DACIA REDIVIVA

        

Ceea ce a bulversat, probabil, cel mai mult spațiul media românesc în cursul anului 2012, a fost studiul de paleogenetică realizat în Germania de domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană și Antropologie al Universității din Hamburg, și doamna Dr. Georgeta Cardoș, cercetător științific biolog, specialist în genetică. Potrivit concluziilor acestui studiu, populația actuală a României este clar înrudită cu populațiile care au locuit pe teritoriul României în epoca bronzului și a fierului, adică acum 2.500 - 5.000 de ani, un lucru care pune în evidență continuitatea acestui popor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei. Înainte de a aduce în discuție și celelalte concluzii uimitoare ale studiului, care răstoarnă teoria romanizării Daciei și a descendeței romane a poporului român, să vedem ce este paleogenetica și ce a presupus această cercetare, realizată în Germania, pentru a fi cu bine dusă la capăt...

Prin urmare, am putea spune că Paleogenetica este o “fereastră“ către trecutul omenirii. Fiind un domeniu de studiu al ADN-ului vechi și degradat, Paleogenetica poate aduce informații importante despre originea și evoluția omului și a genomului uman, migrațiile populațiilor umane, relațiile de înrudire ditre populațiile umane vechi și cele actuale. Așadar, ne poate spune, printre altele, cine ne sunt strămoșii reali. Iar strămoșii noștri reali nu sunt romanii, ci traco-geto-dacii. Cum s-a ajuns la această concluzie și la altele, chiar și mai șocante?
Iată povestea acestui studiu de paleogenetică: în toamna anului 2001, în urma unei discuții purtate între domnul Decan al Facultății de Biologie (Universitatea București), Prof. univ. dr. Călin Tesio și domnul Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, se naște ideea realizării unui studiu de paleogenetică având ca scop determinarea originii poporului român. Un astfel de demers presupunea compararea genetică a unor rămășițe osoase aparținând populațiilor vechi care au trăit pe teritoriul României cu situația genetică actuală a populației acestei țări, pentru a se verifica gradul de înrudire.

In proiect s-au alăturat, pe parcurs, antropologii Andrei Soficaru și Nicolae Mirițoiu de la Institutul de antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care au oferit cea mai mare parte a materialului osos studiat. O altă cantitate de material osos a fost pusă la dispoziție, pentru studiu, de doamna dr. Alexandra Comșa de la fostul Institut de Tracologie al Academiei Române. În total, studiul a avut la dispoziție material osos din peste 20 de situri din România (bazinul carpato-danubiano-pontic), de la un număr de 50 de indivizi aparținând populațiilor vechi (22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului). În ceea ce privește probele de sânge de la populația actuală a României, acestea au fost obținute prin sprijinul doamnei Prof. dr. Emilia Iancu, Director al Muzeului Omului din Ploiești și al Muzeelor de Științe Naturale din Regiunea Prahova, respectiv prin sprijinul doamnei Dr. Dorina Bănică, de la Institutul Marius Nasta și Clinica de Ftisiologie București.
Și cum o cercetare întinsă pe mai mulți ani (2003-2006) are și cheltuieli importante, precizez faptul că acestea au fost finanțate majoritar din bugetul directorial al Institutului de Biologie Umană și Antropogie al Universității din Hamburg, Germania, prin sprijinul domnului Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, directorul instituției, de DAAD – Germania și prin Programul Sokrates-Erasmus al Uniunii Europene.
Munca efectivă de cercetare a fost realizată de doamna Dr. Georgeta Cardoș, în cadrul lucrării de doctorat a domniei sale, o muncă dificilă și de lungă durată în care condițiile de securitate ale probelor genetice au fost atât de stricte, pentru a preveni contaminarea, încât până și curățenia din laborator a fost realizată exclusiv de doamna Dr. Georgeta Cardoș.

Având la dispoziție toate aceste informații, putem înțelege foarte ușor complexitatea demersului și prestigiul științific incontestabil al persoanelor și instituțiilor implicate. Concluziile studiului s-au dovedit, până la urmă, bulversante pentru spațiul românesc deoarece ele răstoarnă principala teză a istoriei României, cea a etnogenezei poporului român. Dar pentru a evalua în ansamblu șocul cultural provocat de prezentarea publică a concluziilor studiului, să le prezentăm:
Intre actuala populație a României și populațiile care au trăit pe teritoriul acestei țări acum 2.500 – 5.000 de ani există o clară înrudire genetică, ceea ce vorbește despre o continuitate incontestabilă a poporului român pe aceste meleaguri. Chiar dacă există și urme genetice aparținând diverselor populații migratoare care au trecut pe aici, fondul genetic de bază dovedește continuitatea și legătura cu populațiile vechi;

Actuala populație a României se înrudește genetic în special cu populațiile Greciei și ale Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spațiu locuit cândva de traci, cu care s-au și amestecat, și doar într-o mică măsură cu populația italiană;

S-a mai dovedit, iar aceasta este cea mai șocantă concluzie a studiului, că o parte dintre italieni, în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiți genetic cu populațiile vechi care au trăit în Arcul Carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani. De unde concluzia halucinantă că nu noi suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor.

Totuși, există o aparentă contradicție: dacă noi suntem urmașii traco-geto-dacilor, iar o parte dintre italienii au la rândul lor rădăcini tracice, de ce astăzi românii și italienii se înrudesc genetic atât de puțin?

Explicația pare să fie cât se poate de simplă: la sosirea tracului Enea (considerat de istoricul roman Titus Livius, fondatorul Romei ) în penisula italică, aici trăiau și alte triburi cu rădăcini tracice – venetii și etruscii, aceștia din urmă dând primii regi și alfabetul noului regat, viitoarea Romă Imperială. Totuși, în penisula italică trăiau, în afara populațiilor cu rădăcini tracice, și populații aparținând altor familii etnice – sabinii și samniții. În timp, aceste popualții s-au amestecat între ele. Apoi, Roma Imperială a dus o politică agresivă de amestecare a populațiilor în interiorul Imperiului. Astfel, dacă ne referim doar la capitala Roma, constatăm că avea un număr important de cartiere etnice – cartierul grecesc, evreiesc, hispanic ș.a.m.d. Nu în ultimul rând, pentru aproape 1.400 de ani, între 476, anul căderii Romei și 1861, anul unificării Italiei, Italia nu a existat ca stat național, această perioadă fiind marcată de o serie de invazii și strămutări de populații… Cu alte cuvinte, istoria penisulei italice este marcată de trei etape esențiale în care populațiile cu rădăcini tracice s-au amestecat cu celelalte, diluându-și semnificativ contribuția etnică în acest spațiu...
Iata că, privind din această perspectivă, orice aparentă contradicție dispare, deoarece putem înțelege de ce, astăzi, deși o parte dintre italieni, în special cei din nord, se mai înrudesc genetic cu populațiile care au locuit în spațiul carpatic acum 2.500 – 5.000 de ani, populațiile României și ale Italiei, în ansamblul lor, se înrudesc genetic foarte puțin.

In concluzie, rezultatele studiilor de paleogenetică sunt intărite de izvoarele istorice iar mesajul final este cât se poate de limpede: nu noi suntem urmașii Romei, ci o parte dintre italieni sunt urmași ai tracilor!

Cu toate că acest studiu de paleogenetică are o importanță uriașă în stabilirea adevărului istoric, cu toate că concluziile lui sunt extrem de folositoare interesului național, istituțiile statului român și forurile academice și universiatare românești care au căderea să îl cerceteze, îl ignoră cu o impardonabilă indiferență!
Fiind curios să aflu dacă autorii studiului au fost contactați de reprezentanții statului român sau de vreo instituție academică ori universitară care să își arate, în mod oficial, intersul pentru acesta, i-am întrebat, atât pe doamna Dr. Georgeta Cardoș, cât și pe domnul Prof. Alexander Rodewald, despre o astfel de posibilitate. Răspunsul a fost NU! A existat o singură situație în care cineva de la Academia Română a dat un telefon vorbind despre o posibilă expunere pe această temă, dar apelantul nu a mai dat niciun semn de viață după aceea... În rest, tăcere maximă. Și atunci apare fireasca întrebare: cui slujesc reprezentanții Statului Român din politică, cercetare sau învățământ?!...

Pentru că sunt trei concluzii mari și late născute din acest studiu de paleogenetică, concluzii care vin în sprijinul păstrării integrității teritoriale a României, în folosul restabilirii adevărului istoric și a recuperării demnității poporului român: 1. Conform rezultatelor studiului de paleogenetică, poporul român se dovedește a fi continuatorul populațiilor de acum 2.500 – 5.000 de ani și locuitorul de drept al acestor melaguri, un lucru extrem de important, astăzi, când pretențiile revizioniste maghiare încep din nou să se amplifice. 2. Faptul că această cercetare confirmă dovezile istorice care ne spun că romanizarea Daciei nu a fost posibilă și nu s-a produs, că suntem un popor mai vechi, continuator al „nemuritorilor” daci, este un motiv de mai mare mândrie națională decât acela de a fi rezultanta unei etnogeneze formate ca urmare a unei presupuse împreunări a femeile dace cu un amestec multietnic de coloniști și soldați ai Imperiului Roman. 3. Nu în ultimul rând, confirmarea surselor istorice care spun că romanii aveau la rândul lor rădăcini tracice, nu face decât să ne mărească și mai mult respectul față de adevăratele nostre rădăcini, cele traco-geto-dacice, să ne redea și mai mult demnitatea națională furată!

De aceea, cred că toți ar trebui să medităm la următoarele întrebări: Îi putem considera loiali României și poporului român pe politicienii, academicienii și istoricii care ignoră sau combat acest studiu (fără ca măcar îl cerceteze!!!), în condițiile în care concluziile lui sunt eminamente benefice pentru noi, românii?! De ce să ignori sau să lupți cu înverșunare împotriva acestor rezultate, dacă iubești România și Românii?!
Daniel Roxin - extras din cartea Spiritul dacic renaște.

Din foarte larga literatură istorică care mi-a îmbrăcat viața și spiritul trăsesem, de mult timp, concluzia că romanizarea Daciei în întregul său și numai printr-o ocupare parțială de către Imperiul Roman nu ar fi fost posibilă. Consideram că ar fi existat o înrudire tracică, sau, mai bine zis una indo-europeană anterioară. De altfel, în prezent, o seamă de istorici străini de valoare au adoptat ipoteza  că Marea roire indo-europeană s-a produs împrejurul arcului carpatic. Din această zonă au plecat etapal triburile care au ajuns în Iran, și mai  departe până în nordul Indiei, inclusiv valurile migrații gecești, ionieni, ahei, eolieni și dorieni. Este nu numai posibil, dar și sigur ca unele ramuri indo-europene să se fi îndreptat spre apus și, desigur, să fi pătruns în Peninsula Italică. Nu trebuie ignorată, deci, o înrudire a geto-dacilor cu populația italică și nici faptul că  după cucerirea daciei de către Roma spațiul dacic a avut de împrumutat mult din contactul cu civilizația romană. Trebuie eținut că cele câteva legiuni staționate și mereu schimbate de pe teritoriul Daciei romane nu aveau nici pe departe o componență predominant romană și că prin caracterul lor ostășesc grosier nu ar fi fost capabile să producă o "romanizare". - Prin aceste scurte aprecieri nu vreau să dovedesc lipsă de modestie.