ROMA V - ARCUL LUI DRUSUS

Arcul Drusus din Roma (Arcus Drusi), încă existent,  a fost cel mai probabil ridicat în onoarea generalului roman Nero Claudius Drusus, în anul 9 e.N, la începutul Viei Appia, la joncțiunea cu Via Latina. Se află în preajma actualei porți San Sebastiano din zidul de apărare al lui Aurelianus și a constituit, foarte probabil, un arc de susținere al apeductului Aqua Antininiana, construit în sec.al 3-lea e.N.

Rolul acestei construcții a rămas controversat. Mult timp a fost considerat drept arc de triumf al lui Nero Claudius Drusus, ridicat după moartea sa accidentală în Germania. Ulterior s-a dedus că a folosit și ca boltă de trecre a unui apeduct de pe timpul lui Antoninus Pius. Această a doua constatare nu elimină prima sa destinație, cea de arc de triumf, mai veche cu un secol și jumătate. Edificiul era ornat cu sculpturi ce reprezentau trofee, fapt ce îl desemnează drept construcție mai importantă decât o simplă trecere boltită pe sub un apeduct.

In sec.al 5-lea arcul a fost cuprins în structura de apărare a porții botezate mai târziu drept poarta San Sebastian. Această înglobare în fortificație s-a aplicat, pe timpul împăratului Flavius Honorius, de către edilii Romei. Honorius își stabilise reședința imperială la Ravenna și nu mai purta un interes deosebit Romei.

Nero Claudius Drusus a fost copilul Liviei Drusilla, ca și viitorul împărat Tiberius. Ambii copii au provenit dintr-o căsătorie anterioară a Liviei, dar au fost adoptați de Augustus. Ambii au urmat cariera militară și s-au afirmat cu glorie în lupte. Drusus a murit într-un accident de vânătoare în Germania. Fratele său i-a adus rămășițele la Roma, mergând pe toată distanța pe jos în fața cortegiului.

Un alt arc a fost ridicat în onoarea lui Julius Caesar Drusus, fiul lui Nero Claudius Nero, în anul 23 e.N, după moartea lui. Acest arc se pare să se fi numit tot Arcus Drusi și să se fi găsit în Forum Romanum, la nord de Rostre. Urmele acestui edificiu au dispărut în totalitate.

ROMA V - ARCUL LUI DOLABELLA SI SILANUS

Acest arc (Arcus Dolaballae et Sijani) a fost puțin cunoscut și comentat de autorii antici și moderni. S-a aflat pe colina Caelius în apropiere de cazărmile peregrinilor. Peregrinii erau soldați detașați din provincie la Roma pentru a servi ca trupe auxiliare. Aceștia erau, în special frumentarii sau speculatores, folosiți la începuturi la aprovizionare și drept curieri militari, iar în sec.al 2-lea și al 3-lea e.N folosiți ca poliție specială. Un templu al lui Jupiter Redux era construit în onteriorul cazărmilor.

Arcul a fost construit în anul 10 e.N, de către consulii Publius Cornelius Dolabella și Gaius Junius Silanus. El a fost ridicat, probabil, ca element al planului general al lui Augustus, ca și arcul lui Lentulus și Crispinus pentru reconstituirea și mărirea sistemului de apeducte. Realizat din travertin și fără ornamente, el avea sarcina principală de a susține o ramură a Apeductului Marcia.

Amplasamentul arcului indică că el a reprezentat și o reconstrucție a Zidului sevian, a unei porți a acelui zid vechi. Dar nu se știe precis de care poartă a fost vorba. Sunt două ipoteze. Una se referă la Poarta Querquetulana (sau Querquetujaria), iar alta la Poarta Caelimontana. Cu toate că cea din urmă este considerată drept varianta mai sigură, nu exiată nici o indicație scrisă despre vreo rută importantă care ar fi ieșit pe această poartă.

 Mai târziu arcul a fost folosit de Nero pentru lucrările unei noi ramuri a Apeductului Claudia, lucrare numită Arcus Neroniani deși era o aducțiunee suplimentară de apă care urma să aprovizioneze toate cele 14 cartiere ale Romei lui Augustus și, în special Domus Aureus, palatul său cel nou și extravagant.

Ulterior, apeductul lui Nero a fost prelungit de Domitianus până la Palatin.

ROMA V - ARCUL LUI HONORIUS, ARCADIUS SI THRODOSIUS

Este un arc ale cărui ultime vestigii au dispărut în zilele noaste. In sec.al 15-lea mai puteau fi văzute ruinele ale sale. A fost ridicat în onoarea celor trei împărați, Theodosius I-ul și fii săi Honorius și Arcadius, pentru a le comemora victoriile asupra goților. Cei doi fii au stăpânit separat câte jumătate din Imperiul Roman începând cu anul 395 e.N. Honorius a domnit peste partea apuseană a imperiului, iar Arcadius peste cea răsăriteană. Ambii au fost niște împărați slabi și necombativi. Ca și tatăl lor s-au sprijinit pe competențele unor mari războinici proveniți din popoarele barbare. Unul dintre marii apărători ai Imperiului Roman a fost eminentul general Stilicon (Flavius Stiliccho în latină), de origine vandal (tată vandal și mamă romană). El a fost un vajnic apărător al tronului celor doi împărați de paie și singurul de care se temeau barbarii vizigoți.

A deținut demnitățile de patrician al imperiului, cea de consul de două ori, în anul 400 și 405 e.N și mai ales poziția de general suprem (magister militum).

Deși a luptat pe mai multe fronturi, atât pe câmpurile de luptă, cât și pe cale diplomatică, Stilicon a rămas memorabil prin victoriile asupra vizigoților, care încercau să pătrundă în peninsula italică. Marile sale victorii de la Pollentia, în anul 402 e.N. și de la Verona, în anul următor, 403 e.N, au fost cele care au pus pe fugă pe periculosul Alaric.

In memoria acelor victorii s-a ridicat arcul de triumf al celor trei împărați. Arcul l-a ridicat senatul Romei și l-a dedicat, cu mărinimie, celor trei dinaști, neștiind cum vor evolua evenimentele de viitor privind tronul.

Arcul era o boltă de marmură care se situa în partea apuseană a Tibrului, la un capăt de pod și era una din porțile Zidului lui Aurelianus. Deci nu era prea onorant, fiind realizat numai printr-o amenajare ornamentală aunei porți de zid de apărare.

De menționat că Stilicon a fost asasinat curând, în anul 408 e.N, chiar din ordinul lui Honorius, al cărui tron îl apărase cu credință. După numai doi ani, în 410 e.N, Alaric a invadat Italia, a cucerit și jefuit Roma. Nevolnicul împărat Honorius își primea pedeapsa.