Nicolae Ceauşescu le-a predat specialiştilor din agricultură „lecţii“ de cultivat grâul. Pleda cu uşurinţă că prin folosirea metodelor străvechi, dacice şi a îngrăşămintelor chimice moderne, se puteau lesne obţine producţii mari, susţinea secretarul CC.
In primii ani ai carierei politice, Nicolae Ceauşescu a fost direcţionat de conducerea partidului spre domeniul agriculturii. Mai întâi, a fost şef al secţiei centrale ţărăneşti a CC (1946). Apoi, a fost adjunctul lui Vasile Vaida, la Ministerul Agriculturii (1948-1950). Curând Gheorghiu-Dej şi ceilalţi fruntaşi ai partidului s-au dumirit că tânărul înalt activist n-avea chemare.
Socotit necorespunzător pentru un asemenea domeniu, a fost mutat la Ministerul Forţelor Armate, ca şef al Direcţiei Politice Superioare a Armatei. Dar el a rămas cu impresia că se pricepea la agricultură mai bine decât cei şcoliţi. In anii '60, Ceauşescu era secretarul Comitetului Central al PMR, cu multiple sarcini de partid, inclusiv preocuparea pentru agricultură. Aşa încât a fost ales într-un comitet restrâns care a reorganizat conducerea acestui domrniu economic. Un rol important a avut şi la încheierea colectivizării, anunţată triumfal de regimul de la Bucureşti în primăvara anului 1962.
Mândri de colectivizare
In lagărul est-comunist, procesul colectivizării s-a desfăşurat într-un ritm inegal. După ce s-au instalat la putere, sub influenţa şi după modelul sovietic, regimurile comuniste au declanşat „transformarea socialistă a agriculturii". Până în 1953 s-a mers cu avânt. Apoi, în primii trei ani de conducere ai lui Nikita Hruşciov, prim-secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), ritmul s-a domolit. S-a reluat mai înteţit din 1956. Iar în 1957, Bulgaria a „raportat" că încheiase colectivizarea.
Polonia abandonase cursa încă din 1956, când „colectivele" abia acopereau 10 la sută din suprafaţa agricolă. In România, colectivizarea s-a încheiat în 1962, fapt prevăzut în planul economic de şase ani adoptat la Congresul al III-lea al PMR, desfăşurat în 1960.
Chiar dacă în România procesul a fost îndelungat, fruntaşii partidului erau convinşi că se descurcaseră cel mai bine din lagărul comunist. Acestei idei i-a dat glas chiar Ceauşescu, într-una dintre şedinţele Biroului Politic (26-27 februarie 1963). „Nu în toate ţările socialismul a învins definitiv în toate sectoarele", a afirmat Ceauşescu.
„Se poate vorbi că în Polonia cu 3% colectivizare a învins socialismul? (datele se referă la întreaga suprafaţă a Poloniei, n.r.) Sigur, este şi de neînţeles cum se poate ca în documente ale PCUS să se afirme că socialismul a învins definitiv în toate ţările socialiste. In definitiv, era oare justă teza lui Lenin care susţinea că existenţa proprietăţii particulare în agricultură, a micii producţii de mărfuri, generează capitalism"? Incă o dată, Ceauşescu combătea teoriile politico-economice ale sovieticilor, citând din Vladimir Ilici Lenin. Secretarul CC a criticat şi alte democraţii populare, Republica Democrată Germană, în care sectorului socialist al agriculturii îi revenea 70% din suprafaţă.
11.000, ca la Răscoală
Oficial, încheierea colectivizării a fost marcată la sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale (MAN), organizată în Pavilionul Expoziţiei Economiei Naţionale din Bucureşti (27-28 aprilie 1962). Alături de deputaţi, la lucrări au participat şi 11.000 de ţărani, număr simbolic, în amintirea ţăranilor ce se spunea c-au fost ucişi în Răscoala din 1907.
Au fost invitaţi preşedinţi de gospodării agricole colective, specialişti din agricultură, lucrători din Gospodării Agricole de Stat (GAS) şi Staţiuni de Maşini şi Tractoare (SMT), ingineri, muncitori, intelectuali de vază, activişti. Pentru a spori prestigiul evenimentului, au fost prezenţi inclusiv şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi corespondenţi ai presei străine.
Model sovietic cu mici inovaţii
In prezidiu, în dreapta sălii, s-a aflat şi Nicolae Ceauşescu, alături de alţi membri ai Biroului Politic. In lojele din stânga au fost plasaţi membrii Consiliului de Stat. In tribună s-au aşezat membrii plini şi supleanţi ai Comitetului Central şi miniştrii.
Gheorghe Apostol, Chivu Stoica şi Nicolae Ceauşescu (de la dreapta la stânga), ascultând indicaţiile „preţioase“ ale lui Dej
Gheorghe Gheorghiu-Dej, Prim-secretar al CC al PMR şi preşedinte al Consiliului de Stat, a raportat încheierea colectivizării şi reorganizarea conducerii agriculturii. In paralel, s-au anunţat în „Scînteia", oficiosul PMR, comisiile pentru agricultură şi silvicultură, administrativă şi juridică ale Marii Adunări Naţionale „S-a redactat" legea înlocuirii Ministerului Agriculturii cu Consiliul Superior al Agriculturii şi înfiinţarea consiliilor agricole regionale şi raionale.
Acestea erau compuse din specialişti, directori de Gospodării Agricole de Stat (GAS), de Staţiuni de Maşini şi Tractoare (SMT), preşedinţi de Gospodării Agricole Colective (GAC), specialişti din institute de cercetare. Biroul Politic avizase de mult textul. Nicolae Ceauşescu a făcut parte din comisia care studiase „problema".
Instituţiile nou-create au reprodus modelul sovietic, cu unele diferenţe, ce-i drept. Sovieticii n-au slăbit nicio clipă controlul partidului asupra agriculturii. Consiliile agricole regionale erau coordonate de prim-secretarul sovietic local. In România le conduceau vicepreşedinţii sfaturilor populare.
Pe hârtie, colectivizarea era un succes. In realitate, au rămas multe probleme de rezolvat. In comparaţie cu alte state comuniste, României îi lipseau tractoarele. Chiar dacă se lăuda cu mecanizarea agriculturii, conducerea PMR căuta încă soluţii. Nici cadre temeinic pregătite nu existau în număr suficient.
Nicolae Ceauşescu a vorbit în a doua zi a sesiunii, în deschiderea discuţiilor de după-amiază. Cu câteva ore înainte, 600 de pioneri le-au oferit participanţilor flori şi cravate roşii. Momentul festiv a fost întregit de Gheorghiu-Dej, prin acordarea unor titluri şi ordine ale RPR.
N-a uitat de Ana Pauker
O parte a discursului rostit de Nicolae Ceauşescu a fost reprodusă în paginile „Scînteii". Secretarul CC a expus „condiţiile în care s-a desfăşurat munca pentru construirea socialismului la sate". Cu alte cuvinte, a enumerat realizările regimului comunist. „Se schimbă văzând cu ochii înfăţişarea patriei", a declarat Ceauşescu.
„Pe harta ţării au apărut uzine şi fabrici noi, înzestrate cu maşini şi utilaj modern, care asigură creşterea continuă a producţiei industriale, dezvoltarea armonioasă a întregii economii naţionale". Inevitabil, a evocat şi „acţiunea provocatoare" a trioului Pauker-Luca-Georgescu.
Întâmpinată cu „puternice aplauze", după cum nota stereotip cronicarul evenimentului, cuvântarea lui Ceauşescu s-a încheiat mobilizator: „Îndeplinirea sarcinilor va duce la întărirea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, a unităţii moral-politice a întregului popor în jurul partidului şi guvernului - chezăşia a noii victorii în desăvârşirea construcţiei socialismului şi trecerea treptată la comunism". Ceauşescu a uitat să aminteascăde revoltele ţărăneşti împotriva colectivizării...
"Nu în toate ţările socialismul a învins definitiv în toate sectoarele.''
Nicolae Ceauşescu secretar al CC
"Pe harta ţării au apărut uzine şi fabrici noi, înzestrate cu maşini şi utilaj modern.''
Nicolae Ceauşescu secretar al CC
11.000 de ţărani au fost invitaţi să participe la lucrările Marii Adunări Naţionale.
Sfaturi de viaţă pentru agronomi
Cadrele în care partidul îşi punea speranţele pentru o agricultură performantă l-au cunoscut pe Ceauşescu la o „întâlnire de lucru" desfăşurată în 2 aprilie 1962, în aula Universităţii din Bucureşti. Din ţară au venit ingineri agronomi, zootehnicieni, mecanizatori, medici veterinari. „Scînteia" a reprodus câteva intervenţii. Mai pe larg, desigur, discursul vorbitorului cu rangul cel mai înalt, Nicolae Ceauşescu.
Printre altele, secretarul CC a lăudat realizările gospodăriilor colective. Potrivit cifrelor, în medie, pe ţară, se realizaseră 1.400 de kilograme la hectar, la grâu, şi 2.000 de kilograme la hectar, la porumb. Apoi, le-a mulţumit public invitaţilor pentru „aportul lor de seamă la obţinerea succeselor de până acum". Şi le-a cerut să petreacă mai mult timp pe teren, printre ţărani. „Ce este mai frumos pentru cei care ani de zile au învăţat cum să smulgă pământului roade mai mari, decât să pună în valoare ceea ce au învăţat?", a întrebat retoric Ceauşescu. „Se poate oare mândri un inginer agronom că s-a ocupat numai cu întocmirea de referate?"
Toamna - la muncă, iarna - la horă
In 18 septembrie 1961, într-o şedinţă cu prim-secretarii Comitetelor regionale de partid, Ceauşescu a acuzat specialiştii din agricultură că plimbau hârtii din birou în birou, „dar nu fac nimic". Al treilea Congres al PMR (1960) ridicase ştacheta recoltelor agricole. Ca să se adapteze cerinţelor, prim-secretarii au primit planuri de însămânţări la sfârşitul verii calendaristice.
Vremea fusese prielnică însămânţărilor. Plouase peste medie, de-a lungul lunii august. Rezultatele întârziau să apară totuşi. Motiv pentru Ceauşescu să-şi umfle muşchii faţă de „tovarăşii" cu funcţii mai mici. Şi să le predea specialiştilor lecţii despre arat şi semănat.
Lecţiile de agricultură ale „tovarăşului"
„Maşinile, tovarăşi, nu sunt folosite cum trebuie şi nu se poate înţelege ce gând au tovarăşii despre această problemă. (...) Dacă nu ar la o adâncime de 20-30 cm unde ai şi unde să însămânţezi, ai şi umezeală, nu ai rezultate bune. Să ari la această adâncime, să pui sămânţă bine selectată - astea sunt lucruri elementare pentru care nu trebuiesc prea mari studii. 1.200-1.300 kg grâu la hectar se pot obţine cu metode de pe vremea lui Decebal, că şi atunci se cultiva grâu, şi apoi, dacă mai adaugi şi îngrăşăminte, poţi ajunge la 2.000 kg".
In timpul concediului pe care îl petrecuse în provincie, se mai plângea Ceauşescu, prim-secretarii l-au abordat mai degrabă pe teme fotbalistice, decât pe teme agricole. „Despre însămânţări nu mi-a vorbit nimeni, a trebuit să-i întreb eu", a adăugat Ceauşescu. Nici pe tractorişti nu i-ar fi menajat. „Să muncească nu 8 ore pe zi, ci 16 ore, să fie liberi la iarnă. La iarnă să meargă la horă, nu acum".
După experienţa pe teren, pe meleagurile a şase regiuni, Ceauşescu a decretat mobilizarea generală. Şi pentru că mulţi tractorişti urmau să fie încorporaţi, secretarul CC a cerut să se lucreze zi şi noapte. I-a „tăiat" pe activiştii Comitetelor regionale de partid, UTM, sindicatelor şi ai comitetelor de femei din provincie şi de la concedii. „In decembrie să meargă în concediu", a dictat el.
Când biciul, când zăhărelul
La începutul anului 1962, sectorul socialist din agricultură însuma 96% din terenul arabil. Dar PMR dorea să-ncheie rapid colectivizarea. Astfel că, în câteva luni, activiştii au bătut în lung şi-n lat comunele şi satele, ca să înfrângă rezistenţa ţăranilor indecişi.
Bunăoară, la 20 ianuarie 1962, în comuna Darabani (jud. Botoşani), doar 22,7% din ţărani erau colectivizaţi („Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România. 1949-1962", Polirom, 2005). In săptămânile următoare, activiştii Sfaturilor Populare i-au „prelucrat" pe ţărani în şedinţe interminabile. S-au folosit şi nenumărate metode mai dure. Părinţilor care aveau copii înscrişi la şcoli la oraşe li s-a spus că vor fi exmatriculaţi.
Până şi preoţii au fost mobilizaţi. „Hai, hai, nea Costică, hai, nea Vasile, hai să mergem, de amu aista-i drumu', aiasta-i cărarea! De-amu unde poţi să o mai iei? N-o poţi lua nici la stânga, nici la dreapta. Aista-i drumu', ăsta-i drumul comunismului, ca toţi să trăim egal, să nu mai fie unul mai bogat şi altul mai sărac. Toţi să fim egali!", i-ar fi îndemnat „părintele" din comună, conform unuia dintre enoriaşii săi.
