sâmbătă, 9 iulie 2011

ROMANIA - MONUMENTE PATRIMONIU UNESCO - Sighişoara medievală

Sighișoara (în dialectul săsesc Schäsbrich, Šesburχ, în germană Schäßburg, în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum / Castrum Sex) este un oraș istoric deosebit de pitoresc din Transilvania. In prezent are o populaţie în jur de 35.000 de locuitori.
Undeva lângă Sighișoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificație puternic întărită la Podmoale constituia Castrum Stenarum (sau Capistenarum) unde au fost descoperite cărămizi cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina, 26 de monede romane emise între 108- 248, opaițe romane, inele de aur cu filigran etc.
Localitatea a fost întemeiată de coloniști germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această periodă istorică oamenii de etnie germană au fost denumți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite.
Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit, dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). Localitatea este menționată în anul 1367 ca "civitas" (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma "Sighișoara" a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui "Segesvár" ("cetatea Segheș").
În decursul anilor cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălțat cu încă 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. Actualmente (2009) mai există 9 turnuri și trei bastioane.
Între anii 1431 și 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.
În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe Doja se răspândește în aproape întreaga Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat) (conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) și îl omoară pe primarul Anton Polner și pe soția acestuia.

Sighişoara în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773Josephinische Landaufnahme pg191.jpg
În anul 1601 cetatea este atacată și prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din cauza plății unei răscumpărări de 50.000 de florini, "bani împrumutați", cum menționează cronicarul Krauss.
În anul 1603 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul victimelor este de 4.000.

Între 1703-1711 are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania. Curuții (anti-habsburgicii) - conduși în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat cetatea Sighișoara care era văzută ca fiind de partea lobonților (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuții își dau seama că nu pot ocupa cetatea, și se retrag.
Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară de pe câmpia dintre Sighișoara și Albești din 19/31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor revoluționare din sec. al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre alții, poetul maghiar Sándor Petőfi.
În perioada interbelică a fost reședința județului Târnava Mare.
Breslele meșteșugarilor din Sighișoara (19 la număr) și-au primit primele statute în 1376, statute care aveau la bază legi și obiceiuri mai vechi. Se iau măsuri pentru interzicerea măririi numărului angajaților, se planifică procurarea materiei prime etc. Concurența între bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite orașe era de-a dreptul crâncenă. De exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la târgul din Sighișoara "lacăte și broaște proaste", lăcătușii sighișoreni aveau dreptul să le confiște.
Meșteșugarii devin tot mai înstăriți și ajung să aibă reprezentanți în sfatul cetății, lucru care până atunci era rezervat patricienilor feudali. Primul meșteșugar care a ajuns să intre în sfatul cetății, cu funcție de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus, în 1393.
Breslele au fost desfințate în 1884 deoarece își pierduseră semnificația.
Școala din deal este menționată pentru prima dată în 1522.
Așa-numitele Richttage ale vecinătăților sunt pentru prima dată atestate documentar în anul 1526.
Primul ziar sighișorean, Sächsisches Volksblatt, apare în 1869, între 1872-1900 apare Schäßburger Anzeiger, din 1901 publicat sub numele Schäßburger Zeitung, iar din 1879 până în 1944 apare Großkokler Bote. Toate acestea erau în limba germană
Este cunoscut faptul că compozitorul Johannes Brahms a fost la Sighișoara cu ocazia unui turneu întreprins în Transilvania.

Wilhelm Emil Messerschmitt a trait intre anii 1898-1978, iar numele lui este sinonim celui al aviatiei germane din al doilea Razboi Mondial. Dupa razboi, domnul Messerschmitt a infiintat o Fundatie care ii poarta numele, specializata in restaurarea si conservarea monumentelor istorice si culturale. Fundatia Messerschmitt functioneaza, prin dorinta intemeietorului, in tarile care au avut de suferit de pe urma bombardamentelor germane in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. In România, fundatia a cumparat si apoi a restaurat Casa cu Cerb din Sighişoara şi a finanţat restaurarea Bisericii din Deal.

ROMANIA - MONUMENTE PATRIMONIU UNESCO -Mănăstirea Hurezi (Horezu)

Mănăstirea Horezu (Mănăstirea Hurezi), cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693, biserica mare a așezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.
Situata în satul Romanii de Jos, în imediata apropiere a orașului Horezu (Vâlcea), mănăstirea Hurezi (Horezu)  a fost extinsă și întreținută, de-a lungul secolelor, de egumenii săi. Despre ctitor, Enciclopedia României, alcătuită de Lucian Predescu și publicată de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în anul 1940, glăsuiește astfel: „Domnia lui Brâncoveanu, de 26 de ani, susțnută cu o diplomație rară între turci, austrieci și ruși, a fost o epocă de glorie cum Țara Românească nu avusese înainte. Literatura și artele luaseră o dezvoltare excepționalîî. Cărțile românești au inundat tot pământul românesc, precum cele tipărite în limbile tuturor ortodocșilor supuși s-au răspândit în tot Orientul ortodox.
Milostenia lui Brâncoveanu nu cunoștea margini. Banii și daniile lui s-au revărsat la toate patriarhiile, episcopiile și mănăstirile ortodoxe ale Răsăritului. Stilul brâncovenesc predomina in sec.al 18-lea în arhitectura, sculptura, pictura, aurărie și mobilier. A zidit biserici și mănăstiri între care cea mai frumoasă e cea de la Hurez. (...) Diferitele curți și palate vestesc mărirea lui Brâncoveanu în interiorul țării și departe în afară.“
La sfârşitul unei domnii strălucite, Brancoveanu a fost vândut turcilor de boierii Cantacuzinesti. Cum a sfarsit acea domnie glorioasă se poate afla tot din Enciclopedia Romaniei: „Un aga veni pe ascuns la Bucuresti, mazili si ridica (23 martie 1714) pe Brancoveanu cu intreaga familie. A fost dus la Constantinopol, inchis si torturat in Sapte Turnuri; iar in 15 august 1714 fu decapitat cu cei trei fii ai sai si ginerele sau. Trupul lui Brancoveanu, aruncat in apele Bosforului, a fost adus la 1720, de sotia sa, Maria, si ingropat la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din Bucuresti.“ Astfel, cavoul pe care domnitorul şi-l pregatise pentru odihna de veci în biserica mare a Manastirii Hurezi a ramas gol până în zilele noastre, mărturie a unuia dintre cele mai tragice destine din istoria Romaniei.

Manastirea Hurezi a funcţionat până la anul 1872 cu obşte de monahi, apoi a devenit obşte de calugariţe, aşa cum se găseşte şi în prezent. Astăzi, la mai bine de 300 de ani de când i s-a aşezat piatra de temelie, Manastirea Hurezi este un model de referinţă prin frumusete si desavarşită armonie, a fi stilul brancovenesc.



In arealul Manastirii Hurezi (Horezu), se pot vizita alte câteva obiective interesante, aflate la distanţe rezonabile. Astfel, pe Valea Oltului se poate poposi la Castrul roman Arutela, sau la Muzeul Satului Vâlcean din comuna Bujoreni. La Costesti, se poate face o plimbare prin fascinanta rezervaţie naturală a trovanţilor, iar la Măldăreşti se pot admira cele două cule (Greceanu si Duca). Deosrbit de interesante şi pline de istorie sunt mănăstirile Govora, Dintr-un Lemn, Arnota, Bistrita, Polovragi, sau Surpatele. Dincolo de frumusetea fiecarui loc în parte, călătoria în sine oferă bucuria de a străbate un peisaj de o frumuseţe unică.

Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că "într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire".
Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: "Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob".
Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691 este numit ispravnic Cernica Știrbei, fost mare armaș.
Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697, dar biserica mare fusese terminată deja în 1693. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692, dată după care fură inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: ...septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri....
Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale.
Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino.
Lăcașul este o remarcabilă realizare a artei brâncovenești, artă care a luat numele domnitorului şi care se distinge prin originalitate, măestria liniilor și a culorilor.
Iată ce spunea despre execuția măiastră a pridvorului sfântului lăcaș marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: "Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe... cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați... flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor". În lucrarea sa "Bizanț după Bizanț", Iorga caracteriza mănăstirea cu formele ei renascentiste drept "...continuatoare a civilizației romane, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii" .
La 25 aprilie 1695 ilustrul ctitor al lăcașului înzestrează mănăstirea, așa cum reiese dintr-un hrisov, cu o serie de moșii din Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Ilfov. a ajutat mănăstirea să construiască în craiova un mare han
La Mănăstirea Hurezi (Horezu) se distinge un adevărat ancamblu monastic care se remarcă printr-un concept unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de ctitori diferiți.
Ansamblul monastic se compune din:
- Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena.
- Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, la 1696.
- Schitul "Sfinților Apostoli", ctitorit de starețul mănăstirii Ioan Arhimandritul la 1698.
- Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta la 1703.

Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul.
Mănăstirea Horezu a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în anul 1993.
Biserica principală
Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat, biserica Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Drept constructori ai edificiului sunt menționați Manea, "vătaf al zidarilor", Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul.
Biserica adăpostește un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat între anii 1692 și 1694 de meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos, o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân și postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu.
Iconostasul monumental, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. In posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn.
Primul stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise așezământul dorind să-și afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinații biserica adăpostește și mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe din București, aşa cum s-a amintit anterior.
Biserica a fost reparată și restaurată în 1827, 1872, 1907-1912 și 1954-1964.
Bolnița Adormirea Maicii Domnului
O ctitorie a Doamnei Maria din 1696, bolnița a fost finisată în 1699 și conține picturi ale meșterilor români Preda, Nicolae și Ianache
Schitul Sfinții Apostoli - Edificiu construit în 1698 și pictat în 1700 de ierodiaconul Iosif și de Ion.
Schitul Sfântul Ștefan - Picturile schitului au fost executate de Ianache, Istrate și Hranite.
Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu"
Constantin Brâncoveanu, ca om de o aleasă cultură a epocii sale, distingându-se prin inteligență și mult echilibru politic, reușește să înființeze tipografii și să tipărească numeroase cărți. Din acest motiv mănăstirea Hurezi devine un puternic centru cultural al Țării Românești. Aici a înființat domnitorul vestita bibliotecă, rămasă peste veacuri sub denumirea de Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791, arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în limba română. Despre importanța acestei biblioteci grăiește inscripția din 1708, aflată deasupra ușii edificiului: " Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților imbie înțeleaptă îmbelșugare". Această bibliotecă cuprinde importante lucrări ale vremii: Odiseea lui Homer (tipărită la Basel la 1541), Tragediile lui Euripide (tipărite la Basel în 1551), Novellae adăugate de Iustinian I cel Mare Codexului său (tipărite la Paris în 1568), precum și lucrări ale istoricilor bizantini (Ana Comnena, Laonic Chalcocondil, Ioan Zonaras, Constantin Manasses).
Dragostea de slovă românească a domnului erudit determină chemarea arhimandritului Ioan din Câmpulung, pentru a copia pe la 1700 cunoscuta carte populară "Varlaam și Ioasaf". Tot acesta va mai scrie "Pomelnicul mănăstirii Hurezi". Pe la 1754 vine la Hurezi învățatul Rafail. Acesta transcrie "Halima" (1783) și ne lasă importante însemnări despre Viața lui Petru cel Mare și Istoria Rusiei. Alt cărturar, Dionisie Eclesiarhul, scrie în 1788 "Întrebări și răspunsuri ale dumnelui Constantin Cantacuzino, fratele răposatului Șerban Voievod Cantacuzino". Dionisie este și cel care pune în circulație o ediție în trei volume a culegerii O mie și una de nopți. Mulți alți cărturari au lăsat de asemenea posterității lucrări de importanță covârșitoare pentru cultura română.

MONUMENTE - PERU - Machu Picchu

Cea mai faimoasa dintre ruinele incase, Machu Picchu, pare suspendata intre munti si este, adesea, invaluita in ceata. Aflat in apropierea Vaii Urubamba, sacra pentru civilizatia Inca, orasul-ruina este incantator, atat gratie privelistii oferite cat si ideii ca este aproape "virgin" din punct de vedere al intrebuintarii, incasii neapucand sa se foloseasca nici macar de fantana sapata aici.



Machu Picchu a fost construit la jumatatea secolului al XV-lea, dar, de vreme ce existenta lui nu a fost documentata de conquistadorii spanioli, care au cercetat regiunea prin anii 1530, este greu de spus care era cu exactitate scopul orasului. Multe dintre ruinele de aici prezintă trăsături ceremoniale, motiv pentru casre unui specialişti consideră construcţia un sanctuar religios.
Este foarte probabil ca locul sa fi fost deja abandonat inaintea invaziei spaniole, altfel avand sa fie mentionat in rapoartele invadatorilor referitoare la civilizatia Inca. Incasii nu aveau sisteme de scriere si nu au lasat, deci, niciun fel de asemenea izvoare, motiv pentru care arheologii au fost nevoiti sa imbine fragmente de indicii care sa explice motivele pentru care Machu Picchu a fost construit, carui scop servea si de ce a fost abandonat atat de curând.

MONUMENTE - IRAK - Babilon

La aproximativ 90 de kilometri spre sud de Bagdadul modern zac ruinele anticului Babilon, denumire a carei etimologie face trimitere la termenul "bab-ili", care s-ar traduce prin "Poarta Zeilor". La nivel mondial, Babilonul este perceput ca unul dintre cele mai faimoase orase ale Antichitatii, renumit atat pentru natura sa diversa si cosmopolita, cat si pentru frumusete si splendoare.



In perioada clasica, se vorbea despre orasul Babilon cu mare admiratie si pietate, "Gradinile Suspendate" de pe teritoriul sau fiind clasificate drept una dintre celr Şapte Minuni ale Lumii antice. Centru cultural si guvernamental, Babilonul a inflorit timp de cincisprezece secole, de la sosirea amoritilor, prin 1850 i.Hr., pana la Alexandru cel Mare, care a murit intre zidurile orasului in 322 i.Hr. Unul dintre cei mai bine cunoscuti conducatori timpurii ai orasului a fost marele legislator Hammurabi (1792 - 1750 i.Hr.).

MONUMENTE - MEXIC - Palenque

Ruinele din Palenque se numara printre cele mai importante situri arheologice mayase din Mexic si America Centrala. Dispus de-a lungul unei terase ce domina campia de coasta a Golfului Mexic, Palenque se pierde în luxurianta pădure tropicală a munţilor Tumbala din Chiapas, Mexic.  Desi analizele efectuate pe resturile de vase ceramice demonstreaza ca regiunea a fost ocupata inca din anul 100. i.Hr., majoritatea cladirilor care pot fi admirate astazi au fost construite in intervalul dintre secolele VI si X d.Hr. Cel mai insemnat conducator al orasului-stat Palenque a fost Pacal, care a preluat fraiele puterii in 603 d.Hr. si a inceput boom-ul arhitectural al constructiilor inovatoare, cladiri care au rezistat de-a lungul timpului si dupa domnia de 68 de ani a lui Pacal.



Unul dintre cele mai impresionante proiecte ale locului a fost Palatul. Zidurile si acoperisurile acestuia sunt ornate cu tencuiala de rigips gravata, care ilustreaza ceremoniile si activitatile conducatorilor si pe cele ale zeilor, oferindu-le observatorilor moderni o imagine introspectiva asupra vietii si credintei Maya.

O alta structura maginifica, Templeul Inscriptiilor, contine tablete cu glife ce evoca istoria ancestrala a liderilor de demult. Adevarata recompensa a unei calatorii in Palenque este desfatarea in misterul intrebarilor fara raspuns ce se ridica, in ceata diminetii, dintre structurile ruinelor antice. Numai 34 din cele 500 de cladiri construite in Palenque au fost excavate pana astazi.

MONUMENTE - THAILANDA - Ruinele din Ayutthaya

Ayutthaya, a carei denumire care s-ar traduce, din sanskrita, prin "invicibilitate", s-ar putea sa nu fie o locatie tot atat de populara pe cat sunt Bangkok, Chiang Mai sau Phuket, dar se numara cu siguranta printre locurile frecventate de turistii care doresc sa admire ruinele celebre la scara mondiala de aici.



In perioada sa de glorie si de inflorire, Ayutthaya a fost o metropola frematatoare, cu reputatie internationala, al carei progres, conform istoricilor, a rivalizat chiar cu cel al capitalelor europene ale vremii. Atat de prosper era regatul, incat vecina Birmania (astăzi Myanmar), care ravnea la posesiunile si la frumusetea din Ayutthaya, si-a mobilizat armata spre parjolirea si praduirea orasului.
Astazi, numai ramasite ale gloriei de alta data ale imperiului mai pot fi vazute, formand o parte a ceea ce este acum cunoscut drept Parcul Istoric Ayutthaya, listat ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

MONUMENTE - MEXIC - Ruina Chichén Itzá

Un mare sit arheologic pre-Columbian, ramasita tot a unei constructii apartinand civilizatiei Maya, Chichen Itza este localizat in zona de centru-nord a Peninsulei Yucatan, in statul mexican Yucatan. A fost un important punct focal regional din zonele depresionare mayase, din Perioada Clasica Tarzie pana in Perioada Postclasica Timpurie.
Situl prezinta o multitudine de stiluri arhitecturale, de la ceea ce poarta denumirea de "mexicanizare" si reminiscente ale stilurilor tipice Mexicului Central, pana la stilul Puuc, descoperit in randul mayasilor Puuc, din zonele nordice depresionare ale Mexicului.



Prezenta stilurilor central-mexicane a fost candva considerata drept concludenta pentru migratia directa sau chiar ocuparea zonei de catre populatia din centrul Mexicului, dar majoritatea interpretarilor moderne considera prezenta acestui stil, mai degraba, rezultatul diseminarii culturale.

MONUMENTE - SIRIA - Ruinele cetăţii Palmyra

In inima desertului sirian este ascunsa Palmyra, descrisa adesea ca mireasa desertului. Magnificele sale ramasite povestesc istoria eroica a locului din timpul domniei Reginei Zenobia.
Oaza, aşa cum este uneori denumită, se afla in apropierea unui izvor de apa caldă, numit Afqa, un popas ideal pentru caravanele ce calatoreau între golful Persic şi Al-Sham (Siria, Liban, Palestina) ţi Asia Mică, pentru a face comerţ cu mătase şi mirodenii din China şi restul orientului asiatic spre Mediterana. Locaţia strategică a Palmyrei şi prosperitatea ei au atras interesul romanilor, care au preluat controlul oraşului în primul secol al erei noi.



Destinul regatului deşertic al Palmyrei nu a fost însă mai bun decât cel al reginei sale. Zenobia a fost înfrântă şi luată în captvitate la Roma, prinsă în lanţuri, unde s-a şi sinucis prin otravire, în timp ce oraşul sau cădea prada distrugerii si jafului. Arheologii lucrează încă la excavari în acest loc pentru a dezgropa palatul reginei, care a fost distrus de romani şi înlocuit cu o bază militară.

MONUMENTE - HONDURAS - Ruinele Copan

Capitala mayasa intre 400 si 800 e.N, Copan este unul dintre cele mai mari si mai impresionante dintre centrele Maya descoperite până acum. Constă din piramide, temple si 21 de pilaştri din piatra, cu deosebite reprezentari sculptate ale regilor străvechi ai Copanului. Desi Tikal din Guatemala este cel mai mare sit mayas cunoscut si este mai accesibil, Copan nu ar trebui ratat de nicio persoana interesata de civilizata Maya.



MONUMENTE - PARAGUAY - Ruinele Iezuite din Trinidad

Amplasate la aproximativ 25 de kilometri de Encarnacion, pe drumul catre Ciudad del Este, Paraguay, Ruinele Iezuite se numara intre cele mai interesante si reprezentative ruine ale celor 8 initiative misionare in Paraguay. Trinidad a fost fondat de catre misionarii veniti din San Carlos. Arhitectii sai principali au fost preotii Juan Bautista Primoli din Milano si catalanul Jose Grimau.
Misiunea de crestinare intreprinsa in acest loc a condus la ridicarea uneia dintre cele mai mari si mai frumoase biserici ale tuturor misiunilor de raspandire a crestinismului, potrivit descrierilor facute de calatorii din vechime.



Trecand de nava bisericii vechi, se poate admira privelistea impresionanta a inaltului sibir intins pe peretele altarului si decorat in intregime cu forme de ingeri aflati in posturi baroce. Cele doua usi care permit accesul spre sacristii merita mentionate: coloane cu capiteluri disproportionate sustinand sibirul cu doi pilastri laterali si un motiv sculptural in centru. In partea vestica se afla ruinele turnului si o capela lunga. Turnul, cu o baza patrata, aminteste de un turn de fortificate si nu se stie daca servea drept foisor, turn de observare sau indeplinea ambele sarcini. Capela a fost, probabil, folosita in timp ce biserica principala se afla in constructie. Una dintre sacristii adaposteste si un mic muzeu cu articole locale ( in culori originale ). Locul a fost declarat Patrimoniu al Umanitatii in 1993, de catre UNESCO.

MONUMENTE - GRECIA - Parthenon Atena

Templu al zeitei Atena, Parthenonul a fost construit in secolul V e.A, pe Acropolisul Atenei. Este cea mai important edifiu antic al Greciei din perioada clasică, asociată, în general, cu apogeul ordinului doric.



Sculpturile sale decorative sunt considerate printre cele mai valoroase ale artei grecesti. Parthenonul este privit ca un simbol peren al Greciei antice şi al democratiei ateniene, precum şi unul dintre cele mai reprezentative monumente culturale ale lumii. Ministerul Grec al Culturii derulează în prezent un program de restaurare şi reconstruire a acestui monument unic şi minunat.


MONUMENTE - GUATEMALA - Ruinele Tikal

Tikal reprezinta unul dintre cele mai mari situri arheologice si centre urbane ale civilizatiei pre-columbiene Maya. Este amplasat in regiunea arheologica a Bazinului Teten, in nordul Guatemalei. Acest sit uluitor face perte din Parcul National guatemalez Tikal, iar in 1979 a fost declarat Patrononiu Mondial UNESCO.

Tikal a fost unul dintre marile centre culturale si demografice mayase. Desi arhitectura monumentala a sit-ului dateaza din secolul IV e.A, Tikal si-a atins apogeul in Perioada Clasica, intre anii 200 si 900 e.N., timp in care locul domina regiunea Maya din punct de vedere politic, economic si militar, interactionand cu alte regiuni de pe teritoriul Mesoamericii, cum ar fi Teotihuacan, din centrul Mexicului.



Exista, de asemenea, teorii conform carora Tikal a fost chiar cucerit de catre Teotihuacan in secolul IV e.N. Incepand cu Perioada Clasica Tarzie, nu s-au mai construit monumente importante in Tikal si exista dovezi conform carora palatele cele mai marete ar fi fost incendiate. Aceste evenimente au fost asociate cu un declin gradual al civilizatiei de aici, culminand cu abandonarea orasului pana la finele secolului al X-lea e.N.