ROMA-2 SANTI QUATRO CORONATI

          Prin prelunga Piazza Celimontana se urcă ușor spre venerabila biserică Santi Quatro Coronati, ridicată pe drumul spre biserica San Clemente.

          Biserica ridicată, conform legendei de papa Miltiades în sec.al 4-lea, a fost așezată peste titulus Aemilinae, adică peste vila romană evidentă în subsol. In evul mediu această biserică a făcut parte intr-un ansamblu fortificat menit să protejeze palatal pontifical de la Latran contra atacurilor mereu posibile dinspre fortărețele familiilor nobile instalate pe Palatin și la Colosseum. Era timpul care s-a numit Roma turitta, când în oraș se ridicaseră fortăreșe particulare într-o continuă luptă a faililor nobiliare pentru supremație și diverse interese politice.

          Din biserica măruntă ridicată în primele timpuri ale creștinismului (sec.4), papa Leon al IV-lea făcut un edificiu ce a durat până în 1084, anul marelui jaf al normanzilor lui Robert Guiscard. Acelui nou edificiu, papa Leon al IV-lea i-a adăugat cripta sub naos, a închis curtea din fața fațadei, a costruit clopotnița și capelele destinate Sf. Barbara și Sf. Nicolae.

        In urma nordicilor sălbatici nu au rămas decât ruine.. Papa Pascal al II-lea (1099-1118) a reconstruit o biserică mult mai mică, reducând lungimea și suprimând navele laterale. Intre secolele 12-15 lăcașul a aparținut călugărilor benedictini, iar în sec.al 16-lea a trecut în grija călugărițelor Augustine. Intre timp papalitatea a înglobat-oîntr-o puternică fortăreață.

            Arheologii și istoricii n-au putut identifica pe cei patru sfinți cărora le-a fost dedicată biserica. La patru soldați martirizați au fost amestecați și cinci sculptori din Pannonia Urmând o listă  de martiri stabilită de papa Leon al IV-lea, resturile tuturor au fost în cripta bisericii.

Potrivit Sfântului Sebastian, cei patru sfinți erau soldați care refuzau să aducă sacrificii zeului Aesculapius și, prin urmare, au fost uciși prin ordinul împăratului Diocletianus (284-305). Trupurile martirilor au fost îngropate în cimitirul de la Santi Marcellino e Pietro, la mila a patra de pe Via Labicana, de Papa Miltiades și de Sf. Sebastian (al cărui craniu este păstrat în biserică). Miltiades a decis că martirii ar trebui să fie venerați cu numele lui Claudius, Nicostratus, Simpronianus și Castorius; acestor nume li s-a adăugat un al cincelea, Simplicius – care reprezenta pe cei cinci pietrari martiri din Pannonia.

           Cei patru soldați martiri au fost numiți Severus, Severinus, Victorinus și Carpoforus după o listă creată de papa Leon al IV-lea. Potrivit unei pietre cu inscripții, datată din 1123, capul unuia dintre cei patru martiri este îngropat în Santa Maria in Cosmedin.

           Cât despre sculptorii sacificați, tăietorii de piatră din Roma au salutat prin ei pe proprii lor patroni și le-au construit aici o capelă care le-a rămas în proprietate și pentru pioase rugăciuni.

Spre biserica din fortăreață se intră pe sub un turn foarte masiv care a servit drept campanilă din sec.al 9–lea. In partea lui terminală se văd patru deschideri prelungi din cărămidă, separate de colonete albe composite, fără legătură tipică cu cele tradiționale antice

       Se ajunge într-o primă curte interioară de dimensiuni reduse. Peretele opus acestei intrări reprezintă limita bisericii primitive. De la acel perete se trece apoi într-o altă curte în care, la dreapta, se văd coloanele inserate în zid. Este vorba de coloanele ce separau odată nava principal a bisericii anterioare de nava din dreapta. Ambele curți sunt anoste, strâmpte și cu pereți înalți de superînchisoare.

            Interiorul oferă aspectul dat de papa Pascal al II-lea. Cele trei nave actuale corespund spațiului ocupat de nava principal a vechii biseici. Absida a păstrat dimensiunile inițiale și pare mult prea amplă. In zidurile navelor laterale, ca și în curtea precedentă, coloanele care separă nava principal de laterale au rămas prizoniere în construcția de zidărie a lui Pascal al II-lea.

           In sec.al 16-lea, biserica a primit plafonul de lemn și matroneele (galeriile superioare rezervate femeilor). In sec.al 17–lea absida a fost decorată cu picturi și stuc. Absida conține frescele (1630) ale lui Giovanni da San Giovanni pentru cei patru sfinți martiri. A fost reprezentată istoria sfinților venerați în biserică, iar pe calota absidei pictura s-a dedicat gloriei tuturor sfinților. Pe pilastrul din stânga al arcului triumphal s-a așazat un tabernacol din sec.al 15-lea, cu sculpturi fine puse în evidență de trăsături din aur. Picturile care-l înconjoară au fost realizate în sec.al 17-lea și nu aparțin unui artist renumit.

         Pavimentul bisericii este executat din marmură într-o perioadă influențată de arta Cosmas. In schimb exteriorul înalt și din cărămidă original este rece și inospitalier, ca și curțile interioare ansamblului. Este o structură dominatoare și totiși tributară vremurilor.

       Cripta provine, după cum am spus, din epoca papei Leon al IV-lea. Aici au fost găsite patru sarcofage pentru martiri și un relicvariu de argint conținând capul Sfântului Sebastian.

Benedictinii au adăugat edificiului un claustru delicious, sprijinit pe șiruri de colonete duble, în sec.al 13-lea. Călugărițele Augustine au înlocuit acoperișul simplu al galeriilor cu bolți. In central grădinii a fost așezat un vas de piatră din timpul papei Pascal al II-lea. Am remarcat, împreună cu Carmen, simplitatea colonetelor cu capitele decorate cu frunze de nufăr și le-am comparat cu cele foarte multe pe care le văzusem de-a latul Europei, mai toate realizări constructive de excepție. Deasupra claustrului s-a adugat, probabil mai e curănd, un fel de loggie înaltă, pe trei laturi cu pilaștri dreptughiulari robuști și cu deschideri foarte mari.

        Sub prticul care separă cele două curți ce preced biserica se găsește Oratoriul Sfântului Silvestru. Construită în sec.al 13-lea, ea a fost decorată cu un curios ansamblu de picturi în frescă, de factură foarte naivă. Sub reprezentarea lui Christos, înconjurat de Sfânta Fecioră, de Sfântul Ioan Botezătorul și de apostoli, este ilustrată legenda papei Silvestru (314-335), de la lepra împăratului Constantin până la vindecarea lui de către papă, la donarea puterii sale Suveranului Pontif și intrarea aceluia în Roma condus de către împărat.

          Nesiguranța în determinarea celor ce li s-a dedicate o biserică și legendele atașate mă fac să mă îndoiesc de cinstea creștină a celor care au născut poveștile și au ridicat unele lăcașuri. Pelerinajul meu touristic prin biserici vechi nu m-a determinat să cred Viața Sfinților.ca pe o realitate, dar am acceptat că legendele s-au lipit de substratul real. La timpul lor vechi legendele au prins o oarecare valoare datorită fricii oamenilor de necunoscut, da și prin crearea unor capodopere, chiar construcții care să le întărească.