sâmbătă, 12 februarie 2011

ROMA - BISERICILE CLASIFICATE DUPA DATA PRIMEI INTEMEIERI

In Roma există mai mult de 900 de biserici.
In timpul prigoanei creştinilor primele locuri de întâlnire au fost:
- Casele particulare puse la dispoziţie de cetăţeni credincioşi pentru reuniuni clandestine, locaţii cunoscute subnumele de oratorio sau oracula.
- Diaconii – locuri unde se făceau donaţii caritabile pentru săraci şi locuri aflate sub controlulunor diaconi. Cele mai mari diaconii aveau mai mulţi diaconi, iar unul dintre ei avea rolul de arhidiacon.
- Alte case titulare, sau titulus, cunoscute sub numele de ecclesia domus.

Tituli

Numai lăcaşurile cu atributul de tituli erau autorizate să împartă sacramentele. Preotului celui mai important dintr-un titulus i s-a dat numele de cardinal. Papa Marcel I-ul (la începutul sec.al 4-lea e.N) a confirmat că tituli sunt singurele centre  de administrare din Biserică. In anul 499 e.N, un sinod  ţinut de către papa Symmacus a dat lista tuturor preiţilor participanţi, precum şi a reprezentanţilor de tituli, care erau prezenţi în acel moment. Alături de fiecare Titulus este trecută biserica în care funcţiona. Pentru o mai bună orientare se va opera cu numele autentic italian al fiecărei biserici:
  1. Titulus Aemilianae ( Santi Quattro Coronati ) 
  2. Titulus Anastasiae ( Santa Anastasia )
  3. Titulus SS Apostolorum ( Santi Apostoli ) 
  4. Titulus Byzantis ou Vizantis (necunoscut, probabil Titulus Pammachii)
  5. Titulus S Caeciliae ( Santa Cecilia in Trastevere )
  6. Titulus Clementis ( San Clemente )
  7. Titulus Crescentianae ( San Sisto Vecchio )
  8. Titulus Crysogoni ( San Crisogono )
  9. Titulus Cyriaci (incert; teoretic Santa Maria Antiqua şi Santa Maria in Domnica )
  10. Titulus Damasi ( San Lorenzo in Damaso ) 
  11. Titulus Equitii ( San Martino ai Monti )
  12. Titulus Eusebi ( Sant'Eusebio ) 
  13. Titulus Fasciolae ( Santi Nereo e Achilleo )
  14. Titulus Gaii ( Santa Susanna )
  15. Titulus Iulii ( Santa Maria in Trastevere , identic cu Titulus Callixti)
  16. Titulus Lucinae ( San Lorenzo in Lucina )
  17. Titulus Marcelli ( San Marcello al Corso )
  18. Titulus Marci ( San Marco )
  19. Titulus Matthaei (pe Via Merulana , distrus în 1810)
  20. Titulus Nicomedis (pe Via Nomentana , distrus)
  21. Titulus Pammachii ( Santi Giovanni e Paolo - Roma )
  22. Titulus Praxedis ( Santa Prassede )
  23. Titulus Priscae ( Santa Prisca )
  24. Titulus Pudentis ( Santa Pudensiana )
  25. Titulus Romani (necunoscut, posibil să fi fost Santa Maria Antiqua sau Santa Maria in Domnica , în orice caz Titulus Cyriaci n-a existat)
  26. Titulus S Sabinae ( Santa Sabina )
  27. Titulus Tigridae (incert, probabil Santa Balbina )
  28. Titulus Vestinae ( San Vitale )

Cele şapte basilici majore ale Romei

In anul 336 e.N, papa Iulius I-ul a fixat numărul de cardinali preoţi la 28. Aceasta pentru ca în fiecare zi a săptămânii un cardinal preot diferit să celebreze mesa într-una din cele patru basilici majore din Roma: Sfântul Petru, Saint Paul din afara zidurilor, Santa Maria Maggiore , Sfântul Ioan din Laterano. Cele patru basilica nu aveau cardinal, pentru că ele se aflau sub diriguirea papei. Basilica de San Giovanni in Laterano era şi sediul episcopului de Roma (papa). In mod tradiţional, pelerinii erau aşteptaţi să viziteze cele patru basilica majore, dar şi basilicile minore: San Lorenzo fuori le mura (San Lorenzo din afara zidurilor) , Santa Croce in Gerusalemme (Sfânta Cruce din Ierusalim), et San Sebastiano fuori le mura (San Sebastian din afara zidurilor), care constituiau Pelerinajul celor Şapte Basilici din Roma. In luna iulie 2000, cea de a şaptea basilică a fost numită Santuario della Madonna del Divino Amore de către pape Ioan-Paul al II-lea.

Biserici

In tabelul următor, bisericile se clasifică în funcţie de epoca primei lor construcţii. Datele se referă la prima înregistrare a fiecărei biserici. Actualul aspect al edificiilor nu mai este original, deoare timp de secole ele au suferit reconstrucţii, sau reparaţii, nu totdeauna cu respect pentru formele adoptate în trecut. Toate bisericile par cu mult mai recente şi înglobează un amestec de epoci şi de stiluri.  

Sec. al 4-lea

Sec.al 5-lea

Sec.al 6-lea

Sec.al 7-lea

Sec.al 8-lea

Sec.al 9-lea

Sec. al 10-lea

Sec.al 11-lea

Sec.al 12-lea

Sec.al 13-lea

Sec.al 14-lea

Sec.al 15-lea

Sec.al 16-lea

Sec.al 17-lea

Sec.al 18-lea

Sec.al 19-lea

Sec.al 20-lea

Sec.al 21-lea
  

vineri, 11 februarie 2011

ROMA - BASILICA SFANTUL SEBASTIAN DIN AFARA ZIDURILOR

Este una dintre cele trei basilici minore care sunt cuprinse în cele şapte basilici ale pelerinajului din Roma (patru basilici majore şi trei basilici minore).
Construită în prima jumătate a sec.al IV-lea (367 e.N), pe timpul papei Damasus,  deasupra catacombelor cu acelaşi nume, basilica este dedicată martirului popular, Sebastian, din sce.al 3-lea. Se afla la trei kilometri şi lumătate de Poarta Capena, în apropiere de catacomba Sfânul Calixtus.  
Termenul “din afara zidurilor”, care îi este ataşat numelui, se referă la faptul că basilica este plasată în afara zidurilor construite de împăratul Aurelianus (270-275 e.N) şi o deosebeşte de o altă basilică a Sfântului Sebastian situată pe colina Palatin.
Conform unei legende, în anul 258 e.N, pe timpul persecuţiilor anticreştine dispuse de împăratul Valerianus (253-260 e.N), catacombele au servit temporar ca loc de odihnă al Sfinţilor Petru şi Paul, ale căror resturi au fost transferate ulterior în cele două basilica care le poartă numele. De aceea basilica s-a mai numit şi Basilica Apostolorum (Basilica Apostolilor). Dedicaţia către Sfântul Sebastian a apărut în sec.al 9-lea.
Relicvele lui Sebastian au fost adăpostite în acest edificiu în jurul anului 350 e.N. Ele au fost transferate la Basilica Sfântul Petru în anul 826, înainte de un atac sarazin pe timpul căruia biserica a fost distrusă. Edificiul a fost reconstruit pe timpul papei Nicolaus I-ul (858-867), iar altarul martirului a fost consacrat de papa Honorius III-lea (1216-1227), la cererea cistercienilor, cărora le-a fost acordată şi basilica. In sec.al 13-lea s-a ridicat arcada navei.
Edificiul actual aparţine în mare parte sec.al 17-lea, construcţia fiind comandată de cardinalul Scipione Borghese, înanul 1609, lui Flaminio Ponzio şi după moartea aceluia, în 1613, conferită lui Vasanzio Giovanni.
Sculptura reprezentând pa Sfântul Sebastian pe altar, aflată în prima capelă din stânga navei centrale este lucrată de Antonio Giorgetti.
Capela relicvelor adăposteşte o piatră ce poartă urma prezumtivă a lui Iisus, urmă legată de episodul Quo vadis, relatată în Actele apocrife ale Sfântului Petru.Tot în capelă se află şi o săgeată care l-a lovit pe Sfântul Sebastian şi o parte din coloana de care a fost legat pe timpul martiriului.
Capela albani, construită în 1716, realizată de Carlo Maratta, Alessandro Specchi, Filippo Barigioni şi Carlo Fontana, a fost comandată de papa Clement al XI-lea şi dedicată papei Fabian, episcop al Romei pe timpul persecuţiilor decise de împăratul Decius (249-251). Flancând altarul, busturile Sfinţilor Petru şi Paul, realizate de Nicolò Cordier, amintesc de prima dedicaţie a lăcaşului.

ROMA - BASILICA SFANTA CRUCE DE IERUSALIM

Basilica numită în latină Basilica Sanctae Crucis in Hierusalem şi în itasliană Basilica di Santa Croce in Gerusalemme, este una dintre basilicile minore ale Romei şi este cuprinsă între cele şapte basilici ale pelerinajului roman.
Conform tradiţiei, basilica a fost consacrată către anul 325 e.N, drept casă de păstrare a relicvelor Patimilor, aduse de pe Pământul Sfânt de către Sfânta Helena de Constantinopol, mama împăratului Constantin I-ul cel Mare. In acea epocă pardoseala capela era acoperită cu pământ adus de la Ierusalim, de unde a provenit şi numele lăcaşului (in Hierusalem). Pe bolta capelei se găseşte astăzi un mozaic realizat de Melozzo de Forli (înainte de 1485), reprezentând pe Iisus botezând înconjurat de evanghelişti. O veche statuie a zeiţei Junona, descoperită la Ostia, a fost transformată în statuia sfintei Helena şi tronează pe altar.
Biserica a fost construită în jurul unei încăperi a palatului imperial al Helenei, Palazzo Sessoriano, care a fost transformată în capelă în anul 320 e.N. Câteva decenii mai târziu, capela a fost transformată într-o veritabilă bazilică, numită Heleniana sau Sessoriana. După distrugerea din neglijenţă, biserica a fost restaurată de papa Lucius al II-lea (1144-1145). Cu această ocazie a căpătat trăsături romane, cu trei nave, o clopotniţă şi un pridvor.
Biserica a fost modificată în sec.al 16-lea, dar a luat aspectul baroc actual sub papa Benedict al XVI-lea (1740-1758), care a fost titularul bisericii înainte de a deveni papă. Sub noua formă basilica are 70 de metri lungime şi 37 de metri lăţime. S-au deschis noi străzi pentru a uni biserica de alte două basilici romane legate de Iisus, basilica Sfântul Ioan din Latran şi Basilica majoră Sfânta Maria (Santa Maria Maggiore).
Faţada bisericii baroce a fost realizată de Pietro Passalacqua et Domenico Gregorini.
Absida basilicii este decorată cu fresce ce amintesc de legendele Adevăratei Cruci, fresce atribuite lui Melozzo de Forlì, lui Antoniazzo Romano şi Marco Palmezzano.
Muzeul basilicii deţine o icoană din mosaic, realizată după o viziune a lui Christos ce a apărut papaei Grigore I-ul.
Jacopo Sansovino a realizat, în 1536, mormântul cardinalului Francisco de Quinones, operă de artă păstrată de basilică.
Peter Paul Rubens, sosit la Roma după o trecere prin Mantua, în 1601, a primit comanda de la arhiducele Albert de Austria de a picta un retablucu trei panouri pentru capela sfintei Helena. Două dintre picture, Sfânta Helena şi Sfânta Cruce şi Batjocorirea lui Christos se află la Grasse, în Franţa. Cea de a treia, Ridicarea Crucii, s-a pierdut. Inainte de căsătorie, arhiducele a fost făcut cardinal în acest lăcaş.

Amfiteatrul Castrense

Celebrele relicve a căror autenticitate este contestată sunt păstrate în Cappella delle Reliquie, construită în 1930 de arhitectul Florestano di Fausto. Ele cuprind: un mare fragment din crucea bunului pungaş, degetul arătător al Sfântului Toma, deget pe care l-a pus pe rănile lui Christos reînviat, un relicvar ce conţine mici bucăţi din stâlpul Flagelării de la Sfântul Mormânt şi din legănul lui Christos, doi spini din coroana de spini, trei fragmente din Adevărata Cruce, un cui folosit la Crucificare, o treime din Titulus Crucis, descoperit în biserică în anul 1492, adică o placă atârnată de partea de sus a Crucii lui Christos. Fragmentul conţine numele de „nazareean”, scris în ebraică, latină şi în greacă.
Cel mai mare fragment din Adevărata Cruce a fost transferat la basilica Sfîntul Petru de către papa Urban al VIII-lea, în 1629. Acolo fragmentul este păstrat lângă statuia colosală a Sfintei Helena executată de Andrea Bolgi, în 1639.
Anfiteatrul Castrense, construit în sec. 2-3 e.N este folosit ca grădină anexă a basilicii.
Numele amfiteatrului provine de cuvântul latin castrum, care în sec.al 4-lea avea semnificaţia de reşedinţă imperială. Fără îndoială că acest amfiteatru, ca şi palatul Sessorianus făceau parte din proprietatea imperială din acea parte a capitalei. Acest fapt a avut aşa mare importanţă încât Aurelianus a făcut un ocoliş al zidului nou al Romei, pentru a apăra acea yonă. Amfiteatrul, construit aproape în totalitate din cărămidă, datează de la sfârşitul dinastiei Severilor (sec.al 3-lea e.N). Din cele trei etaje ale sale, numai primul este bine conservat.
Basilica administrează direct biserica Santa Maria del Buonaiuto, care constitie din 1476 un oratoriu alăturat zidului lui Aurelian ce prelungeşte amfiteatrul.