GOGU CONSTANTINESCU ȘI VICTORIA ANTANTEI IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB

     

        In cursul primului război mondial, savantul român, Gogu Constantinescu, a construit un "sintetizator" de mare ingeniozitate ("Constantinescu Fire Control Gear"), bazat pe sonicitate, care asigura o sincronizare perfectă între tirul mitralierei şi rotaţia elicei de avion. Era prima realizare de acest fel din lume S-au construit ulterior peste 50.000 de aparate de acest fel (cunoscute după iniţialele G.C.) utilizte cu un deosebit succes. In timp ce elicea se învârtea cu peste 35 de turaţii pe secundă, la avioanele acelui război, se putea trage, prin ea" chiar cu mai multe mitraliere deodată".
        Autorităţile britanice şi americane i-au solicitat fabricarea a circa 40.000 bucăţi din noul său dispozitiv de sincronizare a tirului mitralierei printre palele elicei de avion. In timpul zborului, se puteau trage "prin elice" până la 2400 gloanţe pe minut, fără ca aceasta să fie cumva deteriorată"...

       Acestei invenţii - după cum vor mărturisii contemporani ai primului război mondial - i s-a datorat, în parte, superioritatea aviaţiei aliate asupra celei germane".

Greu de înțeles de ce românii nu își pun în valoare meritele oamenilor lor de știință și nici pe cele în slujba unui război în care au fost sacrificați românii pentru salvarea, sau ușurarea fronturilor Antantei, inclusiv a celui rusesc care se dezintegra și trăda politic alianța. 

TEROAREA UNGARĂ ANTIROMÂNEASCĂ DUPĂ INTRAREA ROMÂNIEI IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

         După intrarea României în război au fost luate măsuri draconice antiromânești de către guvernul ungar: românilor li se refuza dreptul de a cumpăra pământ; în zonele de graniţă locuite de români au fost colonizaţi unguri și ceangăi aduşi din Moldova; legea electorală a redus procentajul votanţilor români; Appónyi "a suprimat învăţământul confesional autohton al şcolilor române, a instituit comisari ai guvernului cu puteri discreţionare şi și a creeat de-a lungul frontierei româneşti o zonă culturală, în care a etatizat toate şcolile primare româneşti"... "Oraşele şi satele ardeleneşti erau golite de toţi intelectualii şi fruntaşii care-şi păstrau credinţa lor şi nu se prosternaserau în ţărână înaintea tiranilor. Convoaie întregi de români erau îndreptate spre locurile de deportare din pusta ungurească, sau umpleau temniţele ungureşti. Numai în temniţa din Cluj s-au perindat timp de doi ani 26.000 români. O sută treizeci şi doi de preoţi au fost smulşi de la altarele lor şi din mijlocul credincioşilor, dintre aceştia, unsprezece nu s-au mai înapoiat, ci au îngroşat rândul mucenicilor neamului".
        Românilor nu le era permis nici să-şi venereze martirii neamului. Cei care cutezau să încalce această interdicţie aveau soarta lui Ioan Almăşan din Abrud. Aceasta avea ca icoană chipurile martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, sub care ardea o candelă. Descoperit de autorităţile ungureşti din Abrud, a fost arestat, i s-a leagat cu un lanţ icoana în spate și a fost purtat de acasă (azi str. Detunata nr. 40) prin oraş - ca să-l vadă lumea - până la gară. A fost dus cu trenul în Ungaria unde a fost întemniţat în închisoarea de la Şopron.
        Intoleranţa şi cruzimea ungurilor era fără margini şi părea de nestăvilit până la obţinerea victoriei Antantei asupra Germaniei şi Austro-Ungariei.

TEROAREA UNGARĂ ANTIROMÂNEASCĂ (I) - LA INCEPUTUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

Războiul româno-maghiar din anul 1919 (I)

        Primul război mondial a însemnat pentru Ungaria ocazia de a reduce la tăcere elita naţionalităţilor neungare trimiţând pe front pe reprezentanții acestora. "In timp ce soldații aparţinând naţionalităţilor neungare erau decretați carne de tun - dintre mobilizații români 93% erau pe front, imensa majoritate a soldaților de origine ungară erau reţinuți acasă, ca mobilizați pe loc în diverse administrații, îndeosebi la căile ferate și poștă, în industriile de război și în garnizoanele păstrate pentru paza internă, spre a preveni eventualele răzvrătiri. Din aproape 500.000 români (ardeleni) mobilizaţi, au fost pe front 449.796, iar numai 34.579 au fost sedentari, sau auxiliari. Pe câmpul de luptă au murit 41.739 români şi încă 11.275 au pierit în spitale, în pribegie şi în temniţe. Au rămas după urma rănilor căpătate în lupte 24.406 invalizi. Dacă mai adăugăm 38.630 de văduve şi 79.226 orfani de război, avem icoana completă jertfelor aduse de populaţia română a Ardealului în primul războiul mondial"... pentru o cauză străină ei și contrară intereselor ei.

         Miile de morminte româneşti sunt mărturia sângelui vărsat în mod inutil de către feciorii ardeleni şi ale criminalelor intenţii ale statului Austro-Ungar. Pe celebrul munte San Gabriele, regimentul austro-ungar 50 din Alba Iulia, compus exclusiv din români, a fost cu desăvârşire distrus. În timpul memorabilelor lupte din vara anului 1917. Regimentul 43 Caransebeş şi 61 Timişoara şi-au lăsat mai mult de jumătate din soldaţii lor români în pământul ce forma "zona di guerra" italiană.

ECATERINA TEODOROIU - EROINA DE LA JIU BBB X

     

Tânăra eroină gorjană, a intrat în tezaurul fegendar al Romăniei. Exemplu de curaj şi patriotism pentru toate generaţiile ce vor veni, ea s-a ridicat din rândul ţărănimii, trăind speranţa în viitorul fericit al urmaşilor. Ecaterina Teodoroiu a fost fiica unor ţărani săraci din Vădeni, Ungureni. Copilul a crescut cu imaginea munţilor Gorjului. Părinţii Cătălinei, fiindcă aşa figurează în certificatul de naştere, au muncit din greu pe moşia boierului Pleniceanu. Cel de al treilea copil din, cei opt, al lui Vasile şi al Elenei Teodoroiu, a venit pe lume la 14 ianuarie 1894, avea să ducă numele familiei în filele de istorie a neamului românesc.

De mic copil, Cătălina a avut o aplecare nestăvilită către învăţătură. Când a sosit timpul să meargă la şcoală, Ecaterina n-a ezitat să-şi exprime dorinţa de a învăţa. Ea nu a vrut să rămână acasă ca fraţii ei sau ca alţi copii din Vădeni. Sprijinită de mama sa, care se mândrea ca are o fată cu multă dragoste de carte, devine elevă. Primele clase primare le-a urmat la Vădeni iar celelalte la Târgu Jiu. O vreme a locuit în casa mamei lui Sergiu Nicolaescu, aşa cum spunea regizorul într-un amplu interviu acordat publicaţiei noastre. Până în vara anului 1916, adică partea finală a studiilor, a urmat-o la un liceu din Bucureşti.
Prima participare a eroinei la viaţa militară a fost consemnată în 1913, când, deşi era elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetaşă în asociaţia cercetaşilor români, Cohorta „Păstorul Bucur" din Bucureşti, iar din 1914 este cunoscută ca bună cercetaşă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanţei.
După intrarea României în război, este întâlnită adesea la spitalul din Târgu Jiu, acordând îngrijiri răniţiilor, printre care s-a aflat şi fratele sau mai mare, Nicolae, căzut la Porceni, pe care l-a pierdut. De fapt Ecaterina Teodoroiu şi-a început activitatea de susţinere a efortului de război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu. Ea făcea parte din cohorta de cercetaşi "Domnul Tudor", condusă de Liviu Teiuşanu. Pe 15 august 1916, toţi cercetaşii din ţară au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei. Printre ei s-a aflat şi Cătălina, care a îngrijit răniţii aduşi la Târgu Jiu, mai întâi ca şi cercetaşă, apoi ca infirmieră.

Viaţa de front şi lungul drum al spitalelor
Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conştiinţa jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina hotărăşte să ia calea cîmpului de bătălie. Comandanţii au cedat insistenţelor ei, în cele din urmă, şi au primit-o să lupte alături de ostaşi. Participa activ la diferite acţiuni ca şi camarazii ei. In 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. Pe front, purta căciulă de miel, palton negru şi arma în mână. Intr-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Pentru prima oară! Cătălina se îndârjeşte şi mai mult, devine tot mai activă cu arma în mână pe frontul ce parcurge traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. Incepând cu luptele de la Tg,Jiu se remarcă și de vine o persoană militară cunoscută. Odată, când a căzut prizonieră, Ecaterina era păzită de un sergent neamț. În drumul spre comandamentul german, văzând ca nu reușește să-l convingă să-i dea drumul, Ecaterina s-a aplecat cu un gest fulgerător, a luat revolverul unui ostaș mort și l-a îndreptat către sergentul neamț. Luat prin surprindere, el a predat arma și a ridicat mâinile, iar Ecaterina l-a capturat și l-a dus la comandamentul trupelor romane, ca prizonier.. Revine pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti este rănită uşor la picior. Dar la Filiaşi, unde iar se remarcă deosebit, este rănită din nou, dar mult mai grav. Un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă. De aici începe lungul drum al spitatelor din Craiova, Bucureşti şi Iaşi, unde a ajuns pe măsura înaintării frontului spre Moldova. In spitalul de la Iaşi, eroina se reface spre mijlocul lunii ianuarie 1917, după care îşi reia locul pe front, continuând să lupte cu vitejie contra inamicului. Regele Ferdinand I i-a acordat la 19 martie 1917, personal, „Virtutea militară” clasa a II-a şi a avansat-o la gradul de sublocotenent (prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917), primind comanda unui pluton din Regimentul 43/59 infanterie Lupeni. Satisfacţiile şi durerile s-au succedat în contextul situaţiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic.

Cortegiul militar de transfer al osemintelor în orașul natal

Ecaterina este răsplatită pentru curaj cu distincţii militare şi ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton. Ofensiva din Moldova a fost pregătită cu mult tact şi pricepere, dar au urmat zile de front foarte grele pentru ostaşii români. Încurajaţi de exemplul Ecaterinei mereu în fruntea plutonului său, soldaţii români rezistau atacului crunt al inamicului. La 22 august 1917, în timp ce îşi îndemna plutonul la atac: „ Inainte băieţi, înainte!” Ecaterina a căzut sub ploaia de gloanţe. Aici se sfârşeşte firul vieţii tinerei Cătălina din Vădenii Gorjului, al cărui crez era că numai cu arma în mână, poate fi salvată ţara de ocupaţia nemţească.

A fost înmormântată pe câmpul de bătălie, o zi mai târziu, pe 23 august. După război, a fost adusă în mausoleul de la Mărăşeşti, iar la 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate, cu onoruri militare, la Târgu Jiu, în sicriu metallic, în piaţa Victoriei. Mausoleul ce-i poartă numele a fost ridicat mai târziu, în anii 1935-1936. Pe cele patru feţe sunt sculptate scene din viaţa eroinei. Monumentul funerar este operă a Miliţei Petraşcu, ridicat la iniţiativa Arethiei Tătărăscu preşedinta Ligii Femeilor Române din Gorj.
Cătălina s-a ridicat la înălţimea celor mai de seamă eroi ai ţării sale, poate i-a întrecut prin puterea cu care îşi învingea condiţia feminină. Casa în care s-a născut Cătălina Toderoiu există şi azi, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut pentru Patrie în timpul primului război mondial.