La 6 aprilie 1941, Wehrmachtul a intervenit pe frontul din Balcani, Hitler ordonând ocuparea Iugoslaviei, ca urmare a modificărilor politice produse la Belgrad: la 27 martie 1941, în urma unei lovituri de stat, regentul Paul, care, cu două zile înainte aderase la Pactul Tripartit, a fost înlăturat de la conducere. Noul guvern, condus de Duşan Simovič, a refuzat să ratifice aderarea la Pact şi a semnat, la 5 aprilie 1941, un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică.
Hitler a hotărât să „zdrobească” Iugoslavia din punct de vedere militar şi statal, ordonând comandamentului armatei de uscat şi celui al aviaţiei militare să facă pregătirile militare corespunzătoare. In seara zilei de 5 aprilie 1941, Legaţia germană din Bucureşti a primit indicaţia să-l informeze oficial pe Conducătorul Statului român, generalul Ion Antonescu, de ofensiva împotriva Iugoslaviei, ce urma sa înceapă în ziua următoare.
Antonescu a declarat ca România nu ridică nici un fel de pretenţii teritoriale faţă de Iugoslavia, cu care a întreţinut totdeauna relaţii de prietenie, deşi Mussolini îi ceruse acestuia, prin ministrul plenipotenţiar la Bucureşti, Ghigi, să ridice pretenţii cu ocazia apropiatei împărţiri a Iugoslaviei. La 8 aprilie 1941, România şi-a reafirmat neutralitatea, în ciuda faptului ca avioane iugoslave bombardaseră Orşova, ca răspuns la atacul aerian german asupra Belgradului, atac efectuat cu avioane care decolaseră de pe aeroporturi romaneşti.
Poziţia autorităţilor române s-a modificat, la aflarea veştii cu privire la hotărârile luate de Ribbentrop şi Ciano, la Conferinţa de la Viena, din 20-22 aprilie 1941, privitoare la împărţirea Iugoslaviei.
La 23 aprilie 1941, Ion Antonescu a adresat un memorandum guvernului german şi celui italian în care se preciza că, deşi România nu a urmărit până în prezent o expansiune teritorială pe seama Iugoslaviei, considerabilele concesii făcute Ungariei şi Bulgariei au creat o situaţie nouă. Mai exact, el solicită, în afară de o revizuire generală a frontierelor Europei de sud-est, alipirea la România a Banatului iugoslav şi crearea unei Macedonii libere, cu administraţie autonomă a regiunilor locuite de românii din Valea Timocului şi Vardarului.
