1. Pentru a da urmare Tratatului de Alianţă încheiat la 4/17 august 1916 între România, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Rusia, România se angajează să atace Austro-Ungaria, mobilizând toate forţele sale de uscat şi maritime, cel mai târziu la 1/14 august.
Operaţiile ofensive ale armatei române vor începe chiar în ziua declaraţiei de război.
2. Mobilizarea generală a armatei române va fi precedată de o acţiune viguroasă a armatelor ruse vecine frontierei române şi printr-o întărire a trupelor care operează pe direcţia Sighetului Maramureşului - Munkács (valea superioară a Tisei), care vor trebui să împiedice trupele inamice să tulbure operaţiile de mobilizare şi concentrare ale forţelor româneşti, menţinându-şi efectivele şi linia de luptă actuală pentru a acoperi aripa dreaptă a acestor armate. Cu două zile înainte de mobilizarea armatei române, ca şi pe timpul operaţiilor militare flota rusă din Marea Neagră va patrula cu forţe necesare în apropierea apelor teritoriale româneşti, în scopul de a împiedica bombardarea Constanţei, ca şi o eventuală debarcare în Dobrogea, în amontele Dunării (sic!). La rândul său, România recunoaşte dreptul flotei ruse din Marea Neagră de a utiliza portul de război Constanţa şi de a lua toate măsurile necesare împotriva flotelor submarine inamice. Navele de război ruseşti vor avea dreptul de a servi pe Dunăre atât pentru a garanta coasta rusă, cât pentru a-şi da concursul armatei române şi flotei române. Sub ordinele comandantului de căpetenie al armatelor române, ele vor coopera pe Dunăre cu escadra monitoarelor române. Detaliile acestei operaţii vor fi stabilite în conformitate cu articolele prezentei convenţii.
3. Rusia se angajează ca în momentul mobilizării armatei române să pună la dispoziţia comandantului de căpetenie al armatelor române cel puţin 50.000 oameni, două divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie, pentru a coopera eventual împotriva armatei bulgare în Dobrogea. Aliaţii se angajează să preceadă cu cel puţin zece zile, printr-o «offensive afflrmée» la Salonic, intrarea în război a României, în scopul de a facilita mobilizarea şi concentrarea tuturor forţelor sale militare. Dacă în cursul operaţiilor militare Puterile Aliate, după o înţelegere între Statele Majore respective, s-ar hotărî să sporească ajutorul militar în cooperarea cu armata română, această sporire de forţe nu va modifica cu nimic stipulaţiile convenţiilor încheiate.
4. Marea Britanie, Franţa, Italia şi Rusia se angajează să furnizeze României muniţiile şi materialul de război, care vor fi transportate de navele româneşti sau aliate şi tranzitate prin Rusia.
Aceste livrări şi transporturi vor trebui efectuate în maniera de a se asigura ca un curent continuu de minimum 300 tone pe zi de muniţii să sosească în România; în cazul în care Aliaţii ar avea la dispoziţie o nouă cale de acces sau de a facilita transporturile de muniţii către România, se va putea profita de aceasta.
5. Aliaţii se angajează să furnizeze României caii, cauciucul, medicamentele, articolele de subzistenţă, echipamentele pe care ea le va cere, în cantităţile şi categoriile ce se vor fixa de comun acord.
6. Aliaţii vor pune la dispoziţia României personalul tehnic necesar fabricării în ţară a muniţiilor şi materialelor de război.
7. Din momentul încheierii prezentei convenţii, Statele Majore rus şi român, ca şi Statul Major al Armatei de la Salonic, se vor pune de acord pentru a stabili modalităţile cooperării lor.
Acordul în timpul operaţiilor armatei ruse şi armatei române, ca şi toate schimbările, precizările şi suplimentările în vederea unei livrări permanente se vor stabili la Marile Cartiere respective, aşa cum va fi spus aici mai jos.
8. Cooperarea armatelor aliate nu implică subordonarea uneia din părţile contractante faţă de cealaltă; ea nu implică decât numai o liberă acceptare a dispoziţiilor sau a modificărilor datorate situaţiei generale, necesităţilor cerute de scopul urmărit şi de camaraderia de arme.
9. In principiu, armatele ruse şi armata română îşi vor păstra comandamentele proprii, propriile lor zone de operaţii şi o completă independenţă în conducerea operaţiilor. Linia de demarcaţie între armate va trece de la Vatra Dornei, Bistriţa şi văile râurilor Sájo şi Someş la Debrecen. Ţinta principală a acţiunii româneşti, în măsura în care situaţia militară din sudul Dunării o va permite, va fi prin Transilvania în direcţia Budapesta.
Toate trupele care operează în România şi în Bulgaria, între Dunăre şi Balcani, vor fi puse sub comandamentul comandantului de căpetenie român. Dacă, în vederea scopului urmărit, vor trebui să aibă loc operaţii militare cu forţe combinate româno-ruse, comandamentul acestor forţe va fi indicat de către zona de operaţii respectivă; toate ordinele şi instrucţiunile relative la conducerea acestei operaţii vor fi redactate în româneşte şi în ruseşte.
10. In principiu, în teritoriul naţional, ca şi în teritoriul ocupat de armata uneia dintre părţile contractante, armatele celeilalte părţi nu vor putea să pătrundă decât dacă acest lucru este cerut de interesul general şi de obiectivul comun şi numai cu consimţământul scris şi în prealabil pentru fiecare caz particular.
11. De fiecare dată când în cursul operaţiilor armatele aliate vor avea nevoie să utilizeze, pentru transportarea trupelor, a proviziilor şi a furniturilor militare, una sau mai multe căi ferate de pe teritoriul statului aliat, aceasta va fi stabilită pentru fiecare caz particular de către delegaţii M.C.G. Administrarea, organizarea transporturilor şi aprovizionarea cu resurse locale vor reveni, în toate cazurile, autorităţilor teritoriale.
12. Prizonierii şi prada de război vor reveni armatei care le-a făcut. Prada de război luată în timpul luptelor comune şi de pe aceleaşi câmpuri de bătălie va fi împărţită în mod proporţional cu efectivele care au luat parte la aceste lupte. Totodată, în scopul de a facilita aprovizionarea armatei române, Rusia îi va ceda materialele şi muniţiile de care ea ar avea nevoie urgentă.
13. Pentru a coordona acţiunile armatelor română, rusă şi aliate şi a atinge mai sigur scopurile militare, un reprezentant al armatei române, ajutat la nevoie de un ofiţer adjutant, va fi prezent la Cartierele Generale rus şi aliate în momentul deschiderii ostilităţilor de către România; la fel, reprezentanţi ai armatelor rusă şi aliate şi adjuncţii lor vor trebui să se informeze reciproc în timp util asupra împrejurărilor militare, repartizărilor trupelor şi mersului operaţiilor.
14. Dacă în cursul operaţiilor vor interveni unele situaţii care să necesite luarea de noi măsuri şi să ridice probleme neprevăzute în convenţie, toate acestea vor fi notate la fiecare Cartier General împreună cu delegatul armatei aliate, dar nu vor deveni definitive decât după acordul comandanţilor şefi.
15. Pentru a se putea lua în timp util, la comandament, măsurile pregătitoare pentru operaţii, părţile contractante vor trebui să se înţeleagă asupra unui plan de acţiune militară înainte de ziua deschiderii ostilităţilor de către armata română.
16. Problema unui armistiţiu va fi decisă de comun acord de către comandamentele supreme ale armatelor care cooperează.
17. Prezenta convenţie rămâne în vigoare din ziua semnării până la pacea generală.
