Mănăstirea Horezu (Mănăstirea Hurezi), cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693, biserica mare a așezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.
Situata în satul Romanii de Jos, în imediata apropiere a orașului Horezu (Vâlcea), mănăstirea Hurezi (Horezu) a fost extinsă și întreținută, de-a lungul secolelor, de egumenii săi. Despre ctitor, Enciclopedia României, alcătuită de Lucian Predescu și publicată de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în anul 1940, glăsuiește astfel: „
Domnia lui Brâncoveanu, de 26 de ani, susțnută cu o diplomație rară între turci, austrieci și ruși, a fost o epocă de glorie cum Țara Românească nu avusese înainte. Literatura și artele luaseră o dezvoltare excepționalîî. Cărțile românești au inundat tot pământul românesc, precum cele tipărite în limbile tuturor ortodocșilor supuși s-au răspândit în tot Orientul ortodox.
Milostenia lui Brâncoveanu nu cunoștea margini. Banii și daniile lui s-au revărsat la toate patriarhiile, episcopiile și mănăstirile ortodoxe ale Răsăritului. Stilul brâncovenesc
predomina in sec.al 18-lea în arhitectura, sculptura, pictura, aurărie și mobilier. A zidit biserici și mănăstiri între care cea mai frumoasă e cea de la Hurez. (...) Diferitele curți și palate vestesc mărirea lui Brâncoveanu în interiorul țării și departe în afară.“
La sfârşitul unei domnii strălucite, Brancoveanu a fost vândut turcilor de boierii Cantacuzinesti. Cum a sfarsit acea domnie glorioasă se poate afla tot din Enciclopedia Romaniei: „Un aga veni pe ascuns la Bucuresti, mazili si ridica (23 martie 1714) pe Brancoveanu cu intreaga familie. A fost dus la Constantinopol, inchis si torturat in Sapte Turnuri; iar in 15 august 1714 fu decapitat cu cei trei fii ai sai si ginerele sau. Trupul lui Brancoveanu, aruncat in apele Bosforului, a fost adus la 1720, de sotia sa, Maria, si ingropat la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti.“ Astfel, cavoul pe care domnitorul şi-l pregatise pentru odihna de veci în biserica mare a Manastirii Hurezi a ramas gol până în zilele noastre, mărturie a unuia dintre cele mai tragice destine din istoria Romaniei.
Manastirea Hurezi a funcţionat până la anul 1872 cu obşte de monahi, apoi a devenit obşte de calugariţe, aşa cum se găseşte şi în prezent. Astăzi, la mai bine de 300 de ani de când i s-a aşezat piatra de temelie, Manastirea Hurezi este un model de referinţă prin frumusete si desavarşită armonie, a fi stilul brancovenesc.
In arealul Manastirii Hurezi (Horezu), se pot vizita alte câteva obiective interesante, aflate la distanţe rezonabile. Astfel, pe Valea Oltului se poate poposi la Castrul roman Arutela, sau la Muzeul Satului Vâlcean din comuna Bujoreni. La Costesti, se poate face o plimbare prin fascinanta rezervaţie naturală a trovanţilor, iar la Măldăreşti se pot admira cele două cule (Greceanu si Duca). Deosrbit de interesante şi pline de istorie sunt mănăstirile Govora, Dintr-un Lemn, Arnota, Bistrita, Polovragi, sau Surpatele. Dincolo de frumusetea fiecarui loc în parte, călătoria în sine oferă bucuria de a străbate un peisaj de o frumuseţe unică.
Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că "într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire".
Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: "Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob".
Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui
Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691 este numit ispravnic
Cernica Știrbei, fost mare armaș.
Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697, dar biserica mare fusese terminată deja în 1693. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692, dată după care fură inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: ...septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri....
Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale.
Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino.
Lăcașul este o remarcabilă realizare a artei brâncovenești, artă care a luat numele domnitorului şi care se distinge prin originalitate, măestria liniilor și a culorilor.
Iată ce spunea despre execuția măiastră a pridvorului sfântului lăcaș marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: "Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe... cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați... flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor". În lucrarea sa "Bizanț după Bizanț", Iorga caracteriza mănăstirea cu formele ei renascentiste drept "...continuatoare a civilizației romane, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii" .
La 25 aprilie 1695 ilustrul ctitor al lăcașului înzestrează mănăstirea, așa cum reiese dintr-un hrisov, cu o serie de moșii din Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Ilfov. a ajutat mănăstirea să construiască în craiova un mare han
La Mănăstirea Hurezi (Horezu) se distinge un adevărat ancamblu monastic care se remarcă printr-un concept unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de ctitori diferiți.
Ansamblul monastic se compune din:
- Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena.
- Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, la 1696.
- Schitul "Sfinților Apostoli", ctitorit de starețul mănăstirii Ioan Arhimandritul la 1698.
- Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta la 1703.
Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul.
Mănăstirea Horezu a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în anul 1993.
Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat, biserica
Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Drept constructori ai edificiului sunt menționați Manea, "vătaf al zidarilor", Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul.
Biserica adăpostește un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat între anii 1692 și 1694 de meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos, o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân și postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu.
Iconostasul monumental, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. In posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn.
Primul stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise așezământul dorind să-și afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinații biserica adăpostește și mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe din București, aşa cum s-a amintit anterior.
Biserica a fost reparată și restaurată în 1827, 1872, 1907-1912 și 1954-1964.
Bolnița Adormirea Maicii Domnului
O ctitorie a Doamnei Maria din 1696, bolnița a fost finisată în 1699 și conține picturi ale meșterilor români Preda, Nicolae și Ianache
Schitul Sfinții Apostoli - Edificiu construit în 1698 și pictat în 1700 de ierodiaconul Iosif și de Ion.
Schitul Sfântul Ștefan - Picturile schitului au fost executate de Ianache, Istrate și Hranite.
Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu"
Constantin Brâncoveanu, ca om de o aleasă cultură a epocii sale, distingându-se prin inteligență și mult echilibru politic, reușește să înființeze tipografii și să tipărească numeroase cărți. Din acest motiv
mănăstirea Hurezi devine un puternic
centru cultural al Țării Românești. Aici a înființat domnitorul vestita
bibliotecă, rămasă peste veacuri sub denumirea de
Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791, arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în
limba română. Despre importanța acestei biblioteci grăiește inscripția din 1708, aflată deasupra ușii edificiului:
" Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților imbie înțeleaptă îmbelșugare". Această bibliotecă cuprinde importante lucrări ale vremii:
Odiseea lui Homer (tipărită la Basel la 1541),
Tragediile lui Euripide (tipărite la Basel în
1551),
Novellae adăugate de Iustinian I cel Mare Codexului său (tipărite la Paris în 1568), precum și lucrări ale istoricilor bizantini (Ana Comnena, Laonic Chalcocondil, Ioan Zonaras, Constantin Manasses).
Dragostea de slovă românească a domnului erudit determină chemarea arhimandritului Ioan din Câmpulung, pentru a copia pe la 1700 cunoscuta carte populară "Varlaam și Ioasaf". Tot acesta va mai scrie "Pomelnicul mănăstirii Hurezi". Pe la 1754 vine la Hurezi învățatul Rafail. Acesta transcrie "Halima" (1783) și ne lasă importante însemnări despre Viața lui Petru cel Mare și Istoria Rusiei. Alt cărturar, Dionisie Eclesiarhul, scrie în 1788 "Întrebări și răspunsuri ale dumnelui Constantin Cantacuzino, fratele răposatului Șerban Voievod Cantacuzino". Dionisie este și cel care pune în circulație o ediție în trei volume a culegerii O mie și una de nopți. Mulți alți cărturari au lăsat de asemenea posterității lucrări de importanță covârșitoare pentru cultura română.
