Romania, în perioada 1965-1989, făcând
abstracție de aspectele politice, a fost un exemplu de creștere economică, dar
nu și ca nivel de trai. Măsurile luate pentru industrializarea accelerată
și pentru plata datoriei externe nu au fost tocmai bune pentru populația
României. Efectele economice nu se pot cuprinde într-o analiză extrem de
strâmtă, dar se poate spune că ele au fost benefice pentru țară și populație,
aducând România, cu grele eforturi alături de țări cu mare avans.
Industrializarea puternică a României a
avut loc în detrimentul mediului înconjurător, poluarea ajungând la cote alarmante în unele zone ale țării. Emisiile de CO2 în atmosferă s-au triplat din 1965
până în 1989, dar producția industrială a crescut de zeci de ori. Din 1989 până
în 2008 au scăzut cu mai mult de 50%, datorită distrugerii inimaginabile a
industriei românești de către noua guvernare inconștientă și coruptă. Meritul
guvernării comuniste a fost şi acela că multe proiecte din aceasta perioadă au
fost realizate cu ajutorul "voluntarilor", care erau obligaţi să
presteze muncă în folosul comunității. Armata, elevii, studenții, bugetarii şi
profesorii trântori erau cei folosiți, cel mai des, ca "voluntari".
Cei ce s-au erijat în critici ai epocii Ceaușescu au denigrat aportul acestor
categorii la prosperitatea țării, considerând că munca voluntară a fost numai o
exploatare, nu un aport la progresul unei țări înapoiate industrial și chiar
agricol. Acești critici nu au ținut cont că țara a fost îmbogățită cu sute de
mii de apartamente noi, și că milioane de români s-au instalat în ele fără nici
o plată, beneficiind pentru prima dată de condiții de locuit civilizate și
locuri de muncă asigurate pentru un trai decent.
In perioada 1965-1989, s-a încercat şi
s-a reuşit strălucit relocarea unei mari părți a populației din mediul rural în
mediul urban. Astfel s-a asigurat rapid forţa de muncă necesară industriei în
plin avânt. S-a început şi concentrarea populaţiei din mediul rural în centre
mai mari, unde se putea asigura un progres edilitar, social şi cultural. Multe
sate îndepărtate de drumuri şi de civilizaţie au făcut loc culturilor agricole.
Locuitorii din mediul rural au fost relocati în blocurile proaspăt construite
din jurul marilor centre industriale. Amestecul de populaţii rurale la oraşe a
avut și multe efecte negative, în principal legate de comportamet social, dar a
adus și un salt semnificativ al gradului de civilizare al celor care trăiseră
cu un WC în fundul curții, fără apă curentă, uneori fără curent electric și
departe de binefacerile culturale ale epocii, fie ele comuniste..
Până în 1989, 25% din clădirile vechi din București și
din alte orașe mari, mai ales din mahalale, au fost demolate pentru a face loc
noilor proiecte de urbanizare, din păcate uniformizante.
Politica de opresiune a intelectualității
din primele două decenii ale comunismului în România a fost abandonată şi cu
toate că mulţi oameni valoroşi se refugiaseră în occident, şara a reuşit să
creeze o nouă generaţie de oameni instruiţi. Cu toate acestea libera circulație
era drastic împiedicată şi neplăcută populației. Această claustrare a fost şi
una din cauzele revoltei din decembrie 1989, alături de împiedicarea liberei
exprimări.
Pentru că în partea finală a epocii,
bonusurile şi salariile angajaților din înreprinderi sau institutii depindeau
de realizarile acestora, foarte multe date ce reprezentau producția erau
"umflate" pentru a putea primi acele bonusuri şi salarii. Acest lucru
a dus la o evaluare incorectă a productiei Romaniei şi implicit la măsuri
economice greşite. Se poate spune că Nicolae Ceașescu a fost indus în eroare
sistematic asupra realităților din țară, mai ales asupra celor sociale și a
atașamentului populației față de el și de măsurile sale.
Investitiile masive în industrie şi în
agricultură au condus la o datorie externă de peste 10 miliarde de dolari. In
această perioadă istorică scurtă au fost dezvoltate proiecte uriaşe, cum
ar fi centre industriale comparabile cu cele mai renumite din lume,
hidrocentrale impresionante, termocentrale impresionante, exploatări miniere
moderne de cărbune şi de alte minereuri, canalul Dunăre-Marea Neagră şi Casa
poporului, s-a început o mare centrală nucleară, etc.
In 1981, Romania nu era capabilă să
platească nici macar dobânda la cele 10 miliarde de dolari datorie.
Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost cel
mai mare proiect din acele vremuri pentru Romania. Canalul a fost terminat în
anul 1984. Acest proiect a fost considerat un eşec de către criticii veninoşi,
după ce timp de 3-4 ani el a funcţionat doar la 1/10 din capacitatea
proiectată. Valarea Canalului s-a afirmat puternic după asasinarea lui care l-a
realzat cu viziune spre viitor, ca legătură indispensabilă pentru artera navală
intraeuropeană, Dunăre-Main-Rhin, între Marea Neagră şi Marea Nordului. Pe
parcursul iernilor gurile Dunării devin uneori impracticabile prin îngheţ, dar
Canalul urmează să rămână deschis datorită apei cade deversate în el de
Centrala nucleară Cernavodă.
Anii '80 au fost cei mai grei ani pentru
populatia Romaniei. Nicolae Ceaușescu a devenit obsedat de achitarea datoriei
externe a României și astfel a instituit o serie de masuri de austeritate cum
ar fi:
- a redus importurile
- a crescut exportul in
detrimentul populației
- a raționalizat alimentele de bază
(acest lucru a fost făcut datorită faptului că "oamenii de știință"
din acea vreme au considerat ca românii mâncau prea mult și că pentru o viață
sănătoasă trebuie să urmeze "sfaturile și dieta" P.C.R.).
- combustibilul menajer,
carburanții pentru auto, energia electrică și termică și multe altele se
distribuiau pe bază de cote.
- populația era controlată,
supravegheată și intimidată de catre Securitate, care înregistra convorbirile
telefonice și urmărea orice mișcare a populației printr-o rețea vastă de informatori.
La sfârșitul anilor '80, Romania era
considerată țara cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa, urmată de Albania.
Nu trebuie, totuși, uitat că România moștenea același nivel de trai din
perioada antebelică. In plus, Nicolae Ceaușescu avea o concepție “țărănească” despre eforturile de economisire ale
unei familii. El considera că pentru a-și atinge scopurile întreaga populație
trebie să “strângă cureaua”, să
consume mai puțin și să ceară tot mai puțin de la țară, în așteptarea unui
viitor plin de promisiuni. A pășit chiar pe tărâmul autarhiei. Toate
constrângerile de zi cu zi au nemulțumit progresiv populația, ca și cultul
personalității, alături de o propagandă mincinoasă, în mass-media, pusă la cale
de slugoii săi.
După aproape 10 ani de chinuri, în anii
'80, Romania a reusit sa plătească datoria externă. In 1989 Ceaușescu a anunțat
că România nu mai are datorii către alte țări. România începuse să dea cu
împrumut altor țări în curs de dezvoltare și să aibă o balanță comercială
favorabilă, fapt ce a nemulțumit, se pare, marile puteri obișnuite să fie
singure pe piața acordării de credite. Exemplul unei țări mici, de ostentație
financiară, ar fi putut să devină un pericol, așa că “”tupeul” lui Ceaușescu trebuia pedepsit și a fost
pedepsit cu moartea.
La mai puțin de un an după anunțul
privind independența financiară a avut loc așa-zisa revolutie din 1989, soții
Ceaușescu fiind condamnați la moarte și executati rapid în urma unui proces în
stil bolșevic. Mascarada de proces a stupefiat atât populația română, cât și
opinia mondială.
Se pate aprecia cu hotărâre că epoca lui
Nicolae Ceaușescu a avut efecte economice fără egal în istoria țării și,
probabil, greu de atins în viitor. Sunt foarte greu de enumerat toate salturile
general economice, sau cele ale industriei, agriculturii, construcțiilor civile
realizate în această perioadă, făcând abstracție de comunism în sine și de
neajunsurile politice acelui regim devenit odios. Guvernanții ce au urmat au
transformat țara într-o simplă piață de desfacere pentru alte puteri europene,
sau din afara continentului, precum SUA, China, Turcia, etc.
