CAMP BASTION - ORAŞ AL RĂZBOIULUI

Inaugurat în urmă cu 5 ani. Ridicat de la zero în inima asprului Afganistan. Păzit de 12.000 de soldaţi de elită. Poate adăposti şi găzdui peste 30.000 de oameni. A costat peste 80 milioane USD. Are spital, închisoare, supermarket, precum şi cele mai avansate şi sofisticate arme din lume. Este cea mai mare baza militară din lume de la al doilea Război Mondial încoace. Pregătiţi-vă, deci, pentru o incursiune în Camp Bastion, locul în care strategii militari ai NATO cred că se va decide soarta secolului XXI!

Oraşul Războiului
Undeva în pustietatea duşmănoasă a Afganistanului, în nord-vestul oraşului Lashgar Gah, capitala turbulentei provincii Helmand, tronează mândră şi trufaşă citadela Camp Bastion, mărturie palpabilă a apetenţei speciei Homo sapiens sapiens pentru război, jaf, dominare şi distrugere.
Aici, avioane şi elicoptere militare de ultimă generaţie aterizează neîntrerupt, zi şi noapte, dezlănţuind nori de praf şi nisip răscolit de motoarele lor puternice.
Împrejurimile par smulse intr-un film SF cu acţiunea derulată pe o planetă aridă şi ostilă.

Este doar o simplă impresie. Suntem la noi pe Terra, în (probabil) cea mai periculoasă zonă activă de război. Furnicarul în jurul căruia roiesc oameni şi maşini se numeşte Camp Bastion, un oraş eminamente militarizat, dur, funcţional, marţial, construit din nimic, comandament suprem de unde trupele britanice orchestrează toate operaţiunile împotriva talibanilor şi facţiunilor rivale insurgente afgane. Este un loc unic pe planetă.
Un articol recent publicat în cotidianul britanic The Guardian a prezentat publicului o imagine a acestui nou-născut orăşel, a vieţii în interiorul unei aşezări umane destinate, de la bun-început, ostaşilor.
Camp Bastion are forma unui patrulater, înconjurat de un zid cu lungimea de 40 kilometri, iar aeroportul care îl deserveşte este, uneori, mai aglomerat decât un aeroport civil din Marea Britanie.
Nu se ştie care va fi soarta lui viitoare. Dacă conflictul din Afganistan va înceta în viitorul apropiat, păstorii afgani vor moşteni gratis, cu siguranţă, cel mai modern şi occidental oraş din ţara lor. Dacă nu, este posibil ca umbrele zidurilor sale sumbre şi securizate să se întindă peste Afganistan mult timp de acum încolo. Depinde doar de voinţa zeului Marte...
Construită la începutul anului 2006, uriaşa bază militară Camp Bastion beneficiază de facilităţi pentru mii de soldaţi. Baza este divizată în două mari secţiuni, Bastion 1 şi Bastion 2. Bastion 2 include două tabere mobile de corturi.

Tot în incinta acestui colos militar sunt incluse alte două baze militare ale coaliţiei NATO: Camp Leatherneck, care aparţine americanilor, şi Camp Viking, care deserveşte trupele daneze detaşate în Afganistan. Armata naţională afgană beneficiază şi ea de o bază în interiorul oraşului militarizat ridicat de britanici, anume Camp Shorabak.
Aeroportul său are capacitatea de a găzdui un număr de 600 de de avioane şi elicoptere de toate tipurile, fie ele civile sau militare. Acelaşi aeroport operează zboruri de luptă, recunoaştere, transport. În luna februarie a anului curent, s-a definitivat construcţia unei piste speciale care permite decolarea şi aterizarea oricărui tip de aeronavă din lume, indiferent de dimensiunile acesteia.
Spitalul său este echipat cu toată aparatura avansată disponibilă la acestă oră şi este principalul loc unde sunt transportaţi şi îngrijiţi soldaţii coaliţiei răniţi în confruntările cu gherilele afgane. Cazurile grave sunt, totuşi, evacuate de aici şi transportate direct la Spitalul Queen Elizabeth din Birmingham, Marea Britanie. Politica britanicilor a fost aceea de a nu închide uşa cetăţenilor afgani suferinzi, astfel că, în prezent, etnicii afgani sunt trataţi la spitalul din Camp Bastion indiferent de vârstă şi indiferent de tipul de probleme medicale de care suferă, de la accidente de maşină la naşteri dificile.
Astfel, a devenit cel mai aglomerat, apreciat şi căutat spital NATO din Afganistan.

Fosta bază sovietică
Niciun analist militar britanic nu şi-ar fi imaginat că se va lua decizia construirii unei tabere militare de aceste proporţii în imediata apropiere a teatrelor de operaţiuni militare.
O astfel de decizie contrazicea toate manualele de strategie valabile în prezent în cadrul Her Majesty's Armed Forces. Cu toate acestea, britanicii au decis să se folosească de experienţa altora în regiune, hotărând construirea Camp Bastion pe locul unde înainte fusese o mică bază militară, înconjurată de tranşee, ridicată acolo de sovietici.
"Era, la origine, o răscruce de drumuri, unde păstorii afgani se întâlneau anual pentru comerţ şi reînnodarea legăturilor. Este un punct strategic foate bun, de unde putem supraveghea uşor toată regiunea", declară Clive Walker, ofiţer în cadrul Royal Navy, comandantul în exerciţiu al întregii baze militare.

Britanicii au decis să-l numească Bastion, datorită sacilor uriaşi umpluţi cu pământ folosiţi iniţial la delimitarea perimetrului viitoarei baze militare. Sacii cu pricina erau produşi de o companie britanică, pe numele ei Hesco Bastion. Fondatorul companiei, Jumi Handelsen, a murit anul trecut, nu înainte de a face o avere frumuşică, "pe ultima sută de metri", cum se spune, din vânzarea sacilor către armata britanică.
O imagine caracteristică cea a enormelor containere de mărfuri - tip Iso - împrăştiate prin toată baza, containere în care sunt aduse provizii de tot felul, necesare celor ce trăiesc aici.
În loc să importe apa necesară, britanicii au ajuns la concluzia că este mai ieftin să foreze două puţuri în interiorul bazei şi să instaleze o staţie proprie de îmbuteliere a apei. Capacitatea acesteia este de 1 milion de sticle de plastic, umplute săptămânal cu apa pura din pânza freatică situată în subsolul bazei.
Majoritatea alimentelor sosesc însă pe calea aerului. Iar depozitul de alimente din bază este cel mai mare din Afganistan. Circa 27 tone de legume şi fructe sunt consumate săptămânal de militarii şi personalul auxiliar care deserveşte Camp Bastion. Baza a devenit, în timp, atât de mare, încât la ora actuală este echipată cu 8 crematorii, unde sunt arse resturile medicale şi alimentare.
În interiorul său există propriile legi şi reguli de conducere. Bunăoară, există o limită de viteză de 24 km/oră, iar şoferului care a încălcat-o, i se dă amendă, reţinută direct din soldă sau salariu.

Locuitorii nu au parte de o viaţă de noapte impresionantă, cu toate acestea există un restauurant fast food Pizza Hut, precum şi un bar pe nume Heroes, echipat cu un televizor cu ecran gigantic, unde soldaţii se înflăcărează la transmisiile meciurilor de fotbal din Premier League.

În viaţa soldaţilor, are un rol important sala de forţă, culturismul devenind cel mai apreciat mod de petrecere a timpului liber, precum şi o modalitate eficientă de a scăpa de stresul misiunilor de luptă. Sala de forţă are, evident, program non-stop.
Charm - şeful neoficial...
Soldaţii proaspăt sosiţi din ţările de origine, pentru un contract "clasic" de 6 luni de zile, petrec o lună de acomodare şi adaptare în Camp Bastion, înainte de a porni efectiv în misiunile de luptă, recunoaştere sau securitate. Aclimatizarea este şi ea o etapă absolut necesară. Aici, temperaturile ajung la + 55 grade Celsius pe timpul verii şi pot coborî sub -20 grade în lunile cumplite de iarnă afgană.
Camp Bastion este echipat şi cu o canisă, unde circa 20 de câini militari de top lucrează cot la cot cu oamenii în operaţiunile de identificare a încărcăturilor explozive plantate de talibani în jurul bazei şi de-a lungul drumurilor de acces.
Şeful câinilor este un ciobănesc german pe nume Charm, al cărui mârâit arţăgos îi înspăimântă chiar şi soldaţii care cred ca i-au câştigat prietenia cu nenumărate oase şterpelite de la cantină.
Totul se pare că se va schimba, inevitabil, deoarece forţele armate afgane vor intra curând în posesia bazei. La sfârşitul anului 2014, forţele NATO vor trebui să pună capăt operaţiunilor militare împotriva talibanilor. Cel puţin, atunci expiră mandatul NATO în Afganistan.

Până atunci, vieţile soldaţilor continuă, punctate zilnic de aceleaşi coordonate: misiuni în care pot muri oricând sau pot ajunge infirmi, şi nelipsitele escapade la sala de forţă şi pub-ul Heroes, cu ale sale râuri de bere şi meciuri de fotbal, condimentate cu imnurile echipelor britanice.
Numai viitorul ne va spune ce se va alege de cea mai mare bază militară.
În interiorul său vor paşte caprele, sau va deveni un atipic cartier general, fie pentru guverul afgan sprijinit de americani, fie pentru posibilul viitor regim taliban? Depinde doar de cine va lua puterea la Kabul după retragerea coaliţiei "antiteroriste".

APOCALIPSA POSIBILĂ DIN 1983

 

 

Astăzi, subiectul aşa-zisei Apocalipse 2012, varianta mayaşă, inflamează o mulţime de oameni, de la minţi candide, teribilişti fără frontiere şi toată gama de exaltaţi religioşi, până la oameni de ştiinţă în adevărata accepţiune a termenului. Şi unii şi alţii habar nu au de numeroasele ”ocazii” din ultimele decenii, când Terra a fost la un pas de un conflict nuclear fatal până şi pentru euglenele verzi.

Un astfel de moment a fost anul 1983, când planeta a fost la câteva secunde de un devastator război nuclear. Şi nu în cadrul unui eveniment singular, ci în două, ba chiar trei ocazii diferite.
Să vedem faptele:
În acel an, aparent banal pe scena politică internaţională, s-au derulat probabil unele dintre cele mai periculoase evenimente ale celebrului Război Rece.
Pe baza estimărilor şi analizelor factorilor de risc implicaţi, anul 1983 a reprezentat un moment de cotitură mai important chiar decât mult mai mediatizata criză a rachetelor din Cuba anului 1962.
Culmea este că evenimentele respective s-au derulat într-un anonimat total pentru opinia publică mondială, adevărul despre dramatismul acelor clipe ieşind la suprafaţă câţiva ani mai târziu.
Anul 1983 a adus printre altele o sporire fără precedent a neînţelegerilor şi tensiunilor dintre cele două mari puteri ale lumii de atunci, Statele Unite, respectiv Uniunea Sovietică.
La începutul anului în cauză, analiştii militari ai Pentagonului, alături de şefii reţelelor de spionaj din CIA, descoperiseră o realitate cu adevărat îngrijorătoare pentru poziţia de lider militar al planetei deţinută de SUA. Aflaţi până atunci în urma americanilor în domeniul tehnologiilor militare, sovieticii nu doar că recuperaseră din decalaj, dar chiar depăşiseră Statele Unite la capitolul armelor nucleare. Peste 11.000 de focoase nucleare erau gata să distrugă nu doar America, ci întreaga omenire. Cei doi lideri de atunci, Iuri Andropov (şef al KGB şi adevăratul conducător al URSS-ului, în colaborare cu Dmitri Ustinov, ministrul sovietic al Apărării) şi Ronald Reagan, erau extrem de convinşi că un război nimicitor era iminent.
Andropov credea că Statele Unite vor ataca URSS-ul; prin urmare, liderul de la Kremlin se gândea foarte serios la avantajul strategic al unei prime lovituri nucleare care să demoralizeze total Washingtonul. Sovieticii dezvoltaseră în această direcţie aşa-numita Operaţiune RYAN, un atac devastator cu rachete nucleare asupra marilor baze militare de pe teritoriul SUA.
În paralel, Ronald Reagan şi strategul grupului Bilderberg, Zbigniew Brzezinski, derulaseră un plan de falimentare a economiei sovietice prin provocarea de cheltuieli uriaşe sovieticilor obligaţi să investească masiv în industria militară de apărare.
În acelaşi tensionat an 1983, Ronald Reagan a demarat aşa numitul Plan SDI, mult mai cunoscut sub denumirea de Programul Războiul Stelelor. Programul cu pricina, care nu a devenit niciodată funcţional (deşi gurile rele spun că actualul Scut Antirachetă, destinat chipurile să protejeze Europa de rachetele Iranului, dar orientat spre Rusia, nu este altceva decât definitivarea Programului Războiul Stelelor din anii 80), ar fi trebuit să intercepteze şi să distrugă orice rachetă sovietică, cu încărcătură nucleară, care ar fi fost lansată spre SUA.
Provocator, Ronald Reagan decide şi amplasarea de rachete Pershing II în toate bazele NATO din Europa. Pe acest fond mai mult decât periculos, două evenimente singulare, desfăşurate în anul de mare risc 1983, aveau să amplifice tensiunile deja existente până aproape de limita dezastrului nuclear.
Povestea zborului 007

Evenimentul care a zguduit echilibrul mondial are la bază o tragică încurcătură cu implicaţii în lumea spionajului dintre cele două mari puteri.
În ce constau faptele, pe scurt:
Spaţiul aerian sovietic din Extremul Orient era frecvent încălcat de avioane de spionaj americane, care adunau orice informaţii despre bazele militare sovietice din arhipelagul Kurile. Sovieticii ştiau acest lucru şi pândeau orice moment în care să doboare sau să captureze un astfel de avion de spionaj american.
Atunci s-a produs tragedia zborului sud-coreean 007, tragedie speculată din plin de CIA şi agenţiile de presă occidentale, care au ştiut să profite de propriile provocări la adresa sovieticilor. Ţinta fusese de fapt atinsă, lovitura de imagine dată Kremlinului era una perfectă, iar strategii americani jubilau. Lumea occidentală era oripilată, iar mass media din ţările NATO emitea comunicate extrem de virulente la adresa Moscovei.
Pe data de 1 septembrie 1983, aeronava 007 aparţinând companiei Korean Airlines (KAL), zbura de la New York spre Seul, cu o aterizare pentru realimentare în oraşul Anchorage din Alaska. În apropiere de destinaţie, pe când intrase în spaţiul aerian sovietic şi zbura deja deasupra peninsulei Kamceatka, avionul sud-coreean de pasageri a avut ghinionul să treacă pe lângă un avion de spionaj american, care ieşea în grabă din spaţiul aerian sovietic. Pe urmele avionului-spion erau însă 4 avioane de interceptare şi vânătoare de tip Suhoi-15 şi Mig-29. Pe radarele acestora a apărut doar avionul de pasageri coreean, aeronava americană dispărând la timp, iar pe culoarul acesteia de zbor instalându-se avionul coreean ai cărui echipaj şi pasageri habar nu aveau de urmărirea din ceruri. Conform conversaţiilor radio rămase înregistrate între piloţii de vânătoare sovietici şi Centrul de Control din Kamceatka, piloţii au interceptat rapid zborul KLA 007 şi au încercat în zadar să contacteze şi să identifice aeronava de pasageri, neprimind niciun răspuns în urma somaţiilor repetate. Convinşi că au în vizor un avion de spionaj fără pilot, sovieticii au decis distrugerea acestuia înainte ca avionul să ajungă în SUA cu eventuale date noi.
Maiorul Ghenadi Osipovici a primit ordinul de a trage o singură rachetă, iar aeronava KAL 007 a fost spulberată instantaneu deasupra Mării Japoniei. Toţi cei 269 de oameni aflaţi la bordul aeronavei şi-au pierdut vieţile.

Reacţia americanilor a fost exagerată şi ruşinos de ipocrită. Departamentul de Stat de la Washington a sugerat chiar că "sovieticii ştiau că aeronava era una civilă, plină de pasageri, şi cu toate acestea au tras în plin". Ronald Reagan merge mai departe şi afirmă că este vorba de "un masacru, nu un accident" şi că "sovieticii s-au întors împotriva lumii şi împotriva tuturor preceptelor morale care guvernează relaţiile interumane de pretutindeni".
Astăzi, în ciuda retoricii înfierbântate de pe atunci dintre sovietici şi americani, majoritatea analiştilor politici şi a istoricilor susţin că incidentul s-a datorat unei confuzii tragice. Este foarte posibil ca avionul spion american să fi zburat în imediata apropiere a aeronavei coreene, atât timp cât era în interiorul spaţiului aerian sovietic şi să se fi detaşat când a depăşit limita graniţei aeriene
Stanislav Petrov - omul care a salvat Terra

V-aţi gândit vreodată că noi toţi, indiferent de rasă, vârstă, sex, ideologie, religie, trebuie să-i fim profund recunoscători unui simplu locotenent-colonel din Aviaţia Militară a Uniunii Sovietice de pe atunci?
Este vorba de Stanislav Yevgrafovici Petrov, astăzi un respectabil ofiţer în rezervă în cadrul Armatei Rusiei.
Omul care ne-a salvat pe toţi, de la bacterii la miliardele de oameni, se afla la datorie pe data de 26 septembrie 1983, în buncărul secret Serpukov-15, una din bazele Forţelor Strategice de Rachete, situate în apropierea Moscovei.
Situaţia relaţiilor americano-sovietice se deteriorase îngrijorător. Cu doar trei saptămîni înainte, aviaţia militară sovietică distrusese aeronava sud-coreeană 007, la bordul căreia se afla şi un important oficial american, congressman-ul Larry McDonald.
Buncărul Serpukov-15 făcea parte din sistemul de averizare timpurie prin sateliţi, pentru detectarea rachetelor balistice intercontinentale via SUA - aşa-numitul sistem de avertizare Oko, de care liderii de la Kremlin erau foarte mândri.
Responsabilităţile lui Petrov constau în observarea reţelei de avertisment prin satelit şi anunţarea de urgenţă a superiorilor săi despre iminenţa oricărui atac nuclear asupra Uniunii Sovietice. Dacă avertismentele erau interceptate de sistemul de apărare, strategia sovieticilor consta în declanşarea imediată a unui contraatac nuclear cu toate rachetele disponibile. Scenariul - nebunesc, dar real - fusese de fapt aprobat în prealabil de ambele tabere şi specificat în Doctrina Comună de Distrugere Reciprocă, adoptată atât de sovietici, cât şi de americani, în speranţa intimidării reciproce.
Cu alte cuvinte, "Abţineţi-vă şi voi, că ne abţinem şi noi. Altfel murim cu toţii ca proştii într-un conflict în care nu vor exista nici supravieţuitori, darmite învingători sau învinşi"...
Imediat după lăsarea serii, computerele din buncăr au detectat un atac cu rachete intercontinentale lansat asupra Uniunii Sovietice dinspre Statele Unite.
Sistemul informa despre 5 asemenea rachete, care se îndreptau în mare viteză spre URSS. Îndoctrinat în sute de ore de propagandă comunistă împotriva duşmanului american şi planurilor imperialiste de dominare a lumii, locotenent-colonelul Petrov ar fi trebuit să reacţioneze mecanic şi conform regulamentului foarte strict.
Dar nu a fost aşa.
Factorul uman şi dorinţa de pace inerentă unei fiinţe umane normale s-au dovedit (din fericire pentru toată lumea) mai puternice decât idelogiile politice şi militare cu care Kremlinul spăla creierele agenţilor săi secreţi.
Eroul întregii omeniri nu a crezut computerul şi bine a făcut.
A ignorat voit alarma sistemului Oko, fiind convins, în sinea sa, că "iminentul atac american" nu putea consta într-o salvă de doar 5 rachete, în condiţiile în care cele două super-puteri deţineau mii de rachete cu focoase nucleare. Petrov şi-a adus aminte şi de conversaţiile în care câţiva savanţi sovietici puneau la îndoială acurateţea sistemului de alarmă prin satelit. Imediat după semnalul cu privire la cele 5 rachete, computerele au mai identificat alte 4 rachete recent lansate. Petrov era acum sigur că sistemul era defect, în ciuda faptului că nu avea nicio metodă cu care să-şi verifice suspiciunea. Sistemul de radare terestre al Uniunii Sovietice nu detectase nicio rachetă.
Emoţiile şi încordarea trăite de acest om, disperat să găsească o urmă de sânge rece în propriile vene, erau la apogeu. Următoarele 10 minute au fost cele mai grele din viaţa sa. Petrov asuda litri de transpiraţie, urmărind dacă traiectoria rachetelor se va abate spre Moscova.
Din fericire, ecranele nu au arătat nicio lumină; nicio explozie de 150 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima nu a zguduit împrejurimile. În schimb, sirenele şi semnalele de agresiune nucleară au încetat, iar luminile de alarmă s-au stins de la sine.
Alerta fusese falsă, sistemul avea o defecţiune majoră. Ceea ce păreau a fi 9 rachete care aduceau Apocalipsa pe aripile lor era, de fapt, reflexia neobişnuită a luminii solare pe norii de mare altitudine - fenomen optic interpretat de satelitul Molnia drept rachete în plin zbor.

Pentru Stanislav Yevgrafovici Petrov au urmat luni îndelungate de anchete, chestionări, cercetări.
Iniţial a fost lăudat de superiori pentru gestul său salvator. Dar nu a primit niciun premiu sau apreciere publică (ca şi cum o astfel de recompensă s-ar fi putut ridica vreodată la valoarea gestului său şi a sângelui rece de care a dat dovadă). Din contră, a fost tras rapid pe linie moartă, trimis în rezervă şi pensionat în linişte.
Evenimenul era unul extrem de ruşinos pentru liderii de la Kremlin. Sistemul lor de avertizare viciat arăta vulnerabilitatea sovieticilor şi-i făcea şi mai nervoşi.
Nici americanii nu s-au dovedit mai breji, în ciuda auto-reclamei şi războiului de imagine dus de Washington cu fonduri nelimitate. Deloc mai inteligenţi sau mai precauţi, americanii şi aliaţii lor din NATO au declanşat, în acelaşi an 1983, un mare exerciţiu comun sub numele de cod Able Archer, exerciţiu care simula un conflict minor degenerat într-o confruntare nucleară. Aceasta fără să aibă habar că sovieticii le interceptaseră toate planurile şi comunicaţiile.
Prostia liderilor NATO era şi ea la cote maxime. Pe data de 8 noiembrie, comandamentul NATO simula atacul nuclear apăsând pe temutul buton roşu, semnal pentru încheierea simulării Able Archer. Nu aveau nici cea mai mică idee că Flota de Război sovietică din Marea Baltică şi submarinele nucleare se pregăteau de ripostă. Din fericire, incidentul Petrov adusese mai multă înţelepciune la Kremlin. Nervii au rezistat iarăşi.
KGB-ul a transmis celor din CIA că omenirea fusese din nou aproape de Marele Sfârşit, iar raportul Agenţiei Americane de Informaţii a fost citit în aceeaşi seară de Ronald Reagan.
Preşedintele american a fost atât de şocat şi speriat, încât a demarat imediat negocierile care au dus, într-un final, la sfârşitul Războiului Rece.
Cât despre Petrov, astăzi este un pensionar care îşi duce liniştit existenţa în oraşul Friazino din Rusia.
Nici americanii nu au fost mai darnici cu omul care a salvat lumea. O asociaţie cetăţenească din San Francisco i-a înmânat, în anul 2004, un premiu onorific, precum şi suma de... 1.000 $.
Fără să fim ironici, oare acesta este preţul planetei noastre?
Era să uit: trimiteţi din când în când şi un gând bun către acest om, despre a cărui existenţă şi importanţă puţini ştiu. Măcar atât.
La urma urmei, îi suntem cu toţii, cumva, datori...

CEAUŞESCU SI ROMANIA - AUGUST 1968

La 20 august 1968, trupe sovietice si ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia: R.D.G, Polonia, Ungaria si Bulgaria, au patruns in Cehoslovacia, pentru a pune capat procesului de reforme initiat de noua conducere cehoslovaca in frunte cu Alexander Dubcek.

Corespondentul Agerpres la Praga a fost printre primii care a anuntat intrarea trupelor sovietice in capitala cehoslovaca. Romania nu numai ca nu a participat la aceasta invazie, dar a si condamnat-o prompt, in termeni vehemeti. In dimineata zilei de 21 august, in fata sediului C.C. al fostului P.C.R. s-a adunat o multime impresionanta. Era prima data cand la o asemenea manifestare participau nu numai cei convocati in mod obisnuit, ci si oameni de diferite convingeri, veniti din proprie initiativa, animati de un singur gand - acela de a-si exprima pozitia intr-un moment de o gravitate deosebita. Nicolae Ceausescu a rostit o cuvantare in care a calificat patrunderea trupelor celor cinci state socialiste in Cehoslovacia drept "o mare greseala si o primejdie grava", declarand "ca nu exista nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipa numai, ideea interventiei militare in treburile interne ale unui stat socialist fratesc".



La 20 august 1968 a ieşit primul autoturism produs în Romania
Dacia 1100

 Participantii directi si martorii la acest eveniment confirma adeziunea fara rezerve a populatiei la pozitia exprimata de conducerea de atunci, inclusiv la hotararea de a opune rezistenta armata in cazul unei actiuni similare impotriva Romaniei. Este un lucru incontestabil ca se luase in calcul eventualitatea unei confruntari armate, lucru demonstrat atat de decizia de a se trece la infiintarea garzilor patriotice, cat si de intalnirea avuta cu liderul iugoslav, Tito, la Varset (24 august), pentru discutarea eventualitatii unei retrageri a armatei romane in Jugoslavia. In legatura cu pozitia adoptata de Romania in august 1968 au fost avansate diferite ipoteze, inclusiv ca in acel moment Ceausescu se gandea la pozitia lui. Un singur lucru este cert: ca si alte dati in istoria sa, poporul roman a dovedit o atitudine demna, curajoasa. Istoria trebuie asumata asa cum a fost, cu luminile si umbrele sale. Tot atat de cert este ca fostul lider roman a folosit prestigiul incontestabil castigat pe plan intern si internatonal, pentru a-si intari pozitia personala, accentuand cultivarea cultului delirant al personalitatii, indepartandu-se de nevoile reale ale unui popor care atunci i-a fost alaturi. Decembrie 1989 a consemnat ultimul act al unei evolutii devenite inexorabila. Pentru evocarea evenimentelor din august 1968, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane a organizat, cu catva timp in urma, o conferinta cu tema "Romania si Primavara de la Praga", care a reunit istorici si participanti nemijlociti la acest eveniment, precum si ambasadorii Cehiei si Slovaciei la Bucuresti.

Păreri rostite:

 Un moment astral
Eu cred, in primul rand, ca ne-am confruntat atunci cu totii, cei care am trait acele vremuri, in 1968, cu un moment aproape astral. Reverberatiile au fost simtite in Republica Cehoslovaca, de cehi si de slovaci, dar ele au fost resimtite de toti cei care erau supusi regimului si sistemului sovietic si, in acelasi timp, a fost si un semnal - asa cum spunea domnul ambasador al Slovaciei - catre ceilalti, cei din Occident, care nici astazi nu stiu prea multe despre noi si care atunci stiau si mai putin. Acest moment a fost un moment astral si, pe de alta parte, a fost un moment in care, in fond, s-au despartit apele, in care eliberarea a trecut la ordinea zilei. Ce ar fi fost daca Uniunea Sovietica nu ar fi intervenit, daca procesele ar fi continuat in Cehoslovacia si, evident, peste tot, inclusiv la noi? Istoria ar fi luat poate o alta directie si 1989 s-ar fi mutat in 1968! Nu a fost asa. Oricum, 1968 ramane ca un moment absolut exceptional. ... Vara anului 1968 a fost si un moment unic al nostru, al romanilor, un moment de solidaritate si fratietate. Nu pot uita cum au reactionat atunci romanii la invadarea Cehoslovaciei si la potentiala primejdie ca lucrul sa se repete si in ceea ce privea Romania. Oamenii erau cu totii dispusi la orice jertfa, mergand pana la sacrificiul suprem.

Acad. Dan Berindei,
Presedintele Sectiei de stiinte istorice si arheologice
a Academiei Romane

Presedintele Johnson ar fi spus: "nu dezlegati cainii razboiului"
In memoriile lui Johnson, ca si in cele ale lui Anatoli Dobranin, nu gasim nici o referire la discursul rostit de presedintele SUA, in localitatea Antonio, discurs in care ar fi dat un avertisment voalat Uniunii Sovietice in privinta "cainilor razboiului" (dogs of war), pe care ea ar fi putut sa-i trimita impotriva Romaniei. In memoriile lui Dobranin acesta relateaza ca, la 20 august, a transmis lui Johnson o comunicare din partea guvernului sovietic destinata guvernului american, in care explica de ce Uniunea Sovietica este "constransa", impreuna cu partenerii ei din Pactul de la Varsovia sa salveze regimul din Cehoslovacia, amenintat de reactiunea interna si externa. Presedintele Johnson a ramas foarte linistit. El era preocupat, in acel moment, de vizita pe care urma sa o intreprinda in Uniunea Sovietica in viitorul apropiat. Chestiunea invadarii Cehoslovaciei l-a lasat indiferent. ...Nu aceeasi a fost reactia la Departamentul de Stat, care a inteles imediat ca evenimentul era de o considerabila gravitate. Departamentul de Stat a exercitat presiuni pentru a-l convinge pe Johnson ca este necesara o atitudine ferma si, de altminteri, in Congres s-a manifestat un curent viguros, ca Statele Unite, chiar daca nu interveneau si nu intentionau sa intervina sau sa faca din invazia Cehoslovaciei un motiv de confruntare cu Uniunea Sovietica, sa condamne totusi invazia, intrucat prestigiul lor ar fi fost grav afectat. La 23 august - relateaza Anatoli Dobranin - Dean Rusk, secretarul de Stat al SUA, l-a intrebat pe neasteptate daca acum urmeaza randul Romaniei. Este prima data - la 23 august 1968 - cand se pune problema posibilei invadari a Romaniei. Intre timp, americanii primisera informatii ca au loc miscari de trupe sovietice la frontiera Romaniei si circulau zvonuri ca Uniunea Sovietica va invada Romania si ca face presiuni pentru schimbarea lui Nicolae Ceausescu din postul de secretar general al Partidului. Americanii se temeau nu numai de o posibila invadare a Romaniei, dar si de o actiune in Berlinul Occidental, destinata sa deruteze Occidentul si sa abata atentia de la situatia din Cehoslovacia. La 28 august, in cursul unei noi intrevederi, Dean Rusk i-a comunicat lui Dobranin ca guvernul american avea informatii despre concentrari de trupe sovietice la frontiera cu Romania precum si alte indicii despre o invazie iminenta. "In numele intregii omeniri - a spus Rusk - va rugam sa nu faceti aceasta, caci urmarile sunt greu de prevazut. Noi nadajduim, de asemenea, ca nu vor fi intreprinse acum nici un fel de masuri sau incercari in privinta Berlinului Occidental, ceea ce ar putea provoca o criza internationala de proportii, criza pe care vrem prin toate mijloacele sa o evitam. Toate acestea ar fi catastrofale pentru relatiile sovieto-americane si pentru intreaga lume". In urma acestui avertisment, la 31 august, Dobranin i-a comunicat lui Rusk ca informatiile privind intentiile URSS de a invada Romania si de a intreprinde actiuni in Berlinul Occidental erau lipsite de temei.

Florin Constantiniu,
Membru corespondent
al Academiei Romane

Sovieticii stiau ca la noi nu vor fi primiti cu flori
Personal, eram membru al Comitetului Politic Central al Partidului, membru al Comitetului Politic Executiv, membru al Prezidiului Permanent si secretar al Comitetului Central, care raspundeam de problemele ideologice si cele internationale. In virtutea acestor calitati, am avut o legatura extrem de stransa cu evenimentele din Cehoslovacia... Acum, in legatura cu declaratia lui Johnson trebuie sa spun ca - din cate imi amintesc - noi am avut in vedere existenta acestei declaratii. Gandirea noastra, in acea perioada, a fost, bineinteles, atunci cand s-a pus problema luarii unei hotarari, o pozitie ferma de aparare a hotarelor Tarii Romanesti. Ne-am gandit la posibilitatile de efectuare a acestei actiuni de aparare. Si ne-am gandit, in primul rand, la aliati, trebuie sa va spun ca aliatii cei mai apropiati au fost alaturi de noi, dar au fost alaturi de noi pana la apararea patriei lor. Sunt publicate convorbiri ale lui Ceausescu si Tito. Eu, personal, am fost la Tito in aceasta perioada. In esenta, Iugoslavia a exprimat urmatoarea pozitie: "Va sprijinim politic, moral, chiar suntem gata sa acceptam ca voi, conducerea romaneasca, sa vina pe teritoriul nostru, insa fara armament, nici macar arme albe". Este o pozitie pe care noi am inteles-o, era vorba de independenta Iugoslaviei. O insemnatate deosebita a avut pozitia chineza. Se stie ca din proprie initiativa Ciu En-lai a venit la Ambasada R.P.R. din Pekin si s-a pronuntat public in apararea Romaniei. Noi am apreciat cum se cuvine aceasta declaratie istorica. Dar am luat in considerare si declaratia lui Mao, facuta in aceeasi perioada, dupa care "focul nu se stinge cu apa de departe". Nu este vorba numai de declaratia lui Johnson exista un sir de declaratii ale diplomatiei engleze. Daca SUA, Anglia ar fi vrut sa impiedice penetrarea trupelor sovietice in tarile socialiste, o faceau in primul rand fata de Cehoslovacia. Dar a existat o predominanta, o mentinere in actualitate a hotararilor de impartire a lumii de dupa al doilea razboi mondial. Adica, trebuie sa vorbim absolut pe sleau. Daca Statele Unite, daca Anglia ar fi dorit sa renunte la acele intelegeri, atunci nu permiteau interventia sovietica in Cehoslovacia... Noi am avut o analiza destul de pertinenta asupra atitudinii pe care a avut-o conducerea cehoslovaca inainte de invazie. Si noi am transmis-o intr-o anumita forma conducerii cehoslovace. Doua momente ne-au atras noua atentia in acea noapte in Prezidiul Permanent. Primul moment: noi nu am aprobat, nu am considerat justa pozitia conducerii Partidului Comunist Cehoslovac de a accepta epurarea organelor de conducere de elementele care se pronuntau fatis si puternic pentru reforma. Este fapt istoric ca, inainte de aceste evenimente, partizanii reformei au fost inlaturati din conducerea ceha. Al doilea moment: noi am fost informati ca atunci cand s-au facut referiri la posibilitatea intrarii trupelor sovietice in Cehoslovacia, Svododa sau Dubcek ar fi spus: "Sa vina, ca ii primim cu flori". Noi am considerat, de asemenea, ca aceasta pozitie a conducerii cehe nu a fost o pozitie care sa favorizeze impiedicarea interventiei. Atunci hotararea noastra din Prezidiul Permanent, care a fost pusa in aplicare in dimineata acelei zile, a fost sintetic exprimata in felul urmator: "Daca forte straine vor ataca sau vor patrunde pe teritoriul Romaniei, noi, romanii, ii vom primi cu foc". Aceasta pozitie a fost exprimata public in cuvantarea pe care a rostit-o Nicolae Ceausescu. ...Dupa parerea mea este important urmatorul lucru: faptul ca noi am anuntat public ca Romania se va opune la o interventie militara a fost factorul hotarator care a impiedicat URSS sa deschida un nou teatru de razboi, cu inca o tara socialista. Pentru ca atunci cand stiau ca vor fi primiti cu flori, nu aveau de ce sa se teama. Un nou conflict armat in acelasi Tratat punea Uniunea Sovietica intr-o situatie politica nefavorabila pe plan international.

Paul Niculescu-Mizil

Prefigurare a inceputului sfarsitului pentru dictatura comunista din RomaniaAs vrea sa precizez ca pentru mine, cel putin, acest fenomen care l-am trait noi, acest vis cum am spus eu, s-a prefigurat si ca inceputul sfarsitului dictaturii comuniste. Fiindca atunci ne-am dat seama ca este posibil si altceva, ca si aici stapanii nostri pot incerca sentimente de frica, impletite cu un simtamant patriotic. Eu cred ca adunarea din Piata Revolutiei a fost primul act din ceea ce s-a petrecut in 1989. ...Cu siguranta ca momentul din august a fost de maxima incarcatura emotiva si poate nu si-a gasit pereche decat in acea duminica de 22 iunie 1941 (trecerea Prutului de catre armata romana pentru dezrobirea Basarabiei - n.r.), cand s-a anuntat stirea pe postul de radio si cand - eram la Craiova - in mai putin de cateva ore tot orasul a fost invadat, a fost acoperit de miile de tarani. Noi ne-am raliat, poporul intreg, revolutiei poporului cehoslovac, revolutie care a fost o fuziune a tot ceea ce a putut sa dea mai bun acest popor. Noi aici nu am avut ceva similar, noi nu am avut o campanie in acest sens; or, promptitudinea cu care poporul roman a raspuns este uluitoare.

Prof. dr.
Radu Ciuceanu,
Directorul INST

Care era starea de spirit a romanilor
In ceea ce priveste documentele ce ne stau la dispozitie am o oarecare nedumerire. In perioada imediat premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, in anii razboiului si un timp dupa aceea, la Serviciile de informatii interne se gaseau diferite rapoarte si sinteze, zilnice, saptamanale, lunare si chiar anuale referitoare la starea de spirit a populatiei civile, a militarilor, a minoritarilor etc. Din 1948-1949 aceste rapoarte dispar, ori nu se mai intocmeau de organele specializate, ori nu se dau in cercetare. Este extrem de greu sa vorbesti despre societate si sa nu-i cunosti preocuparile. Ar fi foarte interesant de stiut daca in anul 1968 organele de partid au elaborat, au intocmit, pe baza a ceea ce stiau ele, sinteze ale starii de spirit ale romanilor in acel moment. Ar fi extrem de interesant. Cum priveau oamenii obisnuiti evenimentele din Cehoslovacia? Care erau tendintele din societatea romaneasca? Apoi, un alt moment: august 1986, Bucuresti. Sunt cateva elemente, intalniri, mica discutie care a avut loc la Ceausescu in zorii zilei, apoi intalnirea din Biroul Politic, sedinta C.C. Unele documente le avem, de pilda, stenograma discutiilor din Biroul Politic, din dimineata zilei de 21 august. Dar un lucru esential, singurul care poate dovedi greutatea actiunii romanesti, nu poate fi cercetat: este vorba de reactia militara, de felul in care a fost ea conceputa si realizata. Cred o data mai mult ca cercetarea de catre istorici a reactiei militare a statului roman, amenintat cu invazia, poate lamuri foarte multe lucruri...

Prof. univ. dr. Mihai Retegan

"Cel mai entuziast şi înaltator episod in istoria relaţiilor noastre"Pentru relatiile cehoslovaco-romane si mai ales pentru relatiile slovaco-romane, atitudinea Romaniei inseamna probabil cel mai entuziast si inaltator episod in istoria relatiilor noastre. Spun aceasta, stiind ca in secolul XX am avut si alte perioade foarte importante, de exemplu sfarsitul razboiului, 1944-1945, perioada in care, pentru eliberarea Slovaciei, a luptat si armata romana si aproape 13.000 de fii romani au cazut si sunt inmormantati in Slovacia. Cel mai mare cimitir al ostasilor romani in Europa este la Zvolen, in Slovacia. Dar, chiar stiind aceasta cred ca prin atmosfera relatiilor, totusi, evenimentele din 1968-1969 au fost probabil mai importante, mai intens traite de populatie. Imi dau seama cate riscuri imi asum formuland atat de categoric lucrul acesta, pentru ca, intr-adevar, trebuie sa abordam aceasta tema cu multa delicatete si intelegerea nuantelor. Este clar ca nu totul a fost motivat de telurile nobile de democratizare ale societatii, de umanizarea societatii si cred ca evolutia dupa 1969 confirma ca, de fapt, a fost inasprit regimul comunist si in tara noastra, si in Romania, din pacate. Chiar daca conducatorii vorbeau in unison cu poporul atunci, probabil intelegeau lucrurile putin altfel.

Jan Soth,
Ambasadorul Republicii Slovace
la Bucuresti

O istorie vie a relatiilor bilaterale"Primavara de la Praga" continua sa ramana pentru noi o istorie vie, pentru ca printre noi sau in randurile noastre se afla multi care fixeaza acest moment. Printre acestia se numara si persoane din generatia mea. De asemenea, este un moment foarte important, pentru ca cei 20 de ani care au urmat au fost marcati de consecintele si de implicatiile acestui moment. Aceasta pentru ca evenimentele care s-au produs in Cehoslovacia, in anul 1989, au o legatura directa cu evenimentele din 1968 sau cu "Primavara de la Praga". ... De asemenea, "Primavara de la Praga" este o istorie vie din punctul nostru de vedere, avand in vedere relatiile bilaterale romano-cehe si romano-slovace. Pentru ca pozitia Romaniei fata de invazia trupelor Tratatului de la Varsovia a fost si ramane un element pozitiv si traditional in relatiile bilaterale ceho-romane si slovaco-romane... ... Eu cred ca "Primavara de la Praga" ridica intrebarea "in ce masura tarile mici si mijlocii au posibilitatea sa reziste, sa faca fata unei interventii externe?". Este foarte interesant de vazut care a fost motivatia partii romane de a nu participa la coalitia trupelor Tratatului de la Varsovia.

Radek Pech,
Ambasadorul Republicii Cehe la Bucuresti

CEAUŞESCU - PROBLEMA BASARABIEI

In sedinta Comitetului Politic Executiv de la -13-noiembrie-1989- Nicolae Ceausescu a propus un subiect neobisnuit dezbaterii plenului probleme legate de Moldova Sovietica .

Criticat tot mai des de Mihail Gorbaciov ptr faptul ca nu era adept al Perestroicii , secretarul general al -PCR- incerca sa intimideze conducerea sovietica prin readucerea in dezbatere a Pactului HITLER-STALIN din 1939 si statutul etnicilor romani dintre Prut si Nistru . In cadrul discutiei , Ceausescu a facut un istoric al convorbirilor sale cu liderii de la Kremlin pe tema Basarabiei , din care reiesea ca Gorbaciov era la fel de refractar ca si Hrusciov sau Brejnev.

TOV.N.CEAUSESCU spunea : Vreau sa ridic , in fata Comitetului Politic Executiv , inca o problema , care nu urmeaza sa o punem in Congres-[14]- , si nici public , deocamdata... dar fata de care trebuie sa adoptam o pozitie mai clara . Este vorba despre problemele legate de Moldova Sovietica . Cred ca ati citit cu totii informatiile , si ce se intampla acolo . Am atras atentia tovarasilor ca trebuie sa le publicam in presa — dar noi nu putem face nimic in aceasta problema , avand in vedere in primul rand , ca problema Basarabiei este legata de acordul cu HITLER , adica de Uniunea Sovietica si Hitler . Anularea acestui acord , in mod inevitabil , trebuie sa puna si problema anularii tuturor acordurilor care au avut loc... inclusiv sa se solutioneze , in mod corespunzator problema Basarabiei si Bucovinei de Nord . Va trebuii sa discutam in Uniunea Sovietica aceasta problema in perioada urmatoare .

De altfel , in timpul lui Hrusciov am mai discutat aceasta problema .

Cand ne-am intors din China , in martie -1964- , ne-am intalnit si cu el . Si intre alte probleme , legate de relatiile cu China , am discutat si problema Basarabiei .

El nu a respins-o , dar am convenit , de altfel , sa se intalneasca delegatiile celor doua partide... si chiar s-au intanit... dar au intervenit probleme cunoscute in legatura cu Hrusciov , si nu s-a facut nimic... asta a fost tot . In 1965 la intanirea cu Brejnev , am discutat , de asemenea , problema aurului si a tezaurului nostru , pe care Romania in are in Uniunea Sovietica si despre care exista un decret semnat de Lenin , prin care se spune ca apartine -poporului roman- si va fi restituit atunci cand in Romania va fi puterea muncitorilor si taranilor .

Am intrebat eu — sunt si stenogramele — daca considera ca in Romania nu este inca puterea muncitorilor si a taranilor ?

Sigur , atunci a avut o pozitie favorabila -SEALEAPIN- care a spus ca tovarasii romani au dreptate , dar trebuie sa se analizeze si sa vedem cum sa solutionam aceasta problema . Ceilalti , inclusiv Brejnev au spus ca Aurul Romanesc sa pierdut .

Pe mine nu ma intereseaza ca s-a pierdut sau , ma rog , ce-au facut cu el... ptr ca la un moment dat , ne-au spus ca l-au luat -ALBII- .

TOV. ELENA CEAUSESCU spunea: -Albii erau tot acolo .

TOV.N.CEAUSESCU spunea : -Nu ma intereseaza cine l-a luat .

TOV.ELENA CEAUSESCU spunea : -Sa ne de-a de la ei .

TOV.N.CEAUSESCU spunea : Pe noi nu ne intereseaza asta . In primul rand ca Lenin a semnat acest decret in -1921- , dupa ce sa terminat cu -albii- . Este adevarat ca nu am mai reluat aceasta discutie . Am vrut la un moment dat , sa discutam aceasta problema si cu Mihail Gorbaciov , dar nu a fost conditii necesare , si am lasat pe mai tarziu . Sigur trebuie sa reluam mai tarziu problema Basarabiei .

Trebuie oricum sa ridicam problema populatiei din Republica MOLDOVENEASCA , in concordanta cu Constitutia Sovietica si cu ceea ce afirma acum ei . Trebuie sa le asigure folosirea limbii , sa le asigure , ptr ca ei sunt o republica , sunt un popor . Ei insusi spun ca sunt un popor moldovenesc . Sunt romani si nu-i lasa sa foloseasca limba pe care o doresc ei si , cel putin , in prima etapa , sa se asigure legaturi corespunzatoare intre Moldova si Romania . Sigur nu dorim acum sa ridicam , intr-o forma schimbarea imediata a granitelor , dar solutionarea acestei probleme trebuie gandita , si trebuie s-o discutam . Sa avem in vedere , in primul rand sa publicam pozitiile care sunt , mai cu seama ca ei le publica si sa avem lunile urmatoare o discutie pe aceasta problema -[dar discutiile nu au mai avut loc niciodata - din cauza revolutiei-- fiind un motiv bine intemeiat de catre sovietici] . De altfel in -1970-1975- am avut cateva discutii cu secretarul cu probleme internationale de atunci -KATUSEV- trimis de conducere , prin care ne cereau ca noi sa recunoastem in mod deschis , ca Basarabia este a lor .

TOV.ELENA CEAUSESCU spunea: -Asta nu se poate niciodata- .

TOV.NICOLAE CEAUSESCU spunea : In programul partidului avem o referire generala si am spus ca nu vom putea sa recunoastem . Una este problema granitelor , ca rezultat al fortei , dar alta este sa recunoastem ca poporul moldovenesc este un popor care nu are stranse legaturi cu poporul roman — este un nonsens . Aceasta ar fi o alta problema . Sigur punandu-se problema anularii intelegerii cu Hitler , este evident ca in mod corespunzator intervine si aici anularea . Noi vrem ca dupa Congres [14] sa avem o discutie pe aceasta tema , ptr ca nu se poate sa acceptam aceasta situatie si felul cum ei actioneaza . Vin la noi sa faca o plenara , si anunta ca vor sa indrepte lucrurile , ce au fost in trecut , dar de fapt adopta masuri mai brutale decat in trecut si continua sa-i impiedice sa-si puna in valoare problemele lor . Asta ar fi o problema pe care am vrut s-o ridic in Comitetul Politic Executiv si este de fapt o problema

–STRICT INTERNA– , dar am vrut sa vedem care este parerea Comitetului Politic Executiv in aceasta probema . DACA SUNTETI DE ALTA PARERE , VA ROG SA SPUNETI ? .

TOV.GHEORGHE RADULESCU spunea : -Este bine cum ati propus- .

TOV.MANEA MANESCU spunea: -Asta este realitatea si nu se poate astfel- .

TOV.NICOLAE CEAUSESCU spunea : Deci sunteti de acord ? — [Toti tovarasii sunt de acord]. Aici nu este vorba despre existenta unei nationalitati , sau a unor oameni care sunt de origine romana si se gasesc in Uniunea Sovietica... Ci este vorba despre o parte a Romaniei , care a fost cedata datorita Acordurilor cu Hitler . Cum s-au publicat aceste acorduri in alta parte va trebui sa le publicam si noi . S-au publicat si in Uniunea Sovietica . I-am spus si lui Matei si lui Olteanu , ptr ca este legat si de partea internationala... i-am chemat pe amandoi ptr ca , si din punct de vedere international , trebuie sa lucreze impreuna . Sa publicam aceste probleme , aceste acorduri , ptr ca acolo se spune foarte clar ca Uniunea Sovietica manifesta interes... asta este formula , in acordul semnat aparte , nu numai in acordul general , in care se spune ca Uniunea manifesta interes fata de Basarabia si Bucovina . Este vorba de acordul dintre -MOLOTOV si RIBBENTROP- si unde se spune ca Germania nu are interes si alte obiectiuni fata de acest lucru .

Un asemenea punct este si in legatura cu Polonia , ca in problema Poloniei si Uniunea Sovietica manifesta anumite interese — adica impartirea Poloniei . In realitate , de fapt , sovieticii au vrut sa depaseasca intelegerea cu Hitler si au cerut initial intreaga Bucovina , dar Hitler s-a opus ,,ne-am inteles numai atat" .

TOV.ION STOIAN spunea : -Toate acestea sunt stenogramele lui Hitler- .

TOV.NICOLAE CEAUSESCU spunea : Este un protocol semnat de MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE de atunci al Romaniei . TOV.ELENA CEAUSESCU spunea : Si ne-au luat si Insula Serpilor .

TOV.NICOLAE CEAUSESCU spunea :-Acestea ar fi unele probleme interne ale Romaniei , pe care trebuie sa le avem in vedere . In legatura cu Raportul , in continuare , este prezentata pozitia Romaniei in problemele internationale , in care reluam problema distrugerii armelor nucleare si am introdus aici ca tarile europene trebuie sa realizeze un Acord ptr infaptuirea pina in -1995- a distrugerii armelor nucleare din Europa , avand in vedere ca folosirea lor ar aduce o catastrofa europeana de proportii .

-Arhivele Nationale—-Fond-CC-al-PCR–sectia CANCELARIE–

DOSAR-NR-63-1989-.

CEAUŞESCU - PLANUL URSS DE INVADARE A ROMÂNIEI

Trupele Tratatului de la Varsovia urmau sa invadeze Romania pe 22 noiembrie 1968, la ora 4 dimineata, conform unor documente ale Oficiului Arhivelor Publice din Marea Britanie.

Politica de autonomie a Securitatii romanesti fata de serviciile secrete sovietice a inceput sa se manifeste din plin in momentul preluarii conducerii Romaniei de catre  Nicolae Ceauşescu.

Mai multi ofiteri din randurile Armatei Romane, cu activitate in slujba serviciilor de spionaj sovietice, au fost desconspirati in 1965, punandu-li-se in vedere sa intrerupa orice legatura.

Generalul (r) Neagu Cosma, Directia de Informatii Externe (DIE), a obtinut prin intermediul unui ofiter polonez - aflat in contact cu colonelul Ion Bichel - informatia ca Brejnev personal, impreuna cu Andropov, seful KGB, si comandantii Armatei Rosii au pregatit o invazie in Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia.

Date ulterioare aduse la cunostinta lui Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, au aratat ca aceasta actiune se datora nemultumirii Kremlinului fata de politica lui Dubcek, Ceausescu si Tito.

Planul era elaborate in detaliu de un colectiv din care facea parte si ofiterul polonez. Invazia trebuia sa se desfasoare in etape, mai intai Cehoslovacia, dupa care, la intervale de doua-trei saptamani, urmau Romania si Iugoslavia.

Nicolae Ceausescu nu a luat in serios rapoartele Securitatii.

Pe 5 august 1968, Securitatea intocmea o nota-sinteza prin care se arata ca serviciile secrete trimisesera pe teritoriul Romaniei si dirijasera spre ambasadele romanesti din tarile socialiste, sub diverse acoperiri, indeosebi ca turisti, agenti bine instruiti si cu sarcini operative precise.



Ceauşescu la balconul CC al PCR în ziua de 21 august 1968

 Dupa mitingul din 21 august 1968 din fata sediului CC al PCR, au fost luate masuri rapide, securitatea a fost pusa in stare de alarma, iar in centrele directiilor centrale de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre si la usile de acces.

In conceptia lui Ceausescu, in cazul unui razboi, Securitatea trebuia sa organizeze, prin aparatul informativ, un razboi de partizani.

S-au studiat atat varianta evacuarii lui Ceausescu in China, cat si varianta cailor rutiere de la sud de Carpati, pentru o deplasare sigura si rapida.

Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare si poloneze urmau sa invadeze Romania pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineata. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma sa se ridice la 150.000 de militari, se mai arata in documentul Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvaluind in anul 2000.

Gărzile patriotice

In vara anului 1968, reteaua sovietică din Romania a fost pusă la muncă. Cu aceasta ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Serb drept agent GRU (serviciul de informatii militar sovietic).

URSS nu a invadat Romania, dar nu a renuntat la incercarea de a-l detrona pe Ceausescu printr-o interventie militara.



Gărzile patriotice

La ordinul lui Brejnev, dupa cum sustine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat inca din iulie 1969 operatiunea "Nistru" ("Dnestr"). Aceasta viza aducerea la conducerea Romaniei a unui membru PCR loial URSS.



Ofiţeri instruind membri ai Gărzilor patriotice.

Securitatea Statului de la Bucuresti ia masuri contrainformative pe linia Uniunii Sovietice si a tarilor vecine din Tratatul de la Varsovia. Contrele dintre serviciile secrete romane si cele sovietice au fost extrem de dure.

Unii observatori ai vietii politice din Romania sustin ca operatiunea "Nistru" (Dnestr), intocmita in 1969, a reusit abia in 1989.

CEAUŞESCU SI TITO DUPĂ INVADAREA CEHOSLOVACIEI

Posibilitatea ca RomâniA să fie următoarea pe lista invadatorilor comunişti, după Cehoslovacia, era foarte vie, astfel că pe 24 august 1968 Ceauşescu s-a întâlnit, în secret şi de urgenţă, la Vîrşeţ, în Iugoslavia, o altă ţară vizată de mânia sovieticilor, cu liderul iugoslav, Iosip Broz Tito. 

 

Mareşalul Tito era “oaia neagră a lagărului comunist”, singurul care nu îşi aliniase ţara, de la bun început, “directivelor” venite de la Moscova, ci o conducea după propria voinţă. “În ce priveşte eventualitatea unei intervenţii din partea lor, noi am luat hotărârea unanimă, a întregului Comitet Central, de a respinge cu armele orice încercare de pătrundere pe teritoriul ţării noastre”, a spus Ceauşescu.

S-au discutat strategii de apărare, de colaborare pentru respingerea unei eventuale invazii sovietice în ambele ţări. Tito a promis că armata română se poate retrage în Iugoslavia, la nevoie. “Dar neînarmată. Nici măcar arme albe”, a mai punctat mareşalul, gândindu-se, probabil, şi la sutele de mii de români care se înrolau voluntar în Gărzile Patriotice abia înfiinţate.

«Nu dezlegaţi câinii războiului»

Din America s-au auzit glasuri ameninţătoare la adresa intenţiilor sovietice. “Nu dezlegaţi câinii războiului” e formularea celebră care a rămas în istorie. Dar nici azi nu se ştie dacă preşedintele american Lyndon Johnson chiar a spus-o. Ce se ştie sigur e că secretarul de stat al SUA, Dean Rusk, i-a transmis ambasadorului sovietic Anatoli Dobranin un mesaj mai diplomatic, dar clar: “In numele întregii omeniri, vă rugăm să nu faceţi aceasta (n.r. - invadarea României), căci urmările sunt greu de prevăzut.”

 

CEAUŞESCU - CUM A PRIMIT VESTEA INVADĂRII CEHOSLOVACIEI

Ceauşescu a primit scrisoarea lui Brejnev în noaptea dintre 20 -21 august 1968, pe la ora 1 -1, 30, după ce trupele a cinci state membre ale Tratatului de la Varşovia intraseră în Cehoslovacia. S-a trezit la lătratul câinelui, iritat de cearta dintre ofiţerul de pază şi Ion Stănescu care solicita impetuos ca şeful statului să fie sculat din somn. Şeful Consiliului Securităţii Statului se prezentase cu plicul ce fusese adus la sediul CC de către un anume Basov, „lucrător” al Ambasadei Sovietice la Bucureşti, puţin după miezul nopţii. Scrisoarea, în limba rusă, era adresată CC al PCR şi... nesemnată! În ea sunt prezentate motivaţiile  „ajutorului frăţesc”. Fără vreo referinţă  însă la cauza pentru care românii nu fuseseră înştiinţaţi de invazia militară a Cehoslovaciei deşi erau membri ai Tratatului de la Varşovia.

Scrisoarea adusă la sediul CC al PCR în noaptea de 20 spre 21 august 1968 din partea Ambasadei URSS la Bucureşti

Comitetului Central al Partidului Comunist Român

Comitetele Centrale ale Partidului Comunist Bulgar, Partidul Muncitoresc Socialist Ungar, Partidului Socialist Unit din Germania, Partidului Muncitoresc Unit Polonez şi Partidului Comunist al Uniunii Sovietice consideră de datoria lor să vă comunice că majoritatea membrilor Prezidiului C.C. al P.C. din Cehoslovacia şi al guvernului R.S. Cehoslovace ni s-au adresat cu rugămintea de a acorda poporului cehoslovac ajutor neîntîrziat în lupta împotriva forţelor de dreapta, antisocialiste şi contrarevoluţionare, întrucît, ca urmare a evoluţiei evenimentelor din R.S. Cehoslovacă, a apărut pericolul real al contrarevoluţiei şi al pierderii cuceririlor socialismului.

Ce s-a petrecut în Cehoslovacia în ultimul timp? Defăimînd tot ce a făcut poporul cehoslovac în cei 20 de ani după revoluţia socialistă, activitatea P.C. din Cehoslovacia, forţele antisocialiste, contrarevoluţionare au adus un serios prejudiciu poziţiilor P.C. din Cehoslovacia, au subminat într-o mare măsură influenţa lui în rîndul maselor, inclusiv în rîndurile clasei muncitoare. Acest lucru îl demonstrează cît se poate de convingător asemenea fapte ca alegerea, în multe întreprinderi, de comitete sindicale fără comunişti, larga răspîndire în ţară a lozincii „Soviete fără comunişti“.

Partidul Comunist trece în prezent printr-o grea perioadă de efectivă sciziune, care a lovit atît conducerea sa cât şi, într-o anumită măsură, organizaţiile de bază. Ca urmare a schimbării în masă a cadrelor, în cursul căreia a fost dată o lovitură multor comunişti cinstiţi care în majoritatea lor nu au avut nimic comun cu greşelile trecutului, organizaţiile de partid din regiuni şi raioane au fost slăbite. Teroarea morală împotriva comuniştilor cinstiţi a dezorientat masele de membri de partid, a băgat teama în mulţi tovarăşi.

Discreditarea socialismului, a cuceririlor acestuia, lovitura dată Partidului Comunist au dus la dezorientarea maselor populare care în mare măsură au fost derutate, iar o anumită parte din oameni, mai puţin pregătiţi din punct de vedere politic, a fost de fapt antrenată în campania antisocialistă.

Dimpotrivă, în cele 8 luni care au trecut, forţele contrarevoluţionare s-au organizat, au creat un sistem de organizaţii şi partide politice care acţionau sub lozinci făţiş antisocialiste, au acaparat mijloacele de informare în masă care constituie o parte importantă a aparatului de stat şi le-a folosit pentru activitatea lor subversivă. Acestea promovează în mod consecvent o linie de îndepărtare a comuniştilor de la putere, de reântoarcere la democraţia burgheză, la rânduielile capitaliste.

Forţele reacţionare din Cehoslovacia încearcă să reorienteze politica ei externă, să determine ieşirea R.S. Cehoslovace din organizaţia Tratatului de la Varşovia, din comunitatea socialistă. Ele desfăşoară o largă campanie de discreditare a Tratatului de la Varşovia şi a participanţilor la acest tratat şi înfăptuiesc măsuri care urmăresc să pregătească reorientarea Cehoslovaciei spre Occident.

Activitatea forţelor reacţionare din Cehoslovacia constituie o parte a acţiunilor antisocialiste ale imperialismului internaţional. Forţele şi organizaţiile antisocialiste din R.S. Cehoslovacă acţionează în strânsă legătură şi de fapt sub conducerea centrelor reacţionare străine. Astfel, Partidul Socialist este legat de centrul ceh contrarevoluţionar de emigranţi de la Paris. Acelaşi centru şi organul său de presă „Sfideteţtvo“ este strîns legat de clubul „231“ în conducerea căruia se află mulţi foşti agenţi ai serviciilor de spionaj imperialiste. Partidul Popular (catolic) întreţine contacte cu centrul de la Viena în frunte cu iezuitul Gliniţa şi Kosteliţki – agenţi ai Partidului Popular (catolic) austriac. Partidul Social-Democrat din Cehoslovacia, care a fost de fapt reconstituit acţionează la indicaţiile Internaţionalei Socialiste de care acesta este legat în primul rînd prin intermediul social-democraţiei austriece, precum şi al celei vest-germane. El menţine, de asemenea, contacte permanente cu centrul din străinătate al aşa-numitului „Partid Social-Democrat Cehoslovac în exil“. În sfîrşit, mulţi din conducătorii organizaţiilor contrarevoluţionare au strînse legăuri cu cercurile imperialiste americane şi din Europa occidentală. Astfel, unul din cei mai înrăiţi anticomunişti, conducătorul ideologic al clubului celor fără de partid activi, Ivan Svitak, întreţine o legăură permanentă cu persoane apropiate de cercurile imperialiste americane. Elementele antisocialiste au stabilit contacte directe cu postul de radio reacţionar „Europa Liberă“. Din străinătate parvine o parte considerabilă a mijloacelor folosite de organizaţiile antisocialiste din Cehoslovacia.

În Cehoslovacia a apărut o opoziţie antisocialistă legală, care se pregăteşte să ia puterea în mîinile sale.

Dumneavoastră vă este cunoscut faptul că Comitetele Centrale ale P.C. Bulgar, P.M.S.U., P.S.U.G., P.M.U.P. şi P.C.U.S. au făcut, în ce le  priveşte, tot ceea ce este posibil pentru ca, în calitate de prieteni, să ajute popoarele Cehoslovaciei, Partidul  Comunist, să învingă criza periculoasă, să dea o lovitură, prin mijloace politice, forţelor crescânde ale contrarevoluţiei.

Contactele permanente ale conducătorilor partidelor comuniste şi guvernelor ţărilor socialiste, convorbirile bi şi multilaterale cu reprezentanţii conducerii cehoslovace au fost dictate de năzuinţa sinceră de a-i sprijini pe fraţii noştri comunişti, pe toţi oamenii muncii din R.S. Cehoslovacă, să preîntîmpine o întorsătură periculoasă a evenimentelor. Aceloraşi scopuri au servit întîlnirile dintre Biroul Politic al C.C. al P.C.U.S. şi Prezidiul C.C. al P.C. din Cehoslovacia care au avut loc la Cierna-nad-Tissou, iar ulterior consfătuirea celor şase partide frăţeşti de la Bratislava.

La aceste întîlniri reprezentanţii C.C. al P.C. din Cehoslovacia au dat asigurări că ei vor lua în timpul cel mai scurt măsuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară, pentru întărirea şi apărarea cuceririlor socialiste. Noi toţi am dorit să sperăm că aceste asigurări reflectă hotărîrea de a face tot ce este necesar pentru respingerea contrarevoluţiei. Dacă, într-adevăr, ar fi fost înfăptuite în practică toate cele asupra cărora s-au înţeles la Cierna-nad-Tissou conducătorii P.C.U.S. şi P.C. din Cehoslovacia, precum şi la Bratislava conducătorii celor şase partide, inclusiv P.C. din Cehoslovacia, atunci în dezvoltarea politică a Cehoslovaciei ar fi intervenit o cotitură.

Însă după întîlnirea de la Cerna şi consfătuirea de la Bratislava conducătorii R.S.C. au încălcat înţelegerea reciprocă şi nu au făcut nimic pentru a da o ripostă contrarevoluţiei iar forţele de dreapta, antisocialiste şi-au intensificat şi mai mult activitatea.

Ţelul pe care şi l-au pus forţele reacţionare a fost formulat de către acestea într-o serie de documente, inclusiv în „Memorandumul adresat poporului Cehoslovaciei“, elaborat de comitetul de organizare al „Partidului Socialiştilor cehoslovaci drepţi“. În acest „Memorandum“ se spune:  Legea pe care o vom adopta trebuie să interzică orice activitate comunistă în Cehoslovacia. Noi vom interzize P.C.C. şi-l vom dizolva, pentru că este un partid criminal, fascist“. În apelul difuzat de „Comietul revoluţionar al Partidului Democrat din Slovacia în ilegalitate“ au fost formulate, de exemplu, cereri de a fi restituite ţăranilor, pînă la sfîrşitul lunii septembrie, pămînturile colectivizare şi de a fi despăgubiţi pentru pămîntul care le-a fost „luat“; să se permită activitatea legală a partidului democrat-burghez din Slovacia; alegerile pentru organele puterii să fie organizate sub controlul internaţional al Angliei, S.U.A., Italiei şi Franţei; să înceteze publicarea în presa comunistă a articolelor îndreptate împotriva statelor occidentale, îndreptînd eforturile acesteia spre demascarea „agresiunii comuniste ruseşti în Vietnam”. Acest document se termina cu cuvintele „Moarte partidului comunist!“

În ultimele zile, forţele antisocialiste au organizat campanii pentru strîngerea de semnături în favoarea cererilor privind dizolvarea miliţiei muncitoreşti, care a fost creată în cursul luptei pentru socialism în anul 1948. Aceste campanii au fost însoţite de mitinguri şi demonstraţii cu caracter antisocialist. A avut loc o manifestaţie ai cărei participanţi au aruncat cu pietre în clădirea C.C., strigînd lozinci huliganice, anticomuniste. În presă s-a desfăşurat o campanie antisocialistă deşănţată. Unele publicaţii că, de exemplu, „Literarny Listi“, care se situează pe poziţii deosebit de reacţionare, au început să publice materiale, în care politica ţărilor socialiste era identificată, oricît ar părea de monstruos, cu politica hitleristă, iar presa ţărilor frăteşti era pusă pe acelaţi plan cu maşina de propagandă a lui Göebbels.

Intenţiile forţelor şi organizaţiilor contrarevoluţionare, antisocialiste constau în aceea ca făcînd presiuni asupra delegaţilor la cel de-al XIV-lea Congres extraordinar prin intermediul mijloacelor de informaţie de masă şi pe alte căi, să obţină alegerea noului C.C. îndeosebi din rîndurile elementelor revizioniste de dreapta, iar după congres să anunţe alegeri, înainte de termen, în Adunarea Naţională şi în organele locale ale puterii, sub lozinca „Să nu fie aleşi comuniştii“. Se urmărea înlăturarea Partidului Comunist de la putere şi venirea la putere a forţelor antisocialiste.

Atrage atenţia faptul că tactica contrarevoluţiei în Cehoslovacia se deosebeşte de aceea care a fost aplicată în anul 1956 în Ungaria. În Cehoslovacia reacţiunea a început cu discreditarea Partidului Comunist, a întregii cauze a socialismului pentru a ridica masele împotriva lor, iar apoi să-i învingă pe comunişti în alegeri.

Este foarte evident că, reacţiunea s-ar fi putut să aducă o ofensivă organizată împotriva socialismului, a P.C.C., dacă ea nu s-ar fi bucurat de sprijinul unor persoane cu munci de răspundere din conducerea de stat şi de partid cehoslovacă, persoane care se situează pe poziţii revizioniste de dreapta sau direct antisocialiste. Despre existenţa în conducerea cehoslovacă a unor asemenea persoane şi înainte vorbeau o mulţime de fapte, inclusiv participarea unor lideri ai P.C.C. la manifestaţiile antisocialiste, revizuirea deschisă a marxism-leninismului în cuvîntările lor. Acest lucru l-a demonstrat şi Plenara din iulie a C.C. al P.C. din Cehoslovacia, organizată ca un spectacol bine gîndit, cu participarea unor persoane alese în mod tendenţios pînă la corespondenţii presei burgheze şi care a adoptat o hotărîre ce revizuia hotărîrile plenarelor precedente cu privire la pericolul de dreapta ca pericol principal în etapa actuală de dezvoltare a R.S. Cehoslovace.

În cursul întîlnirii de la Cierna-nad-Tissou a apărut o delimitare a forţelor în Prezidiul C.C. al P.C.C. În timp ce minoritatea membrilor prezidiului în frunte cu A. Dubcek acţiona de pe poziţii făţiş de dreapta oportuniste, majoritatea a adoptat o linie principială şi a arătat necesitatea unei lupte hotărîte împotriva forţelor reacţionare antisocialiste, împotriva tolerării reacţiunii.

Elementele revizioniste de dreapta din conducerea Partidului Comunist şi a guvernului Cehoslovaciei au zădărnicit îndeplinirea înţelegerii realizate la Cerna-nad-Tissou şi Bratislava cu privire la apărarea poziţiilor socialismului în Cehoslovacia, lupta cu forţele antisocialiste şi respingerea uneltirilor imperialismului. Declarîndu-şi, pentru a se masca, intenţia lor de a apăra socialismul, aceşti oameni, de fapt, au încercat doar să câştige timp încurajînd contrarevoluţia. În urma acţiunilor mişeleşti, trădătoare a apărut pericolul real pentru cuceririle socialiste în Cehoslovacia.

În aceste împrejurări, majoritatea membrilor Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia şi ai guvernului Republicii Socialiste Cehoslovace s-au adresat pentru ajutor statelor socialiste frăţeşti.

Soarta Cehoslovaciei Socialiste este scumpă şi apropiată popoarelor tuturor ţărilor socialiste. Ele nu pot fi de acord ca duşmanii noştri comuni să abată Cehoslovacia de la calea socialismului, să creeze pericol pentru ruperea ei de comunitatea socialistă. Jertfe prea grele au dat popoarele ţărilor noastre, prea mult sînge au vărsat ele în luptele încordate ale războiului trecut, în lupta pentru eliberarea socială şi naţională, pentru a permite contrarevoluţiei să rupă Cehoslovacia de familia statelor socialiste.

Apărarea socialismului în Cehoslovacia este nu  numai o treabă internă a poporului acestei ţări, ci este după cum înţelegeţi, problema asigurării securităţii ţărilor noastre, problema apărării poziţiilor socialismului mondial.

Conducîndu-se după aceste considerente, am considerat necesar să îndeplinim cererea prietenilor cehoslovaci şi să venim în ajutorul popoarelor Cehoslovaciei pentru apărarea cuceririlor socialismului, am dat indicaţia unităţilor noastre militare să ia măsurile necesare pentru acordarea de ajutor oamenilor muncii cehoslovaci.

Adoptînd această hotărîre de răspundere, Comitetele Centrale ale partidelor noastre au avut în vedere faptul că este vorba de lupta cea mai înverşunată dintre imperialism şi socialism, că trecerea Cehoslovaciei în lagărul capitalismului ar însemna o mare înfrîngere a socialismului mondial, a mişcării revoluţionare internaţionale.

Nu se poate scăpa din vedere că o astfel de trecere dacă s-ar fi înfăptuit ar fi creat un pericol pentru securitatea şi a celorlalte ţări socialiste. Ea ar fi dus la o schimbare serioasă a raportului de forţe în Europa, nu numai în Europa. Ea ar fi inspirat imperialismul american precum şi pe cel vest-german să-şi activizeze acţiunile îndreptate spre subminarea sistemului mondial al socialismului din afară şi dinăuntru.

Nu este şi nu poate fi vorba de a ne amesteca în treburile interne ale Partidului Comunist din Cehoslovacia şi ale poporului cehoslovac. După cum am spus de nenumărate ori încă de la început, noi am înţeles că în Cehoslovacia este necesar un proces de înlăturare a greşelilor trecutului, de dezvoltare a democraţiei socialiste, de îmbunătăţire a metodelor de conducere a economiei naţionale şi de ridicare a nivelului de trai al maselor. Aceasta este treaba Partidului Comunist din Cehoslovacia însăşi, treaba poporului cehoslovac. Armatele aliate vor fi scoase de pe teritoriul Cehoslovaciei imediat după înlăturarea pericolului faţă de independenţa şi securitatea ei, viitorul socialist al popoarelor ei.

Ne dăm seama că propaganda burgheză, acum, declanşează o campanie antisocialistă dezlănţuită, va ţipa despre „amestec“ în treburile interne ale Cehoslovaciei. Probabil, vor apărea greutăţi temporare şi pentru partidele frăţeşti. Însă, pierderea pentru cauza socialismului, pentru mişcarea comunistă mondială, ar fi fost incomparabil mai mare dacă în Cehoslovacia ar fi învins contrarevoluţia.

Acordând tovarăşilor cehoslovaci ajutor frăţesc ţările noastre îşi îndeplinesc datoria lor internaţionalistă faţă de poporul cehoslovac, faţă de mişcarea comunistă muncitorească internaţională şi de eliberare naţională. Iar această datorie este pentru noi mai presus de toate.

CEAUŞESCU ŞI BREJNEV - UN SECRET AL RELAŢIEI PPROASTE

 Leonid Brejnev, secretarul general al Uniunii Sovieitice, iubea săruturile. El le prefera pe buze, aproape în aspirat (“в засос”), mai ales, cu liderii comunişti din afara URSS.
In 979 L. Brejnev a fost suprins de fotografii vest-germani sărutându-l fierbinte pe Erink Honeker, liderul communist al RDG. Este interesant că ultimul, obişnuindu-se cu săruturile lui Brejnev, le-a practicat până la demiterea sa în 1989.


Brejnev şi Honeker

 Despre Nicolae Ceauşescu,  L. Brejnev ar fi spus oarecum dezamăgit: "Este un om matur deja, dar încă n-a învăţat să sărute cum trebuie..."

 

CEAUŞESCU - VĂZUT DE UN OFICIAL AL AMBASADEI URSS

Un conaţional din Basarabia care a avut locul său de muncă la Ambasada Uniunii Sovietice la Bucureşti şi care, oficial, era trimisul puternicei organizaţii comuniste de tineret, cu sediul la Moscova, a participat, neoficial, la multe momente inedite, ca translator, deorece cunoştea foarte bine limba română. Acum, la o vârstă foarte înaintată, trăieşte la Chişinău şi a făcut destăinuiri interesante în presă, dar cu teamă de mâna lungă a F.S.B. Se redă dialogul cu ziaristul român:

Interlocutorul: - Am să vă spun ceva în legătură cu Vasili Ivanovici Drozdenko, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Uniunii Sovietice la Bucureşti. Vă mai amintiţi de acesta?Ziaristul: - Desigur. Cam dur la vremea sa…
- Drozdenko? Am fost martor când le spunea tinerilor diplomaţi, numiţi de Moscova la diferite posturi, din ambasada U.R.S.S., că “acela care nu iubeşte România să plece acasă!”
- Chiar aşa?
- Da. Dar eu vreau altceva să vă povestesc. Legat de Ceauşescu. Care a fost un patriot. Şi-a iubit mai mult ţara decât oricare alt conducător din ţările socialiste est-europene, aliate cu Uniunea Sovietică. Nici nu se compara cu Todor Jivkov. Un prostovan. Sau cu Kadar. Ascuns după propria sa umbră. M-am întâlnit de patru ori cu Nicolae Ceauşescu. De fiecare dată am observat că asculta mult. Vorbea puţin. Te privea cu ochi sfredelitori. Dar cu un chip liniştit.
- Nu l-aţi văzut nervos?
- Nu. Dar l-am văzut îngândurat, atunci când ţara sa era în impas.
- De pildă?
- Ambasadorul Drozdenko primise mesaj, de la Kremlin, ca să îi comunice lui Ceauşescu că Leonid Ilici Brejnev a decis să fie redusă, la o treime, cantitatea de petrol livrată atunci României.
- Din cauza crizei economiei sovietice sau…
- Şi din motivul acesta, dar în primul rând ca element de presiune politică. Cum translatorul oficial era plecat, Vasili Ivanovici m-a chemat pe mine, în biroul său şi mi-a zis:”mergem împreună la Ceauşescu.” Zis şi făcut. Ne-a primit a doua zi, într-o …viţă de vie. Îi plăcea să cureţe personal butaşii de viţă de vie.
- Era singur acolo?
- Da.
- Fără pază?
- Probabil că erau prin preajmă. Noi am fost conduşi acolo şi lăsaţi cu el. Cu siguranţă ne supravegheau din apropiere.
- Ce relaţii personale erau între Ceauşescu şi Drozdenko?
- Atente.
- ?…
- Drozdenko îl considera extrem de inteligent. După ce l-am salutat, Vasili Ivanovici i-a spus ceea ce avea mandat să îi transmită. Uniunea Sovietică are propriile dificultăţi economice, motiv pentru care va reduce, la iarnă, cu două treimi, cantitatea de petrol furnizată României.
- Şi Ceauşescu cum a reacţionat?
- Calm. A reamintit că România are o industrie de prelucrare a petrolului cu mii de muncitori. Şi măsura diminuării importului de petrol sovietic va pune conducerea de stat a ţării în situaţia de a lăsa fără locuri de muncă un număr enorm de oameni ai muncii. Ceea ce el, Ceauşescu, nu poate face.
- Şi Drozdenko?
- Aştepta. Ştia că preşedintele român intuia ce vrea Brejnev. Ceea ce s-a şi întâmplat. Nicolae Ceauşescu i-a spus lui Drozdenko că doreşte să transmită omologului său, de la Kremlin, că o întâlnire a conducătorilor P.C.R. şi P.C.U.S., la cel mai înalt nivel, ar fi de bun augur.
- S-a realizat?
- Da. Eu unul nu am fost acolo. Dar Drozdenko, da. De la el am aflat cum Ceauşescu l-a strâns cu uşa pe Brejnev.
- Mai concret?
- Brejnev s-a întâlnit cu Ceauşescu şi i-a spus ceea ce îi transmisese şi Drozdenko. U.R.S.S. are dificultăţi economice, motiv pentru care va reduce, la iarnă, cu două treimi, cantitatea de petrol furnizată României. Cei doi s-au privit lung şi au urmat câteva clipe de tăcere. A fost un moment de mare încordare. Brejnev ştia că nu va ceda Ceauşescu. Dar habar nu avea cum va replica.
- Şi ceilalţi participanţi la dialog?
- Toţi îl priveau pe Nicolae Ceauşescu. Acesta, calm, s-a întors spre ministrul de externe al României, Ştefan Andrei şi i-a spus liniştit:”Ştefane, după ce plecăm de aici, când ajungem la ambasadă, dă un telefon la Bursa din New York (New York Stock Exchange). Anunţă-i că România va cumpăra petrol, prin intermediul lor.”
- Serios?
- Brejnev, nedumerit, a cerut translatorului său să îi traducă ce a spus Ceauşescu. Când a aflat, s-a îngălbenit şi l-a rugat pe omologul său român să fie luată o pauză de zece minute. Apoi s-a retras cu colaboratorii săi.
- Incredibil…
- Ba este adevărat. Când a revenit Brejnev, discuţia s-a reluat. Liderul sovietic l-a informat că s-a consultat, telefonic, cu ceilalţi membri ai Biroului Politic al P.C.U.S. şi au decis ca reducerea cantităţii de petrol livrată României să nu fie cu două treimi, ci doar cu 1/3!
- Ceauşescu practic l-a învins!
- Întocmai. Brejnev nu a avut altă soluţie! Iar Nicolae Ceauşescu a câştigat printr-o stratagemă credibilă. Bine punctată. Care s-a dovedit a fi imbatabilă.