Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Țării Românești pe ultimii săi doi domnitori: frații Gheorghe Bibescu (1842-1848) și Barbu Știrbei (1849-1856). Foarte destoinic şi folositor oraşului natal, avea să se dovedească însă şi cel de-al treilea frate, Iancu Bibescu. Craiova a făcut pași mari sub ocîrmuirea lui Iancu Bibescu (1842-1848). Iancu Bibescu, s-a afirmat ca personalitate de frunte a Craiovei. Cultivat şi bogat, a pus umărul la modernizarea oraşului în perioada 1835-1848, dar mai ales între anii 1842-1848, când a devenit ocârmuitorul oraşului.
In numai 6 ani, a început o sistematizare a orașului şi a trecut la alinierea unor străzi. Prima stradă pietruită din Craiova
Tot sub cârmuirea lui Iancu Bibescu s-a înființat serviciul pompierilor. Au apărut școli de artă, s-a dezvoltat o adevărată tradiție în școala de pictură craioveană. S-au luat măsuri pentru repararea canalelor și izvoarelor, s-a construit pod de piatră peste Jiu și o șosea prin Valea Vlăicii, unde se întâlneau apele pârâielor din “Valea Orbeţilor” (actuala stradă Ştefan cel Mare) şi din “Valea lui Opincă” (actualul boulevard Calea Bucureşti). Punctele comerciale centrale erau grupate în jurul a două intersecții importante ce împărțeau centrul Craiovei: "Răscruciul Mare" (intersecţia dintre str. Unirii cu str. Lipscani şi Madona Dudu) și "Răscruciul Mic" (intersecţia dintre str. Buzeşti şi străzile Lipscani şi Lahovari).
De la "Răscruciul Mic" spre vest, pînă la intersecția cu străzile Lipscani (unde se vindeau mărfurile de lux) și "Madona Dudu", se aflau bogasierii și cojocarii. Intre cele două răscruciuri se întindeau străzile pline de prăvalii de tot felul: boiangerii, cizmării, cîrciumi, hanuri (cel mai mare era hanul Poroineanu, lîngă piaţa numită, mai târziu, Piaţa Veche sau Piaţa Elca). Principalele mahalale erau: Brazda lui Novac, Episcopiei, Craiovița, Belivacă, Bogdan, Chițărănoia, Dorobănția, Brîndușa, Mîntuleasa, Popa Hristea, Postelnicu Fir și Obedeanu. La nord de "Calea Bucureștiului" de astăzi se afla "Tîrgul din afară". Orașul s-a menținut drept capitală şi centru comercial principal al Olteniei. De aici se exportau în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cervis. In 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni, era destinată transportului cerealelor cu vaporul pe Dunăre, de la Brăila. La delimitarea hotarului Craiovei, s-au stabilit 8 bariere de intrare în oraş: Bariera Bucureștiului, a Caracalului, a Calafatului, a Bucovățului, a Brestei, a Severinului, a Amaradiei și Bariera Vâlcii.
In 1846, o gazetă nota că în zilele de duminică, sau de sâmbătă, grădina era deschisă publicului şi se putea asculta muzica militară. In acele zile grădina constituia o desfătare pentru cei din fruntea oraşului. In documentele vremii Iancu Bibescu era numit mare logofăt și cavaler, cârmoitor al Craiovei și inspector al întregii Valahii Mici.
In anul 1848, Craiova a fost invadată de armatele străine pentru înăbuşirea revoluţiei, şi apoi, pe timpul războiului Crimeii. Acei ani au avut efecte nefaste asupra “Grădinii Bibescu”. Au dispărut plantaţiile ornamentale, amenajările şi chiar arborii seculari.
După revoluţia de la 1848, domnia a revenit lui Barbu Ştirbei, tot un frate al lui Iancu Bibescu, iar Iancu s-a mutat la Bucureşti unde a devenit ministrul cultelor. In scurt timp a pierdut la jocurile de noroc o mare sumă de bani, lăsându-se dus de curentul de disoluţie al vechii boierimi române, prin cheltuieli nesăbuite şi dezinteres pentru administrarea moşiilor. Pentru a plăti împrumutul luat de la o bancă elveţiană, Iancu Bibescu s-a văzut obligat să vândă moşia din sudul Craiovei, cu casa-palat şi casa de vară din “parcul Bibescu”. Municipalitatea oraşului a cerut un împrumut de 12.000 de galbeni, cu aprobarea domnitorului, pentru cumpărarea acelei moşii de 249 de pogoane, împreună cu toate amenajările şi chiar cu mobilierul rămas. Starea de părăsire şi degradare a “Grădinii Bibescu” a continuat, pentru-că bugetul Primăriei era mic, iar împrumutul atârna greu. O adevărată revigorare şi înfrumuţesare a parcului s-a produs în jurul anului 1900, prin eforturile neabătute ale lui Nicolae Romanescu, de mai multe ori primar şi consilier al Primăriei.
