1609, lui Flaminio Ponzio şi după moartea aceluia, în 1613, conferită lui Vasanzio Giovanni.
Sculptura reprezentând pa Sfântul Sebastian pe altar, aflată în prima capelă din stânga navei centrale este lucrată de Antonio Giorgetti.
Capela albani, construită în 1716, realizată de Carlo Maratta, Alessandro Specchi, Filippo Barigioni şi Carlo Fontana, a fost comandată de papa Clement al XI-lea şi dedicată papei Fabian, episcop al Romei pe timpul persecuţiilor decise de împăratul Decius (249-251). Flancând altarul, busturile Sfinţilor Petru şi Paul, realizate de Nicolò Cordier, amintesc de prima dedicaţie a lăcaşului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu