CEAUȘESCU - CULISELE RĂSTURNĂRII - VARIANTĂ

            Marele miting din 21 decembrie. Începutul sfârşitului lui Ceauşescu. Cea mai mare greşeală din întreaga sa carieră politică. Urmată îndeaproape de căderea în cursa grosolană a lui Stănculescu, care l-a sfătuit să plece cu elicopterul de pe CC, în loc să fugă cu metroul personal, botezat \"Săgeata albastră\", şi să se ascundă în buncărul de la Casa Poporului unde putea rezista săptămâni bune.

Manifestanții au fost stimulași prin Sabotaj profesionist cu fsals uruit de tancuri, cu o falsă explozie, plus infrasunete.

După cinci zile de război civil murdar, cu lupte de stradă cu tancuri, cu cadavre furate din spitalul judeţean, arse la crematoriul din Bucureşti şi cenuşa aruncată la un canal din Popeşti Leordeni, Timişoara aşteaptă verdictul de la Bucureşti. Ceauşescu, venit din Iran, apare la televizor în seara de 20 decembrie şi toată ţara află că zvonurile sunt realitate. A început! În 21 decembrie, în acelaşi timp, la Arad, la Cluj, la Sibiu, revoltele se aprind şi represiunea creşte...
21 decembrie, este mai ales ziua marelui miting de sprijin pentru Ceauşescu, împotriva Timişoarei, de la care avea să se aprindă scânteia revoltei la Bucureşti.
Despre acest miting s-a creat o imagine deformată: toată lumea ştie şi scrie azi că Ceauşescu a fost huiduit, că s-ar fi strigat "Jos Ceauşescu!", "Jos comunismul!". Una e mitingul şi alta ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii şi la Piaţa Romană. Or, mitingul a fost sabotat în mod profesionist. Pe lângă carul de transmisiune al TVR erau două maşini de sonorizare cu megafoane: una a Securităţii şi una a Armatei. Care asigurau, pe lângă amplificarea propriu-zisă, şi fondul sonor de scandări oficiale, care era înregistrat şi la care făceau play back doar primele două rânduri de "activişti securişti". Din maşina Armatei s-a auzit un vuiet înfricoşător, ca o divizie de tancuri în marş, care a creat acel atac de panică, colectiv...

Unii au spus că ar fi existat şi o explozie, dar+ a existat doar zgomotul unei explozii, pentru că nu s-a descoperit nici o urmă fizică în acea piaţă înţesată de activişti şi organe de ordine. În "Raportul preliminar al SRI asupra evenimentelor" se scrie că în maşina de sonorizare a armatei, care a stat după aceea luni de zile în curtea Studioului Cinematografic al Armatei de pe strada Plevnei, ar fi existat o instalaţie de creare a undelor de joasă frecvenţă, care creează panică şi teroare. E o senzaţie aproape fizică, ca o necesitate fiziologică presantă. De aici a pornit debandada. Ce premoniţie: Ceauşescu a recitat din "Deşteaptă-te, române"!

Nu se poate susține că doar Armata a fost vinovată de răsturnarea conducerii statului. În orice caz, a doua zi dimineaţă, Dan Iosif, căutând în Piaţa Palatului un microfon sau o portavoce, a primit de la un oarecare tovarăş colonel Florea Lăzărescu de la Securitate o maşină cu megafoane, plus patru oameni din dotare care au pus-o în funcţiune.

De la marele miting de sprijin pentru Ceauşescu s-a ajuns la mica demonstraţie contra lui prin faptul că la București au existat în acele momente trei categorii de populații.  Circa o sută de mii de oameni care a plecat acasă în ziua de 21 decembrie, alte două-trei sute de mii de oameni care au venit a doua zi în acelaşi loc şi restul care au rămas acasă în faţa televizoarelor. Poate că la cei ce au stat pasivi, după 25 de ani, ura nu era destul de coaptă.

Pe 21 decembrie au rămas totuşi câteva grupuri,  la Piaţa Romană, cam 1500 de oameni, iar la Universitate, în jur de 10.000. Acolo s-a strigat, acolo au fost puse flori la epoleţii miliţienilor, acolo au trecut în stânga şi în dreapta TAB-uri ca să disperseze mulţimea. Acolo s-a cântat "Deşteaptă-te, române!" şi "Hora Unirii", după ce Nicolae Ceauşescu spusese de la balcon ultimele două versuri din viitorul imn naţional "Deşteaptă-te, române!": "Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi, pe vechiul nost’ pământ." Acolo s-a tras cu gloanţe adevărate, s-a omorît şi s-au făcut arestări masive. Iar până noaptea mai rămăseseră la Inter sub o sută de oameni care luptau cu maşinăria de partid motorizată. Prea puțini pentru o revoluție.

Planul celor care organizaseră lovitura de stat (nu revoluția)era acela că trebuiau omorâţi oameni sub ochii ziariştilor străini. Pentru că la Inter era plin de ziarişti străini. Aceştia veniseră la Congresul al XIV-lea al PCR din 15 noiembrie şi rămăseseră în aşteptare. Şi de la ei se aştepta, poate, un ajutor mediatic. In toate ţările comuniste se schimbase ceva, doar în România, nu. Se aștepta principiul dominoului...

Poate era nevoie de morţi la Universitate, pentru ca lumea să iasă în stradă... Ca la Praga, unde până nu s-a anunţat un mort, studentul la matematică Martin Smid, nu au ieşit două sute de mii de praghezi în Piaţa Venceslas. Dar dacă la Praga, studentul s-a dovedit de fapt a fi un membru al Securităţii cehoslovace, Ludvik Zifcak, care nici nu a murit, la noi, cei 49 de morţi din noaptea de 21 decembrie au fost împuşcaţi sau călcaţi cu tancul.

Tancuri nu avea decât Armata. Deci Milea, Hortopan, Voinea, toţi şefii Armatei din Bucureşti sunt vinovaţi. Deci aceia i-au pus să tragă pe elevii Academiei Militare.

Greu de spus că Ceauşescu ar fi dat un ordin direct: împuşcaţi-i sau treceţi cu tancul peste ei! Ci, respectaţi regulamentele şi apăraţi ordinea de stat! Să notăm, însă, că, la peste 180 de morţi până în 22 decembrie în toată ţara, Milea încă are opt bulevarde şi pieţe care îi poartă numele. Indiferent dacă s-a sinucis sau a fost omorât. Se crede în continuare că a fost omorât.

Există două casete filmate de Securitate de la etajul 5 al hotelului Inter, care au ajuns la TVR după câteva săptămâni, aduse de Petre Mihai Băcanu, şi care cuprind imagini doar din după-amiaza zilei, până la lăsarea întunericului. Şi a mai fost o cameră de filmat, pe Magheru pe lumină şi apoi deasupra blocului Société Générale, a lui Paul Cozîghian, de la IATC, pe lumină şi noaptea, pe întuneric. Se văd baricada incendiată şi trasoarele armatei. Casetele filmate de operatorii de protocol ai TVR, înregistrate până spre dimineaţă, au fost vizionate la 7.30 de Teodor Brateş, şeful redacţiei Actualităţi şi de Petre Constantin, directorul Televiziunii, după care au dispărut fără urmă în războiul civil de la TVR.

In ziua de 22 decembrie, pe la 11.30, Ceauşescu a ieşit în balcon cu o simplă portavoce pentru a se adresa mulţimii ajunse sub balcon. Alt mijloc de comunicare nu mai avea, pentru că instalaţia de sonorizare fusese oferită de Securitate manifestanţilor. In CC, ca şi în TVR, porţile au fost deschise de către securiştii care trebuiau să le apere. S-a intrat pe geam sau s-a sărit peste gard pentru că intrările erau foarte aglomerate. Unii au intrat să ocupe sediile puterii, dar unii au intrat pur şi simplu ca să fure. Amintiri, trofee sau valori. Peste o oră, la locuinţa lui Ceauşescu din Primăverii nr. 50, am văzut un Grigorescu zăcând în iarbă, tăiat cu cuţitul, iar la poarta dinspre Grădina Bordei se adunaseră, la punctul de control al buzunarelor, sute de borcane pline cu miere de toate nuanţele, sticle de whisky, vin sau pachete de scobitori. Asta însemna pentru unii începutul democraţiei. La urma urmei, şi Bălcescu s-a întors de la revoluţie cu o bucată de catifea roşie din tronul regal.

Caușescu a plecat cu elicopterul la  ora 12.08. Nu a fugit cumva, așa cum au reuşit să imprime în mentalul colectiv falșii revoluționari.

Dacă ar fi plecat în celelalte 6-7 variante de refugiu, de exemplu cu metroul personal, Săgeata Albastră şi ajungea în buncărul din Casa Poporului, putea să câştige câteva săptămâni bune. In care ar fi putut rezista şi încerca o regrupare a forţelor loiale. De fapt, varianta cu elicopterul pare că i-ar fi fost servită de Victor Stănculescu. Oricum, a fost cea mai mare prostie din partea lui Ceauşescu. Ca şi mitingul de cu o zi înainte. A fost "bine sfătuit"!

Ion Iliescu, pe 22 decembrie, era la serviciu, la Editura Tehnică. Neavând televizor în birou, a fost chemat de Ladislau Hegheduş, vicepreşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, la el în birou la etajul doi. Văzându-i pe Dinescu, Caramitru şi Nicolaescu la televizor, primul telefon l-a dat lui Stănculescu, la MapN. Apoi s-a dus la ministra Suzănica Gâdea şi i-a cerut voie să se ducă la revoluţie.

I-a zis Doamnă. Suzanei Gâdea îi plăcea să i se spună "Doamnă". Răspunsul a fost: "Du-te, drăguţă!" Iliescu a făcut un mic ocol până acasă. A fost chemat la TVR de către Emil Cico Dumitrescu direct de pe post (" Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care-am fost coleg, să vină la Televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm... Spun tovarăş pentru faptul că cuvântul tovarăş înseamnă mult, mult, înseamnă o prietenie adevărată, suflet cu suflet, înseamnă tot să-ţi dai pentru cel... aproapele tău...") Iliescu a fost primit cu îmbrăţişări şi pupături. Aici trebuie să recunoaştem meritele de organizator ale domnului Iliescu, care a adus o senzaţie de echilibru. Toată lumea ieşea pe post şi debita toate prostiile din lume. Niște scelerați ! Parcă înnebuniseră toţi. Vorba lui Dinescu: erau "bolnavi de libertate".
Ion Iliescu era cunoscut de partid, de armată, de securitate. In imaginile de atunci, două femei într-un balcon, pe undeva pe strada Mihai Vodă, anunţau lumea cu mare bucurie, că Iliescu, colegul lui Gorbaciov, a fost chemat la televiziune. Da, Ion Iliescu era o speranţă de înlocuire a lui Ceauşescu. Toată lumea ştia de la Radio Europa liberă de el. Nu ar fi putut să piardă alegerile din 20 mai 1990. De altfel, votul spune tot. FSN a câştigat doar cu 66,31% din voturi, iar Ion Iliescu a câştigat 85,07%! De aceea i s-au şi oferit, drept contracandidaţi, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. 10,64% şi 4,29% din voturi. Veniţi din afara ţării, graseind şi englezind, unul care îşi oferise serviciile complotului şi celălalt, liberal, care îi va spune Regelui Mihai să candideze la preşedinţie!