La intrarea in orasul Siret, din drumul principal care conduce spre vama ucraineana, se desprinde o sosea ingusta, ale carei ocolisuri strabat lunca Siretului, strabatand sate si paduri. Dupa vreo zece kilometri, pe varful colinei dinspre lunca se infatiseaza, in maretia ei sobra, Biserica din satul Balinesti.
Monumentul face parte din pretioasa mostenire a epocii lui Stefan cel Mare. Manastirea Bălinesti este unul dintre monumentele istorice reprezentative pentru arta Moldovei din cea de a doua jumatate a secolului al 15-lea. Arhitectura acestei biserici este singulara in epoca si exprima convingator gustul ctitorului Ioan Tautu.
Biserica din Balinesti nu este o ctitorie domneasca, iar acest fapt o face cu atat mai interesanta, caci voievodul nu obisnuia sa permita oricaruia dintre boierii lui sa ridice biserici de zid. Bisericile din Balinesti, Arbore si Dolhesti sunt capelele de curte ale unor boieri privilegiati, oameni de incredere ai domnitorului: logofatul Ioan Tautu, Luca Arbore, portarul Sucevei, si hatmanul Sendrea. Nici una nu are turla pe naos, fapt obisnuit in cazul bisericilor-capela.
Logofătul Ioan Tăutu şi Bălileşti
Satul Bălinesti este cunoscut din secolul al 15-lea, cand apartinea logofatului Ioan Tautu, om de seama si bun diplomat al marelui domn Stefan cel Mare si al fiului sau Bogdan, dupa cum este amintit de cronicarii Grigore Ureche si Ion Neculce. Acesta a construit intre anii 1494-1499 la Curtea sa de pe malul Siretului o biserica impozanta, ajunsa astazi "unul dintre cele mai reprezentative monumente din epoca lui Stefan cel Mare".
Ioan Tautu este intemeietorul unei familii boieresti care stapanea un numar de sate din zona Botosanilor si in apropierea Bălinestilor. Această realitate, impreuna cu pietrele de mormant tarzii, din1613, 1634, ce se pastreaza in biserica, arata ca Bălinestii raman vatra a familiei Tautestilor si ca la cancelaria domneasca se mai pastra, in secolul XVII inca vie amintirea marelui dregator.
Daca initial s-a crezut ca biserica a fost construita de logofatul Tautu, cu banii primiti in dar de la sultan, in realitate, Biserica Balinesti a fost construita cu cheltuiala acestuia, dupa cum spune pisania de pe zidul de rasarit al bisericii:
"Cu vointa Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, pan Tautu logofat a inceput a zidi aceasta biserica in numele celui intre sfinti parintele nostru Ierarh si facator de minuni Nicolae in zilele blogoslavitului si de Hristos iubitor domn io Stefan voievod fiul lui Bogdan voievod si s-au savarsit in an 7007 luna 6".
Arhitectura exterioara unică
Ca numeroase biserici de curte boiereasca, biserica Sfantul Nicolae din Bălinesti a fost construită după un plan dreptunghiular, cu o singura navă, compartimentata în naos şi pronaos, cu absidă poligonală la est si la extremitatea vestica rotunjită. Pe latura de sud construcţia este întregită de un turn clopotniţă. Forma bisericii este simplă. Corpul rectangular fără nici o absidă laterală şi o absidă estică poligonală erau destul de obişnuite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, dar capătul vestic rotund este unic.
Turnul clopotnita este scund, amplasat pe latura de sud, in dreptul intrarii. Partea inferioara a clopotnitei este un fel de pridvor boltit, bolta fiind semicirculară, ca şi în naos şi pronaos, unde sunt imparţite in trei travei egale prin arcuri care se sprijina pe stâlpi de piatra angajati în zid şi decoraţi cu capiteluri şi socluri.
Doua şiruri de firide, mai mici deasupra si mai mari dedesubt, înconjoara biserica pe toate fatadele ei. Latura sudică este diferită faţă de celelalte: un portal deschis, cu bolti gotice înalte, de piatră, surmontate de o clopotniţă, se afla la intrarea in biseric. Urme de picturi murale exterioare s-au găsit pe firidele mai mari de pe absida estică şi pe faţadele estică şi vestică. Aceste picturi s-au făcut în timpul domniei lui Petru Rareş, între anii 1535-1538.
Zugraveala exterioară
Picturile exterioare trebuie să fi avut o calitate remarcabilă, după cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sf. Nicolae şi ale Arhanghelului Mihail, situate pe două firide de pe absida estică. La capătul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Această pictură exterioară a fost aplicată peste prima decoraţie a faţadelor bisericii, ce conţinea discuri din ceramică emailată cu rânduri de maro, galben şi verde.
Zugraveala exterioară
Picturile exterioare trebuie să fi avut o calitate remarcabilă, după cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sf. Nicolae şi ale Arhanghelului Mihail, situate pe două firide de pe absida estică. La capătul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Această pictură exterioară a fost aplicată peste prima decoraţie a faţadelor bisericii, ce conţinea discuri din ceramică emailată cu rânduri de maro, galben şi verde.
Aceste discuri erau decorate cu creaturi fantastice, preluată din bestiarul occidental sau cu teme eraldice scoase în relief. Rânduri formate din aceste discuri înconjoară partea superioară a bisericii şi formează o compoziţie luminoasă pe faţadele portalului. Acest tip de ornamentaţie este caracteristic epocii lui Ştefan cel Mare şi nu se mai poartă după domnia sa. Portalul leagă exteriorul de interior. Are trei laturi cu deschidere, cu arcuri ascuţite, fiind acoperit cu o boltă gotică autentică striată. Aceasta e susţinută de console decorate cu motive botanice. În locurile în care striaţiile se întâlnesc, există ornamente cu forme florale. Intradosul şi părţile interioare sunt decorate cu medalioane pictate. Pe intradosul din absida sudică, sunt reprezentaţi Episcopi, în timp ce în partea superioară a lunetei se află Iisus adorat de îngeri.
Pe absida estică se află Apostolii în medalioane, iar deasupra lor se află Dumnezeu, ca Bătrânul Timpului iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail şi Gavril. Pe absida vestică se află Profeţii, iar deasupra lor scena din Deisis (Intervenţia Rugăciunii), cu Iisus în mijloc, avându-i alături pe Fecioara Maria şi pe Sf. Ioan Botezătorul. Frumosul portal sudic are un lat chenar modelat după forma gotică ascuţită. Pe lunetă, este reprezentată Fecioara Maria cu Pruncul.
Starea de conservare a zugravelilor nu este prea stralucită - sunt zone in care pictura s-a desprins împreună cu stratul suport, lăsând să se vadă prima zugraveala a bisericii, cea provizorie alcatuită numai din dreptunghiuri roşii si verzi ce imită cărămidă smalţuită.
Pe absida estică se află Apostolii în medalioane, iar deasupra lor se află Dumnezeu, ca Bătrânul Timpului iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail şi Gavril. Pe absida vestică se află Profeţii, iar deasupra lor scena din Deisis (Intervenţia Rugăciunii), cu Iisus în mijloc, avându-i alături pe Fecioara Maria şi pe Sf. Ioan Botezătorul. Frumosul portal sudic are un lat chenar modelat după forma gotică ascuţită. Pe lunetă, este reprezentată Fecioara Maria cu Pruncul.
Starea de conservare a zugravelilor nu este prea stralucită - sunt zone in care pictura s-a desprins împreună cu stratul suport, lăsând să se vadă prima zugraveala a bisericii, cea provizorie alcatuită numai din dreptunghiuri roşii si verzi ce imită cărămidă smalţuită.
Picturile exterioare trebuie sa fi avut o calitate remarcabilă, dupa cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sfantului Nicolae si ale Arhanghelului Mihail, situate pe doua firide de pe absida estică.
La capatul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Aceasta pictura exterioara a fost aplicata peste prima decoratie a fatadelor bisericii, ce continea discuri din ceramica emailata cu randuri de maro, galben si verde.
Aceste discuri erau decorate cu creaturi fantastice, preluata din bestiarul occidental sau cu teme heraldice scoase in relief. Randuri formate din aceste discuri înconjoara partea superioară a bisericii şi formează o compozitie luminoasa pe fatadele portalului. Acest tip de ornamentatie este caracteristic epocii lui Ştefan cel Mare si nu se mai poarta dupa domnia sa.
Portalul, care leaga exteriorul de interior, are trei laturi cu deschidere, cu arcuri ascutite, fiind acoperit cu o bolta gotica autentica striata. Aceasta e sustinuta de console decorate cu motive botanice. In locurile in care striatiile se intalnesc, exista ornamente cu forme florale. Pe luneta acestuia este reprezentata Fecioara Maria cu Pruncul.
Podoabele şi fresca interioară
Naosul de forma patrata este acoperit cu o bolta semicilindrica intarita de arcuri dublouri ce o compartimenteaza in trei nave. Pronaosul aproximativ de aceleasi dimensiuni, prezinta particularitatea incheierii in poligon a capatului de vest. Elementele cele mai iteresante sunt pilastrii ce sustin arcurile dublouri ale boltii semicilindrice.
Elementele de decor architectural de la ancadramentele de usi si ferestre prezinta trasaturi care le incadreaza in arhitectura gotica tarzie. Pridvorul de sub clopotnita are bolta cu arcuri de piatra cioplita, decorata cu rozete tot din piatra.
Ferestrele altarului si ale naosului sunt dreptunghiulare, iar cele ale pronaosului, cat si usa de la intrare in pronaos sunt lucrate in stil gotic. Cu ocazia pictarii in exterior a bisericii, realizata intre anii 1535-1538, au fost zidite firidele, iar elementele ceramice au fost tencuite, smaltul acestora pierzandu-si partial stralucirea.
Pictura, ce dateaza din secolul al XV-lea, de o ridicata valoarea artistica, este opera unei echipe conduse de zugravul Gavriil Ieromonahul si se pare ca este realizata in stilul celei de la Manastirea Voronet si de la "Sfantul Nicolae" din Dorohoi.
Fresca interioara se mai pastreaza si astazi, spre deosebire de cea exterioara, care este degradata in proportie de 90 la suta. Pronaosul, naosul sunt impodobite cu sfinti, cu scene biblice si cu Acatistul Sfantului Nicolae. Portretul ctitorului din tabloul votiv reprezinta una din cele mai reusite picturi de acest gen din Moldova epocii.
Pe absida estica se afla Apostolii in medalioane, iar deasupra lor se afla Dumnezeu, ca "Cel Vechi de Zile" iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail si Gavriil. Pe absida vestica se afla Profetii, iar deasupra lor scena Deisis (Interventia Rugaciunii), cu Iisus in mijloc, avandu-i alaturi pe Fecioara Maria si pe Sfantul Ioan Botezatorul.
Catapeteasma este mai noua, ctitorul ei este Ieremia Jigniceanu, pe la anul 1792, proprietarul de atunci al mosiei Balinesti. Este lucrata in lemn de tei si cuprinde trei randuri de icoane. Sculptura acesteia este bogata in elemente florale si a fost poleita cu aur.
In pronaosul bisericii se afla gropnita familiei Tautu, gasindu-se aici noua lespezi din piatra. Pietrele de mormant ale celor doi fii ai logofatului, Petru si Teodor, morti in 1494, se caracterizeaza prin impartirea suprafetei trapezoidale intr-un chenar decorativ urmat de zona inscriptiei ce inconjura campul central.
Urmeaza lespedea Vasilichii (+1495) si cea a Magdei (+1500). Numai lespedea sub care a fost ingropat logofatul se inrudeste cu seria de pietre funerare puse de Stefan cel Mare in necropola domneasca de la Radauti.
Istoric
In decursul timpului, Biserica Balinesti nu a suferit modificari majore, ea aparand in aceeasi forma si in tabloul votiv. Chiar daca, de-a lungul vremii, Biserica din Balinesti a avut de suferit in mai multe randuri din cauza turcilor care, in incursiunile lor, au dat foc bisericii, producand degradari ale picturii si zidului.
In anul 1721, biserica a fost restaurata prin grija Episcopului Calistru de Radauti, cand s-au restaurat acoperisul, usile si mobilierul. Pana in anul 1864, Biserica din Balinesti a adapostit o manastire de maici, metoc al Manastirii Varatec iar din anul 1899, este luata in grija, pastrare si conservare de Departamentul pentru Monumente Istorice.
In ultimul timp, Biserica Balinesti a beneficiat de unele restaurări după cum urmează: s-a pus un brâu de caramizi smaltuite in jurul bisericii; s-au dat jos resturile de pictură exterioară, rămânand cele trei rânduri de medalioane din teracota smaltuită de sub cornişă; s-a consolidat clopotniţa cu bare de fier; s-a refăcut invelitoarea, care era distrusă şi din cauza căreia ploua în biserică.