Este o coloană triumfală construită în onoarea împăratului Marcus Aurelius (161-180 e.N), după modelul Coloanei lui Traianus, mai veche cu aproximativ opt decenii. Ea este înconjurată de o spirală de tablouri săpate în marmură prin alto-relief, are un capitel doric cu platformă de observațir deasupra și un soclu de 10,10 metri înălțime. Platforma de observație patrată este înconjurată de un grilaj, iar în vârful fusului este plasată statuia Sfântului Paul, care a înlocuit-o pe cea originară a împăratului Marcus Aurelius. Monumentul se află pe locul său inițial, astăzi Piazza Colona și în fața Palatului Chigi.
Coloana a fost realizată între anii 176-193 e.N, pentru a celebra victoriile împăratului împotriva barbarilor marcomani şi quazi, în anii 172-173 e.N. şi a sarmaţilor, în anii 174-175 e.N. Acele popoare barbare au atacat cu mare forţă şi virulent frontiera nordică a imperiului. Deşi înclinat spre cultură şi filozofie, Marcus Aurelius a fost nevoit să-şi petreacă mare parte din viaţă în campanii militare.
Pentru că inscripţia de consacrare a fost distrusă în evul mediu, nu se ştie dacă monumentul a fost construit pe timpul domniei lui Marcus Aurelius (cu ocazia triumfului organizat pentru toate victoriile, în anul 176 e.N, sau după dispariţia sa, pe timpul domniei lui Commodus (180-192 e.N). totuşi o mărturie privind împrejurimile atestă că monumentul exista în anul 193 e.N. Mai există şi posibilitatea ca lucrarea să fi început pe timpul lui Marcus Aurelius şi să se fi terminat pe timpul lui Commodus.
In acelaşi timp cu această coloană s-au executat şi cele opt panouri sculptate care ornează astăyi arcul de triumf al lui Constantin, dar care erau destinate, ca şi alte elemente ale acelui arc, unui alt monument al cărui destin nu este cunoscut.
Pe timpul Romei antice, coloana se găsea în partea de nord a Câmpului lui Marte, într-o suprafaţă rectangulară. Pentru amplasamentul ei s-au ous în discuţie două ipoteze. Conform uneia dintre ele coloana s-as ridicat între templul lui Hadrianus (probabil Hadrianeum) şi templul lui Marcus Aurelius (dedicat de Commodus, fiul său, din care nu mai există nimic astăzi – templu aflat probabil sub Palatul Wedekind). Cea de a doua ipoteză ia în calcul plasarea coloanei în interiorul unei incinte sacre speciale, care nu a lăsat nici ea vreo urmă. Se mai ştie că în apropierea coloanei s-a aflat locul incinerării funerare a împăratului.
Fusul coloanei circulare are 29,62 metri înălţime şi este aşezat pe un soclu înalt de 10,10 metri, inclusiv o platformă mai largă înaltă de 1 metru. Ca urmare a însumării, coloana are o înălţime totală de 39,72 metri.
Cu ocazia restaurării din anul 1589, soclul şi platforma lui se găseau la peste 3 metri sub nivelul solului.
Coloana se compune din 27, sau 28 de inele de marmură de Carrara, fiecare cu un diametru de 3,70 metri şi goale pe interior, unde s-a constituit a scară elicoidală cu 190-200 de trepte până la platforma de la vârf. Ca şi în cazul coloanei lui Traianus, scara este luminată de deschideri strâmte ce se pierd din vedere între elementele sculptate ale reliefului în spirală.
Spirala exterioară cu tablouri dăltuite în alto-relief, reprezintă o povestire a luptelor lui Marcus Aurelius la frontiera de nord. Istoria luptelor începe cu traversarea Dunării, probabil la Carnuntum. O Victorie desparte poveştile celor două campanii principale. Cronologia exactă a evenimentelor prezentate este contestată astăzi. Se află pe coloană şi episodul cu miracolul furtunii cu ploaie violentă, care a salvat trupele romane pe teritoriul quazilor. Romanii au considerat că acea ploaie furtunoasă din ziua unei bătălii aproape dezastroase a fost provocată de divinitate. Creştinii au încercat să o atribuie Dumnezeului lor.
Cu toate similitudinile care există în raport cu Coloana lui Traianus, stilul lucrărilor în marmură este cu totul diferit, un stil precursor stilului dramatic al sec.al 3-lea e.N. și strâns legat de stilul arcului de triumf al lui Septimius Severus, edificat puțin mai târziu. Scenele de panouri sunt mai vizibile, iar personajele sunt mai mari decât cele de pe Coloana lui Traianus, relieful este mai accentuat în detrimentul fineței execuției și se observă mâna mai multor sculptori.
Ornamentația coloanei reprezintă, în totalitate, o anticipație a evoluției stilului artistic din antichitatea tardivă, o anticipare a stilului plebeian și o expresie artistică a începutului crizei Imperiului Roman, care s-a agravat în sec.al 3-lea e.N. Coloana nu a fost prevăzută nici cu o îngroșare la o distanță de sol, drept corectare optică, corectare care să elimine impresia de concavitate, așa cum s-a aplicat la Coloana lui Traianus.
Pe timpul evului mediu, urcarea pe coloană era atât de populară încât dreptul de a percepe un preț de intrare a fost vândut, un timp, la licitații anuale.
La origine, soclul coloanei era ornamentat cu alto-reliefuri, care s-au deteriorat definitiv și nu au mai fost păstrate cu ocazia restaurării decise de papa Sixtus al V-lea (Quint) și realizate de Domenico Fontana, în 1589. Arhitectul a refolosit atunci elemente de marmură de la Septizodium, ale cărui vestigii urmau a fi demolate. Cu acea ocazie, pe vârful coloanei a fost așezată statuia Sfântului Paul, ca pereche a celei ce reprezenta pe Sfântul Petru pe Coloana lui Traianus (4 octombrie 1588). Statuia Sfântului Paul a fost realizată de Leonardo Sanzana și Tommaso della Porta.
Pe timpul restaurării monumentului și a pierderii ornamentației de pe soclu s-a săpat o nouă dedicație, în care se vorbea de papa Sixtus al V-lea, care a redat frumusețea acestei coloane spiralate, dedicate împăratului Antoninus Pius. Această dedicație eronată nu a fost înlăturată nici în prezent.
Cu toate scăderile execuției sculpturale, Coloana lui Marcus Aurelius rămâne unul cele mai valoroase și expresive monumente datorate Romei antice, o podoabă de neprețuit a Romei prezente.
