sâmbătă, 12 februarie 2011

ROMA - BISERICILE CLASIFICATE DUPA DATA PRIMEI INTEMEIERI

In Roma există mai mult de 900 de biserici.
In timpul prigoanei creştinilor primele locuri de întâlnire au fost:
- Casele particulare puse la dispoziţie de cetăţeni credincioşi pentru reuniuni clandestine, locaţii cunoscute subnumele de oratorio sau oracula.
- Diaconii – locuri unde se făceau donaţii caritabile pentru săraci şi locuri aflate sub controlulunor diaconi. Cele mai mari diaconii aveau mai mulţi diaconi, iar unul dintre ei avea rolul de arhidiacon.
- Alte case titulare, sau titulus, cunoscute sub numele de ecclesia domus.

Tituli

Numai lăcaşurile cu atributul de tituli erau autorizate să împartă sacramentele. Preotului celui mai important dintr-un titulus i s-a dat numele de cardinal. Papa Marcel I-ul (la începutul sec.al 4-lea e.N) a confirmat că tituli sunt singurele centre  de administrare din Biserică. In anul 499 e.N, un sinod  ţinut de către papa Symmacus a dat lista tuturor preiţilor participanţi, precum şi a reprezentanţilor de tituli, care erau prezenţi în acel moment. Alături de fiecare Titulus este trecută biserica în care funcţiona. Pentru o mai bună orientare se va opera cu numele autentic italian al fiecărei biserici:
  1. Titulus Aemilianae ( Santi Quattro Coronati ) 
  2. Titulus Anastasiae ( Santa Anastasia )
  3. Titulus SS Apostolorum ( Santi Apostoli ) 
  4. Titulus Byzantis ou Vizantis (necunoscut, probabil Titulus Pammachii)
  5. Titulus S Caeciliae ( Santa Cecilia in Trastevere )
  6. Titulus Clementis ( San Clemente )
  7. Titulus Crescentianae ( San Sisto Vecchio )
  8. Titulus Crysogoni ( San Crisogono )
  9. Titulus Cyriaci (incert; teoretic Santa Maria Antiqua şi Santa Maria in Domnica )
  10. Titulus Damasi ( San Lorenzo in Damaso ) 
  11. Titulus Equitii ( San Martino ai Monti )
  12. Titulus Eusebi ( Sant'Eusebio ) 
  13. Titulus Fasciolae ( Santi Nereo e Achilleo )
  14. Titulus Gaii ( Santa Susanna )
  15. Titulus Iulii ( Santa Maria in Trastevere , identic cu Titulus Callixti)
  16. Titulus Lucinae ( San Lorenzo in Lucina )
  17. Titulus Marcelli ( San Marcello al Corso )
  18. Titulus Marci ( San Marco )
  19. Titulus Matthaei (pe Via Merulana , distrus în 1810)
  20. Titulus Nicomedis (pe Via Nomentana , distrus)
  21. Titulus Pammachii ( Santi Giovanni e Paolo - Roma )
  22. Titulus Praxedis ( Santa Prassede )
  23. Titulus Priscae ( Santa Prisca )
  24. Titulus Pudentis ( Santa Pudensiana )
  25. Titulus Romani (necunoscut, posibil să fi fost Santa Maria Antiqua sau Santa Maria in Domnica , în orice caz Titulus Cyriaci n-a existat)
  26. Titulus S Sabinae ( Santa Sabina )
  27. Titulus Tigridae (incert, probabil Santa Balbina )
  28. Titulus Vestinae ( San Vitale )

Cele şapte basilici majore ale Romei

In anul 336 e.N, papa Iulius I-ul a fixat numărul de cardinali preoţi la 28. Aceasta pentru ca în fiecare zi a săptămânii un cardinal preot diferit să celebreze mesa într-una din cele patru basilici majore din Roma: Sfântul Petru, Saint Paul din afara zidurilor, Santa Maria Maggiore , Sfântul Ioan din Laterano. Cele patru basilica nu aveau cardinal, pentru că ele se aflau sub diriguirea papei. Basilica de San Giovanni in Laterano era şi sediul episcopului de Roma (papa). In mod tradiţional, pelerinii erau aşteptaţi să viziteze cele patru basilica majore, dar şi basilicile minore: San Lorenzo fuori le mura (San Lorenzo din afara zidurilor) , Santa Croce in Gerusalemme (Sfânta Cruce din Ierusalim), et San Sebastiano fuori le mura (San Sebastian din afara zidurilor), care constituiau Pelerinajul celor Şapte Basilici din Roma. In luna iulie 2000, cea de a şaptea basilică a fost numită Santuario della Madonna del Divino Amore de către pape Ioan-Paul al II-lea.

Biserici

In tabelul următor, bisericile se clasifică în funcţie de epoca primei lor construcţii. Datele se referă la prima înregistrare a fiecărei biserici. Actualul aspect al edificiilor nu mai este original, deoare timp de secole ele au suferit reconstrucţii, sau reparaţii, nu totdeauna cu respect pentru formele adoptate în trecut. Toate bisericile par cu mult mai recente şi înglobează un amestec de epoci şi de stiluri.  

Sec. al 4-lea

Sec.al 5-lea

Sec.al 6-lea

Sec.al 7-lea

Sec.al 8-lea

Sec.al 9-lea

Sec. al 10-lea

Sec.al 11-lea

Sec.al 12-lea

Sec.al 13-lea

Sec.al 14-lea

Sec.al 15-lea

Sec.al 16-lea

Sec.al 17-lea

Sec.al 18-lea

Sec.al 19-lea

Sec.al 20-lea

Sec.al 21-lea
  
Publicat de Vladimir Rosulescu la 11:19 0 comentarii

vineri, 11 februarie 2011

ROMA - BASILICA SFANTUL SEBASTIAN DIN AFARA ZIDURILOR

Este una dintre cele trei basilici minore care sunt cuprinse în cele şapte basilici ale pelerinajului din Roma (patru basilici majore şi trei basilici minore).
Construită în prima jumătate a sec.al IV-lea (367 e.N), pe timpul papei Damasus,  deasupra catacombelor cu acelaşi nume, basilica este dedicată martirului popular, Sebastian, din sce.al 3-lea. Se afla la trei kilometri şi lumătate de Poarta Capena, în apropiere de catacomba Sfânul Calixtus.  
Termenul “din afara zidurilor”, care îi este ataşat numelui, se referă la faptul că basilica este plasată în afara zidurilor construite de împăratul Aurelianus (270-275 e.N) şi o deosebeşte de o altă basilică a Sfântului Sebastian situată pe colina Palatin.
Conform unei legende, în anul 258 e.N, pe timpul persecuţiilor anticreştine dispuse de împăratul Valerianus (253-260 e.N), catacombele au servit temporar ca loc de odihnă al Sfinţilor Petru şi Paul, ale căror resturi au fost transferate ulterior în cele două basilica care le poartă numele. De aceea basilica s-a mai numit şi Basilica Apostolorum (Basilica Apostolilor). Dedicaţia către Sfântul Sebastian a apărut în sec.al 9-lea.
Relicvele lui Sebastian au fost adăpostite în acest edificiu în jurul anului 350 e.N. Ele au fost transferate la Basilica Sfântul Petru în anul 826, înainte de un atac sarazin pe timpul căruia biserica a fost distrusă. Edificiul a fost reconstruit pe timpul papei Nicolaus I-ul (858-867), iar altarul martirului a fost consacrat de papa Honorius III-lea (1216-1227), la cererea cistercienilor, cărora le-a fost acordată şi basilica. In sec.al 13-lea s-a ridicat arcada navei.
Edificiul actual aparţine în mare parte sec.al 17-lea, construcţia fiind comandată de cardinalul Scipione Borghese, înanul 1609, lui Flaminio Ponzio şi după moartea aceluia, în 1613, conferită lui Vasanzio Giovanni.
Sculptura reprezentând pa Sfântul Sebastian pe altar, aflată în prima capelă din stânga navei centrale este lucrată de Antonio Giorgetti.
Capela relicvelor adăposteşte o piatră ce poartă urma prezumtivă a lui Iisus, urmă legată de episodul Quo vadis, relatată în Actele apocrife ale Sfântului Petru.Tot în capelă se află şi o săgeată care l-a lovit pe Sfântul Sebastian şi o parte din coloana de care a fost legat pe timpul martiriului.
Capela albani, construită în 1716, realizată de Carlo Maratta, Alessandro Specchi, Filippo Barigioni şi Carlo Fontana, a fost comandată de papa Clement al XI-lea şi dedicată papei Fabian, episcop al Romei pe timpul persecuţiilor decise de împăratul Decius (249-251). Flancând altarul, busturile Sfinţilor Petru şi Paul, realizate de Nicolò Cordier, amintesc de prima dedicaţie a lăcaşului.
Publicat de Vladimir Rosulescu la 18:02 0 comentarii

ROMA - BASILICA SFANTA CRUCE DE IERUSALIM

Basilica numită în latină Basilica Sanctae Crucis in Hierusalem şi în itasliană Basilica di Santa Croce in Gerusalemme, este una dintre basilicile minore ale Romei şi este cuprinsă între cele şapte basilici ale pelerinajului roman.
Conform tradiţiei, basilica a fost consacrată către anul 325 e.N, drept casă de păstrare a relicvelor Patimilor, aduse de pe Pământul Sfânt de către Sfânta Helena de Constantinopol, mama împăratului Constantin I-ul cel Mare. In acea epocă pardoseala capela era acoperită cu pământ adus de la Ierusalim, de unde a provenit şi numele lăcaşului (in Hierusalem). Pe bolta capelei se găseşte astăzi un mozaic realizat de Melozzo de Forli (înainte de 1485), reprezentând pe Iisus botezând înconjurat de evanghelişti. O veche statuie a zeiţei Junona, descoperită la Ostia, a fost transformată în statuia sfintei Helena şi tronează pe altar.
Biserica a fost construită în jurul unei încăperi a palatului imperial al Helenei, Palazzo Sessoriano, care a fost transformată în capelă în anul 320 e.N. Câteva decenii mai târziu, capela a fost transformată într-o veritabilă bazilică, numită Heleniana sau Sessoriana. După distrugerea din neglijenţă, biserica a fost restaurată de papa Lucius al II-lea (1144-1145). Cu această ocazie a căpătat trăsături romane, cu trei nave, o clopotniţă şi un pridvor.
Biserica a fost modificată în sec.al 16-lea, dar a luat aspectul baroc actual sub papa Benedict al XVI-lea (1740-1758), care a fost titularul bisericii înainte de a deveni papă. Sub noua formă basilica are 70 de metri lungime şi 37 de metri lăţime. S-au deschis noi străzi pentru a uni biserica de alte două basilici romane legate de Iisus, basilica Sfântul Ioan din Latran şi Basilica majoră Sfânta Maria (Santa Maria Maggiore).
Faţada bisericii baroce a fost realizată de Pietro Passalacqua et Domenico Gregorini.
Absida basilicii este decorată cu fresce ce amintesc de legendele Adevăratei Cruci, fresce atribuite lui Melozzo de Forlì, lui Antoniazzo Romano şi Marco Palmezzano.
Muzeul basilicii deţine o icoană din mosaic, realizată după o viziune a lui Christos ce a apărut papaei Grigore I-ul.
Jacopo Sansovino a realizat, în 1536, mormântul cardinalului Francisco de Quinones, operă de artă păstrată de basilică.
Peter Paul Rubens, sosit la Roma după o trecere prin Mantua, în 1601, a primit comanda de la arhiducele Albert de Austria de a picta un retablucu trei panouri pentru capela sfintei Helena. Două dintre picture, Sfânta Helena şi Sfânta Cruce şi Batjocorirea lui Christos se află la Grasse, în Franţa. Cea de a treia, Ridicarea Crucii, s-a pierdut. Inainte de căsătorie, arhiducele a fost făcut cardinal în acest lăcaş.

Amfiteatrul Castrense

Celebrele relicve a căror autenticitate este contestată sunt păstrate în Cappella delle Reliquie, construită în 1930 de arhitectul Florestano di Fausto. Ele cuprind: un mare fragment din crucea bunului pungaş, degetul arătător al Sfântului Toma, deget pe care l-a pus pe rănile lui Christos reînviat, un relicvar ce conţine mici bucăţi din stâlpul Flagelării de la Sfântul Mormânt şi din legănul lui Christos, doi spini din coroana de spini, trei fragmente din Adevărata Cruce, un cui folosit la Crucificare, o treime din Titulus Crucis, descoperit în biserică în anul 1492, adică o placă atârnată de partea de sus a Crucii lui Christos. Fragmentul conţine numele de „nazareean”, scris în ebraică, latină şi în greacă.
Cel mai mare fragment din Adevărata Cruce a fost transferat la basilica Sfîntul Petru de către papa Urban al VIII-lea, în 1629. Acolo fragmentul este păstrat lângă statuia colosală a Sfintei Helena executată de Andrea Bolgi, în 1639.
Anfiteatrul Castrense, construit în sec. 2-3 e.N este folosit ca grădină anexă a basilicii.
Numele amfiteatrului provine de cuvântul latin castrum, care în sec.al 4-lea avea semnificaţia de reşedinţă imperială. Fără îndoială că acest amfiteatru, ca şi palatul Sessorianus făceau parte din proprietatea imperială din acea parte a capitalei. Acest fapt a avut aşa mare importanţă încât Aurelianus a făcut un ocoliş al zidului nou al Romei, pentru a apăra acea yonă. Amfiteatrul, construit aproape în totalitate din cărămidă, datează de la sfârşitul dinastiei Severilor (sec.al 3-lea e.N). Din cele trei etaje ale sale, numai primul este bine conservat.
Basilica administrează direct biserica Santa Maria del Buonaiuto, care constitie din 1476 un oratoriu alăturat zidului lui Aurelian ce prelungeşte amfiteatrul.

Publicat de Vladimir Rosulescu la 11:38 0 comentarii

ROMA - BASILICA MINORA SFANTUL LAURENTIUS DIN AFARA ZIDURILOR

Este una dintre cele trei basilici minore ale Romei, care fac parte dintre cele şapte basilici pentru pelerinaj (basilica di San Lorenzo fuori le mura). Se află în apropierea marelui cimitir Campo Verano şi a fost destinaţia unor mulţimi de pelerini încă din antichitate. Refăcută în mai multe etape în cuesul secoelor, edificiul oferă particularitatea de a cuprinde două biserici distincte, separate prin 700 de ani şi corespunzătoare transformărilor iniţiate de doi papi.

Altarul din dreapta
Basilica mai este numită şi San Lorenzo al Verano, căci este situată pe domeniul care a aparţinut în antichitate unui anume Lucius Verus. Nu departe trecea Via Tiburtina, mărginită ca şi ale căi din jurul Romei de morminte, apoi de cimitire creştine subterane, sau catacombe. Intr-una din catacombe a fost îngropat Sfântul Laurentius, diacon născut în Aragon şi martirizat în anul 258 e.N, pe timpul domniei împăratului Valerianus, puţin după martiriul  papei Sixtus al II-lea. După o legenă sfântul a fost martirizat pe un grătar încins. El a fost foarte venerat pe parcursul evului mediu timpuriu.
            Impăratul Constantin cel Mare (306-337), dorind să-ţi afirme atitudinea favorabilă faţă de creştinism (deşi el a fost creştinat numai pe patul de moarte în stare de inconştienţă) a construit primul locaş, la începutul sec.al IV-lea (330 e.N.), pe locul prezumtiv al martiriului Sfântului Laurentius, loc care adăpostea şi mormântul, catacombele Santa Ciriaca din Campo Verano, Via Tiburtina. Basilica lui Constantin nu a conţinut mormântul sfânt, dar ea comunica printr-o scară cu subteranale catacombei. In subteran, el a construit o absidă pe care a ornat-o cu o placă de porfir, placă ce indica mormântul sfântului. Mormântul era decorat cu lucrături metalice şi apărat cu grilaje de argint foarte costisitoare.
            Lucrarea lui Constantin s-a păstrat, un timp, sub forma unei mici basilici deasupra solului şi a unei cripte subterane cu mormântul sfânt. Mormântul a fost mutat din subteran într-un spaţiu suprateran. In anul 580, papa Pelagius al II-lea a autorizat construirea pe acelaşi loc a unei biserici în onoarea martirului. Astfel, pe timpul lui Pelagius au existat două basilici alăturate, dar cu timpul s-au unificat. Era încă o epocă în care se lucra cu mozaic, iar materiale antice încă multe pentru a da prestanţă edificiilor creştine. Foarte probabil biserica a fost mărită în sec.al 8-lea

Cripta Sf. laurentius şi ciborium
            In sec.al 13-lea (1216) papa Honorius al III-lea a trecut la construirea unei biserici mult mai mari. Pentru a nu deplasa mormântul antic, papa a hotărât să unească cele două biserici, făcând din vechea biserică corul celei noi. Corul şi coloanele corintice au provenit de la biserica lui Pelasgius. Pentru aceasta a demolat absida vechiului locaş şi a prelungit edificiul cel nou spre apus. Astfel a inversat orientarea edificiului rezultat. Cel vechi era orientat cu absida spre apus, fapt neobişnuit pentru biserici ulterior.
Noua construcţie se prezenta sub forma a două biserici puse cap la cap, sau spate la spate, diferite ca nivel, structură şi ornamentaţie. In plus, nici axele lor nu au corespuns perfect orientării est-vest, ci se intersectează într-un unghi obtuz foarte deschis.
Nava din fund, cea de la răsărit, la început mai joasă ca cealaltă, a fost ridicată, astfel că pavimentul ei de astăzi este mai ridicat decât a celei apusene. Acea navă de fund (de răsărit) a fost amenajată drept cor, în spatele altarului, ridicat şi el ceva mai sus. In perioada barocului ea a fost alterată cu elementele greoaie ale acestui stil, elemente pe care papa Pius al IX-lea a avut grijă să le înlăture, pentru a reda valoarea constructivă originală. El a dispus degajarea navei primitive, păstrând corul bisericii lui Honorius al III-lea (216-227). Cealaltă navă, cea nouă, a lui Honorius, se prelungeşte până la faţada de la apus. In această parte biserica se deschide spre drumul public printr-un portic, unde se poate vedea, între altele decoraţiuni, portretul papei Honorius al III-lea(1216-1227).
            Refolosind coloanele antice, pontiful Honorius al III-lea a amenajat un portic la faţadă. Acela oferea umbra şi un spaţiu de relaxare pentru pelerini înainte de a intra în sanctuar. Un mozaic strălucitor impresiona în portic, înainte de a se păşi în spaţiul emoţionant din interior.
In ziua de 19 iulie 1943, pe timpul celui de al doilea război mondial, basilica a fost bombardată de aliaţi, fiind singura care a avut de suferit. Au fost distruse acoperişul, părţile de sus ale zidăriei, acoperişul şi porticul. Restaurarea a durat până în 1948/1949 şi a urmărit readucerea lăcaşului la forma sa din sec.al 13-lea.
Faţada
Porticul, extrem de elegant, a fost reconstruit după anul 1943 cu elemente recuperate din cel vechi. Reconstrucţia a urmărit să reproducă aspectul din timpul lui Honorius (sec.al 13-lea). Coloane cu linii foarte pure, poartă, deasupra arhitravei, o frumoasă friză ornată cu mozaicuri în culori vii. Dedesupt curge o cornişă sculptată fin cu frunze de acant, cu flori şi fructe, între care se inserează burlane scurte cu cap de leu. Acest frumos exemplu de sculptură decorativă medievală este atribuită lui Vassalletto (1154-1186), din familia de lucrători în marmură care a lucrat printre Cosmaţi (Cosmas) la începutul sec.al 12-lea.

Secţiunea de biserucă din sec-al6-lra - vedere spre est
Cu toate că se afla în afara zidurilor Romei, basilica se putea localiza de la depărtare datorită unei clopotniţe (campanilla) zvelte cu care a fost înzestrată în sec. al 12-lea, probabil odată cu claustrul. Clopotniţa a fost restaurată în sec.al 14-lea, probabil în urma unui cutremur sau a unui incendiu.  Ea a tras pelerini din toată Europa, care îi admirau eleganţa. Sub portic, în dreapta, un rar exemplu de sarcofag, acoperit cu dublă pantă, a servit pentru marcarea amplasamentului unui mormânt din sec. al 11-lea. Alături, tot în dreapta, un sarcofag din sec. al 4-lea, are sculptată efigia defunctului ţntr-un medalion. In rest dispune de prelucrări sumare cu scene din Vechiul şi Noul testament, dispuse unuele după altele.
La stânga porticului, este remarcabil sarcofagul cu scene din recoltarea viei. In formă de pat funerar, el este decorat de ramuri de viţă, ciorchini culeşi de către amoraşi, de animale şi păsări diverse în plină mişcare. A fost sculptat în sec. 5 sau 6 e.N. Execuţia, cu reliefuri săpate net pe suprafeţe largi este caracteristică evului mediu timpuriu.
Tot sub portic, două opere moderne aduc omagiu papei Pius al XII –lea şi lui Alcide De Gasperi, preşedintele Consiliului între 1945-1953, pentru ajutorul dat lucrărilor de refacere imediat dupăteribilul bombardament. De o parte şi de alta a porţii centrale sunt aşezaţi doi lei de origine romană.
Interior

Cripta Sf. Laurentius
Se deosebeşte unirea a două părţi de biserică, dispuse pe două axe diferite, separate prin arcul triumfal.
In biserica lui Honorius, lângă intrare, în dreapta, monumentul funerar al lui Gugliemo Fieschi (m. 1256), nepotul papei Innocentius al IV-lea, a fost recompus în 1943. Sub un edicul care seamănă cu un ciborium din sec.al 13-lea, a fost depus un sarcofag din sec.al 3-lea, decorat cu o scenă de căsătorie. Biserica lui Honorius este divizată în trei nave de frumoase coloane antice de granit şi cu diametre diverse. Capitelele ionice, asemănătoare cu cele de la portic, datează din evul mediu şi sunt atribuite lui Vassalletto. Este de observat cu câtă măiestrie au putut imita lucrările antice meseriaşii în marmură din evul mediu. Sistemul de luminare al navei centrale este asemănător celui din sec.al 13-lea. Plafonul a fost refăcut în 1943, după modelul celui existent în sec.al 19-lea. In acea epocă, Vespignani, care a lucrat pentru papa Pius al IX-lea, substituise şarpanta aparentă cu un plafon de lemn cu casete. Parterul distrus de bombă prezintă acum culorile frumoase date de Cosmaţi în sec.al 13-lea.
Cele două amvoane, plasate în nava centrală a lui Honorius nu sunt asemănătoare. Sunt opera Cosmaţilor          , care au armonizat marmura albă, porfirul şi marmura cu nervuri, acoperind-le cu inserţii multicolore, sau cu fragmente aurite sclipitoare. Cel din dreapta este rezervat citirii Evangheliei, iar cel din stânga pentru citirea Epistolelor. Cel din urmă are o simplitate elegantă a artei cosmatice anterioare sec.al 13-lea.
Partea de biserică a lui Pelagius apare supraînălţată şi poartă altarul principal. Vechea ei absidă este ocupată astăzi de arcul trimfal al întregii basilici. Două scări urcă la nivelul bisericii din sec.al 6-lea. Compusă dintr-o navă principală şi două laterale acel locaş a devenit corul bisericii ample a lui Honorius. Din nava principală nu se văd decât vârfurile coloanelor antice canelate. Ele susţin o magnifică arhitravă sculptată şi făcută din fragmente disparate, care au aparţinut unei frize sau unui boiandrug de portal, etc. Deasupra, arcadele matroneelor (tribune rezervate femeilor) se sprijină pe frumoase colonete cu capitele decorate cu frunze (sec. 6 e.N).
Arcul triumfal este ornat cu un mozaic de la sfârşitul sec.al 6-lea. In centru este reprezentat Christos botezând. La dreapta sa sunt sfinţii Petru, Lauremtius şi papa Pelagius al II-lea, care oferă biserica sa Domnului. La stânga lui Christos sev află sfinţii Paul, Ştefan şi Hippolyt.
In partea din fund a corului, adică la extremul răsărit se găseşte tronul pontifical, o operă a lucrătorilor în marmură Cosmas (1254). Culorile vii şi albul marmurei, încrustaţiile de aur transmit un efect decorativ deosebit. Eleganţa tronului este subliniată în plus de fondul corului, lucrat cu extremă fineţe.
Altarul principal este plasat sub un  ciborium sau baldachin cu patru colonete de porfir. Ultimele două etaje ale colonetelor au fost refăcute în 1862. Această lucrare a marmurierilor Cosmas (1148), poartă semnătura a patru marmurieri care erau fii lui Paolo, cel mai vechi membru al corporaţiei. Ea costituie unul din primele exemple a unui astfel de tip de edicul cu colonete ce susţin o arhitravă. Sub altarul principal, cripta adăposteşte resturile Sfântului Laurentius, Ştefan şi Justin.
Baza edificiului din sec.al 6-lea a fost adusă la lumina zilei în sec.al 19-lea, pe timpul lucrărilor iniţiate de papa Pius al IX-lea, ca şi nartexul. Se poate ajunge la ele coborând două scări amenajate la capătul bisericii lui Honorius al III-lea. Decorat cu mozaicuri moderne de meşteri ai şcolii din Veneţia, nartexul adăposteşte mormântul lui Pius al IX-lea.
In claustru se poate ajunge prin nava din drapta şi prin sacristie, dar şi din exterior. Cu un farmec arhaic, claustrul, din sec.al 12-lea, a făcut parte dintr-o mănăstire fortificată, întreaga bazilică fiind o pradă uşoară pentru jefuitori, datorită aşezării în afara zidurilor Romei. Sub galerii se găsesc diverse inscripţii provenite în special din catacombe.
Intre anii 1374-1847, basilica Sfântul Laurentius a devenit sediul şi locuinţa Patriarhului Latin de Ierusalim.
             
Publicat de Vladimir Rosulescu la 09:20 0 comentarii

joi, 10 februarie 2011

ROMA - CELE ŞAPTE BISERICI PENTRU PELERINAJ

Turul celor şapte biserici este o expresie tradiţională şi oficială a pelerinajului la Roma, instituit de Sfântul Philip Neri la 25 februarie 1552. Acest tur de pelerinaj cuprinde cele patru basilici majore ale Romei şi încă trei basilici minore, care sunt:
- Basilica Sfânta Cruce de Ierusalim, care adăposteşte relicvele Patimilor
- Basilica Sfântul Laurenţiu din afara zidurilor, care adăposteşte mormintele Sfinţilor Ştefan şi Laurenţiu.

Basilica Sf. Laurentius din afara zidurilor
- Basilica Sfântul Sebastian din afara zidurilor, aflată pe Via Appia, deasupra unor catacomde.

Basilica sfânta Cruce de ierusalim
            Numărul de şapte are o valoare simbolică: evocă numărul de coline ale Romei, cele şapte minuni ale lumii antice, cele şapte zile ale săptămânii Creaţiei, etc. Numărul nu are legătură directă cu „cele şapte Biserici”, din cartea Apocalipsului.

Basilica Sfântul Sebastian din afara zidurilor
            Parcursul măsoară în total 25 de kilometri, pentru că trece pe la multe basilici aflate în afara centrului istoric antic şi mediaval. La început pelerinii au urmat numai traseul indicat de Sfântul Philip Neri, el putând fi parcurs pe parcursul unei zile, cu plecarea la ora 7 dimineaţa, de la Basilica Sfântul Petru şi cu final la Basilica Santa Maria Maggiore, la ora 7 seara. In timpul din urmă s-a apelat şi la mijloace de transpot, chiar la cele de transport în comun.
            Din anul 1575 pelerinajul pe la cele şapte biserici a devenit o normă pentru obţinerea unei indulgenţe plenare, a jubileului, atâta timp cât acea formă de îmbogăţire a Biseicii catolice a mai putut rezita şi a mai putut fi credibilă. In anul 2000, bula papală de proclamarea jubileului a cuprins din nou cele şapte biserici romane alături de sanctuarele de pe Pământul Sfânt ca locuri unde vizita permite obţinerea de indulgenţă plenară.



Publicat de Vladimir Rosulescu la 17:08 0 comentarii

miercuri, 9 februarie 2011

ROMA - BISERICA SAU BASILICA IN CATOLICISM


Biserica Sfântul Dumitru- Craiva
 In Biserica catoliocă se face o disticţie între Biserică şi Basilică, disticţie referitoare la atribute şi rol. Terminologia trebuie însuşită şi de credincioşi sau comentatori pentru o bună clarificare în exprimare şi în referinţe. In antichitatea romană Basilica era o clădire publică cu multe atribute sociale, comerciale şi judecătoreşti. Ea avea de obicei cel puţin o absidă şi un plan dreptunghiular. Deoarece vechile basilici au fost transformate, cu predilecţie, în lăcaşuri de cult creştine, în terminologia populară creştină de început s-a încetăţenit termenul de Basilică pentru oricare lăcaş de cult creştin.
            Odată cu extinderea creştinismului au apărut edificii noi de cult, construite după alte planuri decât cele de Bazilică. Acelea erau noile biserici, care s-au conceput cu planuri ce cuprindeau forma crucii în diverse versiuni, cuprindeau cupole, bolţi, transepturi şi multe alte elemente constructive deosebite de anticile basilici. Cu toate acestea, Biserica catolică a instituit, ulterior, altă deosebire între Bazilică şi Biserică, nu cea legată de planul edificiului, aşa cum s-ar fi putut încetăţeni. 

Biserica Notre dame - paris
 - Biserica este un edificiu religios al cărui rol principal este acela de a uşura adunarea unei comunităţi creştine. Este principalul edificiu al unei parohii creştine. Edificiile caracterizate drept Capelă sunt, în general, private. Capele pot exista la castele fortificate, la palate, la mari proprietăţi, în mănăstiri, în cimitire şi înalte multe locuri retrase,sau depărtate de colectivităţile de creştini. Biserica este reprezentată de un edificiu de rugăciune şi destinat practicilor de cult creştine. Slujbele sunt rostite şi conduse de preoţi, atât în cultul ortodox, cât şi în cel catolic. La protestanţi, acelaşi edificiu, având aceeaşi utilizare este numit Templu, nu Biserică. Termenul de Biserică, cu literă majusculă la început este folosit numai pentru a desemna instituţia, sau comunitatea de credincioşi ai acestui rit. Numai în cazuri excepţionale, la luterani, cuvântul biserică poate fi folosit pentru desemnarea unui edificiu.
-  Basilica  In Biserica catolică basilica este o biserică privilegiată. Este un titlu onorific dat de papă unei biserici la care vin numeroşi pelerini pentru a onora pe Iisus Christos, pe Sfânta Fecioară, sau relicvele unui sfânt foarte venerat. Se disting Basilicile majore, aflate numai la Roma în număr de patru şi Basilicile minore. Basilicile majore şi unele dintre cele minore posedă privilegii din timpuri imemoriale. Alte le datorează unor decizii papale. Prin extensie şi alte biserici deosebite sunt numite basilic, precum Sfânta Sofia de la Constantinopol.

Biserica Sfânta Sofia - Constantinopol
             Preotul care îşi exercită atribuţiile într-o basilică poartă titlul de rector, sau rector-arhipreot, iar acesta are calitatea de catedrală.
            Toate aceste consemnări se fac numai din practica Bisericii catolice, în Biserica ortodoxă existând multe alte rânduieli şi chiar terminologii legate de lăcaşuri şi slujitori.


Publicat de Vladimir Rosulescu la 18:30 0 comentarii

ROMA - LOCURI DE CULT PALEOCRESTINE

Primele locuri de întrunire, de rugăciune şi de învăţătură creştină din Roma, locuri ce pot fi asemănate ca funcţiune unor “biserici” creştine, se pot clasifica în trei categorii:
-         Case particulare ale unor cetăţeni romani, care adăposteau reuniunile creştinilor a căror religie nu era recunoscută de statul roman şi prigonită. Aceste case erau cunoscute sub numele de oratoria sau oracular.
-         Diaconatele – locuri în care se propovăduia Evanghelia lui Iisus Christos privind pe săraci, locuri plasate sub controlul unui diacon. Cele mai mari diaconate aveau mai mulţi diaconi, iar unul dintre ei era ales drept arhidiacon.
-         Alte case ce aveau un Titulus, cunoscute sub numele de domus ecclesiae.
In Roma titulus desemna numele dat caselor private transformate în locuri de cult paleocreştine, cu character permanent – numite şi domus ecclesiae – după numele proprietarului lotului sau imobilului aleasă pentru această folosinţă, nume care vor fi progresiv înlocuite cu nume de sfinţi sau de episcope romani. Aceste locuri de cult domestice au prefigurat bisericile sau basilicile creştine, care au apărut începând cu sec.al 4-lea e.N. Actele sinodului roman din anul 499 e.N. menţionau 25 de tituli, corespuzător districtelor romei. S-a realzat, astfel, o împărţire administrativă a Bisericii romane.
Trebuie remarcat că în Biserica catolică se face disticţie între biserică şi basilică.



Publicat de Vladimir Rosulescu la 17:25 0 comentarii

ISTANBUL - MOSCHEEA SULTAN MIHRIMAH (UKSUDAR)

Moscheea Sultan Mihrimah din cartierul Asiatic Üksüdar (Mihrimah Sultan Camîi, sau Iskeke Camîi) A fost prima ctitorie a prinţesei Mihrimah, fiica cea mai iubită a sultanului Soliman I-ul Magnificul şi soţia Marelui Vizir Rüstem Paşa. Numele prinţesei, Mihr-i-Mah, semnifică Soare şi Lună.
Edificiul s-a ridicat pe ţărmul asiatic în faţa Constantinopolului, acolo unde locuirea turcă s-a înfiripat mai târziu. Astăzi se află în centrul istoric al marelui cartier Üksüdar. Ocupă o poziţie spectaculară şi este un monument dintre cele mai celebre ale cartierelor asiatice, luându-şi numele de la debarcaderul pentru traversări, aflat în imediata apropiere.
Aceasta a fost prima dintre cele două moschei construite de Mihrimah (cealălaltă aflându-se în partea de apus a Constantinopolului, lângă zidurile de apărare bizantine, spre sud de Poarta Adrianopol).
Ea a fost realizată, ca un complex, între anii 1546-1548, de către marele arhitect clasic otoman, Sinan (Mimar). Este o structură masivă pe o platformă înălţată, cu acces la strada principală şi deşi este una dintre primele lucrări ale arhitectului, demonstrează deja multe din caracteristicile stilului consacrat de Sinan la maturitate. Edificiu spaţios, cu bolţi înalte la subsol, două minarete subţiri şi avântate, o cupolă centrală amplă deasupra sălii de rugăciune, flancată de trei semi-cupole ce se termină în trei exedre şi un vast portic dublu.
Publicat de Vladimir Rosulescu la 12:57 0 comentarii

marți, 8 februarie 2011

ISTANBUL - MOSCHEI ISTORICE

Moscheea Arap • Moscheea Atik Ali Pacha  • Moscheea Atik Mustafa Pacha • Moscheea Atik Valide M • Moscheea Bayezid II • Moscheea Bodrum (Myrelaion) • Moscheea Defterdar • Moscheea Dolmabahçe • Moscheea Eski Imaret • Moscheea Eyüp Sultan Mosque • la mosquée Fatih • Fenari Isa Mosquée • Firuz Ağa Mosquée • Gül Mosquée • Sfânta-Sofia • Handan Agha Mosquée • Hirami Ahmet Pacha Mosquée • Imrahor • Kalenderhane Mosquée • Kara Ahmet Pacha Mosquée • Kariye (Biserica Sfântul Salvator in Chora) • Kefeli Mosquée • Kılıç Ali Pacha Complexe • Koca Mustafa Pacha Mosquée • Küçük Mecidiye Mosquée • Laleli Mosquée • Mica Sfânta-Sofia • Manastir Mosquée • Mosquée Sultan Mihrimah (Edirnekapı) • Sultan Mihrimah Mosquée (Üsküdar) • Mosquée Molla Çelebi • Muhammad Maarifi Mosquée • Nouvelle Mosquée • Nuruosmaniye Mosquée • Mosquée Nusretiye • Mosquée Ortaköy • Valide Sultan Pertevniyal Mosquée • Rhum Mehmed Pacha Mosquée • Mosquée Rüstem Pacha • Şakirin Mosquée • Sancaktar Hayrettin Mosquée • Sehzade Mosquée • Semsi Pasha Mosquée • seyh Süleyman Mosquée • Sinan Pacha Mosquée • Sokollu Mehmet Pasha Mosquée • mosquée Süleymaniye • Mosquée du Sultan Ahmed (Mosquée Bleue) • Teşvikiye Mosquée • Vefa Kilise Mosquée • Yavuz Selim Mosquée • Yeni Valide Mosquée • Yıldız Hamidiye Mosquée • Mahmoud Pasha Zal Mosquée • Zeynep Sultan Mosque • Mosquée Zeyrek
Publicat de Vladimir Rosulescu la 18:09 0 comentarii

ISTANBUL - MOSCHEEA SOKOLLU MEHMED PASA DIN KARDIGA SI MOSCHEEA SOKOLLU MEHMED PASA DIN AZAPKAPI


Proiectarea şi realizarea Moscheei Sokollu Mehmed Paşa (Sokullu Mehmet Paşa Külliyesi) i-a revenit marelui arhitect otoman, de origine armeană, Sinan (Mimar), el fiind deţinătorul demnităţii de arhitect imperial începând cu domnia sultanului Soliman I-ul Magnificul (1520-1566).
Moscheea a comandat-o Marele Vizir Sokollu Mehmed Paşa, soţul unei nepoate a sultanului Soliman Magnificul şi fiica lui Selim al II-lea. Lucrările s-a desfăşurat în anii 1572-1573, în cartierul Kadirga, Eminönü, în spatele Moscheei Albastre, pe locul unei biserici bizantine intrată în ruină, Hagia (Aya) Anastasia, din care au fost recuperate unele elemente (în special coloane şi elemente de piatră prelucrată.
Este vorba de un complex religios care mai cuprindea o şcoală, o mănăstire pentru dervişi (în spate şi puţin detaşată) şi o fântână de purificare în curtea interioară superioară. Fântâna are un plan decagonal şi este acoperită de o cupolă conică.
In paralel cu acesta, Sinan a construit şi complexul religios, de mare grandoare, de la Edirne, pentru sultanul Selim al II-lea (Selimiye).
 Moscheea a primit numele prinţesei Esmahan Sultan (sau Ismihan Sultan), dar comunitatea a păstrat numele soţului său celebru, socotit cel mai bun vizir al Imperiului Otoman. Sokollu Paşa a deţinut demnitatea de Mare Vizir timp de 14 ani, sub sultanii Soliman I-ul Magnificul, Selim al II-lea şi Murad al II-lea.
Moscheea este renumită pentru amplasamentul său dificil, pe un teren cu pantă accentuată. Sinan a rezolvat problema prin conceperea şi realizarea unei curţi cu două nivele. Nivelul inferior, astăzi în ruină, era destinat magazinelor a căror chirie trebuia să contribuie la întreţinerea stabilimentului. La nivelul superior, curtea era înconjurată de o colonadă acoperită cu mici domuri. Spaţiile dintre coloanele de pe trei laturi erau astupate cu zidărie, pentru a forma mici camere. Fiecare dintre acelea avea câte o fereastră, un şemineu şi o nişă pentru pat. Acele camere formau spaţiul de cazare al şcolii coranice (medresa). Instruirea elevilor se făcea în sala de rugăciuni, sau în dershane, o mare sală cu cupolă pe scara de apus. In curtea superioară, cea de la nivelul moscheei se poate ajunge pe o scară acoperită de un gang în pantă. Ea este înconjurată de un portic cu 30 de cupole mici. Cele mai multe coloane ale porticului sunt de origine bizantină. Faţada sălii de rugăciuni este constituită dintr-un portic cu şapte cupole, dintre care cel din centru este semnificativ mai mare. Minaretul, cu un singur balcon se găseşte în colţul de sud-est al sălii de rugăciune.
Sala de rugăciuni are un plan hexagonal înscris într-un pătrat şi acoperită de o cupolă şi patru semi-cupole în colţuri. Cupola centrală are un diametru de 13 metri şi o înălţime de 26 de metri. Greutatea cupolei este transferată la şase pilaştri „picior de elefant” din colţurile unui hexagon.  Portalul ei este dominat de stalactite magnifice şi de o cupolă ornată de faianţă. Este înconjurată pe trei laturi de o galerie din lemn, pictată cu fineţe.
Interiorul Moscheei Sokollu Mehmed este renumit prin marea cantitate de faianţă de Iznik (Niceea) folosită la decorare (ca şi Moscheea Rüstem Paşa). Culorile acoperă un evantai foarte divers de nuanţe de roşu bleu, violet şi verde, cu motive florare (maci şi crizanteme), alături de panouri caligrafice cu scriere albă pe fond bleu. La coloanele interioare s-a realizat policromie din marmură. Bogăţia de culori care umple moscheea este ajutată de prezenţa vitraliilor policrome de deasupra mihrabului.
Mimberul este realizat din marmură albă, minunat sculptată, cu un acoperământ conic cu plăci de faianţă de culoare tucoaz, ca şi mihrabul. Deasupra portalului, încadrat de un desen aurit, este fixată o bucată din Kaaba de la Mecca, stânca sfântă a mahomedanilor. Alte fragmente din Kaaba sunt prinse în structura mihrabului şi a mimberului.

Moscheea Sokollu Mehmed Paşa Azapkapi
 Moscheea este o mică bijuterie creată de Sinan, dar nu se bucură de prea mare popularizare în masa turiştilor care vizitează minunatul Sultanahmed.
In anul 1577 Marele Vizir Sokollu Mehmed Paşa a însărcinat pe Sinan să-i ridice o a doua moschee pr malul de nord al Cornului de Aur, în afara zidurilor cetăţii genoveze Galata. Cu ocazia asediului Constantinopolului din anul 1453, sultanul Mahomed al II.lea se angajase către genovezi să nu le afecteze bunurile şi bisericile dacă nu voe ajuta pe bizantini. Genovezii s.au învoit şi au păstrat o anumită autonomie pentru un timp. Bisericile din Galşata nu au fost transformate în moschei, cu o singură excepţie, biseria sfîntul Paul sau Sfântul Dominic. Turcii s-au văzut nevoiţi să contruiască la nord de Cornul de Aur propriile moschei, nu să transforme biserici.
Această a doua moschee a lui Sokollu Mehmed Paşa este un edificiu impresionant prin înşlţimea zidăriei laterale. După schema clasică a lui Sinan, are o cupolă centrală sprijinită pe semi-cupole, după modelul bisericii Snta Sofia.
Astăzi moscheea este foarte izolată de amenajarea noilor bulevarde şi de viitorul pod pentru metrou peste Cornul de Aur. De aceea este şi aproape eliminată din circuitele turistice.  
Publicat de Vladimir Rosulescu la 13:08 0 comentarii

luni, 7 februarie 2011

ISTANBUL - MOSCHEEA RUSTEM PASA

Moscheea este cuprinsă între monumentele otomane centrale, fiind situată în partea de apus a cartierului Eminönü, mini-cartierul Tahtakale. Este înghesuită între locuiri turce vechi şi sărace, cu destinaţii comerciale sau meşteşugăreşti.
Lucrările i-au fost încredinţate, între 1560-1564, renumitului arhitect turc de origine armeană, Sinan (Mimar), de către Marele Vizir Rüstem Paşa. Acela era soţul fiicei preferate a sulanului Soliman I-ul Mgnificul (1520-1566) şi a soţiei sale Roxelana.
Prinţesa se numea Mihrimah şi pentru ea sultanul a construit o moschee specială în extrema vestică a Constantinopolului, în apropiere de Poarta Adrianopol.
Conform unor cercetători, care au ţinut cont de data decesului Marelui Vizir, se pare că moscheea a fost comandată de prinţesa văduvă în memoria celui dispărut.
Moscheea a fost ridicată pe locul unei biserici bizantine, transformată în moschee de Haci Halil Aga. Moscheea este al treilea edificiu ridicat de arhitectul Sinan la cererea Marelui Vizir, în urma medresei  Rüstem Paşa (1550) şi a Moscheei Rüstem Paşa din Tekirdag (1553).
Moscheea (Rüstem Paşa Camîi) a suferit distrugeri pe timpul unui incendiu din anul 1660 şi a unui cutremur din anul 1766, dar de fiecare dată a fost reparată cu grijă. Probabil că a fost afectată şi de alte seisme, dar avariile nu au fost consemnate, având mai mică importanţă.
Cu toate că are talie mică, prin proporţiile sale moscheea lui Rüstem Paşa este un exemplu perfect de artă otomană, o capodoperă. Este apreciată îndeosebi pentru ornamentaţia ei interioară, cu faianţă de Iznik (Niceea) de cea mai bună calitate, cu ornamentaţie florară (lalele, crini, liliac, garoafe, margarete). Faianţa ornamentează întregul interior, mihrabul, mimberul, precum şi pereţii peristilului. La această faianţă s-a folosit o nuanţă de roşu-tomat. Nici o altă mosche din Istanbul nu etalează o asemenea bogăţie decorativă cu faianţă. Partea de sus a cupolelor este decorată cu frescă în culori asortate cu faianţa.
Este plasată pe o terasă înaltă, deasupra unui şir de arcade din zidărie veche cu magazine. Magazinele au fost amenajate pentru ca din chiriile încasate să fie susţinută moscheea. Patru scări în spirală asigură accesul spre platoul ridicat al mocheei. Pe străzile înguste din jur, moscheea se învecinează cu caravanseaiuri înnegrite de vremuri, dintre care unele datează de pe timpul bizantinilor. O restaurare recentă a pus edificiul din nou în valoare, dar cutremurul din 1999 i-a produs stricăciuni la cupolele cele mici.
Are un plan octogonal înscris într-un pătrat, cu o cupolă centrală sprijinită pe patru semi-cupole mai mici şi alte cinci cupole mai mici. Cele patru semi-cupole nu sunt orientate pe axele edificiului, ci pe diagonale. Cupola centrală are o înălţime de 22,8 metri şi un diametru de 15,2 metri şi este purtată pe un tambur cilindric, străpuns de 24 de ferestre. Alte deschideri patrulatere se găsesc la primul şi cel de al doilea etaj, precun şi în timpanele arcurilor principale. Pilaştrii care susţin cupola, opt la număr, au secţiune octogonală şi sunt numiţi generic „picioare de elefant”. Patru dintre ei sunt autonomi, iar ceilalţi patru sunt alipiţi de pereţii de la est şi vest, pentru întărirea structurii. In interior, pe laturile de nord şi sud, sunt amenajate galerii sprijinite pe pilaştri şi pe coloane subţiri de marmură între ei. La faţadă are un pridvor prelung sprijinit pe coloane delicate unite prin arcade, în cinci deschideri. Pridvorul este acoperit de cinci cupole mici, obişnuite arhitecturii otomane. In faţa acelui pridvor se mai găseşte un altul cu acoperiş în pantă.  Un minaret este plasat în colţul de vest al sălii de rugăciune. Cu toate că edificiul este înghesuit din exterior, dispune de o curte interioară spaţioasă cu portic pe un singur rând de coloane şi acoperit de cupole mici.
Publicat de Vladimir Rosulescu la 19:08 0 comentarii
Abonați-vă la: Postări (Atom)