Santa
Prisca este o biserică titulară a Romei și a fost înregistrată ca titulus Priscae în actele sinodului din
anul 499. Este dedicată Sfintei Prisca, o martiră din primul secol, ale cărei
relicve sunt cuprinse în altarul din criptă. Originile ei coboară până în sec.al 2-lea e.N,
ea fiind una dintre primele locuri de cult creștin din Roma. A fost construită
în sec.al 4-lea sau al 5-lea peste un templu al zeului Mithras. Deteriorată pe
timpul jafului normand asupra Romei (1084), biserica a fost restaurată de mai multe
ori. Aspectul actual se datorează restaurării din anul 1660, care a inclus o
nouă fațadă realizată de Carlo Lombardi, fațadă îngustă și fără portic. In interior,
coloanele sunt singurele rămășițe vizibile ale bisericii celei vechi, cuprinse
în pilaștri. De asemenea, este conservat un font de baptiseriu despre care se
presupune că a fost folosit de Sfântul Petru. Tavanul este plat și lucrat din
lemn. Picturile de deasupra șirurilor de pilaștri sunt rare și moderne.
Frescele din criptă, unde un altar conține
moaștele Sfântei Prisca, sunt executate de Antonio Tempesta. Anastasio
Fontebuoni a pictat în frescă pereții naosului cu sfinți și îngeri cu
instrumente de pasiune. In sacristie se află un tablou al Concepției Imaculate
cu îngerii, lcrare a lui Giovanni Odazzi, iar pe altarul principal se află un botez al Sfintei Prisca de Domenico
Passignano.
Mithraneumul de la Santa Prisca
a fost descoperit pentru prima oară în 1934, după ce a fost excavat de părinții
catolici augustinieni care erau responsabili de mănăstire. Investigațiile
olandeze au început în anii 1952-59. Clădirea originală a fost ridicată înjurul
anului 95 e.N și s-a aflat inițial pe o parcelă de teren achiziționată de
Traian, care la vremea respectivă nu era încă împărat al Romei. Aceasta a servit,
de asemenea, ca și casă a lui Traian până la moartea sa în anul 117 e. N. O
sută de ani mai târziu, un membru al familiei imperiale a preluat clădirea și a
construit un Mithraeum într-o parte a subsolului, în timp ce un loc de
întâlnire creștin a fost stabilit în celălaltă secțiune a bisericii.
La începutul săpăturilor din
1952, olandezii au îndepărtat mormantele de pământ, despre care se credea că ar
fi aparținut unui fel de șanț. In această perioadă, au existat numeroase descoperiri
realizate de olandezi cu mare atenție. Unele dintre aceste descoperiri au
inclus fresce, mozaicuri, rămășițe de vase diferite, stucaturi, precum și fragmente
de mozaic și cărămidă. Mithraneumul original avea un culoar central, o nișă și
bănci laterale. Pe pereții vechiului Mithraeum au fost găsite fresce fine,
precum și o sculptură în stuc a lui Mithras, una dintre imaginile principale
ale cultului lui Mithras. In timpul săpăturilor olandeze din anii 1950,
bucățile de mozaic s-au găsit în camerele nou descoperite de sub Santa Prisca.
Renovările din anul 220 au generat o sală de cult centrală mai mare și
adăugarea unor încăperi noi, în timp ce frescele au fost acoperite cu picturi
noi, mai elaborate.
Frescele includeau adesea scrierea sub sau în jurul operei,
care ar descrie ce se întâmpla în piesă. Aceasta este ceva unic pentru templul
Mithras găsit la Santa Prisca. Aceste picturi s-au dovedit foarte importante
pentru dezvoltarea înțelegerii cultului lui Mithras. Impreună cu scena tipică a
taurilor, asa de frecvent descrisă în alte cazuri, alte picturi au ilustrat
diferite ritualuri de cult. De exemplu, o pictură arată o procesiune de figuri
care poartă măști și diferite tunici colorate care dețin ceea ce s-a presupus a
fi o bucată de echipament liturgic. Aceste picturi au fost încorporate în
dezbaterea îndelungată despre admiterea femeilor în cult. In jurul anului 400,
creștinii au preluat Mithraneumul, l-au distrus și au construit deasupra
lăcașul pentru Santa Prisca.
Excavațiile olandeze de la
mijlocul sec.al 20-lea au descoperit numeroase fragmente de fresce mult
deteriorate dar de reală importanță istorică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu