Acțiunea de la Tatar Bunar din vara lui 1924 a constituit numai partea de suprafață a bolșevismului antiromânesc, în spatele ei aflându-se vicleia propagandei mincinoase. Despre planul din 8 august 1924 stabilit de
Komintern, autorul Pavel Moraru ne spune în cartea sa că: „În ziarul „Universul" din 17 septebrie 1924,
articolul intitulat Sovietele ne atacă pe două fronturi relevă faptul că „cei
20 de suspecți, care au fost capturați lângă Nicolaevca, au sosit din Bulgaria,
de la Varna. Mărturiile lor au fost confirmate de declarațiile a doi comitagii
prinși în Cadrilater, care au recunoscut că au fost trimiși de Biroul comunist
de la Sofia, pentru propagandă comunistă". Într-un alt
articol, din ziarul „Indreptarea"
din 23 septembrie 1924, se vorbea despre un complot descoperit în Bucovina,
care era similar cu cel produs în sudul Basarabiei. Se menționa că
descoperirile făcute demonstrau un plan conform căruia trebuiau produse tulburări și să se provoace dezordine. Ziarul „Adevărul"
publica la 24 septembrie 1924 informația conform căreia atacul din România nu
era un caz singular: „Bolșevicii de aproape
doi ani pregătesc o lovitură în Balcani, care a fost încercată în același timp
în Grecia, Bulgaria și Basarabia. În toate părțile s-a contat din partea
bolșevicilor pe propaganda făcută din timp de agenții lor pe lângă elementele
nemulțumite de administrațiile respective. Dar ele au dat greș în toate cele
trei state". De aici reiese faptul că originea operațiunii
Tatar-Bunar s-a aflat sub stricta supraveghere a a Komintern-ului; iar
executanții, considerați în terminologia actuală „idioți utili", au fost agenți comuniști bine
pregătiți și infiltrați clandestin în satele cu populație rusă și ucraineană
din sudul Basarabiei și în anturajul P.C.R. Despre gradul de pregătire a „răsculaților" a vorbit Pavel
Moraru în cartea sa. In următoarele rânduri se vor reda câteva paragrafe cu
mărturii:
„Unul dintre participanți arestați în timpul acestor
evenimente, Parfentie Voronovski, a mărturisit la proces că Andrei Kliușnikov,
alias Nenin, venise de la Moscova pentru a organiza comitete revoluționare în
Basarabia. A scris în casa lui un raport prin care cerea să i se trimită din Rusia
100 de săbii, 600 de puști, aruncătoare de mine și bombe. Din ordinul lui
Nenin, în ziua de 16 septembrie, P. Voronovski trebuia să întrerupă legăturile
telefonice și telegrafice din Tatar-Bunar. Nenin îi îndemna pe cei ce aderaseră
la acțiunile lor să lupte fără frică împotriva armatei române, pentru că în
ajutor le va veni Armata Roșie, care s-ar afla deja în Basarabia, ocupând
Cetatea Albă și înaintând spre Tatar-Bunar.
Un alt participant la rebeliunea de la Tatar-Bunar,
Leonte Țurcanu din Nerușai, a mărturisit la același proces că Nenin s-a
prezentat drept student, sosit din Rusia în Basarabia să organizeze comitete
revoluționare. Nenin a luat legătura cu el de mai multe ori pentru a se informa
despre situația comitetelor revoluționare, oferindu-i două cărți: Abecedarul
comunist și Armata Roșie. Potrivit lui Leonte Țurcanu, Nenin ar fi fost la
Odessa, apoi la Moscova, unde a participat la un congres bolșevic, iar la
întoarcere a informat toate comitetele din Basarabia despre ajutorul promis din
partea Armatei Roșii în cazul declanșării revoluției. Nenin le-ar mai fi spus
că s-au adus arme din Rusia în august (1924), care au fost depozitate la Ivan
Robotă din satul Cișmea.
Dimitrie Sivcone din Akmanghit, un alt participant la
rebeliune, s-a infiltrat în mișcarea bolșevică în 1923, tot la îndemnul lui
Nenin. În timpul cercetărilor, el a vorbit despre adunările care se făceau sub
conducerea lui Nenin și Kolțăv, unde li se vorbea despre legăturile acestor
comitete cu armata lui Kotovski, ce urma să vină în ajutor la începutul
revoluției; de asemenea, era la curent cu faptul că pentru aceste acțiuni au
fost aduse arme din Rusia în Basarabia.
Din depozițiile celor arestați reieșea pregătirea
foarte bună a agenților comuniști, care alcătuiau comitetul din sudul
Basarabiei. De pildă, despre agentul Nicolae Șișman se spunea că era bine
instruit, cunoștea limbile rusă, română, bulgară, poseda arta deghizatului.
știa să facă față oricărei situații".
După cum vedem, agenții bolșevici au fost informați mai dinainte despre o
eventuală intervenție a trupelor lui Kotovski. Problema este că acest plan nu
s-a materializat, și suntem îndreptățiți să considerăm că nici nu s-a dorit să
fie aplicat.
Ca urmare a eșecului tentativei de lovitură de stat
din Basarabia a fost deschis un adevărat al
doilea front antiromânesc, de data aceasta cu un caracter
propagandistic. În Statele Unite activau așa-numitele „Societăți basarabene" care aveau
drept scop dezinformarea comunității internaționale cu privire incidentele
petrecute între România și U.R.S.S. Aceste societăți erau conduse de Biroul
pentru Studierea Problemei Basarabenilor de la Moscova, care includea
reprezentanți din Comitetul Central al P.C.U.S., Statul-Major al Armatei Roșii,
Comisariatul Străin, Asociația Uniunilor pentru Legături Culturale cu
Străinătatea (V.O.K.S.) și din conducerea R.A.S.S.Moldovenească (creată după
revoltă) Komintern și Profintern.
Raportul Serviciului Secret de Informații (S.S.I.)
din 1937 cu privire la campania de propagandă și dezinformare de pe continentul
european se găsește în cartea profesorului Larry L. Watts „Ferește-mă, Doamne, de prieteni...Războiul clandestin
al Blocului Sovietic cu România":
„Centrala
sovietică a societăților basarabene, împreună cu secțiile sale externe, a editat
și distribuit un mare număr de broșuri menite să denigreze și insulte România în
străinătate. Printre aceste broșuri se pot menționa: Le rapt de la Bessarabie et l'union la Roumanie, Le Bessarabie et la paix
européene, Das rumanische Verwassung in Bessarabien, Bessarabien und die
Vereinigung mit Rumanien, Was rumenische Heer in Bessarabien?, Historiche
Rechte un Statistik.
Aceste lucrări au apărut și în limba cehă la Praga.
In Belgia a apărut periodicul La Bessarabie Oprimée, organ al „Asociației emigranților basarabeni" - secția belgiană a
Societății Basarabene - și a „Cercului basarabean - belgian".
La Moscova, centrala sovietică a Societății
Basarabene a editat și distribuit oficialul Krasnaia Basarabia (Basarabia
Roșie) în întreaga Europă. Coperta pulicației reprezinta harta Basarabiei pe un
fundal roșu, cu o frontieră de culoare neagră precum silueta unei femei cu
mâinile legate la spate, spre care sunt îndreptate, din direcția României, un
tun și două baionete. Lozinca „Muncitori din toate țările uniți-vă!" este
înlocuită cu textul „Ocupanți români, jos mâinile de pe Basarabia!".
Astfel, Otdiel Mezhdunarodnoi Sviazi (O.M.S.), condus
de Willi Müzenberg și ajutorul său, Lázló Dobos (alias Louis Gibarti), și-a
canalizat tot efortul spre propaganda antoromânească. Ziarele sovietice au
început să publice așa-numitele scrisori din partea grupurilor de țărani
basarabeni care cereau formarea unei republici autonome, montând apoi o
campanie „umanitară"
internațională împotriva Bucureștiului pentru eliberarea „țăranilor și muncitorilor nevinovați"
aduși în fața tribunalului. Instrucțiunile au fost clare în acest sens:
convingerea opiniei publice internaționale că o eventuală intervenție militară
sovietică în România ar trebui considerată „legitimă".
Pe de altă parte, deși operațiunea de la Tatar-Bunar a făcut parte dintr-un
plan bine întocmit de centrele de peste Nistru, ea a fost parcă sortită
eșecului în mod premeditat.
Din păcate, în stadiul actual al informației, nu se
pot formula decât ipoteze. Analizând cauzele eșuării acțiunilor din septembrie
1924 din sudul Basarabiei, Comitetul regional din Basarabia, în rezoluția
adoptată la ședința din 12 iulie 1925, arăta:
„O condiție
indispensabilă a unei asemenea acțiuni comune este însă renunțarea categorică
la gândul de organizare a revoluției în Basarabia dincolo de Nistru,
independent de mișcarea generală din România", cu alte
cuvinte Komintern-ul ar trebui să aibă mai multă încredere în comuniștii români
pentru viitoarele acțiuni. Astăzi, este vehiculată un alt tip de dezinformare
cu privire la faptul că „răscoala"
ar fi fost inițiativa personală a activiștilor din ilegalitate, care, într-o
anumită măsură, ar fi dezinformat Moscova. O astfel de opinie este susținută de
istoricul rus Mihail Meltiuhov, ale cărui informații nu pot fi verificate în
niciun fel.
In occident o adevărată pleiadă de intelectuali precum
Romain Rolland și Henri Barbusse au fost înrolați în campania de denigrare a
României prin asociația antifascistă Amsterdam-Pleyel, unde activa agentul
O.M.S., Alex Kellerman (alias Sándor Nogradi). Barbusse a venit chiar în România
pentru a împiedica procesul și descrie experianța participării la „Procesul celor 500" în cartea sa Călăii.
Așadar, la Tatar-Bunar a fost vorba de o acțiune
armată organizată de pe teritoriul U.R.S.S. prin conlucrare cu agenții
comuniști infiltrați în provincie și membrii P.C.R. având următoarele obiective
reale ale acțiunii: destabilizarea situației din România și declanșarea unei campanii
de propagandă și dezinformare în spațiul occidental, ca obiectiv minim; în
cazul unui succes al rebeliunii, desprinderea Basarabiei de statul român prin
intervenția Armatei Roșii, obiectiv mediu; în sfârșit, crearea unei situații
haotice în România și Bulgaria, obiectiv maxim (geopolitic).