TRACTOARE ROMÂNEȘTI - SCURT ISTORIC

Primul tractor românesc s-a numit IAR-22 şi a fost realizat la 26 noiembrie 1946 la fostele uzine IAR, devenite “Tractorul”, din Braşov. În primul an de fabricaţie, 1947 s-au construit 280 de tractoare, iar de atunci şi pânã astãzi capacitatea de producţie a crescut la cca 60.000 bucãţi/an, fabricaţia de tractoare extinzându-se şi la Craiova, Miercurea-Ciuc, Timişoara şi Codlea.
În anul 1951 a început fabricaţia în serie a tractorului pe şenile KD-35 cu destinaţie generalã, care realiza cinci viteze pentru mersul înainte cuprinse între 3,81 şi 9,11 km/h şi era echipat cu un motor Diesel în patru timpi cu puterea de 37 CP la 1400 rot/min.
In anul 1955 a început fabricaţia tractorului Universal-2 (U-2) pe roţi, echipat cu acelaşi motor D-35 al tractoarelor KD-35, realiza cinci viteze de mers înainte cuprinse între 4,56 şi 12,95 Km/h, având un domeniu de utilizare mai larg.
Ulterior s-a trecut la fabricarea tractorului U-26, U-27, U-29, U-450, cu prizã de putere semiindependentã şi instalaţie hidraulicã pentru acţionarea diferitelor maşini agricole purtate şi remorcate, aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte, cuprinse în intervalul 2,83-22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 45 CP la turaţia de 1500 rot/min.
Un pas important în dezvoltarea industriei româneşti de tractoare l-a constituit trecerea în anul 1963 la fabricarea în serie a tractoarelor pe roţi U-650 cu varianta U-651 (cu patru roţi motoare), destinate sã execute majoritatea lucrãrilor agricole, inclusiv lucrãrile de întreţinere a culturilor prãşitoare, precum şi lucrãrile de transport. Aceste tractoare au fost echipate cu motor Diesel (D-103) cu injecţie directã şi pornire electricã, cu puterea de 65 CP la turaţia de 1800 rot/min, dezvoltând 10 viteze de mers înainte cuprinse între 2,58-26,94 km/h. În prezent aceste tractoare se produc în variante modernizate U-650M (fig. 1.1), U-651M, U-650 super şi U-650 DT super, echipate cu motor Diesel D-110.
In perioada 1963-1968 s-a început fabricaţia altor tipuri de tractoare cum ar fi: S-1300 tractor pe şenile cu putere de 130 CP ( anul 1963); S-650 tractor pe şenile echipat cu motor D-104 (anul 1965), după care s-au produs variante modernizate S-651 LS şi IF-650 E; S-80, S-100.
In anul 1969 a început construcţia tractoarelor pe roţi şi şenile din familia U-445 (fig. 1.2), cu motor de 45 CP în variantele Universal (U-445, U-445 DT, U-445 DTE, U-445 SD, U-445 DTSD, S-445), legumicol (U-445 L), viticol (U-445 V, SV-445, U-445 HCV), pomicol (U-445 HCP), pentru lucrãri în pante (SM-445) şi pentru lucrãri multiple (U-445 TIH), cu performanţe la nivelul tehnicii mondiale.
In anul 1970 a început fabricaţia tractoarelor S-1300 și S-1500, echipat cu motor Diesel supraalimentat cu puterea de 150 CP, iar ulterior s-au construit tractoarele S-1800 IF şi S-1800 LS pentru lucrãri în construcţii şi industriale, echipate cu motoare de 180 CP.
Ulterior, au fost realizate noi tipuri de tractoare agricole cu performanţe îmbunãtãţite (U-350, U-500 cu diverse variante, U-530 cu variante, U-550 cu variante, U 1010DT, A-1800 A), precum şi noi tipuri de tractoare industriale cu transmisii hidrodinamice şi ramã articulatã (A-1801 IF, A-1801 L, A-3602 IF). In România s-au fabricat până în 1990 peste 53 de tipuri de tractoare, pe roţi şi pe şenile, în peste 300 de variante, în 12 grupe de puteri: 25-300 CP.

GENERAL GHEORGHE MĂRDĂRESCU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

          Gheorghe D. Mărdărescu  s-a născut la 4 august 1866, la Iași. S-a dedicat carierei militare și a absolvit Școala de ofițeri de cavalerie și infanterie din București, în 1888. Și-a continuat studiile la Academia Militară, între 1892-1894. apoi a urmat cursuri de comandant la Brueck și Berlin-Spandau.

In 1 aprilie 1906, s-a înființat Școala de Tragere a Infanteriei, școala urmând să funcționeze la Câmpul Regional de Instrucție al Corpului 2 Armată (Mihai Bravu). Pentru conducerea acestei școli s-au prevăzut: - 1 maior, Comandant; - 2 căpitani (1 ajutor al comandantului școlii și 1 comandant de companie instrucție); - 1 locotenent, ofițer cu tragerea. Pe data de 10 mai 1906, căpitanul Gheorghe Mărdărescu a fost înaintat la gradul de maior și numit comandant al Școlii de Tragere a Infanteriei.

             In anii anteriori (1901-1906) a fost director de studii militare la Academia Militară, comandant la Școala de Infanterie și șef de studii maistru militar al claselor de corp I și II.

               La 1 apriie 1913, lt.-col. Gheorghe Mărdărescu a fost avansat la gradul de colonel și mutat ca șef al statului major al Corpului 1 de armată și în 1915 a fost desemnat comandant al Academiei Militare, la Școala de Ofițeri de cavalerie.

             La 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit comanda Corpului 18, brigada de infanterie. In aceași lună a fost desemnat drept șef al Corpului 3 al armatei, până în 1917, funcția pe care a deținut-o viitorul mareșal Alexandru Averescu.

              In februarie 1918, Mărdărescu a fost avansat la gradul de general maior și a devenit inspector tehnic de infanterie. A păstrat această poziție până la 11 aprilie 1919, apoi a fost numit comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania.

Marele cartier general român a dispus, în vedera preconizatei ofensive, ca forțele proprii din Transilvania să fie împarțite în două mari grupuri:

          Grupul de nord, la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moșoiu. Acest grup cuprindea detașamentul mixt condus de generalul Olteanu, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de roșiori, două batalioane de infanterie și o baterie de artilerie.

        Grupul de sud, la conducerea căruia se afla noul comandant a comandamentului trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe D. Mărdărescu (numit în funcție la 12 aprilie 1919). In sarcina acestuia cădeau obiective de ofensivă principale. In componența acestui grup au intrat: Divizia 2 Vânători și regimentul ardelenesc "Beiuș", în linia întâi; Divizia 1 Vânători, în linia doua; Divizia 18 ardelenească, în linia a treia, ca rezervă generală (această unitate fiind dislocată în zona Cluj, Alba Iulia

La 4 august 1919, armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Ștefan Holban, Traian Moșoiu și lt-colonel Ion Antonescu. Budapesta fiind cucerită, Republica Sovietică Ungară a încetat să existe, iar liderul ei, Béla Kun, a fugit.

Numit uneori Generalul Ungariei (1919-1920), generalul Mărdărescu a fost decorat de Regele Ferdinand și Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa III-a pentru acțiunea contra regimului bolșevic a lui Béla Kun.

         Data intrării armatei române în Budapesta, 4 august 1919, a fost data stabilită de comandantul comandamentului trupelor române din Transilvania (12 aprilie-5 decembrie 1919), generalul Gheorghe D. Mărdărescu. In realitate Budapesta a fost cucerită, fără ordin de colonelul Rusescu.

           La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta, fără ordin, spre seară. Pe parcurs colonelul fusese ajuns din urmă de un ostaş de legătură, care avea un ordin să-l oprească pe Rusescu pe aliniamentul atins. Acesta i-a spus ostaşului să raporteze că nu a găsit escadroanele române. După aceea a ordonat cavaleriştilor săi să pornească în galop spre Budapesta. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere).

             Acțiunea pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu. Acesta a luat măsuri disciplinare împotriva ofițerului care îndrăznise să îi știrbească din aureola victoriei totale. Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 și nu de 3 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acțiunea din 3 august fiind tratată cu discreție. Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.

              După război generalul Gheorghe D. Mărdărescu a ocupat demnitatea de ministru de război între 25 martie 1922 și 30 martie 1926. Generalul Gheorghe Mărdărescu s-a stins din viață la 5 septembrie 1938, la Bad Nauheim, Germania.