ROMA - PODUL FABRICIUS XXXX

Podul Fabricius (Ponte Fabricio, numit curent astăzi Ponte dei Quattro Capi, adică Podul celor patru capete), uneşte insula Tiberina cu Câmpul lui de Marte, în apropiere de teatrul lui Marcellus și de Forum Boarium. Este  cel mai vechi dintre podurile Romei aflat în starea sa originară. El este legătura insulei cu malul stâng al Tibrului, adică cu centrul Romei.

Data construcţiei nu este bine cunoscută. Graţie celor relatate de istoricul Dio Cassius construcţia lui a urmat consulatului lui Cicéro, anul 62 e.A. Faptul este confirmat prin aspect şi prin stilul inscripţiilor, repetate de patru ori, figurând în aval şi în amonte de cele două arcuri principale. Inscripţiile imortalizează numele unui anume Lucius Fabricius, curator viarum (însărcinat cu supravegherea). Alte inscripţii, mai discrete, amintesc de restaurări: una din anul 21 e.A, după marea revărsare din anul 23 e.A; alta din anul 1679, realizată sub papa Innocentius al XI-lea.

Cele două mari arcuri, puţin aplatizate, au o deschidere de 24,50 metri, iar lăţimea podului este de 5,50 metri. Lungimea lui totală atinge 62 de metri. Două mici arcuri de acces s-au născut odată cu amenajarea cheiului, la sfârşitul sec.al 19-lea. Pilonii sunt străpunşi de mici deschideri în arc, care aveau menirea de evita ca valurile revărsărilor să nu apese asupra structurii lor şi deci să prevină prăbuşirea.

Balustradele moderne sunt ornate cu două reprezentări ale lui Hermes cu patru feţe (quadrifrons). Aceste blocuri sculptate sunt foarte uzate ceea ce dovedeşte provenienţa lor antică. Au fost plasate aici, sau reamplasate cu ocazia restaurării din sec. al 17-lea. Reprezentările lui Hermes cu patru fețe au dat podului numirea de Ponte dei Quattro Capi.

ROMA - PORTICUS AEMILIUS DIN PORTUL EMPORIUM XXXX

Emporium era un port fluvial antic al Romei. Dispunea de cheiuri şi antrepozite situate între Aventin şi Monte Testaccio, o colină artificială formată de-a lungul timpului din resturile amforelor sfărâmate, mai ales amfore de ulei şi de vin. Amforele erau aduse din întregul bazin mediteraneean, dar mai ales din Grecia şi cu ulei din Spania.

Porticus Aemilius - gravură a lui Piranese - 1756

Numele comun de emporium (care deriva din limba greacă, ἐμπόριον, emporion) desemna, în lumea antică o piaţă de comerţ maritim sau fluvial. El a devenit adesea și nume propriu al unor porturi sau piețe comerciale (spre exemplu Empurias / Ampurias).

La începutul sec.al 2-lea e.A, dezvoltarea economică şi demografică a Romei a făcut ca vechiul port fluvial al Forumului Boarium  să devină insuficient, port care se găsea în apropierea colinelor.  Ca urmare edilii Lucius Aemilius Lepidus şi Lucius Aemilius Paulus Macedonicus au decis, în anul 193 e.A, să construiască un nou port în lungul Tibrului, într-o zonă liberă de la sud de colina Aventin. Cu această ocazie s-a ridicat şi un depozit imens, numit Porticus Aemilius, edificiu cu o lungime de 487 de metri şi o lăţime de 60 de metri. El a fost reprezentat cu mare precizie în planul de marmură, al Romei, din timpul împăratului Septimius Severus, plan regăsit în forurile imperiale.

Vestigii ale cheiurilor din Emporium şi ale Porticului Aemilius

Arhitectura Romei din perioada cuprinsă între sec.al 2-lea și prima jumătate a sec. 1 e.A a cunoscut în domeniul construcţiilor o revoluţie. Este vorba de apariţia betonului, care treptat, dintr-un material utilizat pentru umplerea golurilor dintre zidurile de piatră fălţuită, s-a transformat în material de construcţie independent. Extinderea folosirii noului material de construcţie la executarea de arcuri şi bolţi a permis acoperirea unor mari deschideri şi la realizarea unor construcţii monumentale. Primele edificii executate din beton roman au avut un caracter predominant utilitar. printre cele păstrate (în stare de ruină) se află şi Porticul Aemilius, care reprezenta o clădire comercială imesă. Ea desfăşura un front de cincizeci de travee cu o deschidere de 8,3 metri, boltite cilindric şi şapte travee în adâncime. Dacă primul apeduct al Romei, Aqua Appia, a fost subteran, tehnica betonului a permis construirea tipului de apeduct ridicat pe arcuri, pe anumite porţiuni din traseu.