GENERAL HENRI MATHIAS BERTHELOT - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

Henri Mathias Berthelot s-a născut la 7 decembrie 1861 la Feurs, în Franța. După ce a absolvit Academia Militară Saint-Cyr, în 1883, Berthelot a fost repartizat, pe rând, în Algeria, la Tonkin și la Annam. Incepând cu anul 1907 și-a început activitatea pe lângă Statul Major General, activând inclusiv pe toată durata primului război mondial. In această perioadă, alături de Joffre, Berthelot a participat la întocmirea planului de război numit Plan XVII.

La izbucnirea războiului, în august 1914, Berthelot a devenit Șeful de Stat Major al generalului Joffre, aceștia colaborând strâns în cadrul primei bătălii de pe Marna. In luna noiembrie a aceluiași an, a primit comanda rezervelor la Soissons, după care a devenit comandant al Diviziei 53, iar în anul următor al Corpului de Armată XXXIII.

            Henri Mathias Berthelot s-a făcut remarcat drept unul dintre cei mai buni comandanţi militari francezi. Drept urmare, în anul 1916, Henri Berthelot a fost numit la comanda Misiunii Militare Franceze, trimisă în România, pentru a ajuta la refacerea armatei regale române, decimată şi dezorganizată ca urmare a înfrângerilor din ultima parte a anului 1916. Timp de şase luni, în perioada ianuarie-iunie 1917, Henri Berthelot a reuşit să ridice moralul militarilor români şi să transforme armata regală dintr-o structură dezorganizată într-o forţă militară redutabilă, capabilă să oprească armatele germană, austro-ungară şi bulgară, conduse de unul dintre cei mai pricepuţi războinici germani, feldmareşalul von Mackensen.

                In teritoriul liber al Moldovei, din ianuarie până în mai 1917, a avut loc refacerea armatei române, aceasta fiind echipată cu mijloace egale cu cele aflate în dotarea inamicului. Misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot și echipamentul de luptă trimis din Franța și parțial din Anglia au schimbat înfățișarea armatei române. Au fost organizată o armată română, având aprox. 700.000 de oameni, din care 460.000 combatanți. Efectivele armatei române au fost intercalate cu trei armate rusești, însumând aproape 1.000.000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăști (de la 22 iulie), condusă de generalul Alexandru Averescu, apărarea generalilor Constantin Cristescu și Eremia Grigorescu, de la Mărășești ( începând cu 20 iulie), dar și ultima bătălie de la Oituz, au dejucat planurile de luptă germane, de ocupare a Moldovei și de cucerire a portului Odesa.
               Casa Bogdan din strada 40 de Sfinţi nr. 12, din Iași, avea să-l primească din nou pe iubitul ei oaspete din timpul războiului la începutul lui decembrie 1918. Comandant al părții centale a frontului din Balcani al Armatei a V-a, condusă de generalul Franchet d'Esperey, Berthelot traversase Grecia şi Bulgaria ca să ajungă la Dunăre. Trecând-o, la 28 octombrie/10 noiembrie, pusese pe fugă ocupanţii Bucureştilor, unde, la 18 noiembrie/1 decembrie, au putut să se întoarcă autorităţile române şi familia regală.
              In ziua aceea de iarnă, Gara Iaşilor, străzile şi trotuarele fremătau de lume. Tricolorul român şi cel francez fluturau pe peroane, în mâinile oamenilor, la ferestrele şi balcoanele clădirilor şi-n miile de cocarde aşezate la revere. Acoperită cu ghirlande de brad şi străjuită de flamurile României şi Franţei, casa Bogdan, casa durerilor şi a rarelor bucurii din anii războiului, îl aştepta cu sobele duduind, mesele pline de flori şi multe amintiri.
               A mai revenit la Iaşi în octombrie 1922, dar şi în primăvara anului 1927, la 31 mai, când Iaşul a retrăit zilele dureroase ale anului 1917, inaugurând statui și monumente. Celebrul general - declarat cetăţean de onoare al României şi membru de onoare al Academiei Române, din anul 1926, mai îmbătrânit cu 10 ani, sosea din nou în gară, la ora 8:25, dimineaţa, aşteptat cu acelaşi entuziasm. Purtându-şi emoţionat paşii pe străzile pline de amintiri ale oraşului care încerca să-şi tămăduiască rănile încă sângerânde, s-a oprit din nou în faţa casei Bogdan, citind cu evlavie cuvintele aurite şi dăltuite în placa de marmură: „Aici a locuit, împărtăşind durerile noastre, cetăţeanul român şi marele prieten al neamului, generalul Berthelot, 1916-1917“.
            In aceeaşi zi, a plantat cu mâinile sale un stejar în vârstă de 10 ani (răsărit în anii războiului), pe un loc din grădina Teatrului Naţional, nu departe de capela fostului Institut Notre Dame (Filarmonica de astăzi), care găzduia atunci un spital francez. In grădină s-a dezvelit şi un bust, altul fiind la Mausoleul de la Mărăşeşti şi încă unul în Strasbourg. La 4 octombrie 1929, venerabilul general era din nou drag oaspete al Iaşilor.
             Casa, lovită de bombe în vremea războiului din vara anului 1944, trecută o vreme în folosinţa CFR-ului, care a ridicat-o din ruine, a găzduit multă vreme birouri de construcţii feroviare, prefăcându-se în locuinţă prin anul 1964. Rămasă neclintită şi astăzi, pe locul ei din 1899, când a fost înălţată de doctorul Bogdan, mare personalitate a Universităţii şi învăţământului românesc, bătrâna zidire centenară, umbrită de curpeniş, păstrează placa, mărturie ce aminteşte de zilele însângerate de acum aproape un secol şi de jertfele celor căzuţi în luptele pentru apărarea pământului străbun.

Casa General Berthelot din Iași

             Cu ocazia unirii de la 1 decembrie 1918, Generalul Henri Mathias Berthelot a rostit următoarele cuvinte: "Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații".

                De asemenea, în cursul trecerii unui detașament român cu ocazia paradei militare de la Paris, din 11 noiembrie 1919, generalul Berthelot s-a adresat generalului Ferdinand Foch cu următoarele cuvinte  "Foch, saluez ! C'est la famille". (Salutați, Foch ! Aceștia fac parte din familie).

               După terminarea războiului și încheierea păcii, Parlamentul României l-a decorat pe generalul H. M. Berthelot, ca recunoaștere a meritelor sale deosebite, l-a declarat cetățean de onoare al României, i-a dăruit un lot de teren și o locuință, iar în 1926 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Prin testament, generalul Berthelot a lăsat întreaga sa avere din România Academiei Române.

Generalul a decedat pe 28 ianuarie 1931, iar pe 6 februarie 1931 s-a citit testamentul său, care, spre a mulțumi nației românești pentru toate mărturiile de recunoștință și de dragoste ce mi-au fost aratate, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinu de Jos (în prezent redenumită General Berthelot (județul Hunedoara), sumele de la banca "Marmorosch-Blank", sau în sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreținerea unor tineri spre a-și completa studiile într-o școală franceză, civilă sau militară.

Palatul din comuna Henri Berthelot

            La anunțarea decesului generalului Berthelot, Gheorghe Mironescu, prim-ministru al României, a trimis o telegramă către Președintele Consiliului de Miniștri din Franța:

La mort prématurée du général Berthelot remplit de profonde douleur la nation roumaine reconnaissante au grand général pour son importante contribution à la réorganisation de l’armée roumaine, ainsi que pour sa part glorieuse dans la victoire commune. Au nom du Gouvernement roumain je prie Votre Excellence de vouloir bien agréer l’expression de nos condoléances les plus sincères. La Roumanie gardera éternellement au grand disparu un pieux souvenir.

Moartea prematură a generalului Berthelot produce o profundă durere națiunii române, recunoscătoare marelui general, atât pentru importanta sa contribuție la reorganizarea armatei române, cât și pentru rolul jucat de el în victoria comună. In numele Guvernului, o rog pe excelența dumneavoastră să binevoiască să accepte condoleanțele noastre cele mai sinceere. România va păstra pe veci o pioasă amintire marelui dispărut.

            Drapelele au fost coborâte în bernă și, în prezența Regelui și a cavalerilor Ordinului militar "Mihai Viteazul", s-a ținut o slujbă de pomenire. Ministrul Instrucției Publice a hotărât ca în toate școlile din România să se țină o oră de curs consacrată memoriei defunctului general. Ziarul Universul a publicat următorul text: Numele generalului Berthelot va rămâne înscris în cartea de aur a națiunii, alărturi de cei care au creat România unită.

Deși Henri Mathias Berthelot a fost unul din cei mai capabili generali din Primul Război Mondial, el avea și un "cusur": îi plăcea mâncarea bună, motiv pentru care era deosebit de corpolent. Se știe că, într-o anumită ocazie, a fost nevoie de trei oameni pentru a-l putea sui în șaua unui cal bine dresat. 

Arma Infanterie

Grade militare

• 31.12.1913 general de brigadă
• 30.11.1914 general de divizie, cu titlu temporar
• 25.11.1915 general de divizie, cu titlu definitiv
• 05.12.1923 general de divizie, menținut în mod excepțional în activitate după ce a ajuns la limita de vârstă de pensionare

Decorații franceze

• Legiunea de onoare (Légion d'honneur)

• Cavaler (Chevalier) (11.07.1902)
• Ofițer (Officier) (20.11.1914)
• Comandor (Commandeur) (02.05.1916)
• Mare ofițer (Grand Officier) (06.06.1917)
• Marea cruce (Grand Croix) (11.07.1922).

• Medalia militară (fr) (Médaille Militaire) (10.07.1926)
• Crucea de război 1914-1918 (fr) (Croix de Guerre) cu frunze de palmier
• Medalia interaliată a Victoriei (fr) (Médaille Interalliée de la Victoire)
• Medalia comemorativă a expediției din Tonkin (fr) (Médaille Commémorative du Tonkin)
• Medalia comemorativă a Marelui Război (fr) (Médaille Commémorative de la Grande Guerre)

Decorații străine importante

• Statele Unite ale Americii: Distinguished Service Medal (en)
• Italia: Ordinului Regal Sfinții Mauriciu și Lazăr (it) cu rang de Comandor (Croce da cavaliere dei santi Maurizio e Lazzaro)
• Italia: Ordinul Coroanei (it) cu rang de Mare ofițer (Croce da cavaliere Ufficiale dell'ordine della corona d'Italia)
• Maroc: Ordinul Casei Chérifiene Alaouite (fr) cu rang de Marea Cruce (Grand Croix de l'Ordre de la Maison Chérifienne Alaouite)

Funcții

• 31.12.1913-02.08.1914 - adjunct al primului locțiitor al Șefului de Stat-Major al Armatei
• 02.08.1914-21.11.1914 - prim-adjunct al șefului din tetrul de operații Nord și Nord-Est (I)
• 21.11.1914-23.01.1915 - comandant al grupei a 5-a de divizii de rezervă (II)
• 23.01.1915-03.08.1915 - comandant al Diviziei 53 Infanterie de rezervă (IV)
• 03.08.1915-19.09.1916 - comandant al Corpului de Armată 32 (III) apoi 26.03.1916 al grupării Berthelot, apăi 10.06.1916 al Corpului de Armată 32
• 22.09.1916-17.05.1918 - șef al Misiunii militare franceze pe lângă armata României
• 17.05.1918-05.07.1918 - în misiune în SUA
• 05.07.1918-07.10.1918 - comandant al Armatei a 5-a (VI)
• 28.10.1918-06.05.1919 - comandant al Armatei de la Dunăre
• 06.05.1919-10.10.1919 - la dispoziție
• 10.10.1919-01.01.1922 - guvernator militar al localității Metz și comandant superior al teritoriului Lorena
• 30.01.1920-07.12.1926 - membru al Consiliului Superior de Război
• 05.03.1923-07.12.1926 - guvernator militar al localității Strasbourg
• 07.12.1926 - trecut în rezervă.

     Cinstirea memoriei generalului Berthelot în Romania

• O localitate din județul Hunedoara îi poartă numele: General Berthelot, numită mai demult Fărcădinul de Jos.
• Strada Fântânii din București, după ce a purtat o vreme și numele de Carl Luegger, a fost redenumită după primul război mondial strada General Berthelot.

• In municipiul Iași, pe strada Berthelot Henri M., general, nr. 18 se găsește Casa General Henri Mathias Berthelot, iar la adresa Str. Bârsescu Agatha 18, în parcul Teatrului Național, se găsește bustul generalului Henry Mathias Berthelot.
• Un alt bust al generalului Berthelot se găsește lângă Mausoleul de la Mărășești.

• Cu ocazia Zilei naționale a României, Consulatul General a României la Strasbourg obișnuiește să depună o coroană de flori la bustul generalului Berthelot, amplasat pe rue de Boston, in fața parcului de la citadelle Strasbourg - Esplanade.
• In 1923, ca semn de recunoștință pentru contribuția generalului și Franței la eliberarea României, generalul Berthelot a primit de la familia regală o proprietate confiscată de la un grof ungur, Nopcsa, situată în satul Fărcădinu de Jus, precum și o distincție de recunoștință, păstrată în biserica satului. Actul de cesiune includea un castel-conac și 70 de hectare de teren agricol, o livadă și pădure, ale căror venituri anuale au fost atribuite Academiei militare române, pentru finanțarea burselor studenților români în Franța. Inainte de moarte, generalul a lăsat toată averea sa din Romania Academiei Române.
• Incă din timpul vieții generalului, consiliul comunal a redenumit comuna drept General Berthelot.
• In anul 1965, pe timpul regimului comunist, numele comunei a fost schimbat în Unirea.  Proprietăţile Academiei au trecut însă în folosinţa statului, iar castelul a avut, succesiv, mai mulţi chiriaşi, care mai de care mai iresponsabili. Moşia a fost transformată în unitate agricolă, spital de psihiatrie, IAS. Totul a fost degradat și jefuit.
• După căderea lui Ceaușescu. un referendum local a aprobat, în 2001, revenirea la numele de General Berthelot.

         Academia Română a reintrat în posesia averii lăsată de Berthelot în anul 2004. Reprezentanţii Academiei Române au încercat de mai multe ori să obţină ajutor din partea statului pentru reabilitarea castelului Berthelot, dar au primit de fiecare dată acelaşi răspuns: "ţara este în recesiune, nu sunt bani !"

S-au încercat diverse variante de reabilitare a castelului Berthelot întrucât pentru Academia Română zona Haţeg-Retezat a reprezentat dintotdeauna o importantă bază de cercetare ştiinţifică. In munţii Retezat s-a realizat primul parc naţional din Romania pe care Academia Română l-a supravegheat din punct de vedere ştiinţific. In plus, Academia are în proprietate 2700 de hectare de pădure în această zonă şi patru cabane: Zlata, Gemenele, Pietrele şi încă una la Rotunda. Fostul director al Academiei, Eugen Simion, a încercat să realizeze un parteneriat cu Ministerul Apărării pentru a transforma castelul într-un muzeu al armatelor româno-franceze, dar nu a reuşit. De fiecare dată, apărea aceeaşi problemă: nu există surse de finanţare!

Castelul-conac Berthelot 2010

           Totuși, Academia Română a inaugurat Centrul de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat" situat în comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara. Acest centru a fost realizat prin implementarea proiectului RO 0023 „Conservarea bio şi geo-diversităţii ca suport al dezvoltării durabile şi al creşterii economice şi sociale a zonei Ţara Haţegului- Retezat", proiect finanţat cu sprijinul unui grant din partea Islandei, Lichtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Valoarea generală a proiectului este de 2.083.337 euro, din care 1.579.865 euro reprezintă finanţare externă. Valoarea efectivă a restaurării imobilului se ridică la 650.000 euro, restul de bani fiind destinaţi mobilierului, altor dotări, precum şi cercetării.

.

              Stejarul generalului Henri Mathias Berthelot de lângă Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi se află într-o stare deplorabilă. Istoria a fost dată uitării, iar în amintirea generalului cu rol sem­ni­ficativ pentru trecutul Româ­niei au rămas doar gunoaiele. Deșeurile din jurul copacului nu mai fac pe nimeni, care trece prin preajmă, să-și aducă aminte de memoria generalului francez care a avut un rol covârșitor în primul război mondial la intregirea României. Și totuși, gunoaiele din jurul copacului nu reprezintă singura problemă. Arborele care a fost plantat chiar de generalul francez se deteriorează pe zi ce trece iar autoritățile ieșene par nepăsătoare în acest caz. Stejarul care a fost nominalizat la competitia „Arborele Anului 2010“ a fost lăsat în paragină. In timp ce unul dintre cei mai încărcați de istorie arbori ai țării a ajuns îngropat în gunoaie, autoritățile ridică neputincioase din umeri. Stejarul ce se apropie de un secol pare să îi lase impasibili.pe cei de la Primărie. „Cei de la teatru trebuie să se ocupe, nu suntem noi proprietari. Proprietarul trebuie să aibă grijă de arborele monument“, a spus purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Iaşi. Pasând problema de la unii la alții, nimeni nu pare să ia vreo măsură.  Această atitudine este specifică în epoca post-comunistă, cea numită de libertate, lene, indolență, lipsă de patriotism, cinism, ignoranță și dispreț pentru valorile naționale.

             Berthelot a numit România „a doua sa patrie” şi a activat neobosit pentru intensificarea legăturilor economice şi politice dintre Franţa şi noi. Memoriile sale de pe frontul românesc, publicate deabia în 1987 datorită strădaniei unui istoric englez (!), Glenn E. Torrey, au rămas până acum necunoscute cititorului român, cu toate că anumite lucrări istoriografice au citat selectiv fragmente mai întinse sau mai scurte din ele.

Povestea de dragoste dintre generalul Berthelot şi România n-a fost un coup de foudre. 
            Personalitate bătăioasă, de o remarcabilă tenacitate, generalul n-a digerat prea bine mutarea de pe Frontul de Vest pe cel de Est. Mai mult: Berthelot a sosit în România pe 15 octombrie 1916, într-un moment de descumpănire, în care armata noastră, după primele succese obţinute în Transilvania, începuse să fie puternic contraatacată de trupele germane şi austro-ungare. Militarul francez, un fin psiholog şi un observator cu experienţa celor doi ani de lupte din Vest, a perceput imediat clivajul care s-a produs în sufletul românilor, între entuziasmul intrării în război şi deziluziile primelor insuccese.

         Cum trecuse, în drum spre România, prin Rusia – aflată în preajma revoluţiei comuniste şi a dezagregării –, Berthelot a înţeles rapid ce implicaţii catastrofale, pentru Frontul de Est, ca şi pentru Antanta în general, ar avea o eventuală prăbuşire a României. Deşi regreta plecarea din Franţa, s-a mobilizat pentru a le insufla conducătorilor români optimism şi pentru a le „transfera” experienţa celor doi ani de război, care armatei noastre îi lipsea. 

Memoriile generalului dezvăluie şi ce gândea cu adevărat Berthelot despre militarii şi politicienii români cu care se întâlnea zi de zi. Observaţiile sale, venind din partea unui prieten al României, sunt interesante şi ar trebui să facă obiectul unor reevaluări din partea istoricilor actuali, istorici cam grăbiţi atât în a deconstrui, cât şi în a sanctifica. 
               Astfel, Berthelot are, în peisajul politico-militar românesc al anilor 1916-1918, câteva repere solide: Regele Ferdinand şi Regina Maria, generalul Prezan (şeful Marelui Cartier General), generalul Coandă (şeful Misiunii Militare Române în Rusia). Politicienii, în frunte cu Ion I. C. Brătianu, i se par nesiguri, tranzacţionişti, nepregătiţi de război, iar la finele lui 1917 chiar trădători. Dintre militari, Averescu – în ciuda popularităţii de care se bucura – i-a facut cea mai proastă impresie: „un general politician”, notează Berthelot la un moment dat, excedat atât de comportamentul imposibil al lui Averescu, cât şi de ceea ce el numeşte „incompetenţa” acestuia. 

               Nimic nu îi egalează, însă, între aprehensiunile lui Henri Berthelot, pe ofiţerii şi soldaţii ruşi, începând cu Beliaev, primul şef al Misiunii Militare Ruse în România, şi terminând cu Şcerbacev, cu care a colaborat mai mult. Ceneralul francez are cuvintele cele mai aspre pentru aceşti aliaţi de circumstanţă ai României şi ai Antantei, despre care se întreabă, în repetate rânduri, dacă au venit pe frontul din Moldova pentru a-l apăra sau pentru a trăda şi prăda ce mai rămăsese din statul român.

                  Berthelot nu a venit la Iaşi gata convertit la filoromânism. Misiunea sa era de a consolida Frontul de Est, spre a determina armatele germane să slăbească presiunea asupra Frontului de Vest. Cel puţin la începutul misiunii sale, interesele naţionale româneşti, aflate într-o ecuaţie atât de complicată – căci Transilvania şi Bucovina se aflau în componenţa Imperiului Austro-Ungar, iar Basarabia aparţinea Rusiei aliate – erau secundare în raport cu interesul general al victoriei Antantei. Insă revoluţia din Rusia (întâi, cea burgheză din februarie 1917, apoi cea comunistă din octombrie) a răsturnat toate aceste calcule. 
               Generalul Berthelot a cunoscut tot mai profund armata şi politica românească, pe de-o parte, iar pe de alta a  devenit conştient că este vital ca România să supravieţuiască. A respins, în consecinţă, orice plan de retragere a armatei şi conducerii ţării în Rusia şi i-a mobilizat pe toţi – politicieni, generali – în apărarea liniei frontului, în sudul şi în nordul Moldovei. In acelaşi timp, s-a dedicat cu pasiune refacerii armatei române, beneficiind de experienţa şi de echipamentul armatei franceze. Cu sprijinul unei pleiade de ofiţeri francezi, pe care generalul i-a dispersat, inteligent, în toate corpurile de armată, românii s-au refăcut rapid şi au oferit Antantei tripla victorie de la Mărăşti ,Mărăşeşti şi Oituz, din vara lui 1917, Singura victorie a Antantei, pe toate fronturile, din cursul acelui an, după cum cu justificat orgoliu a scris Berthelot. 

               Bun viveur şi gurmand, militar cu o bună cultură, Henri Berthelot s-a lăsat, încetul cu încetul, sedus de România şi de oamenii ei. Au contribuit la aceasta deopotrivă spiritul bătăios, curajul şi sacrificiul armatei române refăcute, cât şi bucătăria şi oenologia locală, ca şi mănăstirile şi locurile pe care, în momentele de răgaz, Berthelot le-a vizitat. 
             Imprejurarea retragerii Rusiei din război i-a furnizat numeroase ocazii în care a putut compara mica Românie cu marele vecin de la Răsărit, comparaţie întotdeauna defavorabilă acestuia din urmă. Generalul are cuvinte extrem de dure despre comportamentul nobililor, militarilor şi soldaţilor ruşi, în comparaţie cu care salută disciplina, nobleţea şi spiritul de sacrificiu al românilor, cărora le-a acordat chiar supremul elogiu pe care îl putea acorda un naţionalist francez. Citând prizonieri germani, Berthelot a consemnat cu satisfacţie stupefacţia acestora, care atacaseră ceea ce credeau a fi nişte ruşi, dar dăduseră peste nişte francezi: nimeni alţii decât soldaţii români instruiţi şi echipaţi cu sprijinul Misiunii Militare Franceze... Ultimele pagini sunt dedicate finalului triumfal al războiului, în timpul căruia armatele franceză (venită de la Salonic) şi română (din Moldova) au făcut 160.000 de prizonieri germani şi austroungari în numai două zile. Berthelot nu poate fi suspectat de sentimentalism, căci relaţia sa cu ţara noastră s-a călit la greu, în zilele cumplite ale anului 1917.   

                
               
           
                

GENERAL IOAN DRAGALINA - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

       Generalul Ioan Dragalina, a murit eroic în luptele care au avut loc pe Valea Jiului în primul război mondial.

          S-a născut în Caransebeș (pe atunci în Austro-Ungaria) ca descendent al unei vechi familii de grăniceri din Banat. Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata austro-ungară, de unde demisionase în 1859. Părinții săi s-au mutat în România, unde tatăl său a devenit administrator (staroste) al ținuturilor de graniță. Deoarece mama sa, Marta Lazaroni, voia să nască în casa părintească, cei doi soți au revenit la Caransebeș, unde s-a născut primul dintre cei patru copii, Ioan.

          Ion Dragalina a urmat școala primară din orașul natal și școala de cadeți din Timișoara. Și-a continuat studiile militare la Academia Militară de la Viena (1884), fiind încadrat în armata austro-ungară. In paralel, a absolvit și Școala de ingineri în geodezie. In 1886 s-a căsătorit cu Elena Giurgincă. Au avut împreună șase copii: doi băieți (Corneliu - născut în 1887 și Virgiliu - născut în 1890) și patru fete (Aurora, Elena, Cornelia și Viorica).

               In 1887, Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). In perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La începerea primului război mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, Ioan Dragalina a fost decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a.

            In aprilie 1911, Ioan Dragalina a fost avansat colonel și numit commandant al Regimentului 34 din Constanța. In această perioadă, a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa IV-a. In anul 1915 a fost avansat la gradul de general de brigadă. In perioada neutralității României (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrări de fortificații pe Valea Prahovei.

             In anul 1916, înainte ca România să intre în primul război mondial de partea aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj în august 1916 la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15/28 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit la 19 august/1 septembrie să ocupe culmile muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia 1 reușind să-și mențină pozițiile.

          Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl, în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina a primit ordin să se deplaseze la Craiova, unde a fost numit în funcția de comandant al Armatei a I-a. A decis să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14/27 octombrie. In ordinul de zi din 11/24 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul și onoarea de român a fiecărui soldat:

„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.”

         In dimineața zilei de 12/25 octombrie 1916, generalul Dragalina a luat o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și a pleacat personal în Valea Jiului în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. A fost sfătuit să nu se aventureze în sectorul de contact al celor două armate, deoarece liniile de demarcație nu erau stabile. A ajuns în primele linii și a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a împărtășit. La întoarcere, podul a fost cuprins într-un schimb de focuri. Mașina a trecut în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar câteva gloanțe își ating ținta. Generalul este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.

Mașina a reușit să ajungă în tabăra română, iar Dragalina a fost transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadului, unde a fost bandajat și i s-au curățat rănile. A fost dus apoi la Târgu Jiu și în aceeași zi la Craiova, unde doctorii au decis că era necesară amputarea brațului.

Dacă Ioan Dragalina ar fi fost un simplu soldat rănit, la primul post sanitar sau spital, fără nicio discuţie ori întârziere, el ar fi fost supus operaţiei de amputare a braţului stâng. Membrul fusese sfărâmat între cot şi umăr, cu osul (humerusul) rupt, sau spart, neregulat de un glonţ dum-dum. Ioan Dragalina era însă general, şi încă comandant de Armată!

               Regele, care ţinea mult la viaţa viteazului său general, a vrut să fie sigur că nu se face nicio greşeală, că viaţa lui va fi la adăpost de orice surpriză neplăcută şi deci, curând după aceea, să-şi reia comanda Armatei. Şi, astfel, regele a întins mâna sa protectoare asupra generalului grav rănit, dând ordinul telegrafic la Craiova. ,,Din ordinul M.S. Regelui, generalul Dragalina va fi imediat transportat la Bucureşti, unde va fi primi îngrijirile necesare la spitalul Regina Maria. Această mână regală a fost însă fatală, iar monarhul, semnând acest ordin telegrafic, a semnat de fapt sentinţa de condamnare la moarte a generalui 

Intre timp, la Craiova, marele chirurg dr. Poenaru – asistat de dr. August şi Potârcă – făcuse ultimele pregătiri pentru operaţie, după ce, în prealabil, se ceruse consimţământul generalului pentru amputarea braţului. A fost o chestiune de câteva minute ca totul să se termine cu bine, urmând ca generalul Dragalina să intre în convalescenţă peste câteva zile, când curierul, trimis cu telegrama regală de la poştă şi gonind ca un nebun, a intrat pe uşă în clipa fatidică, pentru a preda sentinţa aducătoare de moarte.

Monumentul lui Generalului Ioan Dragalina

Lugoj

             Marele Cartier General a ordonat printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Executând ordinul regal, medicii s-au oprit din a da mai departe asistenţă generalului grav rănit, au refăcut bandajul braţului, l-au urcat cu targa pe maşină şi l-au condus la gară. Aici îl aştepta vagonul-motor, însoţit de un medic-ofiţer de rezervă, care a pornit cu viteză la Bucureşti. Dar drumul era lung, linia simplă şi era război, cu staţiile şi liniile blocate de trenuri militare. Şi, astfel, automotorul nu a putut ajunge la Bucureşti în trei ore, ci a doua zi, 13 octombrie, seara. Iată o mare greşeală, din păcate fatală! A stat 26-27 de ore pe o targă, într-un vagon care trepida şi huruia, cu un nepriceput de medic locotenent de rezervă, care nu s-a priceput să-i acorde nicio îngrijire medicală, fără ca bandajul să-i fie primenit, fără hrană şi probabil fără apă.

             La București i s-a dezinfectat rana, i s-a scos glontele din omoplat, iar brațul i-a fost pus în ghips. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României i-a conferit Ordinul Mihai Viteazul.

             Regele dorise ca generalul său fie operat numai de un anumit medic chirurg, doctorul Toma Ionescu, pe care îl considera o somitate în materie. Doctorul Toma Ionescu se afla în Moldova şi i s-a trimis ordinul regal de a se înapoia imediat la Bucureşti, unde el a sosit abia în ziua de 15/28 octombrie. Era deja prea târziu. La 16/29 octombrie 1916, generalului erou i-a fost amputat brațul stâng. Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seară s-a declanșat septicemia. A murit în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.

              Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol a II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).

             In acea zi, marele istoric şi savant român Nicolae Iorga spunea: ,,Astăzi, Bucureştii văd trecând convoiul aceluia care, în zvonul uşuratic de ieri al marelui oraş, era unul din muncitorii cei mai harnici şi mai bucuroşi pentru binele patriei şi izbăvirea neamului. Cu pietate, fiecare va privi ultimul lui drum… Mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când departe, în Caransebeş, va flutura steagul sub care şi-a vărsat sângele, vor ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz, întru pomenirea curatei figuri de erou”.
           Intr-adevăr, după terminarea primei mari conflagraţii mondiale şi când liniştea s-a aşternut peste câmpurile de bătălie, cetăţenii oraşului Lugoj, manifestându-şi dragostea şi preţuirea lor faţă de ,,Eroul de la Jiu”, i-au înălţat în centrul oraşului o impunătoare statuie, pe al cărei frontispiciu stau scrise puţine, dar mişcătoare cuvinte: ,,Eroul naţional, general Ioan A. Dragalina” (1860-1916). Iar în oraşul Caransebeş, o placă memorială şi o statuie frumoasă amintesc de pilduitoarea existenţă şi jertfă a eroicului fiu al acestor meleaguri.

Generalul Ioan Dragalina a fost tatăl viitorului general român Corneliu Dragalina (1887-1949), născut de asemenea la Caransebeș și al comandorului de marină Virgil Dragalina.