ANTIROMÂNISM PRIN PROPAGANDĂ ȘI DEZINFORMARE BBB - X

            Acțiunea de la Tatar Bunar din vara lui 1924 a constituit numai partea de suprafață a bolșevismului antiromânesc, în spatele ei aflându-se vicleia propagandei mincinoase. Despre planul din 8 august 1924 stabilit de Komintern, autorul Pavel Moraru ne spune în cartea sa că: „În ziarul „Universul" din 17 septebrie 1924, articolul intitulat Sovietele ne atacă pe două fronturi relevă faptul că „cei 20 de suspecți, care au fost capturați lângă Nicolaevca, au sosit din Bulgaria, de la Varna. Mărturiile lor au fost confirmate de declarațiile a doi comitagii prinși în Cadrilater, care au recunoscut că au fost trimiși de Biroul comunist de la Sofia, pentru propagandă comunistă". Într-un alt articol, din ziarul „Indreptarea" din 23 septembrie 1924, se vorbea despre un complot descoperit în Bucovina, care era similar cu cel produs în sudul Basarabiei. Se menționa că descoperirile făcute demonstrau un plan conform căruia trebuiau produse tulburări și să se provoace dezordine. Ziarul „Adevărul" publica la 24 septembrie 1924 informația conform căreia atacul din România nu era un caz singular: „Bolșevicii de aproape doi ani pregătesc o lovitură în Balcani, care a fost încercată în același timp în Grecia, Bulgaria și Basarabia. În toate părțile s-a contat din partea bolșevicilor pe propaganda făcută din timp de agenții lor pe lângă elementele nemulțumite de administrațiile respective. Dar ele au dat greș în toate cele trei state". De aici reiese faptul că originea operațiunii Tatar-Bunar s-a aflat sub stricta supraveghere a a Komintern-ului; iar executanții, considerați în terminologia actuală „idioți utili", au fost agenți comuniști bine pregătiți și infiltrați clandestin în satele cu populație rusă și ucraineană din sudul Basarabiei și în anturajul P.C.R. Despre gradul de pregătire a „răsculaților" a vorbit Pavel Moraru în cartea sa. In următoarele rânduri se vor reda câteva paragrafe cu mărturii:

          „Unul dintre participanți arestați în timpul acestor evenimente, Parfentie Voronovski, a mărturisit la proces că Andrei Kliușnikov, alias Nenin, venise de la Moscova pentru a organiza comitete revoluționare în Basarabia. A scris în casa lui un raport prin care cerea să i se trimită din Rusia 100 de săbii, 600 de puști, aruncătoare de mine și bombe. Din ordinul lui Nenin, în ziua de 16 septembrie, P. Voronovski trebuia să întrerupă legăturile telefonice și telegrafice din Tatar-Bunar. Nenin îi îndemna pe cei ce aderaseră la acțiunile lor să lupte fără frică împotriva armatei române, pentru că în ajutor le va veni Armata Roșie, care s-ar afla deja în Basarabia, ocupând Cetatea Albă și înaintând spre Tatar-Bunar.

           Un alt participant la rebeliunea de la Tatar-Bunar, Leonte Țurcanu din Nerușai, a mărturisit la același proces că Nenin s-a prezentat drept student, sosit din Rusia în Basarabia să organizeze comitete revoluționare. Nenin a luat legătura cu el de mai multe ori pentru a se informa despre situația comitetelor revoluționare, oferindu-i două cărți: Abecedarul comunist și Armata Roșie. Potrivit lui Leonte Țurcanu, Nenin ar fi fost la Odessa, apoi la Moscova, unde a participat la un congres bolșevic, iar la întoarcere a informat toate comitetele din Basarabia despre ajutorul promis din partea Armatei Roșii în cazul declanșării revoluției. Nenin le-ar mai fi spus că s-au adus arme din Rusia în august (1924), care au fost depozitate la Ivan Robotă din satul Cișmea.

          Dimitrie Sivcone din Akmanghit, un alt participant la rebeliune, s-a infiltrat în mișcarea bolșevică în 1923, tot la îndemnul lui Nenin. În timpul cercetărilor, el a vorbit despre adunările care se făceau sub conducerea lui Nenin și Kolțăv, unde li se vorbea despre legăturile acestor comitete cu armata lui Kotovski, ce urma să vină în ajutor la începutul revoluției; de asemenea, era la curent cu faptul că pentru aceste acțiuni au fost aduse arme din Rusia în Basarabia.

          Din depozițiile celor arestați reieșea pregătirea foarte bună a agenților comuniști, care alcătuiau comitetul din sudul Basarabiei. De pildă, despre agentul Nicolae Șișman se spunea că era bine instruit, cunoștea limbile rusă, română, bulgară, poseda arta deghizatului. știa să facă față oricărei situații". După cum vedem, agenții bolșevici au fost informați mai dinainte despre o eventuală intervenție a trupelor lui Kotovski. Problema este că acest plan nu s-a materializat, și suntem îndreptățiți să considerăm că nici nu s-a dorit să fie aplicat.

          Ca urmare a eșecului tentativei de lovitură de stat din Basarabia a fost deschis un adevărat al doilea front antiromânesc, de data aceasta cu un caracter propagandistic. În Statele Unite activau așa-numitele „Societăți basarabene" care aveau drept scop dezinformarea comunității internaționale cu privire incidentele petrecute între România și U.R.S.S. Aceste societăți erau conduse de Biroul pentru Studierea Problemei Basarabenilor de la Moscova, care includea reprezentanți din Comitetul Central al P.C.U.S., Statul-Major al Armatei Roșii, Comisariatul Străin, Asociația Uniunilor pentru Legături Culturale cu Străinătatea (V.O.K.S.) și din conducerea R.A.S.S.Moldovenească (creată după revoltă) Komintern și Profintern.

           Raportul Serviciului Secret de Informații (S.S.I.) din 1937 cu privire la campania de propagandă și dezinformare de pe continentul european se găsește în cartea profesorului Larry L. Watts „Ferește-mă, Doamne, de prieteni...Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România":

„Centrala sovietică a societăților basarabene, împreună cu secțiile sale externe, a editat și distribuit un mare număr de broșuri menite să denigreze și insulte România în străinătate. Printre aceste broșuri se pot menționa: Le rapt de la Bessarabie et l'union la Roumanie, Le Bessarabie et la paix européene, Das rumanische Verwassung in Bessarabien, Bessarabien und die Vereinigung mit Rumanien, Was rumenische Heer in Bessarabien?, Historiche Rechte un Statistik.

          Aceste lucrări au apărut și în limba cehă la Praga. In Belgia a apărut periodicul La Bessarabie Oprimée, organ al „Asociației emigranților basarabeni" - secția belgiană a Societății Basarabene - și a „Cercului basarabean - belgian".

La Moscova, centrala sovietică a Societății Basarabene a editat și distribuit oficialul Krasnaia Basarabia (Basarabia Roșie) în întreaga Europă. Coperta pulicației reprezinta harta Basarabiei pe un fundal roșu, cu o frontieră de culoare neagră precum silueta unei femei cu mâinile legate la spate, spre care sunt îndreptate, din direcția României, un tun și două baionete. Lozinca „Muncitori din toate țările uniți-vă!" este înlocuită cu textul „Ocupanți români, jos mâinile de pe Basarabia!".

          Astfel, Otdiel Mezhdunarodnoi Sviazi (O.M.S.), condus de Willi Müzenberg și ajutorul său, Lázló Dobos (alias Louis Gibarti), și-a canalizat tot efortul spre propaganda antoromânească. Ziarele sovietice au început să publice așa-numitele scrisori din partea grupurilor de țărani basarabeni care cereau formarea unei republici autonome, montând apoi o campanie „umanitară" internațională împotriva Bucureștiului pentru eliberarea „țăranilor și muncitorilor nevinovați" aduși în fața tribunalului. Instrucțiunile au fost clare în acest sens: convingerea opiniei publice internaționale că o eventuală intervenție militară sovietică în România ar trebui considerată „legitimă". Pe de altă parte, deși operațiunea de la Tatar-Bunar a făcut parte dintr-un plan bine întocmit de centrele de peste Nistru, ea a fost parcă sortită eșecului în mod premeditat.

          Din păcate, în stadiul actual al informației, nu se pot formula decât ipoteze. Analizând cauzele eșuării acțiunilor din septembrie 1924 din sudul Basarabiei, Comitetul regional din Basarabia, în rezoluția adoptată la ședința din 12 iulie 1925, arăta:

„O condiție indispensabilă a unei asemenea acțiuni comune este însă renunțarea categorică la gândul de organizare a revoluției în Basarabia dincolo de Nistru, independent de mișcarea generală din România", cu alte cuvinte Komintern-ul ar trebui să aibă mai multă încredere în comuniștii români pentru viitoarele acțiuni. Astăzi, este vehiculată un alt tip de dezinformare cu privire la faptul că „răscoala" ar fi fost inițiativa personală a activiștilor din ilegalitate, care, într-o anumită măsură, ar fi dezinformat Moscova. O astfel de opinie este susținută de istoricul rus Mihail Meltiuhov, ale cărui informații nu pot fi verificate în niciun fel.

          In occident o adevărată pleiadă de intelectuali precum Romain Rolland și Henri Barbusse au fost înrolați în campania de denigrare a României prin asociația antifascistă Amsterdam-Pleyel, unde activa agentul O.M.S., Alex Kellerman (alias Sándor Nogradi). Barbusse a venit chiar în România pentru a împiedica procesul și descrie experianța participării la „Procesul celor 500" în cartea sa Călăii.

         Așadar, la Tatar-Bunar a fost vorba de o acțiune armată organizată de pe teritoriul U.R.S.S. prin conlucrare cu agenții comuniști infiltrați în provincie și membrii P.C.R. având următoarele obiective reale ale acțiunii: destabilizarea situației din România și declanșarea unei campanii de propagandă și dezinformare în spațiul occidental, ca obiectiv minim; în cazul unui succes al rebeliunii, desprinderea Basarabiei de statul român prin intervenția Armatei Roșii, obiectiv mediu; în sfârșit, crearea unei situații haotice în România și Bulgaria, obiectiv maxim (geopolitic).

RĂSCOALA ORGANIZATĂ DE BOLȘEVICI LA TATAR BUNAR - BBB- X

           Operațiunea de la Tatar Bunar a avut două componente, cea de suprafață și cea ascunsă. Cea de suprafață a reprezentat-o rebeliunea în sine, împreună cu pregătirea ei.  Cea perversă și ascunsă a fost de spionaj și de propagandă. Primul incident al rebeliunii bolșevice de la Tatar-Bunar a avut loc, la 11 septembrie 1924, în localitatea Nicolaevca din sudul Basarabiei. Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis un atac banditesc. „Rebeliunea", care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri, tâlhării și omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici. Despre evenimentele petrecute la Nicolaevca se vorbește într-un număr al ziarului „Universul", din septembrie 1924, care menționa: „Bandiții au potrivit momentul să dea atacul când era târg în Nicolaevca"; „Primăria a ars cu totul. Cadavrul primarului Jancovski și al celuilalt sătean împușcat au fost carbonizate. Jandarmii Ion Costin și Gheorghe Chirvase au fost uciși cu grenade"; „Târgul a fost devastat, lumea fugind îngrozită în toate părțile. După cât se știe, bandiții au voit să dea lovitura la Tuzla, sau Jebrieni, unde chiar au apărut, dar au ales Nicolaevca, unde se afla măcar un jandarm, ca punctul cel mai favorabil"; „Bandiții au lăsat manifeste prin care își arătau ura contra românilor, îndemnând populația să nu mai dea niciun concurs autorităților. Manifestele erau semnate cu numele de Terente" (agent bolșevic care acționa în zona Deltei Dunării și în Dobrogea).

          Atacul de la Nicolaevca s-a soldat cu rezultate negative pentru bolșevici, fiind arestați unii dintre conducători. Astfel, liderul bolșevic Andrei Kliușnikov, zis Nenin, a hotărât declanșarea operațiunii de proporții. „În seara de 15 septembrie, el a convocat comitetul revoluționar din Tatar-Bunar, la care au participat Iustin Batișcev, Nichita Lisovoi, Kolțov (Ivan Bejanovici), Leonte Ţurcan, Alexei Pavlenco, fiind aprobat planul acţiunilor militare care urmau să se declanşeze a doua zi la Tatar-Bunar. Unii dintre cei prezenţi la întrunirea secretă au fost desemnaţi să adune arme, cartuşe şi muniţii de la depozitul de la Cişmea.

          Atacul a început cu ocuparea principalelor clădiri din Tatar-Bunar: oficiul poştal, percepţia, postul de jandarmi, primăria. In zorii zilei de 16 septembrie, după jaful de la fabrica de postav, bandele bolşevice au silit populaţia să se adune în centrul localităţii, unde Nenin a ţinut un discurs în care spunea că Basarabia s-a declarat Republică Moldovenească Sovietică şi că România nu mai are nicio legătură cu acestă provincie. El a făcut publică știrea falsă despre intrarea Armatei Roșii în Basarabia (care ar fi ocupat deja Cetatea Albă și înaintează spre Tatar-Bunar), îndemnându-i pe locuitori să se înarmeze și să înceapă lupta. Și-a încheiat discursul cu lozinca „Trăiască Republica Moldovenească Sovietică!", prezentând dorința sa drept realitate, dar dând totodată în vileag planurile sovietice. Din ordinele lui, participanții la rebeliune au format două bande: una s-a îndreptat spre Akmanghit, cealaltă spre Cișmea. Intâmpinând rezistență, unii s-au retras spre Nerușai, de acolo spre Galilești. Alții au mers spre Tatar-Bunar, iar o parte s-au împrăștiat în diverse direcții. La 17 septembrie, Nenin și Iustin Batișcev, împreună cu câțiva rebeli, s-au retras prin Echipolos spre Nerușai, dar după unele confruntări cu trupele de ordine au fost arestați". In timpul acestor evenimente, unii dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Este vorba de Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat.

           La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1600 de persoane, urmând să fie judecate 489 de persoane, de unde și denumirea procesului judiciar drept procesul celor 500, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată. In acest cadru legal au fost condamnați 85 din cei 287 de acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă - muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani. Alți 202 inculpați au fost achitați. Trebuie să se mai amintească faptul că pentru a se salva de arestări și represalii, mulți dintre participanții la evenimentele de la Tatar-Bunar (în mare parte din rândurile populației alogene) au fugit peste Nistru, stabilindu-se în nou-creata Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.), fiind tratați într-un mod excepțional de către autoritățile de la Kiev. Totuși, aceștia nu au scăpat de represiunile care au avut loc în Uniunea Sovietică între 1937-1938.

Acțiunea aceasta banditească a fost numită impropriu drept revoltă, ea fiind numai o aventură idioată de terorism de sorginte bolșevică.

REȚELE DE SPIONAJ BOLȘEVICE IN ROMANIA DUPĂ UNIREA BASARABIEI - BBB - X

           Primii paşi ai operaţiunilor de spionaj bolșevice în România Mare au fost crearea de reţele de spionaj. In dicţionarul lui Pavel Moraru se consemnează: „A fost organizat aşa-numitul Comitet de partid din sudul Basarabiei alcătuit din: Andrei Kliuşnikov, alias Nenin, secretar, agent bolşevic, aflat în fruntea rebeliunii de la Tatar-Bunar; Nicolai Şişman, alias Afanasiev, agent bolşevic trimis de peste Nistru; trei membri din rândul populaţiei locale - Ivan Bejanovici, alias Kolţov, sau Pugaciov, Ivan Dobrovolski, alias Gromov, şi Iustin Batişcev, alias Almazov. Această organizaţie nu era subordonată nici Comitetului ilegal regional de partid din Basarabia, care intra în componenţa P.C.R., nici conducerii de la Bucureşti a P.C.R., ci se afla în subordonarea directă a conducerii comuniste de la Moscova.

Conform instrucţiunilor şi indicaţiilor primite de peste Nistru de la serviciile speciale din Ucraina, membrii mai sus-numiţi au organizat aşa-zisele comitete revoluţionare în unele localităţi din sudul Basarabiei: Cişmeaua Rusă, Cişmeaua Văruită, Neruşai, Jebrieni, Vaisal, Galileşti, Caracurt, Banovca, Fântâna Zânelor, Cairaclia, Caragacii Noi, Chilia Nouă, Furmanca, Dracula, Sofiana, Schirlichitai, oraşul Ismail, Dulichioi, Câşliţa, din judeţul Ismail, Plachteevca, Divizia Şaba, Akmanghit din judeţul Cetatea Albă, Găvănoasa, Pelinei Moldoveni, Vulcăneşti, oraşul Cahul din judeţul Cahul.

Organizarea comitetelor revoluţionare în aceste localităţi nu a fost întâmplătoare şi s-au făcut cu uşurinţă, deoarece erau locuite în majoritate de ruşi şi ucraineni. Aici nu se aflau decât câteva familii de moldoveni cu totul izolate şi înăbuşite în ambianţa rusească. După un plan întocmit de centrul de spionaj de la Odessa, agenţii comunişti au format o întreagă reţea: comitetele săteşti au fost unite în comitete mai mari, organizate pe sub-raioane şi create în centrele mai importante, care la rândul lor erau subordonate comitetelor regionale. Comitetele revoluţionare aveau trei funcţii: militară; de legătură; de spionaj, contraspionaj şi de adunarea informaţiilor, încadrându-se perfect în instrucţiunile date de Moscova. În paralel, pe lângă comitetul local, în fiecare localitate trebuia să fie creat un detaşament de luptă din cel puţin 30 de membri, fiind condus de un comandant. Legătura între comitete urma să se realizeze prin curieri".

KREMLINUL - STALIN ȘI URA CONTRA ROMÂNIEI BBB - X

           Gândirea sovietică percepea ameninţarea militară românească eminentă încă din decembrie 1917, după ce Armata română a reuşit să dezarmeze şi să alunge din Moldova în jur de 1 150 000 de soldaţi ruşi bolşevizaţi, organizaţi în trupe de zece ori mai numeroase decât efectivele româneşti, iar „de la predecesorii ţarişti a fost moştenit şi un resentiment strategic din cauză că românii reprezentau singurul obstacol non-slav în arcul slavic, care se întindea iniţial prin Rusia, prin Dobrogea, spre Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croaţia şi Slovenia".

            La 12 mai 1922 Kremlinul, nemulţumit de unificarea teritoriilor româneşti din anul 1918, adoptă o decizie privind „spionajul activ", astfel că în Basarabia începea aplicarea planurilor serviciilor secrete.

Citatul de mai sus ilustrează pe deplin obsesia dictatorului de la Moscova asupra securităţii „ţării sovietelor". 

             Viziunea lui Stalin, care avea să fie biruitor în rivalitate cu Troţki, punea în prim-planul politicii externe sovietice problema Zonei de securitate. Cu alte cuvinte, U.R.S.S.-ul s-ar afla într-o „încercuire capitalistă", care poate fi străpunsă printr-o „încercuire socialistă" prin sovietizarea ţărilor din „vecinătatea apropiată". Or, înainte de sfârşitul lui ianuarie 1918, conducerea bolşevică de la Petrograd, percepea Basarabia ca pe o „platformă" de operaţiuni împotriva revoluţiei ruse. Stalin îi scria lui Lenin la 24 iulie 1920 despre necisitatea unei revoluţii în Italia şi în statele încă fragile, ca de exemplu Cehoslovacia şi Ungaria; referitor la România, exista doar un singur verdict: „Trebuie să zdrobim România".

             Atât Lenin, cât şi Stalin, au fost „discipolii fideli" ai lui Karl Marx şi Friedrich Engels, care considerau că dintre est-europeni numai polonezii şi maghiarii erau „purtătorii standard ai progresului", în schimb românii erau văzuţi ca un popor „degenerat", „neviabil", „un popor fără istorie", fără vreo „capacitate de supravieţuire" şi fără vreo speranţă de a obţine „vreun mod de independenţă, destinat doar asimilării de către alte popoare". De aceea planurile liderilor de la Kremlin vizau „izolarea, rând pe rând, a provinciilor istorice româneşti, răsturnarea regimului politic existent, luarea puterii de interpuşii Moscovei, destrămarea ţării prin împărţirea ei între U.R.S.S., Ungaria şi Bulgaria".

             La 27 martie-2 aprilie 1924 U.R.S.S. a „planificat" eşecul discuţiilor româno-sovietice de la Viena, ale cărei obiective, date delegaţiei conduse de N.N. Krestinski, fixau că „În niciun caz, Basarabia nu poate fi dată României". Iată ce îi scria M.M. Litvinov lui Christian Racovski la 27 ianuarie 1924: „Noi ne aflăm acum, formal, în stare de război cu România. Noi considerăm că trupele române ocupă teritoriul nostru şi, formal, putem, în orice moment, să trecem Nistrul fără declaraţie de război". La începutul anilor ʼ20 Rusia sovietică recurge la grupuri înarmate pregătite pe teritoriul ei, arme şi muniţii proprii, urmărind să desfăşoare cu ajutorul agenţilor comunişti locali mişcări de secesiune şi destabilizatoare în sud-estul Moldovei, pentru a da un semnal de secţiuni similare pe întreg teritoriul României, unde un rol important îl avea Partidul Comunist din România (P.C.R.). Astfel, în timpul desfăşurării Conferinţei româno-sovietice de la Viena (martie-aprilie 1924), agenţii sovietici din sudul Basarabiei au demarat o propagandă largă în favoarea organizării unui plebiscit în Basarabia, prin care populaţia locală să se exprime „pro" sau „contra" actului unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

MANEVRA LUI STALIN PRIVIND O NOUĂ BASARABIE - BBB - X

            

După toate eșecurile din luptele de gherilă și mai ales după eșecul de la Tatar Bunar, Stalin a decis un fals politic, respectiv înființarea R.S.S. Moldovenească la 11 octombrie 1924, în stânga Nistrului (în Transnistria), pentru a servi ca un punct de referință la pretențiile viitoare sovietice asupra Basarabiei și a României. Falsul stat moldovenesc avea 8 434 kmp, cu o populație de 576 306 locuitori, din care 60% moldoveni, chiar după statisticile sovietice. Aceasta însemna o populație de peste 500 000 de moldoveni la stânga Nistrului. Capitala a fost inițial la Balta, apoi, din 1928, la Bârzula (Kotovsk) și mai târziu la Tiraspol. Chiar la prima ședință a Comitetului Central, la 9 noiembrie 1924, secretarul general al acestei false republici, un ucrainean, a dezvăluit sensul întemeierii acestei republici sovietice moldovenești scandând: "Trăiască Republica Moldovenească autonomă, leagănul României Sovietice".

Basarabia a rămas a României până la 1940, când tot echilibrul european s-a prăbușit prin alianța dintre Stalin și Hitler. Iar răzbunarea bolșevică pentru umilințele îndurate prin blocarea timp de  două decenii a pătrunderii comunismului spre centrul și sudul Europei ,de către eroica Românie, va fi cumplită și nu va ocoli pe nimeni.

ATACURI BOLȘEVICE DUPĂ UNIREA BASARABIEI - BBB - X

Frontiera de răsărit a României a rămas o problemă chiar după desființarea Ungariei bolșevice de către trupele române. De-a lungul acestei frontiere luptele și provocările bolșevice au continuat fără încetare câțiva ani. Se vor da numai câteva exemple.

Noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1919, în județul Hotin, 83 de soldați bolșevici înarmați au trecut Nistrul, au împărțit arme populației rusofone și au îndeamnat la răscoală, în zona localității Atachi. Coducătorii grupului de atac au fost Liscun și Tocan. Noi treceri de trupe și de arme au făcut să se extindă mișcarea antiromânească și la Bârnova, Romancăuți, Ocnița (Lipnic), sub conducerea unui anume Maievski. Regimentul 40 Călugăreni, regimentul 35 Matei Basarab și un batalion condus de ofițerul Lascăr au intervenit. Luptele au durat mai multe zile, bolșevicii fiind aruncați peste Nistru. In aceste lupte a căzut eroic generalul Stan Poetaș, eroul de la Topraisar, Neajlov și Mărășești. Ulterior i s-a ridicat o statuie la Atachi, dispărută după 1940.

După câteva zile, s-a produs un nou atac prin surprindere asupra Hotinului. Bolșevicii, trecuți peste Nistru, îmbrăcați ca și oamenii locului, au surprins pichetele de grăniceri. Soldații români schingiuți, mutilați, cu limbile tăiate și ochii scoși au fost spânzurați de copacii înghețați. Șeful siguranței din Hotin a fost aruncat în puțul fortăreței. Armata română condusă de generalul Davidoglu a intervenit și a aruncat bolșevicii, care au scăpat, înapoi dincolo de Nistru.

Tactica bolșevicilor s-a diversificat, îmbinând activitatea subversivă, atacurile armate cu presiunile internaționale. Permanent, în Basarabia, Siguranța statului descoperea și aresta nuclee teroriste care depozitau arme și împărțeau materiale de propagandă bolșevică. După calculul ministrului de interne, Gheorghe Tătărăscu, în perioada 1919 - 1924 au fost descoperite 118 filiale teroriste și efectuate 3002 de arestări. Odată la câteva zile se producea câte un incident în care erau implicați agenții bolșevici, așa cum a fost de exemplu aruncarea în aer, la 10 decembrie 1922,. a clădirii siguranței din Tighina. In rest acești agenți asasinau, aruncau în aer poduri și alte obiective, jefuiau, provocau deraieri de trenuri, atacau pichete de grăniceri, sau patrule românești. Ciocnirile la graniță cu teroriștii ce încercau să treacă Nistrul deveniseră ceva obișnuit. In grupuri de 15-30, uneori mai mulți, treceau înarmați cu pistoale, grenade, explozivi, chiar cu mitraliere. Deseori se dădeau adevărate lupte cu durată variabilă, până la câteva zile, între grănicerii, jandarmii români sau chiar unități ale armatei române cu aceste bande. Un exemplu al unei astfel de lupte a fost publicat în ziarul Timpul (Atacuri bolșevice după unire) sub forma raportului prefectului județului Cetatea Albă referitor la atacul bolșevic din 6 - 7 octombrie 1921.

Cea mai spectaculoasă acțiune teroristă bolșevică a fost plasarea unei bombe în Senatul României la 8 decembrie 1920. Bomba, plasată cu o seară înainte între scaunul prezidențial și cel al principelui moștenitor a explodat la ora 14.30 înaintea începerii ședinței, mai devreme decât era programat, și a ucis pe episcopul greco-catolic de Oradea, Demetru Radu, pe ministrul justiției, Dimitrie Greceanu, și pe senatorul Spirea Gheorghiu, ultimii doi murind câteva zile mai târziu în urma rănilor. Șeful anarhiștilor bolșevici care au pus bomba era evreul Max Goldstein, care încercase în luna precedentă asasinarea lui Constantin Argetoianu, unul dintre cei mai anticomuniști politicieni români ai vremii, dar atentatul a eșuat, sărind în aer doar o parte a vagonului cu care se deplasa Argetoianu. Max Goldstein, care avea legături cu soții Pauker, a fost arestat și a murit de pneumonie la închisoarea Doftana în 1924.

Incercarea de revoltă de laTatar Bunar

O altă acțiune de referință a bolșevicilor în Basarabia a fost tentativa de organizare a unei răscoale la Tatar Bunar, în sudul Basarabiei, în 1924. Aceasta a fost cea mai mare acțiune subversivă bolșevică în Basarabia română..

Inițial bolșevicii au tatonat terenul, mai întâi în reginea de nord, care avea avantajul pentru ei că era populată în parte cu ucraineni. In noaptea de 3 spre 4 iunie 1924, o barcă a soldaților bolșevici din stânga Nistrului a trecut la Lopatna, atacând postul de grăniceri români cu 15 grenade și peste 400 gloanțe trase din stânga Nistrului. Atacatorii au fost respinși. La 13 august 1924, un detașament de 150 de călăreți sovietici, din Armata Roșie, a trecut Nistrul la 30 kilometri de Hotin și jefuind satul Ianouți. Au fost respinși după o luptă cu cavaleria română.

Bolșevicii au tatonat și în sud, la Limanul Nistrului, la sfârșitul lunii iulie, trei tentative de atac fiind respinse de grănicerii români. Până la urmă, bolșevicii s-au decis asupra sudului basarabean, datorită amestecului etnic din zonă, considerat favorabil de conducerea sovietică. In secret au fost transportate arme și muniții pe mare, sau pe lacul Sărățica și au fost depozitate în ascunzători, mai ales în zona localității Tatar Bunar. Acțiunea trebuia coordonată cu una din nord, dar la 1 septembrie 1924 a fost descoperită de Siguranța română o organizație teroristă la Chelmenenț, în județul Hotin. După o luptă aprigă, teroriștii au fost arestați și s-a descoperit o mare cantitate de armament, această acțiune anihilând planurile bolșevice din nord.

Conducătorii acțiunii subversive de la Tatar Bunar au fost Andrei Kliușnikov (cunoscut sub pseudonimul Ninin, rus născut în gubernia Reazan, fost sanitar pe frontul moldovean, apoi conducător al mișcării bolșevice din sudul Basarabiei în 1917-1918), Iustin Batiscev (pseudonim Almazov), Alexandru Dobrovolski (Gromov), Simion Koba (Krasnâi), Statstenco (rus din Ucraina), Barbalat (evreu) și Kolțov (rus).

Acțiunea a început la 11 septembrie 1924. O bandă înarmată condusă de Kolțov a ocupat satul Nicolaevna, 30 km de Cetatea Albă. Au fost uciși primarul, soția lui, un țăran și doi jandarmi. Au început jafurile și distrugerile. Nenin a ocupat Tatar Bunarul, un târg de vreo 10 000 de locuitori și localitățile împrejmuitoare, și a anunțat că Rusia a pornit războiul împotriva României și el este aici să pornească revoluția. A împărțit arme populației rusești și lipovene, silindu-i pe oameni să ia parte la revoltă. Unii au luat parte de bunăvoie, alții siliți. Au fost tăiate firele de telefon și telegraf, pentru a izola localitatea și s-au dispus patrule pentru ca nimeni să nu poată fugi. Cruzimea a fost fără margini. Sediul primăriei a fost incendiat pentru a carboniza cadavrele. Au fost jefuiți comercianții de mărfuri, bani, iar mijloacele de transport au fost "rechiziționate". Postul de jandarmi a fost atacat de un grup de bandiți conduși de Grigorie Cernenco, comandantul. In această acțiune doi jandarmi au fost uciși. Nenin a răspândit vestea că urmează să sosească două regimente de cavalerie sovietice, dinspre Tighina și Cetatea Albă.

Un grup de teroriști a fost trimis la Acmanghit, dar șeful postului de jandarmi a reușit să fugă la Sărata, de unde a adunat 40 de civili voluntari și împreună cu ei a pornit împotriva teroriștilor. I-a blocat câteva ore până la sosirea a două companii de soldați români, însoțiți de țărani voluntari. In lupta de la Acmanghit, Kolțov a fost ucis.

Armata română și teroriștii s-au confruntat la Tatar Bunar la 17 septembrie 1924. Când rândurile teroriștilor s-au mai rărit, Nenin a dat ordin de retragere spre Nerusai, apoi în dimineața următoare spre Galilești, de unde să ajungă la Vâlcov, pe Dunăre. Un detașament de soldați români i-a încercuit pe bolșevici și a capturat 120 dintre ei. Nenin și Batișcev s-au ascuns într-un câmp de porumb, iar în timp ce Nenin dormea, Batișcev i-a furat o valiză cu 200 000 lei și a fugit. In timp ce Nenin se strecura printre saline, un jandarm l-a recunoscut și l-a împușcat. Mai târziu a fost arestat și Batișcev.

Au fost arestate peste 500 de persoane, dintre care doar 9 români. Au fost inculpate 279 de persoane, procesul începând la 24 august 1925 și încheindu-se la 2 decembrie 1925. Sentința a fost confirmată în 1926. Printre avocați au fost prezenți și Henri Barbusse și Henri Torres. Din 279 de inculpați, 85 au fost condamnați la închisoare de la 6 luni la 6 ani, 2 persoane la 15 ani muncă silnică și una (Batișcev) la muncă silnică pe viață.

După eșecul de la Tatar Bunar, Stalin a decis înființarea R.S.S. Moldovenească la 11 octombrie 1924, în stânga Nistrului, pentru a servi ca un punct de referință la pretențile sovietice asupra Basarabiei și a României. Era vorba de 8 434 kmp cu o populație de 576 306 locuitori, 60% moldoveni, chiar după statisticile sovietice, care dădeau o populație de peste 500 000 de moldoveni la stânga Nistrului. Numărul mare de moldoveni comunicat de sovietici era menit să jutifice noua republică moldovenească. Capitala s-a stabilit inițial la Balta, apoi, în 1928, la Bârzula (Kotovsk) și mai târziu la Tiraspol. Chiar la prima ședință a Comitetului Central, la 9 noiembrie 1924, secretarul general al acestei republici fantomă, un ucrainean, a dezvăluit sensul întemeierii acestei republici sovietice moldovenești: "Trăiască Republica Moldovenească autonomă, leagănul României Sovietice".

Basarabia a rămas a României până la 1940, când tot echilibrul european s-a prăbușit prin alianța dintre Stalin și Hitler. Iar răzbunarea bolșevică pentru umilințele îndurate prin blocarea atât timp a pătrunderii comunismului spre centrul și sudul Europei de către eroica Românie va fi cumplită și nu va ocoli pe nimeni.

RECUNOAȘTEREA UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA DE RUȘI BBB - X

Rusia bolșevică, la fel cum ar fi făcut și Rusia țaristă, nu s-a împăcat niciodată cu pierderea Basarabiei, ci a încercat prin orice mijloace să o recupereze. Pentru început, a confiscat tezaurul României depus la Petersburg cu garanția Aliaților, pentru a nu fi însușit de germani în cazul în care aceștia ar fi ocupat nordul Moldovei. Această sechestrare nerezolvată nici până astăzi reprezintă un act de brigandaj, de tâlhărie internațională. Spre comparație, în 1939, Polonia este atacată și ocupată din două părți, de Germania lui Hitler și U.R.S.S.-ul lui Stalin. O parte din populație, chiar și din armata înfrântă, guvernul și alți ofciali se refugiază în România. Oficialitățile vor pleca mai departe, către Marea Britanie, dar o mare parte dintre civili vor rămâne în România până la sfârșitul războiului. Odată cu guvernul, prin România a trecut și o mare parte din tezaurul polonez. Oficialitățile române au avut grijă să nu se întâmple nimic pe timpul transportului, astfel că tezaurul polonez a fost îmbarcat la Constanța și expediat cu bine în Anglia, cu concursul generos al oficialităților române.

In 1918, pe lângă confiscarea tezaurului, la intrarea trupelor române în Basarabia guvernul bolșevbic l-a arestat pe ministrul plenipotențiar român la Petrograd, Constantin Diamandy. Acesta a fost eliberat la intervenția insistentă și fermă a celorlalți ambasadori aliați. Bolșevicii nu mai respectau nici imunitatea diplomatică a ambasadorilor. Printr-o radiogramă, Troțky a anunțat confiscarea tezaurului, ruperea relațiilor cu România și expulzarea diplomaților, când de fapt ei fuseseră arestați, la fel cum s-a întâmplat cu generalul Coandă și însoțitorii lui, la Odessa. La 1 mai 1918, Lenin a transmis Regatului Român un ultimatum, ca în trei zile să evacueze Basarabia și Bucovina (pe care nu o stăpâniseră niciodată rușii).

La Conferința de Pace de la Paris, rușii, de fapt reprezentanții vechii Rusii, ai țarismului, deoarece bolșevicii nu erau recunoscuți ca reprezentanți legitimi ai Rusiei, au încercat să conteste prin toate mijloacele valabilitatea Unirii, dar fără succes. De aici se vede convergența de păreri și aspirații internaționale ale țarismului și comunismului bolșevic, ambele înclinate spre expansiune și dominație regională, chiar globală, prin intermediul ideologiei, în cel din urmă caz.

La Paris, rușii alb-gardiști au încercat fără succes să acrediteze ideea anexării Basarabiei de către România drept un rapt, jugul sub care zăcea poporul basarabean sub ocupația românească și multe altele. Au adus chiar și câțiva "țărani basarabeni", dovediți ulterior ca ucraineni, care să se plângă de ocupația românească. Acești ruși îi aveau în frunte pe A.N. Krupenski (dintr-o familie de polonezi moldovenizați în secolul XVII, apoi rusificați în secolul XIX, fost mareșal provincial al nobilimii din Basarabia până în 1918), pe A.K. Schmidt (evreu de origine germană, fost primar al Chișinăului) și pe Vladimir N. Țiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, politician care s-a abținut de la votarea unirii). Lor li s-a opus delegația basarabeanăcea adevărată, atașată pe lângă delegația românească la negocieri. Această delegație basarabeană, formată din Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli. Ei au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusă prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Bolșevicii nu au recunoscut noile granițe ale României Mari, dar acestea au fost recunoscute de aliații din Antantă. Nu au recunoscut unirea Basarabiei, deși în 1920, în preajma și timpul războiului sovieto-polonez, când aveau nevoie de neutralitatea României, erau gata să o facă, doar pentru această neutralitate. Ar fi sacrificat Basarabia pentru această neutralitate, dar de fapt nu asta le era intenția vicleană. Românii care au participat la luptele din Siberia în cursul războiului civil dintre albi și roșii au povestit că încheiau acorduri de încetare a focului cu bolșevicii, pentru ca a doua zi să fie atacați de aceștia, pe motiv că nu recunosc nicio înțelegere cu burjuii. La fel au procedat rușii și mai aproape de zilele noastre, în anii 90, în timpul conflictelor din Georgia și Transnistria.

U.R.S.S. a recunoscut granițele țărilor baltice, ale Poloniei și ale Finlandei, dar nu a fost împiedicată de aceste tratate să ocupe țările respective, pe unele total, pe unele parțial, începând cu 1939. Stalin  nu a fost împiedicat să ocupe teritorii pe care rușii nu le-au stăpânit niciodată, cum ar fi Rutenia subcarpatică, Bucovia de nord sau ținutul Herța. De altfel, Stalin spunea că tratatele nu valoarează nici măcar cât bucata de hârtie pe care sunt scrise. In concluzie, chiar dacă U.R.S.S. și Stalin ar fi recunoscut unirea Basarabiei și granițele României Mari, asta nu ar fi împiedicat să fie cotropite atunci când momentul ar fi fost favorabil. Și asta indiferent dacă este vorba de Stalin, Hrusciov, Brejnev sau alți urmași comuniști, dacă este vorba de U.R.S.S., Rusia țaristă, sau de cea postcomunistă. Ce dovadă mai bună decât faptul că Rusia nu lasă nici astăzi Republica Moldova pe drumul ei, ba mai mult și-a păstrat și trupele într-o regiune smulsă din teritoriul recunoscut de O.N.U, pentru Republica Moldova.

Rusia nu s-a mulțumit cu nerecunoașterea Unirii, ci a încercat să o reocupe prin forță. In același timp făcea același lucru de-a lungul fostului imperiu al țarilor: Siberia, Ucraina, Georgia, Armenia și multe altele.

Dar ambițiile sovietice erau mai mari. Cu ajutorul bolșevicilor unguri, urmăreau întreaga Europă centrală. Un atac masiv, concomitent, din două părți, de la est prin Basarabia de către bolșevicii ruși, și de la vest, prin Transilvania, de către bolșevicii unguri, ar fi avut drept rezultat dezmembrarea României, noua graniță între bolșevicii unguri și cei ruși devenind Carpații Orientali din România. Schimbul de telegrame între Lenin și Bela Kuhn este edificator. Dar românii au rezolvat problema bolșevismului maghiar prin războiul din 1919, ocupând Budapesta și restul Ungariei până la Gyor.