In anii de triumf al creştinismului, din timpul împăratului Justinian, în fosta capitală a Imperiului Roman de Apus, Ravenna, devenită capitala unui efemer regat al ostrogoţilor, tezaurul de artă şi de locaşuri creştine s-a îmbogăţit cu o minunată biserică octogonală, decorată cu inimitabile mozaicuri de factură bizantină. Ravenna moştenise din perioada ultimilor împăraţi romani de apus o mulţime de locaşuri creştine, biserici şi baptiserii, toate cu atribute de adevărate capodopere.
Lor li s-a adăugat o nestemată arhitectonică, un sigiliu al creaţiei de inspiraţie bizantină, biserica San Vitale, începută de episcopul Ecclesius, pe timpul stăpânirii ostrogote. Locaşul a fost inaugurat în anii 547 sau 548, după recucerirea Italiei de către Justinian.
Istoricii tuturor timpurilor, vorbind despre San Vitale, afirmă că nici o altă biserică ridicată în Italia primului mileniu al erei creştine, nu poate susţine o comparaţie cu aceasta. Arhitectura locaşului San Vitale, îngemănată cu o emoţionantă artă decorativă, apare ca o adevărată minune. In trupul ei se reuneşte rigoarea ştiinţei şi tehnicii cu cutezanţa formelor structurale şi cu o exaltantă splendoare stilistică şi coloristică a elementelor ornamentale.
Edificiul, cu structură din cărămidă lungă şi plată, se compune din doi tamburi octogonali suprapuşi. Cel de deasupra mai îngust şi mai înalt înconjoară cupola ce nu poate fi văzută din exterior. Partea inferioară, este mai animată. In ea sunt practicate două rânduri de ferestre, câte trei pe fiecare latură a octogonului. Rândurile de ferestre sunt separate de o mică cornişă în dinţi de ferăstrău, care sugerează din exterior divizarea internă a tamburului în două etaje. Pe două laturi ale octogonalui se alătură un atrium rectangular şi o absidă. Zona mediană a interiorului este ocupată de opt pilaştri groşi, care susţin atât galeria perimetrală de la primul etaj (matroneul), cât şi cupola. In raport cu volumul său, greutatea cupolei este mică, fiind realizată dintr-o dublă serie de mici tamburi de pământ ars, în formă de seringă şi încastrate unele în altele.
Pilaştrii sunt uniţi la ambele nivele de arcade, împărţite la rândul lor în câte trei arcade mai mici. Suita arcadelor separă spaţiul ortogonal central de spaţiile deambulatoriului, la parter şi de al matroneului la etaj. Tot ele creează un efect pictural delicat. Jocul arcadelor deschise induce o dematerializare şi sugerează, graţie proprietăţilor atmosferei, evidenta tendinţă a spaţiului de a radia şi de a se multiplica. Spaţiul este ritmat de trupul pilaştrilor, rezultând o alternanţă vie de suprafeţe pline şi de adâncituri, de lumini şi umbre.
Jocul variat al maselor şi al liniilor structurii se îngemănează cu placările de marmură, capitelurile ajurate, cuzineţii şi mozaicurile superbe ce înconjoară total absida. Totul prinde viaţă datorită policromiei fermecate, într-o simfonie a culorilor, simfonie a mozaicului.
Absida şi prezbiteriul care o precedă, sunt acoperite în întregime cu mozaicul original din prima jumătate a sec. al 6-lea. Tablourile de mozaic se disting prin forţa narativă şi naturalism. In spatele personajelor biblice şi în jurul lor, apare totdeauna peisajul vibrând de atmosferă. Numai în unele cazuri, în mozaicurile absidei se remarcă figuri aspre, mobile şi reprezentate din faţă. Acele figuri se proiectează de un fond de aur plenar, fond care nu creează spaţiu, dar aşează personajele pe un plan saturat de o înaltă transcendenţă.
Scenelor teofanice din prezbiteriu şi absidă li se opun, pe laturile prezbiteriului, două panouri faimoase de mozaic, aşezate faţă în faţă. Ambele reprezintă scene ale ofrandei imperiale către această biserică. Intr-unul din panouri este reprezentat Justinian, urmat de demnitari civili şi de soldaţi din gardă, precedat de ecleziaşti, printre care episcopul Maximianus, singurul personaj căruia i s-a marcat numele.
In celălalt panou, împărăteasa Theodora este precedată de doi demnitari şi urmată de un grup de doamne de curte, cu veşminte aristocratice, somptuoase şi strălucitoare, veşminte de mătase. Impărăteasa apare împodobită cu bijuterii şi poartă un mantou din purpură, bordată de o broderie de aur, reprezentând ofranda Regilor Magi.
Decoraţia masivă din prezbiteriul şi din absida de la San Vitale prezintă un ritm fascinant, într-o apoteoză desăvârşită a culorilor.
Tablourile celor două suite ale cuplului imperial evocă splendoarea Curţii din Constantinopol. Nicăieri, ca în aceste tablouri faimoase de mozaic, lumea bizantină nu este evocată mai veridic. In hieratica răceală a portretelor personajelor şi în veşmintele lor a fost copiată realitatea. Enigma ce domneşte pe acele figuri maiestuoase îl face pe privitor să încerce să pătrundă misterul vieţii şi al gândurilor disperate.
Acel împărat şi acea împărăteasă au jucat, cu un mileniu şi jumătate în urmă, roluri epocale în istorie. Ei au guvernat aproape jumătate de secol în universul civilizat de la început de ev mediu. Gloriei lor nu i-a lipsit nici prestigiul succeselor militare, nici mândria refacerii unui imperiu, nici strălucirea reformelor administrative, nici rafinamentul civilizaţiei, nici minunile unei arte creatoare, nici chiar farmecul unei existenţe agitate şi romanţioase.
Biserica San Vitale s-a ridicat aproape concomitent cu biserica Sfinţii Sergius şi Bacchus dar a fost terminată mai târziu. De aici rezultă că toate acoperirile cu mozaic şi faimoasele tablouri ale cortegiilor lui Justinian şi al Theodorei, s-au realizat mai după cucerirea definitivă a Ravennei de către generalul Narses. Regele vizigot înfrânt nu ar fi putut admite ca biserica sa să fie ornamentată cu chipurile duşmanilor.
Prin structură şi prin decoraţie biserica Sa Vitale este un veritabil sigiliu al artei şi spiritului bizantin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu