ANA PAUKER - FIGURĂ SINISTRĂ IN ISTORIA ROMÂNIEI

Sinistra bolşevică, Hannah Rabinshon (1893-1960), care a adus un holocaust comunist în România s-a născut la Codăeşti, Vaslui, într-o familie de evrei.  Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - haham. A studiat o formă de medicină inferioară la București în școli ale comunității evreiesşţi şi la Geneva, între 1918-1919, dar nu a terminat nici una din şcoli. De tânără a învăţat limba ebraică, pe care a predat-o la o şcoală primară evreiască din Bucureşti. In timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915, ea s-a orientat spre socialism, fiind politic influenţată de colegul şi iubitul de tinerețe, Heinrich Sternberg. A trăit pasional comunismul cel mai autentic, cu toate clandestinităţii la care era supusă şi arestărilor succesive. A fost iubită şi a iubit. A avut şase copii: patru de la doi bărbaţi oficiali şi doi înfiaţi.

In timpul unei şederi în Franţa l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1920, în mişcarea comunistă. A fost racolată în această perioadă ca agent sovietic. In anul 1922 a fost arestată, împreună cu Marcel Pauker, pentru activități politice ilegale şi, după ce au fost eliberaţi, au plecat în exil, în Elveţia. De acolo a plecat în Franţa, gazda tuturor anarhiştilor, unde a devenit instructoare a Cominternului şi apoi s-a implicat în mişcarea comunistă din Balcani. A fost arestată de mai multe ori pentru activitate politică interzisă, fiind membră a PC din România (PCdR), în cadrul căruia, ca activistă Comintern, a militat şi pentru desprinderea Basarabiei româneşti de Statul român. In urma unui proces a fost condamnată la 10 ani de închisoare, dar a reuşit să fugă, în 1926, în URSS, unde a rămas până în 1934, perioadă în care a urmat instruiri la şcolile Comintern.

După întoarcerea în România, a primit funcţia de prim-secretar a CC al PCdR şi a fost arestată în 1935, şi judecată la Craiova împreună cu alţi conducători ai Partidului Comunist, între care Alexandru Moghioroş, Șmil Marcovici şi Alexandru Drăghici, fiind condamnată la zece ani închisoare. In luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, ca urmare a schimbului cu un diplomat român, deţinut de autoritățile sovietice după ocuparea din 1940 a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Mai exact, era vorba de Moş Ion Codreanu fost membru al Sfatului Țării (Basarabiei), arestat de sovietici imediat după intrarea lor în Basarabia, la 28 iunie 1940. Intre timp, pe parcursul unei şederi în Uniunea Sovietică, soțul ei, Marcel, fusese arestat şi executat în 1938, ca spion al Occidentului, în cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reuşit să zdruncine credinţa ei în cauza comunistă şi loialitatea ei de agent faţă de regimul sovietic.

La Moscova a devenit şefa grupului de comunişti români exilați, cunoscut, ulterior, sub denumirea de "fracţiunea moscovită".

In vârful puterii

Ana Pauker (care era numită Un Stalin în fustă) s-a reîntors în România, în 1944, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce armata sovietică a intrat în ţară. A fost aleasă secretară a Comitetului Central al Partidului Comunist din România şi a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliţie, intitulat "de largă concentrare democratică", de fapt, controlat de comunişti, prezidat de dr. Petru Groza, în anii 1945-1947. In 1947 a fost numită ministru de externe şi vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală. In această calitate a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ca lideră a PCdR şi a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular şi de represiv, şi-a câştigat o reputaţie foarte negativă. Majoritatea contemporanilor şi a istoricilor consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii. Deoarece a condus ţara în mod autoritar, a fost poreclită de poporul român, "Stalin cu fustă".

Ana Pauker (stânga) şi Petru Groza (dreapta) - la primul
Congres al Frontului Plugarilor

"Raportul Vladimir Tismăneanu" (pagina 56), menţionează că la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanţa pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceştia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.


Ana Pauker în 1952, la Plenara CC



Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acționa este cel al Ecaterinei Gata: pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulşi sânii cu cleştele, a fost violată şi apoi omorâtă. Peste ani ucigaşa evreică a murit tot din cauza sânilor.

Deşi era numai ministru de externe, adică "numărul 3" în triumviratul Dej-Luca-Pauker, toţi îi ştiau de frică pentru că se vechea bolşevică avea sprijin înalt de la Moscova, chiar de la Stalin. Pe ascuns se spunea că tovarăşa Ana este Comisarul-Şef, agentul Nr. 1 al Moscovei în România. Evident că obrăznicia i-a atras antipatia celorlalţi din conducerea partidului, în special a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care şi-a eliminat pe rând rivalii. 

Eliminarea "grupului Pauker"  de la Bucureşti şi eventualitatea asasinării lui Ana Pauker, s-a hotărât de foarte sus, chiat de la Moscova, în palatul Kemlin. In 1952, pe timpul unei întâlniri la vârf dintre Stalin şi Dej, marele conducător comunist i-a ordonat lui Dej să lichideze pe Ana Pauker şi întregul ei grup (Vasile Luca, Teohari Georgescu şi alţii), consideraţi a trăda cauza comunismului în favoarea sionismului şi iudaismului. Stalin a indicat ca singură soliţie de rezolvarea cazului "acţiunea glonţului", "un glonţ la mir".



Tablou di epocă al lui Gheoghe Gheorghiu-Dej

 Gheorghe Apostol, unul din supraviţuitorii comunişti ai acelor vremuri a declarat într-o carte de amintiri cele petrecute pe holul unui hotel de lux din Moscova, după întrevederea cu Stalin, întrevedere în care se pusese la cale "marele asasinat". Apostol şi-a amintit că la întâlnirea de la Kremlin, Stalin, după masi multe pahare de votcă, golite împreună cu tovarăşii de la Bucureşti, i-a cerut lui Dej direct s-o elimine pe Ana Pauker, s-o împuşte în cap, "să-i tragă una la mir". Dar pentru-că Dej a ezitat cu răspunsul, Miron Constantinescu, fostul director al "Scânteii" până în 1947, a intervenit, zicând: "Tovarăşe Stalin, Gheotghi Afanasievici (adică Dej) este foarte sentimental."
Fvident că aceasta l-a umilit şi înfuriat pe Dej şi a replicat apoi. -Miroane cum ajungem la Bucureşti, convocăm Biroul Politic. Expunem cele petrecute şi vom hotărî lichidarea Anei Pauker. Vom propune Biroului Politic ca persoana care o va împuşca să fii tu Miroane. Auzi ? Cu alte cuvinte i-ar fi spus clar: "Miroane ai sarcina s-o ]mpu;ti ]n cap pe Ana Pauker". Se zice că Miron Constantinescu ar fi plâns pe tot parcursul zborului de la Moscova la Bucureşti. Până la urmă Ana Pauker n-a fost împuşcată şi a scăpat mai uşor, mai ales datorită decesului lui Stalin, la începutul anului 1953.
In anul 1952, Gheorghiu-Dej a urmat imboldul lui Stalin şi a trecut la un val de epurări, inspirat fiind după modelul altor campanii şi procese orchestrate în URSS şi în toate ţările aflate sub dominaţie sovietică, dar sprijinit pe acordul lui Stalin. Ana Pauker  a fost acuzată de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" şi de activităţi "antipartinice", de sabotarea colectivizării agriculturii şi de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sionişti etc. Se spune că a fost anchetată brutal şi chiar arsă cu ţigara. A fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). In februarie 1953 a fost supusă unui şir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună şi jumătate după moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare şi ţinută mai mulți ani în arest la domiciliu.


Miron Constantinescu



In istoria evreilor, imaginea pe care a lăsat-o Ana Pauker este negativă, dar cu o notă de ambivalenţă: ea a fost ostilă sionismului şi autodeterminării evreilor, în spiritul ideologiei leniniste şi staliniste, dar totodată a promovat o politică care a călcat în picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor români. In acelaşi timp, datorită politicii externe a lui Stalin, în acea perioadă, în Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele măsuri brutale de represiune, regimul comunist de la Bucureşti, condus de Ana Pauker, Laszlo Luka (Vasile Luca), Gheorghiu Dej etc. a permis (şi la început, într-o oarecare măsură, chiar a încurajat) o emigrație, a unui număr mare de evrei din România spre Israel (circa o sută de mii de persoane în câţiva ani, în vreme ce din URSS însăşi, emigrația era aproape toal interzisǎ). România a fost, în iunie 1948, alături de celelalte ţări dominate atunci de Uniunea Sovietică, printre primele state care au recunoscut de jure tânărul stat evreiesc şi au stabilit cu el relaţii diplomatice la rang de legaţie.

In ultimii ani de viaţă, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză și limba germană pentru Editura Politică. In octombrie 1959 a primit de la autoritățile sovietice post-staliniste înţtiinţarea oficială că soţul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informaţii, nu a supravieţuit Gulagului şi a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la București la 3 iunie 1960.


Ana Pauker şi Regele Mihai I-ul



La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de faţă şi veteranul comunist Gheorghe Cristescu, unul din fondatorii Partidului Comunist din România. A fost reabilitată după 1965, odată cu venirea la putere a lui Ceaușescu, iar urna cu cenuşa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, mai bine cunoscut drept Mausoleul din Parcul Carol. In 1991, când mausoleul a fost dezafectat, cenuşa Anei Pauker a fost preluată de către familie şi transportată în Israel.