VALLE DE LOS CAIDOS

La mică distanţă de El Escorial, la circa 19 Km, pe drumul spre Madrid, în inima Sierrei de Guadarrama s-a ridicat un complex monumental gigantic în memoria celor morţi în războiul civil (1936–1939). Lucrările faraonice iniţiate de generalisimul Franco au durat aproape două decenii, între 1940 – 1958.

            Valea muntoasă Cuelgamuros, rebotezată “Valle de Los Caidos” (Valea celor care au căzut), a oferit un loc grandios şi dramatic pentru o lucrare faraonică, compus din rocă granitică şi păduri de pini. Complexul memorial cuprinde o basilică săpată în stâncă, o cruce gigantică şi o mănăstire.

            Drumul duce până la baza esplanadei ce precede basilica săpată în mute, dominată de crucea monumentală inegalabilă.

            Biserica etalează o faţadă austeră de granit, în care se deschide un portal cu uşi de bronz sculptat înalte de zece metri, porţi pe care sunt sculptate cele 15 mistere ale Rosariului Mariei. In partea de jos a intrării sunt reprezentaţi cei 12 Apostoli. De la intrarea în basilică, un panou de marmură anunţă că "Francisco Franco, Caudillo de España" a inaugurat monumentul la 1 aprilie 1959 şi că basilica a fost consacrată de papa Ioan al XXIII-lea la 7 aprilie 1960.

           Interiorul stupefiază prin imensitate. La intrare un grilaj de fier forjat este decorat cu 40 de statui, reprezentând sfinţi şi luptători, reprezentând o intenţie vădită de simbol.

            Nava basilicii, lungă de 262 de metri (Sfântul Petru in Roma are numai 186 metri) este jalonată de capele între care s-au plasat copii ale unor tapiserii de Bruxelles din secolul al XVIII-lea, având ca subiect scene din Apocalipsă. Deasupra fiecărei capele sunt aşezate statui de alabastru ale Sfintei Fecioare, în reprezentările ei cele mai cunoscute din Spania. Nava lungă ca un tunel este împărţită în mai multe părţi. Prima parte reprezintă accesul vestibul, lung de 11 metri. Cea de a doua poţiune, împreună cu un spaţiu intermediar, are lungimea de 22 de metri, cu câte trei capele pe fiecare parte. Cel de al treilea tronson duce la încrucişarea cu transeptul şi are 41 de metri lungime. Patru mari personaje dipuse pe laturile acestui ultim troson sunt înveşmântate precum plângătorii din evul mediu şi amintesc de caracterul de mausoleu al transeptului. De o parte şi de alta a încrucişării cu Transeptul se găsesc capelele Sfântului Sacrament şi cea a Sfintei aşezări în mormânt.

            La încrucişarea navei principale cu transeptul se ridică o cupolă de 42 de metri diametru, acoperită cu mozaicuri ce reprezintă eroi, martiri şi sfinţi ai Spaniei, care se îndreaptă către Christos şi Sfânta Fecioară. Pe altar domină un Christ de lemn, iar la baza sa atrag atenţia dalele funerare ale lui Jose Antonio Primo de Rivera, fondatorul “Falangei” şi a generalisimului Franco.
Osuarele basilicii conţin rămăşiţele a circa 40.000 de soldaţi şi civili căzuţi în timpul războiului civil, indiferent de apartenenţa lor politică.

            Crucea monumentală, operă a arhitectului Diego Mendez, măsoară 125 de metri înălţime (150 de metri împreună cu soclul) şi 46 de metri deschidere. Înălţimea giganticei cruci, probabil inegalate de alt monument similar, poate fi aproximată cu aceea a unui bloc modern de aproximativ 40 de etaje.

            Soclul crucii este acoperit cu statuile ce reprezintă pe cei patru evanghelişti şi patru virtuţi cardinale, aşezate deasupra. Statuile frapează prin dimensiunile faraonice.

            De la baza crucii, la care se ajunge cu un funicular, perspectiva asupra lanţului muntos Guadarrama este încântătoare, iar asupra Mesetei aproape nesfârşită.

            Mănăstirea, ce face parte din complexul comemorativ, este o imensă construcţie cu accente ale arhitecturii lui Herrera, constructorul austerului El Escorial.


Căzuţi pentru Dumnezeu şi pentru Spania
(de reţinut că adversarii lui Franco erau bolşevizaţi)



            Gândurile zboară spre acel om de fier şi providenţial pentru Spania, care a fost Franco. Sunt momente în istoria omenirii când doar timpul măsoară importanţa unor fapte, decizii, evenimente, altminteri neînţelese. Deşi perioada frachistă nu a fost de invidiat din toate punctele de vedere, spaniolii tradiţionalişti îl iubesc cu mândrie pe Franco. Tăria şi intransigenţa sa a scos Spania din cea mai grozavă perioadă de debandadă şi înapoiere. Voinţa lui dictatorială a înfrânt furia revoluţionară a tot ce însemna pleava ţării şi a aventurierilor “internaţionalişti”. Spania sărăcită era înclinată, ca şi Rusia cu două decenii înainte, spre forma de putere bolşevică, comunistă şi atee. Franco a oprit dezastrul cu braţul înarmat al “Falangei”, a readus Spania pe calea muncii şi a ordinii, pe calea modernismului industrial şi a legii profitului. In final a lăsat casei regale, regelui Juan Carlos I-ul, o ţară pregătită pentru democraţie şi îndreptată pe calea progresului.


Placa simplă de motmânt a lui Francisco Franco



            Ansamblul arhitectonic ciclopic de la Valle de Los Caidos demonstrează, încă odată, că puterile statale absolutiste şi dictatoriale pot concepe şi finaliza lucrări constructive, sau monumentale, impresionante şi geniale. Puterile absolutiste pot îndrepta avuţia şi eforturile popoarelor spre ţeluri, la prima vedere, ineficiente, sau nebenefice economic. Realizările lor ambiţioase împodobesc astăzi cele mai diverse colţuri ale lumii şi dau oamenilor semeţia şi mândria geniului lor.

            Valle de Los Caidos poate sta, cu demnitate, alături de “minunile” creativităţii umane, alături de “minunile lumii antice” şi de cele care le-au urmat timp de două milenii sub formă de monumente sculpturale, fortificaţii gigantice, catedrale dominatoare, îndiguiri salvatoare, canale ingenioase, sau construcţii votive cutezătoare.

            Dacă vreodată istoria îl va uita pe Franco, ca salvator al dezintegrării ţării sale, nu-l va uita în calitatea sa de creator al stupefiantei “Valle de Los Caidos”, aceasta cu toate că există încă o serie de contestatari ai monumentului, desigur că din pleava de stânga a societăţii. Unii exaltaţi încearcă să determine pe străini să nu viziteze monumentul, dar nu reuşesc, numărul vizitatorilor ridicându-se anual la circa 500.000. Alţii încearcă să determine guvernul să mute mormântul lui Franco într-o locaţie particulară, dar nici ei nu reuşesc, deoarece acest loc a fost stabilit de rege, nu cerut de Franco.
            In schimb, anual la mormântul marelui reîntregitor de stat şi de tradiţii, la 20 noiembrie, mulţimea spaniolilor de tradiţionalişti se adună la o slujbă de onotare, Sfânta Messă pentru Caudillo. Momentul constituie un rit de naţionalism inspirat de Franco şi ocazie de a celebra opera lui Franco (ordine, catolicism, tradiţie şi patrie).