Prima mare conflagrație mondială a fost, în faza sa inițială, un război caracterizat de cinci conflicte geopolitice: între Anglia și Germania pentru supremația maritimă, între Franța și Germania pentru hegemonie în Europa Centrală și Occidentala, între Italia și Austria pentru Adriatica ăi Balcanii de Nord, între Austria și Rusia pentru Peninsula Balcanică, între Rusia și Turcia pentru strâmtorile de acces în Marea Mediterană.
Se deschidea astfel în istoria contemporană nu numai un șir de războaie, ceea ce i-a determinat pe unii istorici sa denumească secolul XX, nu numai ca un secol al violențelor, al războaielor și al masacrelor, ci si o adevarată "epocă de aur" a spionajului și contraspionajului ce avea să demonstreze că superioritatea militară pe câmpul de luptă nu era suficientă pentru obținerea deciziei finale. Mai era nevoie și de o superioritate pe frontul secret, în acțiunile de spionaj, contraspionaj, diversiune, influență, propagandă, contrapropagandă etc., adică în acele domenii în care sunt angrenate de regulă serviciile și organizațiile secrete de informații.
Tratate care se anulau reciproc
La 14 august 1916 s-a încheiat tratatul secret de alianță (sub forma unei convenții politice si militare) între Romania, Rusia, Franța, Anglia și Italia, prin care Antanta garanta integritatea României pe toată întinderea teritoriilor sale de atunci. România se obliga, în schimb, să declare război Austro-Ungariei și să înceteze orice legături cu dușmanii Antantei. Aceasta coaliție politico-militară recunoștea României dreptul de unire a teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria. Aliații se obligau să nu încheie pace decât în unire și în acelaș timp, iar prin tratatul de pace teritoriile respective sa fie recunoscute României. De asemenea, României i garantau aceleași drepturi ca și Puterilor Antantei la preliminariile și tratativele de pace. Antanta se obliga sa păstreze secretul Tratatului până la încheirea păcii generale.
Dar, la 11 august 1916, deci cu trei zile înainte de semnarea Tratatului cu Antanta, se încheiase un acord ruso-francez, prin care Franța și Rusia se angajau în secret ca, în spatele României, să se înțeleagă asupra deciziilor pe care le vor lua la conferința păcii (neadmiterea statului român la viitoarele negocieri de pace cu titlu egal al principalelor puteri ale Antantei, întinderea teritorială ce va fi atribuită României și alte măsuri) care de fapt anulau esența angajamentelor și a spiritului tratatului ce s-a semnat la 14 august 1916.
Diplomația secretă a făcut ca România să încheie tratate care în esență se anulau reciproc, iar condițiile angajării în operațiunile militare, suveranitatea și integritatea național-statală să fie puse într-un grav pericol, deoarece a lipsit acea instituție cu rol de prevenire, adică serviciul secret, care să fie cu un pas înaintea diplomației. Acest lucru a reprezentat un mare pericol, pentru integritatea și suveranitatea României, datorat lipsei unor informații cu valoare strategică pentru factorii de decizie politică și militară. In esență, a fost marea deficiență cu care s-au confruntat, într-un fel sau altul, mai toate serviciile de informații militare înainte de începerea primului război mondial.
In timpul primei conflagrații a sec.al 20-lea din structurile informative ale statului roman făceau parte structurile informative din Ministerul de Interne - Siguranța Generală a Statului, Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei, Structura Informativă a Ministerului Apărării Naționale, Serviciul de Informații al Armatei, dar si alte structuri informative: Secția Militară Secretă din Transilvania, Serviciul Supravegherii Știrilor și Biroul de cercetări informative de pe langă Ministerul Justiției. De asemenea, au existat structuri de cooperare apărute din necesitățile desfășurării războiului, cum au fost Serviciul de Informații și Contrainformații romano-rus și o structură care colabora cu experții francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.
La 14 august 1916 s-a încheiat tratatul secret de alianță (sub forma unei convenții politice si militare) între Romania, Rusia, Franța, Anglia și Italia, prin care Antanta garanta integritatea României pe toată întinderea teritoriilor sale de atunci. România se obliga, în schimb, să declare război Austro-Ungariei și să înceteze orice legături cu dușmanii Antantei. Aceasta coaliție politico-militară recunoștea României dreptul de unire a teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria. Aliații se obligau să nu încheie pace decât în unire și în acelaș timp, iar prin tratatul de pace teritoriile respective sa fie recunoscute României. De asemenea, României i garantau aceleași drepturi ca și Puterilor Antantei la preliminariile și tratativele de pace. Antanta se obliga sa păstreze secretul Tratatului până la încheirea păcii generale.
Dar, la 11 august 1916, deci cu trei zile înainte de semnarea Tratatului cu Antanta, se încheiase un acord ruso-francez, prin care Franța și Rusia se angajau în secret ca, în spatele României, să se înțeleagă asupra deciziilor pe care le vor lua la conferința păcii (neadmiterea statului român la viitoarele negocieri de pace cu titlu egal al principalelor puteri ale Antantei, întinderea teritorială ce va fi atribuită României și alte măsuri) care de fapt anulau esența angajamentelor și a spiritului tratatului ce s-a semnat la 14 august 1916.
Diplomația secretă a făcut ca România să încheie tratate care în esență se anulau reciproc, iar condițiile angajării în operațiunile militare, suveranitatea și integritatea național-statală să fie puse într-un grav pericol, deoarece a lipsit acea instituție cu rol de prevenire, adică serviciul secret, care să fie cu un pas înaintea diplomației. Acest lucru a reprezentat un mare pericol, pentru integritatea și suveranitatea României, datorat lipsei unor informații cu valoare strategică pentru factorii de decizie politică și militară. In esență, a fost marea deficiență cu care s-au confruntat, într-un fel sau altul, mai toate serviciile de informații militare înainte de începerea primului război mondial.
In timpul primei conflagrații a sec.al 20-lea din structurile informative ale statului roman făceau parte structurile informative din Ministerul de Interne - Siguranța Generală a Statului, Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei, Structura Informativă a Ministerului Apărării Naționale, Serviciul de Informații al Armatei, dar si alte structuri informative: Secția Militară Secretă din Transilvania, Serviciul Supravegherii Știrilor și Biroul de cercetări informative de pe langă Ministerul Justiției. De asemenea, au existat structuri de cooperare apărute din necesitățile desfășurării războiului, cum au fost Serviciul de Informații și Contrainformații romano-rus și o structură care colabora cu experții francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.
Structuri informative ale Ministerului de Interne
Primele structuri cu atribuții informative și contrainformative civile din țara noastră au fost create în structura Ministerului de Interne, astfel: prin Legea pentru organizarea Serviciului Administrației Centrale a Ministerului de Interne, la 19 aprilie 1892 s-a înființat Biroul Siguranței Generale, care avea atribuții în domeniul culegerii de informații, iar din 1907 a fost creată Directia Administrației Generale a Personalului, Poliției si Statisticii, o structura de informații cu ramificații în țară în centrele mai importante, condusă de Iancu Panaitescu - director în Direcția Generală a Poliției și Siguranței, ulterior desființată și asimilată de Siguranța Generală a Statului. O noua reorganizare a structurilor informative de siguranță s-a produs în baza Legii pentru organizarea Ministerului de Interne, din 20 iunie 1913, conform căreia în cadrul Serviciilor Centrale funcționa Direcția Poliției și Siguranței Generale.
In timpul primei conflagratii mondiale (1914-1919), in urma acestor reorganizari in Ministerul de Interne, s-au constituit ca structuri informative Politia si Siguranta Generala (director Ion Panaitescu), Siguranta Generala a Statului (primul director Romulus P. Voinescu), Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei/ Serviciul de Siguranta al Dobrogei (Mihail Moruzov).
Siguranta Generala a Statului
Siguranta Generala a Statului era condusa de comisarul Iancu Panaitescu si integrata Directiunii Politiei si Sigurantei Generale.
Aceasta structura informativa a fost principala structura secreta pentru culegerea si valorificarea informatiilor cu relevanta pentru asigurarea sigurantei statului si a avut in compunere doua compartimente: Serviciul Secretariatului (organ central care aduna si sintetiza fluxul informational) si Brigazile speciale de siguranta (numite si Servicii speciale de siguranta), ca organisme teritoriale cu atributii informative si de contraspionaj.
Pentru indeplinirea misiunilor incredintate, structurile informative din siguranta cooperau cu formatiunile de politie din orase, gari, porturi si punctele de frontiera, precum si cu cele ale Jandarmeriei.
Serviciile de siguranta au initiat actiuni ofensive care au vizat interceptarea documentelor secrete ale serviciilor de spionaj straine. Eugen Cristescu - director al Serviciului Special de Siguranta (pana in 1929)14 si apoi Director General al Serviciului Special de Informatii mentiona in lucrarea sa memorialistica faptul ca "Siguranta Generala a devalizat o serie de curieri diplomatici ai statelor din Europa Centrala, ceea ce a adus un important material informativ, politic si militar" si s-a reusit astfel dejucarea unor actiuni politico-diplomatice ale Austro-Ungariei impotriva Romaniei.
Primele structuri cu atribuții informative și contrainformative civile din țara noastră au fost create în structura Ministerului de Interne, astfel: prin Legea pentru organizarea Serviciului Administrației Centrale a Ministerului de Interne, la 19 aprilie 1892 s-a înființat Biroul Siguranței Generale, care avea atribuții în domeniul culegerii de informații, iar din 1907 a fost creată Directia Administrației Generale a Personalului, Poliției si Statisticii, o structura de informații cu ramificații în țară în centrele mai importante, condusă de Iancu Panaitescu - director în Direcția Generală a Poliției și Siguranței, ulterior desființată și asimilată de Siguranța Generală a Statului. O noua reorganizare a structurilor informative de siguranță s-a produs în baza Legii pentru organizarea Ministerului de Interne, din 20 iunie 1913, conform căreia în cadrul Serviciilor Centrale funcționa Direcția Poliției și Siguranței Generale.
In timpul primei conflagratii mondiale (1914-1919), in urma acestor reorganizari in Ministerul de Interne, s-au constituit ca structuri informative Politia si Siguranta Generala (director Ion Panaitescu), Siguranta Generala a Statului (primul director Romulus P. Voinescu), Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei/ Serviciul de Siguranta al Dobrogei (Mihail Moruzov).
Siguranta Generala a Statului
Siguranta Generala a Statului era condusa de comisarul Iancu Panaitescu si integrata Directiunii Politiei si Sigurantei Generale.
Aceasta structura informativa a fost principala structura secreta pentru culegerea si valorificarea informatiilor cu relevanta pentru asigurarea sigurantei statului si a avut in compunere doua compartimente: Serviciul Secretariatului (organ central care aduna si sintetiza fluxul informational) si Brigazile speciale de siguranta (numite si Servicii speciale de siguranta), ca organisme teritoriale cu atributii informative si de contraspionaj.
Pentru indeplinirea misiunilor incredintate, structurile informative din siguranta cooperau cu formatiunile de politie din orase, gari, porturi si punctele de frontiera, precum si cu cele ale Jandarmeriei.
Serviciile de siguranta au initiat actiuni ofensive care au vizat interceptarea documentelor secrete ale serviciilor de spionaj straine. Eugen Cristescu - director al Serviciului Special de Siguranta (pana in 1929)14 si apoi Director General al Serviciului Special de Informatii mentiona in lucrarea sa memorialistica faptul ca "Siguranta Generala a devalizat o serie de curieri diplomatici ai statelor din Europa Centrala, ceea ce a adus un important material informativ, politic si militar" si s-a reusit astfel dejucarea unor actiuni politico-diplomatice ale Austro-Ungariei impotriva Romaniei.
Trebuie mentionat ca dupa retragerea in Moldova, Directia Politiei si Sigurantei Generale a trecut la infiintarea unor brigazi speciale in orasele Roman, Barlad, Tecuci, Piatra-Neamt, Vaslui, iar in birourile de siguranta centrale din Iasi lucrau 73 de agenti care se ocupau cu munca informativa. Aceasta activitate era dificila intrucat se banuia, ulterior s-a confirmat, ca numarul suspectilor ajunsese deja foarte mare.
Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei/ Serviciul de Siguranta al Dobrogei
O alta structura informativa si contrainformativa creata in 1917 si de care se leaga strans activitatea lui Mihail Moruzov a fost Serviciul de Siguranta al Deltei. Informatiile privind modul in care a fost infiintata respectiva structura le aflam dintr-un raport inaintat de Moruzov la 18 iunie 1917 directorului Sigurantei - I . Panaitescu.
In respectivul raport Moruzov scria: "Ca rezultat al delegatiunei ce mi-ati dat pentru organizarea si conducerea Serviciului [ de] contraspionaj din Delta Dunarii am onoarea a va raporta urmatoarele: in ziua de 14 martie a.c., impreuna cu personalul ce mi s-a incredintat, am plecat spre Delta".
Denumirea serviciului apare intr-un document din 25 septembrie 1917 drept "Echipa de Siguranta din Delta Dunarii", iar la 31 ianuarie 1918, apare in documente sub denumirea "Brigada de Siguranta din Delta Dunarii". Dupa armistitiul cu Puterile Centrale se pare ca s-a transformat in Serviciul de Siguranta al Dobrogei, fiind singura autoritate romaneasca de acest gen autorizata sa functioneze in zona.
O alta structura informativa si contrainformativa creata in 1917 si de care se leaga strans activitatea lui Mihail Moruzov a fost Serviciul de Siguranta al Deltei. Informatiile privind modul in care a fost infiintata respectiva structura le aflam dintr-un raport inaintat de Moruzov la 18 iunie 1917 directorului Sigurantei - I . Panaitescu.
In respectivul raport Moruzov scria: "Ca rezultat al delegatiunei ce mi-ati dat pentru organizarea si conducerea Serviciului [ de] contraspionaj din Delta Dunarii am onoarea a va raporta urmatoarele: in ziua de 14 martie a.c., impreuna cu personalul ce mi s-a incredintat, am plecat spre Delta".
Denumirea serviciului apare intr-un document din 25 septembrie 1917 drept "Echipa de Siguranta din Delta Dunarii", iar la 31 ianuarie 1918, apare in documente sub denumirea "Brigada de Siguranta din Delta Dunarii". Dupa armistitiul cu Puterile Centrale se pare ca s-a transformat in Serviciul de Siguranta al Dobrogei, fiind singura autoritate romaneasca de acest gen autorizata sa functioneze in zona.
In realitate, Serviciul de Informatii si Siguranta al Deltei era o "structura informativa secreta" care lucra tot sub ordinele Marelui Cartier General al Armatei romane, dar deosebirea consta in faptul ca era mai bine acoperita, deci cu posibilitati de risc mai mici, comparativ cu retelele de rezistenta care in marea lor majoritate se organizau spontan, din dorinta sincera de a contribui la sprijinirea cauzei nationale. De altfel Mihail Moruzov refuzase practic sa-si asume raspunderea reorganizarii si conducerii Serviciului de informatii al armatei pe motiv ca "un asemenea aparat nu se poate improviza", dar in schimb a acceptat "sa injghebeze" un aparat tehnic pe frontul dobrogean si tarmul Marii Negre, cu sediul la Ismail-Sulina.
Din punctul de vedere al efectivului acesta era putin numeros, cativa agenti experimentati _ pe care Moruzov nu i-a destainuit niciodata, dar care aveau de partea lor pescari lipoveni din Delta si alti locuitori ce cunosteau retelele de traficanti sau aveau posibilitati mai simple de infiltrare. Principala misiune a acestei structuri informative secrete era de a penetra in retelele inamicilor in scop de contracarare a actiunilor de spionaj desfasurate impotriva armatei romane. A actionat in zona Deltei Dunarii intrucat aceasta constituia un punct strategic important folosit pentru traficul de informatii si trecerea clandestina a agentilor secreti dintr-o parte in alta a frontului.
Din punctul de vedere al efectivului acesta era putin numeros, cativa agenti experimentati _ pe care Moruzov nu i-a destainuit niciodata, dar care aveau de partea lor pescari lipoveni din Delta si alti locuitori ce cunosteau retelele de traficanti sau aveau posibilitati mai simple de infiltrare. Principala misiune a acestei structuri informative secrete era de a penetra in retelele inamicilor in scop de contracarare a actiunilor de spionaj desfasurate impotriva armatei romane. A actionat in zona Deltei Dunarii intrucat aceasta constituia un punct strategic important folosit pentru traficul de informatii si trecerea clandestina a agentilor secreti dintr-o parte in alta a frontului.
Dintr-un raport intocmit in 1934 de Moruzov, intitulat Expunere asupra serviciilor de informatii ale Armatei, aflam si cifre de bilant al activitatii contra-informative a Serviciului de informatii, care "a reusit capturarea a 156 de spioni dintr-un total de 178 cati fusesera trimisi in liniile de aparare ale armatei romane de Serviciul de informatii al armatei germane".
Acelasi document mai mentioneaza ca "inamicul" n-a reusit sa distruga niciun depozit de munitii, de aprovizionare, nici case, cum s-au petrecut lucrurile in zona celorlalte fronturi, tocmai datorita vigilentei agentilor lui Moruzov.
Despre modalitatile concrete in care s-au petrecut faptele, raportul intocmit de Mihail Moruzov aduce amanunte interesante, impreuna cu cativa agenti experimentati, profitand si de imprejurarile confuze din randurile armatei ruse, s-a reusit infiltrarea in compunerea delegatiei Armatei Rosii.
Acelasi document mai mentioneaza ca "inamicul" n-a reusit sa distruga niciun depozit de munitii, de aprovizionare, nici case, cum s-au petrecut lucrurile in zona celorlalte fronturi, tocmai datorita vigilentei agentilor lui Moruzov.
Despre modalitatile concrete in care s-au petrecut faptele, raportul intocmit de Mihail Moruzov aduce amanunte interesante, impreuna cu cativa agenti experimentati, profitand si de imprejurarile confuze din randurile armatei ruse, s-a reusit infiltrarea in compunerea delegatiei Armatei Rosii.
Dupa cum atesta documentul din 1934, "acest Serviciu a adus un aport insemnat actiunii armatei noastre prin aceea ca s-au putut salva ofiteri, trupe si/demnitari, cazuti in mainile bolsevicilor", si ca "s-au putut dejuca toate actiunile armatei bolsevice si acapara toate depozitele rusesti".
Serviciul Special de Siguranta va fi desfiintat in urma "afacerii rublelor false", din cauza neintelegerilor personale cu seful Sigurantei, Romulus Voinescu, Moruzov fiind acuzat de "pactizare cu inamicul, favorizarea contrabandei, sustragerea de documente..." desi instanta de judecata il va declara nevinovat.
Dovada ca dupa infiintarea Serviciului Secret de Informatii24 - dupa terminarea razboiului - Moruzov va deveni directorul acestui serviciu timp de douazeci de ani.
Serviciul Special de Siguranta va fi desfiintat in urma "afacerii rublelor false", din cauza neintelegerilor personale cu seful Sigurantei, Romulus Voinescu, Moruzov fiind acuzat de "pactizare cu inamicul, favorizarea contrabandei, sustragerea de documente..." desi instanta de judecata il va declara nevinovat.
Dovada ca dupa infiintarea Serviciului Secret de Informatii24 - dupa terminarea razboiului - Moruzov va deveni directorul acestui serviciu timp de douazeci de ani.
Serviciile de informatii ale armatei
Organizarea unui serviciu secret de informatii militar in Romania, inainte de primul razboi mondial a intampinat numeroase obstacole. Dupa cum atesta studiile si rapoartele intocmite inca din anul 1911 de catre ofiteri de la Marele Stat Major al armatei romane, cauzele principale care impiedicau organizarea serviciului de informatii erau "lipsa fondurilor banesti" si "inexistenta unei legi a contraspionajului in timp de pace". In intervalul 1911-1913 s-au depus eforturi pentru a remedia aceste neajunsuri. Incepand cu 31 ianuarie 1913, a intrat in vigoare Legea contraspionajului in timp de pace si au fost intocmite proiecte de organizare a unui nou serviciu de informatii, dar fara un rezultat practic, asa cum atesta documentele de arhiva, fondurile alocate fiind destinate altor intrebuintari.
Structura informativa a Ministerului Apararii Nationale este atestata atat in lucrarile memorialistice cat si in documentele de arhiva. Astfel, Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informatii, mentiona ca "pana la razboiul balcanic din 1913, armata noastra n-a dispus de un serviciu de informatii propriu-zis". Abia in acel an, cand armata romana a intrat in Bulgaria, s-a izbit de lipsa unui asemenea serviciu "si atunci s-au luat primele masuri pentru organizarea acestuia".
Organizarea unui serviciu secret de informatii militar in Romania, inainte de primul razboi mondial a intampinat numeroase obstacole. Dupa cum atesta studiile si rapoartele intocmite inca din anul 1911 de catre ofiteri de la Marele Stat Major al armatei romane, cauzele principale care impiedicau organizarea serviciului de informatii erau "lipsa fondurilor banesti" si "inexistenta unei legi a contraspionajului in timp de pace". In intervalul 1911-1913 s-au depus eforturi pentru a remedia aceste neajunsuri. Incepand cu 31 ianuarie 1913, a intrat in vigoare Legea contraspionajului in timp de pace si au fost intocmite proiecte de organizare a unui nou serviciu de informatii, dar fara un rezultat practic, asa cum atesta documentele de arhiva, fondurile alocate fiind destinate altor intrebuintari.
Structura informativa a Ministerului Apararii Nationale este atestata atat in lucrarile memorialistice cat si in documentele de arhiva. Astfel, Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informatii, mentiona ca "pana la razboiul balcanic din 1913, armata noastra n-a dispus de un serviciu de informatii propriu-zis". Abia in acel an, cand armata romana a intrat in Bulgaria, s-a izbit de lipsa unui asemenea serviciu "si atunci s-au luat primele masuri pentru organizarea acestuia".
Serviciul de informatii al armatei romane la inceputul primului razboi mondial
La randul lui, Eugen Cristescu28 - director al Sigurantei si ulterior al Serviciului Special de Informatii ne ofera urmatoarele detalii in legatura cu serviciul de informatii al armatei romane la inceputul primului razboi mondial: "Marele Stat Major, prin Sectia a II-a, activa si el un domeniu informativ. Pe langa statele majore ale marilor unitati militare functiona cate un birou II, care facea contrainformatii in armata si contraspionaj pe teritoriu. Prin ofiteri special pregatiti si agenti de frontiera se infiltrau in tarile vecine elemente informative pentru adunarea materialului ce-i era necesar, in special in Ardeal, unde acestia aveau legatura cu patriotii romani din acea provincie".
Pentru serviciile de informatii romanesti, mai ales pentru cele cu caracter militar, s-au inregistrat in perioada 1914-1916 mari carente si in ceea ce priveste masurile de protectie contrainformativa. Bogata literatura istoriografica dedicata participarii armatei romane la primul razboi mondial a acordat spatii largi evidentierii starii de spirit profund patriotice a majoritatii romanilor. Numai ca, dupa cum au evoluat evenimentele, istoria a demonstrat ca patriotismul nu a fost suficient pentru a ne asigura decizia intr-o campanie ce-si propunea ca obiectiv strategic realizarea unitatii national-statale. Dimpotriva, indraznim sa afirmam ca, in momentul acela, avantul patriotic a fost anulat, in cea mai mare parte, de vulnerabilitatile in plan contrainformativ, atat al armatei, cat si, in general ale societatii romanesti. Afirmatia face referire la scurgerea secretelor de stat si militare sau de a caror divulgare s-au facut vinovati chiar unii dintre cei care, prin insasi natura profesiei, erau obligati sa vegheze cu sfintenie la apararea si protejarea lor.
La randul lui, Eugen Cristescu28 - director al Sigurantei si ulterior al Serviciului Special de Informatii ne ofera urmatoarele detalii in legatura cu serviciul de informatii al armatei romane la inceputul primului razboi mondial: "Marele Stat Major, prin Sectia a II-a, activa si el un domeniu informativ. Pe langa statele majore ale marilor unitati militare functiona cate un birou II, care facea contrainformatii in armata si contraspionaj pe teritoriu. Prin ofiteri special pregatiti si agenti de frontiera se infiltrau in tarile vecine elemente informative pentru adunarea materialului ce-i era necesar, in special in Ardeal, unde acestia aveau legatura cu patriotii romani din acea provincie".
Pentru serviciile de informatii romanesti, mai ales pentru cele cu caracter militar, s-au inregistrat in perioada 1914-1916 mari carente si in ceea ce priveste masurile de protectie contrainformativa. Bogata literatura istoriografica dedicata participarii armatei romane la primul razboi mondial a acordat spatii largi evidentierii starii de spirit profund patriotice a majoritatii romanilor. Numai ca, dupa cum au evoluat evenimentele, istoria a demonstrat ca patriotismul nu a fost suficient pentru a ne asigura decizia intr-o campanie ce-si propunea ca obiectiv strategic realizarea unitatii national-statale. Dimpotriva, indraznim sa afirmam ca, in momentul acela, avantul patriotic a fost anulat, in cea mai mare parte, de vulnerabilitatile in plan contrainformativ, atat al armatei, cat si, in general ale societatii romanesti. Afirmatia face referire la scurgerea secretelor de stat si militare sau de a caror divulgare s-au facut vinovati chiar unii dintre cei care, prin insasi natura profesiei, erau obligati sa vegheze cu sfintenie la apararea si protejarea lor.
Structurile informative implicate in culegerea de date si informatii subordonate Ministerului Apararii Nationale au fost organizate dupa modelul francez al Sectiei Statistice, astfel este creata in cadrul Marelui Stat Major Sectiunea II, in preajma primului razboi mondial fiind organizata in doua diviziuni:
Divizia I - studierea, analizarea si sintetizarea datelor referitoare la armatele puterilor europene si statelor balcanice;
Divizia a II-a _ cu sarcini specifice contraspionajului militar si coordonand Serviciul interior - contraspionaj, Serviciul exterior - cu rezidenti interni si externi; Serviciul mobil - cu agenti de control si de legatura.
In timpul primului razboi mondial structurile informative se diversifica si functioneaza in subordinea Marelui Stat Major - Sectia a II-a cu Biroul 5 Informatii si a Marelui Cartier General - Biroul 2 Informatii.
Divizia I - studierea, analizarea si sintetizarea datelor referitoare la armatele puterilor europene si statelor balcanice;
Divizia a II-a _ cu sarcini specifice contraspionajului militar si coordonand Serviciul interior - contraspionaj, Serviciul exterior - cu rezidenti interni si externi; Serviciul mobil - cu agenti de control si de legatura.
In timpul primului razboi mondial structurile informative se diversifica si functioneaza in subordinea Marelui Stat Major - Sectia a II-a cu Biroul 5 Informatii si a Marelui Cartier General - Biroul 2 Informatii.
Eforturile ofiterilor romani din cadrul M.St.M. de a reorganiza Serviciul de Informatii al Armatei, sub forma unui Birou 5 din Sectia a II-a M.St.M. au fost pe deplin justificate in conditiile in care coruptia, neglijentele stupide, traficul de influenta din "inalta societate", usurinta condamnabila cu care au fost tratate problemele importante pentru interesul national si, nu in ultimul rand, "palavrageala" au produs adevarate ravagii in societatea romaneasca.
Documentele de arhiva confirma afirmatiile lui Eugen Cristescu despre Biroul 5 din Sectia a II-a a Marelui Stat Major, care este atestat documentar prin "Proiectul de Organizare".
Documentul intitulat "Proiectul de organizare" a fost intocmit probabil in primavara anului 1916, dar a fost pus in aplicare abia dupa intrarea Romaniei in razboi. Numai ca, asa cum avea sa spuna Mihai Moruzov mai tarziu, "un astfel de serviciu nu se poate improviza".32 Acest lucru explica si faptului ca Biroul 5 n-a putut avea eficienta in campania din toamna anului 1916.
Documentele de arhiva confirma afirmatiile lui Eugen Cristescu despre Biroul 5 din Sectia a II-a a Marelui Stat Major, care este atestat documentar prin "Proiectul de Organizare".
Documentul intitulat "Proiectul de organizare" a fost intocmit probabil in primavara anului 1916, dar a fost pus in aplicare abia dupa intrarea Romaniei in razboi. Numai ca, asa cum avea sa spuna Mihai Moruzov mai tarziu, "un astfel de serviciu nu se poate improviza".32 Acest lucru explica si faptului ca Biroul 5 n-a putut avea eficienta in campania din toamna anului 1916.
In conformitate cu "Proiectul...", Biroul 5 trebuia condus de catre un ofiter superior, cu grad de locotenent-colonel, si de un ajutor, cu grad de maior, fiind format din doua diviziuni:
Diviziunea I (Studiul armatelor straine) era compusa din 4 subdiviziuni: A (Austro-Ungaria), R (Rusia), G.F. (Germania, Franta, Italia si Elvetia), B (Peninsula Balcanica, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia si Albania).
Diviziunea a II-a (Serviciul Informatiilor) era condusa de subseful Biroului 5 si se compunea din trei subdiviziuni:
- Subdiviziunea I (Serviciul interior sau contra-spionajul), condusa de catre un civil, avand principala misiune de "a impiedica organizatiile de spionaj straine sa actioneze pe teritoriul romanesc", " la nevoie sa le intoxice cu stiri false";
- Subdiviziunea a II-a (Serviciul exterior), formata din agenti permanenti si ficsi, cu resedinta in orasele Odessa, Chisinau, Ungheni-Rusi, Sofia, Sumla, Timisoara, Sibiu, Cernauti, Belgrad, Brasov si Rusciuk (Agentii erau recrutati dintre romani pe baza sentimentelor de nationalitate si puteau sa-si creeze la randul lor, agenti, ceea ce insemna ca jucau rolul de rezidenti, iar informatiile trebuiau comunicate direct la centru);
- Subdiviziunea a III-a (Serviciul mobil), care avea in componenta agenti mobili sau de legatura si curieri de control. Agentii mobili faceau legatura cu cei ficsi, aducand informatii sau transmitand ordine. Acestia trebuiau sa cunoasca foarte bine limba si obiceiurile locuitorilor din tara in care erau trimisi in misiune. Curierii de control erau ofiteri din statul major, care se deplasau pentru a lua corespondenta de la atasatii militari si pentru a le transmite instructiuni. In timpul misiunii era necesar sa culeaga informatii prin observarea directa, in urma carora intocmeau un raport (memoriu). Astfel de misiuni erau incredintate o data pe luna.
Diviziunea I (Studiul armatelor straine) era compusa din 4 subdiviziuni: A (Austro-Ungaria), R (Rusia), G.F. (Germania, Franta, Italia si Elvetia), B (Peninsula Balcanica, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia si Albania).
Diviziunea a II-a (Serviciul Informatiilor) era condusa de subseful Biroului 5 si se compunea din trei subdiviziuni:
- Subdiviziunea I (Serviciul interior sau contra-spionajul), condusa de catre un civil, avand principala misiune de "a impiedica organizatiile de spionaj straine sa actioneze pe teritoriul romanesc", " la nevoie sa le intoxice cu stiri false";
- Subdiviziunea a II-a (Serviciul exterior), formata din agenti permanenti si ficsi, cu resedinta in orasele Odessa, Chisinau, Ungheni-Rusi, Sofia, Sumla, Timisoara, Sibiu, Cernauti, Belgrad, Brasov si Rusciuk (Agentii erau recrutati dintre romani pe baza sentimentelor de nationalitate si puteau sa-si creeze la randul lor, agenti, ceea ce insemna ca jucau rolul de rezidenti, iar informatiile trebuiau comunicate direct la centru);
- Subdiviziunea a III-a (Serviciul mobil), care avea in componenta agenti mobili sau de legatura si curieri de control. Agentii mobili faceau legatura cu cei ficsi, aducand informatii sau transmitand ordine. Acestia trebuiau sa cunoasca foarte bine limba si obiceiurile locuitorilor din tara in care erau trimisi in misiune. Curierii de control erau ofiteri din statul major, care se deplasau pentru a lua corespondenta de la atasatii militari si pentru a le transmite instructiuni. In timpul misiunii era necesar sa culeaga informatii prin observarea directa, in urma carora intocmeau un raport (memoriu). Astfel de misiuni erau incredintate o data pe luna.
Incercari de adaptare a structurilor informative la situatii de razboi
Intrarea Romaniei in razboi alaturi de puterile Antantei, incepand cu data de 14/27 august 1916, marcheaza in acelasi timp inceputul unei noi etape in activitatea structurilor informative romanesti cu caracter militar.
Trecerea tarii de la starea de pace la starea de razboi implica si adaptarea structural-organizatorica a serviciilor de informatii militare la noua situatie.
In conformitate cu inaltul Decret cu nr. 2784 din 27 august 1916, privind reorganizarea Marelui Stat Major (in partea operativa - Marele Cartier General - si partea sedentara - Marele Stat Major), s-a produs si o reorganizare a Serviciului de informatii militare.
La Marele Cartier General a functionat Biroul 2 Informatii, ca structura specializata in culegerea de informatii pentru Sectia operatii, iar la Marele Stat Major (partea sedentara) a fost organizat Biroul 5 Informatii, insarcinat cu supravegherea stirilor, adica cu masuri contrainformative.
Eugen Cristescu mentiona in Memoriile sale ca dupa inceperea razboiului, in constituirea Marelui Cartier General a intrat o puternica Brigada Speciala de Siguranta pentru actiune informativa si apararea spatelui comandamentelor militare.
Dupa retragerea in Moldova a armatei romane, a unei parti din populatie, a Parlamentului si a majoritatii clasei politice, inclusiv a Casei Regale, in paralel cu masurile de reorganizare a armatei, s-au intreprins si actiuni de consolidare in scopul eficientizarii randamentului in domeniul informatiilor si contrainformatiilor. Documentul prin care s-a purces la o astfel de actiune purta titlul de Instructiuni asupra organizarii si schitau "doctrina activitatii de informatii militare, precizau rolul si locul misiunilor informative, stabileau organizarea Biroului de informatii de la Marele Cartier General. Alte precizari ale instructiunilor se refereau la: modul de desfasurare a activitatii informative si a manipularii informatiilor; atributiile personalului indrituit cu misiuni informative; stabilirea cu mai multa exactitate a misiunilor aviatiei de recunoastere si a modului de executare a cercetarii aeriene; coordonarea activitatii agentilor secreti".
Astfel, la 12 iunie 1918, prin Ordinul de zi nr. 191, semnat de generalul Constantin Cristescu seful Marelui Stat Major, se reorganiza Sectia a IV-a informatii, care adapta activitatea in domeniu pentru situatia de pace, iar la 18 aprilie 1918 prin inaltul Decret regal cu nr. 1979, prin modificarile si completarile Legii de organizare a Ministerului de Razboi, s-a procedat la o noua reorganizare a Serviciilor de informatii, cu o structura mai completa prin crearea Sectiei a V-a informatii si contrainformatii , pusa sub comanda colonelului Constantin Balcescu, inclusa in Diviziunea a II-a a Marelui Stat Major si organizata pe doua birouri:
- Biroul l informatii care dispunea de 4 sub-birouri: Studiul armatelor din Balcani; Studiul armatelor din Vest; Studiul armatelor din Est plus Germania si Austria; Redactarea si tiparirea buletinelor de informatii periodice, brosuri cu studii facute asupra armatelor straine si pregatire lunara privind cursurile de informatii;
- Biroul 2 contrainformatii era structurat doar pe doua sub-birouri: Culegerea si adunarea prin agenti a informatiilor secrete din tarile straine si Serviciul columbofil; Serviciul de contrainformatii, contraspionaj, propaganda si cenzura.
Ulterior la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, intervenind a doua mobilizare a armatei romane s-a trecut la organizarea pentru campanie, ocazie cu care s-a creat:
Sectia a II-a (cu un birou de informatii si altul de contrainformatii) pentru "Armata de operatiuni" - subordonat Marelui Cartier General,
Sectia a IV-a informatii - ( "Partea sedentara"), subordonata Marelui Stat Major.
Alte structuri informative:
Biroul Mixt
O alta structura informativa care a activat in perioada neutralitatii, atestat documentar doar de un raport intocmit de Mihail Moruzov, era formata din ofiteri ai Marelui Stat Major al armatei romane si agenti ai Sigurantei Generale, redus ca numar, mijloace logistice si sustinere materiala. O astfel de structura poate fi interpretata si ca o forma de cooperare intre Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne, in materie de informatii ce priveau strict domeniul sistemului apararii si sigurantei nationale.
Facand referire intr-un raport la aceasta structura, Mihail Moruzov afirma ca rezultatul colaborarii in cadrul Biroului Mixt "a fost nul".
Intrarea Romaniei in razboi alaturi de puterile Antantei, incepand cu data de 14/27 august 1916, marcheaza in acelasi timp inceputul unei noi etape in activitatea structurilor informative romanesti cu caracter militar.
Trecerea tarii de la starea de pace la starea de razboi implica si adaptarea structural-organizatorica a serviciilor de informatii militare la noua situatie.
In conformitate cu inaltul Decret cu nr. 2784 din 27 august 1916, privind reorganizarea Marelui Stat Major (in partea operativa - Marele Cartier General - si partea sedentara - Marele Stat Major), s-a produs si o reorganizare a Serviciului de informatii militare.
La Marele Cartier General a functionat Biroul 2 Informatii, ca structura specializata in culegerea de informatii pentru Sectia operatii, iar la Marele Stat Major (partea sedentara) a fost organizat Biroul 5 Informatii, insarcinat cu supravegherea stirilor, adica cu masuri contrainformative.
Eugen Cristescu mentiona in Memoriile sale ca dupa inceperea razboiului, in constituirea Marelui Cartier General a intrat o puternica Brigada Speciala de Siguranta pentru actiune informativa si apararea spatelui comandamentelor militare.
Dupa retragerea in Moldova a armatei romane, a unei parti din populatie, a Parlamentului si a majoritatii clasei politice, inclusiv a Casei Regale, in paralel cu masurile de reorganizare a armatei, s-au intreprins si actiuni de consolidare in scopul eficientizarii randamentului in domeniul informatiilor si contrainformatiilor. Documentul prin care s-a purces la o astfel de actiune purta titlul de Instructiuni asupra organizarii si schitau "doctrina activitatii de informatii militare, precizau rolul si locul misiunilor informative, stabileau organizarea Biroului de informatii de la Marele Cartier General. Alte precizari ale instructiunilor se refereau la: modul de desfasurare a activitatii informative si a manipularii informatiilor; atributiile personalului indrituit cu misiuni informative; stabilirea cu mai multa exactitate a misiunilor aviatiei de recunoastere si a modului de executare a cercetarii aeriene; coordonarea activitatii agentilor secreti".
Astfel, la 12 iunie 1918, prin Ordinul de zi nr. 191, semnat de generalul Constantin Cristescu seful Marelui Stat Major, se reorganiza Sectia a IV-a informatii, care adapta activitatea in domeniu pentru situatia de pace, iar la 18 aprilie 1918 prin inaltul Decret regal cu nr. 1979, prin modificarile si completarile Legii de organizare a Ministerului de Razboi, s-a procedat la o noua reorganizare a Serviciilor de informatii, cu o structura mai completa prin crearea Sectiei a V-a informatii si contrainformatii , pusa sub comanda colonelului Constantin Balcescu, inclusa in Diviziunea a II-a a Marelui Stat Major si organizata pe doua birouri:
- Biroul l informatii care dispunea de 4 sub-birouri: Studiul armatelor din Balcani; Studiul armatelor din Vest; Studiul armatelor din Est plus Germania si Austria; Redactarea si tiparirea buletinelor de informatii periodice, brosuri cu studii facute asupra armatelor straine si pregatire lunara privind cursurile de informatii;
- Biroul 2 contrainformatii era structurat doar pe doua sub-birouri: Culegerea si adunarea prin agenti a informatiilor secrete din tarile straine si Serviciul columbofil; Serviciul de contrainformatii, contraspionaj, propaganda si cenzura.
Ulterior la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, intervenind a doua mobilizare a armatei romane s-a trecut la organizarea pentru campanie, ocazie cu care s-a creat:
Sectia a II-a (cu un birou de informatii si altul de contrainformatii) pentru "Armata de operatiuni" - subordonat Marelui Cartier General,
Sectia a IV-a informatii - ( "Partea sedentara"), subordonata Marelui Stat Major.
Alte structuri informative:
Biroul Mixt
O alta structura informativa care a activat in perioada neutralitatii, atestat documentar doar de un raport intocmit de Mihail Moruzov, era formata din ofiteri ai Marelui Stat Major al armatei romane si agenti ai Sigurantei Generale, redus ca numar, mijloace logistice si sustinere materiala. O astfel de structura poate fi interpretata si ca o forma de cooperare intre Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne, in materie de informatii ce priveau strict domeniul sistemului apararii si sigurantei nationale.
Facand referire intr-un raport la aceasta structura, Mihail Moruzov afirma ca rezultatul colaborarii in cadrul Biroului Mixt "a fost nul".
Sectia militara secreta din Transilvania
Alte atestari documentare evidentiaza ca in primele zile ale izbucnirii razboiului, actiunile cu caracter informativ, organizate in Transilvania de structurile specializate romanesti, au folosit agentura secreta. Agentii fusesera recrutati din randul numerosilor romani transilvaneni care isi manifestasera sentimentele nationale. Ei au pus la dispozitia structurilor informative romanesti, infruntand mari riscuri, toata priceperea pentru culegerea de date si informatii necesare planului de campanie in ipoteza intrarii Romaniei in razboi contra Austro-Ungariei.
Cu ajutorul unor astfel de colaboratori patrioti s-au creat cateva centre informative in Transilvania, Banat si Bucovina. Misiunea acestora era de a supraveghea pregatirile militare ale Puterilor Centrale in cele mai mici detalii si a teatrului de operatiuni in care urmau sa actioneze unitatile militare romanesti. Astfel de centre informative au functionat la Brasov, Sibiu, Cluj, Timisoara, Suceava si in alte orase din Transilvania si Bucovina.
Alte atestari documentare evidentiaza ca in primele zile ale izbucnirii razboiului, actiunile cu caracter informativ, organizate in Transilvania de structurile specializate romanesti, au folosit agentura secreta. Agentii fusesera recrutati din randul numerosilor romani transilvaneni care isi manifestasera sentimentele nationale. Ei au pus la dispozitia structurilor informative romanesti, infruntand mari riscuri, toata priceperea pentru culegerea de date si informatii necesare planului de campanie in ipoteza intrarii Romaniei in razboi contra Austro-Ungariei.
Cu ajutorul unor astfel de colaboratori patrioti s-au creat cateva centre informative in Transilvania, Banat si Bucovina. Misiunea acestora era de a supraveghea pregatirile militare ale Puterilor Centrale in cele mai mici detalii si a teatrului de operatiuni in care urmau sa actioneze unitatile militare romanesti. Astfel de centre informative au functionat la Brasov, Sibiu, Cluj, Timisoara, Suceava si in alte orase din Transilvania si Bucovina.
In luna noiembrie 1918 a inceput constituirea Garzilor Nationale organe de ordine si informatii ale miscarii nationale a romanilor, care au avut atributii in ce priveste realizarea unitatii nationale si atributii informative si contrainformative. Alaturi de Garzile Nationale, documentele atesta existenta unei structuri informative, numita Sectia Militara Secreta (SMS) care si-a desfasurat activitatea in Transilvania in perioada noiembrie 1918 - noiembrie 1919, infiintat de Comitetul Roman Central din Transilvania pentru a contracara activitatea dusmanoasa a elementelor diversionist-teroriste ungare.
Acest serviciu de informatii unic in felul lui si foarte apropiat de cerintele moderne ale timpului, avea 31 de membri interni si 46 externi, fiind organizat pe patru sectii: o sectie de spionaj si informatii politice (condusa de medicul Carol I. Sotel), o sectie militara (condusa de Emilian Savu), o sectie de propaganda (al carei sef era inginerul Gheorghe Chelemen) si o sectie muncitoreasca (condusa de preotul militar dr. Iuliu Florian).
Acest serviciu de informatii unic in felul lui si foarte apropiat de cerintele moderne ale timpului, avea 31 de membri interni si 46 externi, fiind organizat pe patru sectii: o sectie de spionaj si informatii politice (condusa de medicul Carol I. Sotel), o sectie militara (condusa de Emilian Savu), o sectie de propaganda (al carei sef era inginerul Gheorghe Chelemen) si o sectie muncitoreasca (condusa de preotul militar dr. Iuliu Florian).
Realizari concrete ale Serviciului Militar Secret au fost descrise de Aurel Gociman, intr-o lucrare intitulata Romania si revizionismul maghiar, aparuta in 1934, in care a publicat si 13 documente (rapoarte). Prin continutul lor, rapoartele atestau ca "membrii acestei organizatii (SMS-n.n.) au dat dovada de un curaj si o disciplina extraordinara, si de numele lor sunt legate multe acte de eroism romanesc, inainte si dupa intrarea armatei romane (in Ardeal - n.n.) dintre care mentionam faptul ca au:
- demontat 16 tunuri unguresti din Cetatuia Clujului cu care secuii vroiau sa iasa in intampinarea armatelor romane;
- demontat 6 tunuri la Dej;
- cutreierat transeele secuiesti facand rapoarte si spionaj;
- adus documente secrete din Budapesta;
- reusit sa puna mana pe arhivele profesorului Apathi;
- scapat pe multi romani condamnati la moarte in Ungaria;
- furnizat acte de mare pret pentru interesele romanesti pentru Conferinta de pace;
- prins spioni ungari;
- confiscat multe milioane de coroane transmise din Budapesta ungurilor din Ardeal;
- infiintat garzi nationale la sare si consilii;
- constituit linii telegrafice secrete, prinzand ordinele ce s-au dat din Ungaria sfaturilor si garzilor unguresti din Ardeal etc.
- demontat 16 tunuri unguresti din Cetatuia Clujului cu care secuii vroiau sa iasa in intampinarea armatelor romane;
- demontat 6 tunuri la Dej;
- cutreierat transeele secuiesti facand rapoarte si spionaj;
- adus documente secrete din Budapesta;
- reusit sa puna mana pe arhivele profesorului Apathi;
- scapat pe multi romani condamnati la moarte in Ungaria;
- furnizat acte de mare pret pentru interesele romanesti pentru Conferinta de pace;
- prins spioni ungari;
- confiscat multe milioane de coroane transmise din Budapesta ungurilor din Ardeal;
- infiintat garzi nationale la sare si consilii;
- constituit linii telegrafice secrete, prinzand ordinele ce s-au dat din Ungaria sfaturilor si garzilor unguresti din Ardeal etc.
La rugamintea Comandamentului trupelor romane din Transilvania, aceasta organizatie (S.M.S. - n.n.) a functionat pana la data de 1 noiembrie 1919, servind cu acelasi eroism cauza romaneasca.
In paralel cu structurile mentionate, in timpul primului razboi mondial au mai avut atributii informative sau de protectie contrainformativa Serviciul Supravegherii Stirilor, infiintat la Palatul Postei centrale la 5 ianuarie 1915 si Biroul de cercetari informative de pe langa Ministerul Justitiei insarcinat cu instrumentarea cazurilor de spionaj/tradare, iar ca structuri de cooperare au functionat:
- o structura care colabora cu expertii francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.
- Serviciul de informatii romano-rus constituit pentru prevenirea patrunderii serviciilor secrete ale inamicului in jurul unitatilor militare romanesti si rusesti care, pe langa realizarea cooperarii pe linie informativa cu trupele ruse, a desfasurat o vasta activitate contrainformativa si de politie militara in zona frontului din Moldova. Serviciul de informatii si contrainformatii romano-rus a avut la inceput sediul in orasul Roman, iar seful sau, a fost Romulus Voinescu.
Regulamentul Serviciului de Contrainformatiuni Roman, in colaborare cu Serviciul de Contrainformatiuni Rus, emis de Marele Cartier General al armatei romane, a stat la baza activitatii Serviciului de informatii si contrainformatii romano-rus .
Concluzii
In Romania, gandirea militara a constientizat rolul important al Serviciului de Informatii in cunoasterea inamicului si in buna desfasurare a activitatilor militare. Dar lipsa fondurilor banesti sau deturnarea lor spre alte intrebuintari au facut imposibila organizarea unui serviciu eficient de informatii al armatei, astfel ca declansarea razboiului in luna august 1914 si, ulterior, intrarea armatei romane in campanie au gasit organismul militar si societatea civila nepregatite in acest domeniu.
Totusi, gratie unei gandiri flexibile, total ancorata la cerintele frontului si la interesele nationale, ofiterii romani stat-majoristi au facut eforturi pentru crearea unor structuri informative adecvate si au apelat la mijloace si metode adecvate pentru culegerea informatiilor necesare comandamentelor.
Oricum, se poate constata ca Serviciile de informatii romanesti, dar mai ales structurile informative ale armatei romane, in ansamblul lor, au urmat o evolutie determinata de mersul evenimentelor politico-militare interne si internationale si, implicit de situatia armatei romane, in functie de necesitatile planurilor de campanie sau ordinelor operative.
In paralel cu structurile mentionate, in timpul primului razboi mondial au mai avut atributii informative sau de protectie contrainformativa Serviciul Supravegherii Stirilor, infiintat la Palatul Postei centrale la 5 ianuarie 1915 si Biroul de cercetari informative de pe langa Ministerul Justitiei insarcinat cu instrumentarea cazurilor de spionaj/tradare, iar ca structuri de cooperare au functionat:
- o structura care colabora cu expertii francezi din cadrul Misiunii speciale condus de Henri Berthelot.
- Serviciul de informatii romano-rus constituit pentru prevenirea patrunderii serviciilor secrete ale inamicului in jurul unitatilor militare romanesti si rusesti care, pe langa realizarea cooperarii pe linie informativa cu trupele ruse, a desfasurat o vasta activitate contrainformativa si de politie militara in zona frontului din Moldova. Serviciul de informatii si contrainformatii romano-rus a avut la inceput sediul in orasul Roman, iar seful sau, a fost Romulus Voinescu.
Regulamentul Serviciului de Contrainformatiuni Roman, in colaborare cu Serviciul de Contrainformatiuni Rus, emis de Marele Cartier General al armatei romane, a stat la baza activitatii Serviciului de informatii si contrainformatii romano-rus .
Concluzii
In Romania, gandirea militara a constientizat rolul important al Serviciului de Informatii in cunoasterea inamicului si in buna desfasurare a activitatilor militare. Dar lipsa fondurilor banesti sau deturnarea lor spre alte intrebuintari au facut imposibila organizarea unui serviciu eficient de informatii al armatei, astfel ca declansarea razboiului in luna august 1914 si, ulterior, intrarea armatei romane in campanie au gasit organismul militar si societatea civila nepregatite in acest domeniu.
Totusi, gratie unei gandiri flexibile, total ancorata la cerintele frontului si la interesele nationale, ofiterii romani stat-majoristi au facut eforturi pentru crearea unor structuri informative adecvate si au apelat la mijloace si metode adecvate pentru culegerea informatiilor necesare comandamentelor.
Oricum, se poate constata ca Serviciile de informatii romanesti, dar mai ales structurile informative ale armatei romane, in ansamblul lor, au urmat o evolutie determinata de mersul evenimentelor politico-militare interne si internationale si, implicit de situatia armatei romane, in functie de necesitatile planurilor de campanie sau ordinelor operative.
Structuri informative romanesti au incercat de multe ori sa se completeze reciproc si cand au reusit acest lucru s-au obtinut rezultate importante prin structurile de informatii militare si civile secrete, atat in timpul armistitiului si pacii, cat si in campania contra Ungariei comuniste, intr-o perioada cand serviciul de informatii, oficial, suferea modificari si reorganizari la intervale scurte incat este greu sa credem ca-si putea intra rapid in atributii cu maxima eficienta .
Mai trebuie remarcat si faptul ca in acel timp, Romania nu dispunea in cadrul guvernului sau la nivelul ansamblului structurilor de informatii de un serviciu de centralizare, analiza, evaluare, si valorificare a informatiilor de interes pentru apararea si promovarea intereselor national-statale. Aceste activitati, atat de specializate si tehniciste dar de mare importanta, care intrau de regula in atributiile serviciilor sau comunitatii lor erau lasate in responsabilitatea membrilor guvernului, care la randul lor se consultau cu primul ministru si cu regele, sau difuzau informatiile in stare bruta, in cel mai bun caz, insotite uneori de opinii personale.
Mai trebuie remarcat si faptul ca in acel timp, Romania nu dispunea in cadrul guvernului sau la nivelul ansamblului structurilor de informatii de un serviciu de centralizare, analiza, evaluare, si valorificare a informatiilor de interes pentru apararea si promovarea intereselor national-statale. Aceste activitati, atat de specializate si tehniciste dar de mare importanta, care intrau de regula in atributiile serviciilor sau comunitatii lor erau lasate in responsabilitatea membrilor guvernului, care la randul lor se consultau cu primul ministru si cu regele, sau difuzau informatiile in stare bruta, in cel mai bun caz, insotite uneori de opinii personale.
Deci, lipsa de masuri eficiente in materie de contracarare a surselor de insecuritate si multe din vulnerabilitatile societatii romanesti din acea perioada explica in mare masura reactiile factorilor de decizie ai statului roman, sub imperiul starilor emotionale, pentru ca primul razboi mondial a gasit Romania nepregatita la unul din cele mai importante capitole ale suprastructurii statale: serviciile de informatii. De unde, si concluzia valabila si astazi ca un serviciu de informatii, bine organizat si specializat, ca sa poata furniza informatii ce se pot valorifica se pregateste din timp si nu se improvizeaza sub presiunea factorilor politici conjuncturali. De aici, necesitatea elaborarii unor strategii si politici de securitate, pe termen mediu si lung, determinate de interesul national.
