CRAIOVA - STR. INFRĂȚIRII ȘI BISERICA POSTELNICUL FIR IN 1988

         

       In anul 1988 str. Infrățirii a fost desființată pe porțiunea sa dintre str. A.I.Cuza și str. Nanterre. Pe această porțiune traseul ei a fost deplasat, exact paralel, cu circa 20-25 de metri spre apus, adică spre centrul orașului. Această nouă stradă, adică jumătate din fosta str. Infrățirii a fost încadrată imediat cu blocuri uniforme de patru etaje, din prefabricate, blocuri cenușii și urâte. Pentru realizarea ei a fost ascunsă în spate și o școală, aflată pe partea de răsărit, școală cu o arhitectură deosebită de cea obișnuită în oraș la școlile primare vechi, ridicate în preajma anului 1900.

        De la intersecția cu str.Nanterre, spre sud, până în str. Silozului, str. Infrățirii n-a mai apucat a fi demolată, așa că trasul său a rămas atipic. Venind dinspre str. A.I.Cuza spre str. Silozului, când se ajunge la intersecția cu str. Nanterre se virează la stânga circa 25 metri pe terminația străzii Nanterre și apoi se virează la dreapta pe traseul cel vechi al str. Infrățirii, cel mărginit de casele tradiționale. Studiind atent acest plan urbanistic, se constată că modificarea trasaeului străzii Infrățirii s-a făcut numai cu scopul de a masca, în spatele blocurilor biserica istorică Postelnicul Fir (sau Firu).

        Ea a rămas ascunsă vederii în spatele ultimului bloc de pe str. Infrățirii, pe partea estică, cel de la intersecția cu str. Nanterre. Un altul, plasat alături, în unghi drept, pe str. Nanterre, completează opturarea vederii spre biserică. Dincolo de acesta, se deschide o cale îngustă pentru pătrunderea din lateral în curtea bisericii.

        In 1990, biserica era împrejmuită de un gard metalic, format din panglici metalice profilate industrial. Intrarea anterioară în incintă a rămas inutilă spre spatele blocului din str. Infrățirii cea nouă. Au rămas acolo trei stâlpi de beton, cu secțiunea patrată cu latura de cica 25 cm, înalți de circa 2,5 metri, cu câte un con de beton deasupra fiecăruia, drept ornament. Ei încadrau atât poarta pietonală, cât și pe cea pentru vehicole.

CRAIOVA - BRAZDA LUI NOVAC

            

       Teritoriul de nord-vest al Craiovei a fost străbătut, în urmă cu 1700 de ani de un val de apărare roman din pământ, de lungime impresionantă. Prin tradiție Valul roman a fost numit Valul lui Traian, sau Troianul sau, în final, Brazda lui Novac. Valul intra în Craiova dinspre satul Mofleni și traversa actualul oraș, spre nord-est, până dincolo de calea ferată Craiova-Timișoara.

       Aceast val de apărare roman pornea, la începuturi, din sud-vestul Olteniei, de la ostrovul Corbului  (lângă Drobeta-Tr. Severin) și mergea spre nord-est, urmând, în general, linia de demarcație dintre dealurile subcarpatice și câmpie, până la Brăila. De acolo traversa sudul Bsarabiei, tot pe direcția nord-est, până la nistru

       Nu se cunosc dimensiunile lui, în secțiune, în momentul amenajării, dar în prezent, respectiv în ultima sută de ani, are lățimea de treizeci de metri și înălțimea de trei metri. Pe latura de nord a Valului, de unde puteau veni atacatorii barbari, era săpat un șanț cu lățimea de 10 metri și adâncimea de doi metri. Trebuie ținut seama că aceste dimensiuni de profil sunt rezultatul ubei tasări de aproape două milenii, la începuturi ele fiind cu mult mai impresionante.

        Din loc în loc, romanii amenajaseră turnuri de observație. Unul a fost identificat în preajma Craiovei, pe dealul Bucovăț, apoi altul la Sărbătoarea, la o distanță de circa 5-6 Km de celălalt. In oraș Valul trecea pe lângă cimitirul și biserica Sineasca, apoi în lungul str. Brazda lui Novac și ajungea la Bariera Vâlcii, unde a fost tăiat de complexul de cale ferată. De acolo, după ce întretaie Drumul Muierii se îndreaptă spre Olt și, mai departe, traversează Muntenia până la Brăila. Distanța totală Valului este de circa 700 de Km.

       Odată cu dezvoltarea orașului Valul a dispărut, dar în cartierul Brazda lui Novac de astăzi era încă vizibil, în anul 1845. Această mare lucrare de apărare a fost săpată pe timpul domniei lui Constantin cel Mare (306-337 e.N). Execuția Valului trebuie pusă în legătură cu intențiile noi de extinderea imperiului și de apărare împotriva barbarilor tot mai insistenți.

Strada Brazda lui Novac s-a numit un timp, până după cel de al doilea război mondial, str. Mărgăritar. Pe atunci era o stradă lungă, mărginită de case mărunte, scunde și chiar sărăcăcioase, toate cu grădini întinse, In anii 1960 și 1970 peste întinderile grădinilor și prin demolarea caselor de pe ambele părți, s-a creat marele cartier de blocuri Brazda lui Novac. Dinspre nord spre centrul orașului, artera s-a dezvoltat pe patru benzi de circulație, până aproape de intersecția cu strada Partizanilor (1989) și întâlnirea cu str. Constantin Brâncuși.

CRAIOVA - LICEUL REGINA ELISABETA

       

In anul 1928 s-a edificat clădirea impozantă a “Liceului de fete Regina Elisabeta”, clădire rămasă “pe roșu” până după cel de al doilea război mondial, până în deceniul al 6-lea, când era deja sediul Facultății de Agronomie și, apoi, al Institutului Agronomic, cu facultăți de Agronomie ,Horticultură și Mecanizarea Agriculturii. Edificiul se află cu fațada spre grădina Mihai Bravul, pe latura de sud-est a unei piețe alăturate grădinii, dar despărțită de grădină prin strada Mihai Bravul și de str. Libertății. Intre cele două străzi este cuprinsă o suprafață florară, având în centru statuia de bronz a lui Tudor Vladimirescu (1960), așezată pe un soclu înalt, placat cu marmură alb-roșietică.

Rușii au intrat în Craiova în 26-27 august 1944, după trădarea regelui Mihai a alianței cu Germania și sfidarea măsurilor întreprinse de marteșalul Ion Antonescu pe linia obținerii unui armistițiu avantajos cu sovieticii.

Rușii au avut atitudine de cuceritori nu de aliați pe frontal de vest. Ei au ocupat, în Craiova, Palatul de Justiție, pe lângă alte locaruri publice, printre care și clădirea Liceului “Frații Buizești”. Instituțiile juridice au fost obligate să părăsească Palatul de Justiție și să se mute, în condiții mult inferioare, în clădirea Liceului “Regina Elisabeta”, unde au stat în jur de doi ani. Este probabil ca în aceeași clădire să se fi mutat și Baroul de avocați, alături de instanțele de judecată. Noul regim care era pe cale a se instaura nu a mai acordat vechiul respect “burghez” instituțiilor judecătorești, considerându-le o anexă a regimului politic. Justiția craioveană nu s-a mai reîntors definitiv în fostul său palat.