vineri, 1 iulie 2011

INDIA - MONUMENTE - PALATUL DIN MYSORE

 Palatul este situat în Mysore, sudul Indiei. Mysore este adesea descris ca oraşul palatelor. Palatul cel mai vechi şi mai impunător a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, dărâmat, reconstruit şi finalizat în 1940. Deşi vizitarea palatului este permisă, fotografiile în interior sunt interzise şi este obligatoriu ca încălţămintea să fie lăsată la intrare.

INDIA - MONUMENTE - PALATUL MAHARAJA

 Este vorba, de fapt, de o serie de palate din Vadodara. Cea mai impresionantă clădire este Palastul Lakshmi Vilas, recunoscut ca fiind cel mai mare edificiu din secolul al XIX-lea de acest tip din ţară şi de patru ori de mărimea Palatului Buckingam. Accesoriile de genul liftului şi a interiorului sunt reminescenţe ale unei mari case de la ţară din Europa. A rămas reşedinţa familiei regale care a continuat să fie respectată de către locuitori. Holul sau darbar-ul ornamentat, care este adesea locul unde au loc concerte şi alte evenimente culturale, are podeaua din mozaic veneţian, geamurile din sticlă belgiană, iar pereţii cu decoraţiuni complicate din mozaic. În afara holului este o curte în stil italian cu fântâni arteziene. Palatul găzduieşte o colecţie impresionantă de armuri antice şi sculpturi în bronz, marmură şi teracotă de Fellici. Maharaja a construit o linie ferată în miniatură care înconjoară grădina de mango din complexul palatului cu care îşi lua copiii de la şcoală la principalul palat. Locomotiva a fost recent recondiţionată de prezentul maharaja, şi poate fi văzută la intrarea în muzeu.

INDIA - MONUMENTE - PALATUL LALGARH

 Este un palat din Bikaner, Rajasthan. A fost ridicat între 1902 ş 1926 după cutumele rajpute, mogule şi europene. Complexul de trei etaje este învelit în gresie roşie, adus din Deşertul Thar. Conţine încăperi esenţiale pentru secolul al XIX-lea: saloane largi pentru primirea invitaţilor, camere pentru fumători, apartamente pentru oaspeţi, cupole, pavilioane şi o sală de mese ce poate găzdui 400 de persoane. Piloni magnifici, şeminee elaborate, coloane italiene şi structuri dantalate şi filigranate vin pentru a înfrumuseţa locul şi mai mult. Există de asemenea şi o piscină acoperită în stil art deco. Din complex fac parte: Shri Sadul Museum, reşedinţa privată a familiei nobiliare din Bikaner, Lallgarh Palace Hotel şi Laxmi Niwas Palace.

INDIA - MONUMENTE - PALATUL KOWDIAR

Aflat la Trivandrum, Kerala, a fost construit în 1915 şi este reşedinţa oficială a familiei regale Travancore. Cu toate că este o minune arhitecturală şi că are o importanţă istorică deosebită, accesul este restricţionat.

GEOGRAFIA - CEL MAI JOS LOC DE PE TERRA

Albia Marii Moarte este cunoscuta sub denumirea de groapa Iordanului. In cea mai joasa portiune a sa, oglinda apei coboara in medie la 396 de metri sub nivelul marii, aflandu-se in continuarea nordica a Marii Gropi Africane. Nivelul scazut al apei si salinitatea extrema sunt explicate prin evaporarea intensa, existand chiar pericolul de secare a marii. In urma celor mai recenta masuratori s-a dovedit ca oglinda apei este chiar cu peste 400 de metri mai jos decat nivelul marii. In plus, tot aici, drumul de pe granita dintre Iordania si Israel se intampla sa fie si el cel mai jos din lume, aflandu-se in depresiunea detinatoare a aceluiasi record.

GEOGRAFIA - CEA MAI IZOLATĂ INSULĂ DE PE TERRA

Cea mai izolata insula locuita de pe Pamant este Tristan de Cunha, din sudul Oceanului Atlantic. Totusi, mergand la extremul absolut, cea mai izolata insula din lume este micuta Bouvet, aflata tot in aceelasi sector al Atalnticului si, in mod destul de ciudat, stapanita de Norvegia. Cel mai apropiat uscat neinsular de acest petec de pamant este Teritoriul Reginei Maud din Antarctica, aflat la o distanta de aproape 1.600 de kilometri. Cea mai apropiata insula, la 2.260 de kilometri departare, este Tristan de Cunha, iar cel mai apropiat teritoriu non-insular populat este Africa de Sud, de care o despart 2.580 de kilometri de ocean. Cateva detalii interesante despre insula Bouvet: a servit drept platou de filmare pentru pelicula "Alien vs. Predator", in 2004; de asemenea, Insula Bouvet are propriul cod de Internet (nefolosit) - bv. Insula este acoperita cu ghetari in proportie de 93%, are o suprafata de numai 49 de kilometri patrati si este aproape complet lipsita de vegetatie, exceptand mici petice de muschi si licheni. Insula Bouvet a devenit cunoscuta abia in 1979, atunci cand un satelit spion american a dectectat o dubla stralucire luminoasa in apropierea ei. Desi nu s-a confirmat niciodata oficial, ipotezele pretind ca sclipirile ar fi fost semnatura unui test nuclear israeliano-sudafrican.

GEOGRAFIA - CEL MAI IZOLAT ŢINUT DE PE TERRA

Un pol de inaccesibilitate este acet punct dintr-un continent aflat la cea mai mare distanta fata de oricare ocean in orice directie. Acest punct marcheaza o locatie care este cel mai greu de atins, din pricina izolarii sale, din perspectiva geografica a cailor de acces. Exista o ierarhie si in randul polilor inaccesibili, dar cel mai greu de ajuns dintre toti se află in frigidul pustiu al Antarcticii. In 1958, Uniunea Sovietica si-a stabilit baza la Polul Antarctic al Inaccesibilitatii, pe care l-a si abandonat, la scurt timp. Totusi, inainte sa paraseasca baza, echipa de sovietici a instalat un bust auriu al lui Lenin, pentru ca acesta sa supravegheze peisajul inghetat si sa marcheze performanta URSS. Ochii lui Lenin scruteaza indepartarile în direcţia Moscovei. Sub bust, aproape acoperit de zapezi, se afla un mic sopron care adaposteste o carte de oaspeti, pe care vizitatorii o pot semna. Cu siguranta ca mai este inca destul spatiu ce asteapta sa fie completat in paginile sale.

GEOGRAFIA - CEL MAI ADÂNC PUNCT DE PE TERRA

Amplasata in Republica Abkhazia, Pestera Voronya, sau Pestera Corbului, plonjeaza 2.191 de metri in adancurile Masivului Arakbika, o formatiune calcaroasa datand din Era Dinozaurilor. Cunoscuta si sub denumirea de Krubera, dupa geograful rus Alexander Kruber, pestera a fost descoperita in 1960 si tot atunci a şi devansat din pozitia de cea mai adancă pestera a lumii formaţiunea carstică Lamrechtsofen, din Austria, cunoscuta drept singura pestera mai adanca de 2.000 de metri de pana la acel moment. Meritele pentru explorarea Pesterii Voronya trebuiesc acordate Asociatiei Ucrainiene de Speologie (A.U.S.) pentru ca a stabilit o serie de recorduri de adancime in aceasta pestera si in cele subsidiare ei. Incepand cu anii '80, cei de la A.U.S. au inceput sa demoleze blocadele si sa largeasca punctele stramte din pestera astfel incat speologii sa poata patrunde si mai adanc in grotele interconectate. Actualul record de adancime, de 2.191 de metri, a fost stabilit in toamna lui 2007 dar, cum A.U.S. organizeaza anual expeditii in sistemul de pesteri Voronya, este posibil ca aceste cifre sa se modifice.

GEOGRAFIA - CEL MAI NIVELAT LOC DE PE TERRA

Desertul Salar de Uyuni, din Bolivia, s-a format din cateva lacuri preistorice care s-au unit si au secat, lasand in urma un platou salin gros de mai multi metri, intins pe o suprafata de 10.582 de kilometri patrati. Mai multe elemente rare sunt concentrate in sarurile diverse care alcatuiesc desertul Salar, indeosebi mult ravnitul litiu - pana la 70% dintre rezervele mondiale ale acestui material sunt inamagiznate in sarurile boliviene. Anormal de uscat si lipsit de viata, Salar de Uyuni invie in fiecare luna noiembrie, atunci cand ploile verii atrag stoluri intregi de pasari flamingo, ce se hranesc cu alge rosii. In aceste perioade, Salar devine chiar mai plat, efectul obtinut fiind acela al unei oglinzi naturale uriase, de care satelitii ce orbiteaza planeta se folosesc pentru a-si calibra instrumentele de masurare a distantelor.

GEOGRAFIA - LOCUL CEL MAI SUFLAT DE VÂNTURI DE PE TERRA

Golful Commonwealth este cotat oficial listat, oficial, drept locul cel mai puternic si constant batut de vanturi de pe Pamant - si pentru a da o gravitate si mai mare lucrurilor, se afla in Antarctica. Vanturile din Golful Commonwealth sunt puternice, continue si sufla cu pest 240 km/h. Exploratorul antertic, de origine australiană, Douglas Mawson a stabilit baza principală a Expeditiei Australiene a Antarcticii din 1912 in Cape Denison, la marginea Golfului Commonwealth. Probabil a facut acest lucru intr-una din extrem de rarele zile fara vand de aici, altfel nu ar fi avut nicio sansa de reusita. Unul dintre "cele mai eoliene" locuri din emisfera nordica a Pamantului este Cape Blanco, din Oregon, SUA. Aici, puternicele furtuni ale iernii se manifesta adesea prin vanturi care depasesc viteza de 200 km/h.

GEOGRAFIA - CEL MAI ARID LOC DE PE TERRA

Desertul chilian Atacama nu se bucura de prea multe precipitatii nici in cele mai favorabile imprejurari, iar in cele mai neprielnice, care se intampla de fapt cam intotdeauna, nu este umezit aproape deloc. S-a notat ca în oraşul Arica, aflat pe raza desertului din Chile, din octombrie 1903 si pana in ianuarie 1918 nu a cazut pe sol nici macar o picatura de precipitatie - cea mai lunga perioada fara ploi din intreaga istorie cunoscuta a lumii. Din acest motiv, unele regiuni din Atacama se aseamana puternic cu imaginile captate pe planeta Marte, in mod nu foarte surprinzator dat fiind faptul ca nici acolo nu prea ploua. De asemenea, celebra Vale a Morţii (unde se află unul dintre cele mai bune drumuri de şofat din lume), din SUA, ocupa adesea locuri fruntase pe listele celor mai fierbinti si uscate locuri din lume, dimpreuna cu Desertul Mojave. Cea mai lunga perioada de seceta inregistrata in Statele Unite s-a inregistrat in localitatea Bagdad, din California, si a durat 767 de zile, din 3 octombrie 1912 pana pe 8 noiembrie 1914. In prezent, Bagdadul americanilor este un oras fantona, inca din 1991.

GEOGRAFIA - CEL MAI NINS LOC DE PE TERRA

Ninsori extrem de grele si de abundente cad in diferite parti de lume, indeosebi acolo unde inalti masivi montani deviaza spre piscuri mase de aer incarcate de umeazeala, trecandu-le de pragul condensului. Ninsori exceptional de puternice pot aparea, astfel, chiar in locuri mai putin asteptate: pe 14 februarie 1927, cercetatorii au masurat adancimea stratului anual de zapada din apropierea muntelui japonez Ibuki, ca avand 11,82 metri. Totusi, recordul absolut de ninsoare il detine nord-vestul Pacific al Americii. Zapada de la Muntele Rainier, din statul Washington, s-a depus aici intr-un strat de o grosime epica, masurand nu mai putin de 28,5 metri, in iarna dintre anii 1971 si 1972. Chiar si acest record a fost doborat de ninsorile din iarna '98-'99, din apropierea muntelui Maker, din aceeasi regiune, unde zapada depusa a ajuns sa masoare 28,896 de metri in inaltime/adancime. Desi ninsorile abundente in regiunile montane inalte rareori incurca pe cineva, exceptand skiorii, la altitudini mai mici ele pot paraliza centre urbane vreme de mai multe zile, uneori chiar saptamani.

GEOGRAFIA - CEL MAI PLOIOS LOC DE PE TERRA

Este de aşteptat ca cel mai ploios loc de pe Pamant sa se afle într-o pădure tropicală şi chiar aşa este. Provincia columbiana Choco, avand granita comuna cu Panama, este unanim recunoscuta drept cel mai umed loc din lume. Cat de umed, mai exact? In 1974, orasul Tutunendo, de aici, a fost "imbibat" de ploi intr-o masura absolut uluitoare, 26,303 milimetri de precipitatii, un record mondial absolut. In medie, Tutunendo primeste aproximativ 11 metri de precipitatii anual, iar in proportie de doua treimi din timp acestea cad pe timpul noptii. Pentru comparatie, nivelul mediu de precipitatii caracteristic zonelor treopicale este, in mod normal, cuprins intre 2.000 si 5.000 de milimetri anual. Ar mai trebui mentionat, de asemenea, ca muntele Wai-ale'ale din insula Kauai, Hawaii, are cele mai multe zile ploiase pe an, aproximativ 350.

GEOGRAFIA - CEL MAI BĂTRÂN LOC DE PE TERRA

Exista câteva puncte pe glob care candidează pentru calitatea  de cel mai vechi loc al lumii, amplasati in tari precum Groenlanda, Africa de Sud şi Australia. Totusi, se pare ca Centura Diabazica Nuvvuagittuq, din nordul Canadei, este campioana absoluta a seniorilor geologici. Rocile din acest loc dateaza din urma cu aproximativ 4,28 miliarde de ani, din perioada numita Hadean (cuprinsa intre acum 4,6 si acum 3,8 miliarde de ani), un timp cand Pamantul semana iadului, crusta planetei abia incepea sa se raceasca, iar suprafata ei era asaltata cu ploi de meteoriti si comete. Se estimeaza ca impactul cu o proto-planetă de dimensiunea planetei Marte, numită Theia, s-a consumat cu cateva sute de milioane de ani mai devreme, aceasta adaugandu-se masei Terrei si influentand formarea Lunii. In fapt, "cea mai batrana roca de pe Pamant" ar putea fi chiar una selenara. Asa numita Roca a Genezei, colectata de astronauti in timpul misiunii Apollo 15, are o varsta estimata la 4,5 miliarde de ani si ar fi putut face parte candva din crusta originară a Lunii.

ROMANIA - 23 AUGUST GEST IRESPONSABIL AL REGELUI MIHAI

23 august 1944, un act iresponsabil făcut de rege

Urmările plecării regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori

Regele Mihai şi Mareşalul ion Antonescu în gara de la Chişinău
Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Sergiu Nicolaescu, a declarat pentru Mediafax, referitor la comentariile pe care Traian Băsescu le-a făcut despre abdicarea regelui Mihai, că un preşedinte de stat nu trebuie să comenteze acest subiect, dar că plecarea regelui a fost „o trădare“. „Nu cred că trebuia ca un preşedinte de stat să comenteze acest subiect, dar îi dau dreptate, în sensul că a spus că este o trădare. Sunt direct amestecat în treaba asta. Până acum, am ţinut-o pentru mine. Acuma, când se tulbură lucrurile, vreau să spun adevărul“, a spus Sergiu Nicolaescu.
Regizorul a povestit că familia sa ar fi putut pleca atunci cu trenul regal, în momentul în care regele Mihai a părăsit ţara, tren care a plecat de la Sinaia. Astfel, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că tatăl său a primit un telefon pentru a o transporta pe logodnica unui apropiat al regelui.
„A plecat tata cu maşina şi, la un moment dat, a vrut să ia şi familia, ca să ne urcăm în tren cu regele. Mama n-a vrut“, a povestit Nicolaescu.
„Eu vreau să spun că urmările plecării regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori. Bun, nu e de vină regele pentru treaba asta. Eu vă spun adevărul, că regele a plecat din ţară cu un tren, cu prieteni. S-a căsătorit, are fete, să fie sănătos şi să trăiască“, a continuat regizorul.
Nicolaescu a povestit şi despre alte aspecte ale activităţii regelui.
„Dar, dacă asta voi vreţi să o consideraţi vitejie, spuneţi-i cum vreţi voi, dar pentru mine este o trădare. Mai mult decât atât, pe 23 august 1944, regele, aşa cum am arătat şi în filmul «Oglinda», i-a arestat pe cei doi Antoneşti şi a anunţat seara la radio românilor că e pace. (...) Ca să închei o capitulare fără condiţii care s-a iscălit pe 14 septembrie la Moscova, ca să iscăleşti un astfel de document, în primul rând trebuie să anunţi cu gura ta şi pe urmă să faci, pentru că armata era pe front cu ruşii. În condiţiile respective, între 130.000 şi 150.000 de soldaţi români şi ofiţeri au căzut prizonieri. Din aceştia, s-or mai fi întors 70-80.000 de oameni vii“, a spus regizorul.
„Consideraţi că şi acest lucru este un act de vitejie? Spuneţi-i cum vreţi voi. Dar eu consider că şi 23 august este un act iresponsabil făcut de regele Mihai. Are scuză că era tânăr. Are o scuză, fără doar şi poate, că a fost părăsit de politicieni, dar, în acelaşi timp, şi politicienii care s-au rupt de el ştiau de ce se rup. Pentru că nu puteţi să-mi spuneţi mie că Maniu a fost un prost. Maniu a fost un om politic de mare clasă. Maniu s-a ascuns şi părerea lui Maniu era aceeaşi despre acţiunea făcută de rege. Dar are o scuză, încă o dată, era tânăr. Aceste lucruri eu le ştiu şi l-am cunoscut şi pe rege, când eram în ‘43-’44-’45“, a continuat el.
„Acuma se discută lucrurile astea pentru că domnul Băsescu le-a spus la televizor. Consider că un preşedinte de stat nu avea voie să spună aşa ceva. Domnul Ion Iliescu, care ştim cu toţii că este un fost comunist, i-a permis regelui să vină în ţară. Şi a venit în ţară regele şi a primit proprietăţile înapoi. Cum e posibil acuma, astăzi, după atâţia ani, să comentezi un astfel de gest, când ştie foarte bine că o mare parte din fondurile cheltuite de Casa Regală le plăteşte statul român“, a continuat Nicolaescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că decizia regelui Mihai de a abdica a fost „un act de trădare“, el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală. „Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere“, a spus Băsescu.
„Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu - n.r.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?“, a comentat Băsescu.
Întrebat dacă nu i s-a reproşat în întâlnirile cu regele Mihai apropierea faţă de prinţul Paul, preşedintele a spus că relaţia cu acesta a fost pentru a proba faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. „Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale“, a spus preşedintele.

GEOGRAFIA - PODURI - CHINA - CAEL MAI LUNG POD DIN LUME

China a inaugurat, joi, cel mai lung pod peste apă din lume: are 42,5 km şi face legătura între două mari centre urbane din estul ţării, oraşul Qingdao şi suburbia Huangdao, scurtând timpul de deplasare între ele cu 20-30 de minute.
Podul are o lăţime de 33 de metri, fiind dotat cu şase benzi, este susţinut de circa 5.000 de piloni, a fost construit în patru ani, iar costurile se ridică la aproximativ 6 miliarde de euro.
Cel puţin 10.000 de muncitori au lucrat la cel mai lung pod din lume peste apă, începând cu extremităţile lui, pentru ca în ultimele zile cele două părţi să fie unite la mijloc. 450.000 de tone de oţel au fost folosite la construirea podului, suficient pentru construirea a 65 de turnuri Eiffel, şi 2,3 milioane de metri cubi de ciment.
Podul Qingdao Haiwan este mai lung cu 5 kilometri decât actualul deţinător al recordului, podul Lake Pontchartrain Causeway din statul american Louisiana. Potrivit specialiştilor, podul poate susţine peste 30.000 de maşini pe zi şi poate face faţă unui cutremur cu magnitudinea de 8 grade.