ISTANBUL - YEDIKULE

Yedikule – Inchisoarea celor Sapte Turnuri

Edicule, cunoscuta si sub denumirea de “Inchisoarea celor Sapte Turnuri”, este o veche fortareata din Istambul (Constantinopol), Turcia, folosita de otomani drept inchisoare.

In turnul cel mare al acestei inchisori otomane, numit “Groapa Sangelui” sau “Turnul Ambasadorilor”, au fost intemnitati, munciti si batjocoriti Sfintii Martiri Brancoveni, evlaviosul domnitor Constantin, impreuna cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei, alaturi de Ianache, sfetnicul sau.

Sfantul Constantin Brancoveanu a fost domn al Tarii Romanesti vreme de 26 de ani. Pentru dreapta lui credinta, cat si pentru dragostea lui statornica fata de neam si limba, el a fost mult urat de otomanii cei pagani. Astfel, in data de 15 august 1714, pe cand domnitorul implinea 60 de ani, turcii l-au incununat, pentru vesnicie, cu cununa cea nevestejita a muceniciei.

In cantarea numita “Balada Sfintilor Brancoveni”, auzim ca acestia au fost aruncati in “turnul mare”, care “se inalta langa mare”. Acest turn mare este, negresit, fortareata Edicule, care se inalta pe malul Marii Marmara, in capatul orasului Istambul, numita adesea “Inchisoarea celor Sapte Turnuri”.

“Turcii-n casa navalea,
Pe toti sase mi-i prindea
Si-i ducea de-i inchidea
La Stambul, in turnul mare
Ce se-nalta langa mare,
Unde zac fete (chipuri) domnesti
Si soli mari, imparatesti.”

Edicule, inchisoarea Sfintilor Martiri Brancoveni

Infricosatoarea inchisoare Edicule, numita si “a celor Sapte Turnuri”, era, cu precadere, locul in care se aruncau, se chinuiau si se omorau conducatorii politici straini ai vremii, care ii nemultumeau pe otomani. Aici, in inspaimantatoarea inchisoare Edicule – Yedicule, multi boieri straini si-au gasit sfarsitul.

Edicule este o structura partial bizantina, partial romana. Zidurile sunt construite din blocuri de piatra si caramida rosie. Aceasta parte a zidului exterior al orasului a fost zidita inca din vremea bizantina, de catre imparatii crestini Teodosie I si Teodosie al II-lea (408-450). Aici nu a fost niciodata un palat, in adevaratul sens al cuvantului.

Cele doua turnuri ale Portii constituie turnurile noua si zece ale zidului interior, zidit de imparatul Teodosie cel Mare. Mai tarziu, imparatul Teodosie al II-lea a adaugat aici patru turnuri, transformand locul intr-o citadela.

Inchisoarea este inaltata pe zidul de aparare al orasului, constituind, initial, si o poarta de intrare in cetate. Zidurile inchid o incinta cu cinci laturi, sub forma de curte larga. La intrarea in aceasta a existat un “arc de triumf”, ridicat in anul 390, de imparatul Teodosie I. Arcul era numit “Poarta de Aur” si avea trei intrari, dintre care cea din mijloc era mai larga decat celelalte doua.

“Poarta de Aur” era intrarea cea mai de seama in maretul Constantinopol, pe aici intrand drumul roman principal ce venea dinspre Europa. Initial, uriasele porti erau acoperite cu aur. Numele acestei porti – “de Aur” – a fost preluat de multe dintre marile orase ale lumii, acestea numindu-si astfel principala poarta de acces.

Prin aceasta poarta intra imparatul si armata, dupa victoriile militare, in semn de mare cinste. Foarte rar, in semn de mare pretuire, pe aici intrau si alte mari personalitati ale lumii bizantine, precum: delegati ai papei, in anii 519 si 868; papa Constantin, in anul 710.

Poarta de Aur a fost folosita pentru intrari triumfale pana in perioada Comnenilor. Dupa aceasta, singura intrare triumfala care a mai avut loc a fost cea a imparatului Mihail al VIII-lea Paleologul, in ziua de 15 august 1261, dupa recucerirea orasului, din mana latinilor.

Datorita declinului progresiv al armatei bizantine, in perioada de sfarsit a domniei Comnenilor, Poarta de Aur a fost zidita, intrarea ramanand cu mult mai ingusta. Incepand de acum, locul a fost folosit pe post de citadela si refugiu.

Potrivit unei legende grecesti, cand otomanii au intrat in Constantinopol, un inger l-a luat pe imparatul Constantin al XI-lea Paleologul, l-a impietrit, intr-o statuie de marmura, si l-a asezat intr-o pestera, sub Poarta de Aur, asteptand vremea sa recucereasca orasul, pentru crestini.

In anul 1453, dupa cucerirea Constantinopolului, sultanul Mohamed al II-lea a adaugat acestui loc alte trei turnuri, zidind aici o fortareata, folosita mai intai ca trezorerie, iar mai apoi ca inchisoare politica.

In dreapta intrarii principale se afla “Turnul Ambasadorilor”, in care erau inchisi reprezentantii tarilor aflati in razboi cu Imperiul Otoman, luati prizonieri. Pe zidurile interioare ale acestuia se afla mai multe inscriptii, nominale, facute de cei capturati. Turnul din stanga reprezenta insa o inchisoare si mai temuta. In ziua de 22 mai 1622, aici a fost executat sultanul Osman, in varsta de numai 17 ani.

In inchisoarea Edicule – Yedikule au fost aruncati si chinuiti, din aprilie si pana in iulie 1714, Sfintii Martiri Brancoveni, adica domnitorul Tarii Romanesti, Constantin, cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei, si sfetnicul domnesc Ianache Vacarescu. De aici, ei au fost mutati, pentru putin timp, intr-o alta inchisoare, executarea lor avand loc in ziua de 15 august, in piata Iali Kiosk.

Astazi, locul serveste pe post de scena publica, aici tinandu-se multe concerte. In curtea mare se vad ruinele unei moschei, care a functionat pana in anul 1905.

Martiriul Sfintilor Brancoveni, aruncati in inchisoarea Edicule

Sfantul Constantin Brancoveanu (1654 – 15 august 1714), nepotul domnitorului Serban Cantacuzino, a fost domn al Tarii Romanesti intre anii 1688 si 1714. Sub domnia lui, tara a cunoscut o deosebita inflorire culturala si duhovniceaca.

Datorita marilor bogatii din Tara Romaneasca, cat si pentru uneltirile Cantacuzinilor, care ravneau la tronul domnesc, sultanul a hotarat indepartarea lui Brancoveanu de la domnie. Astfel, in data de 5 aprilie 1714, in Miercurea Mare a Saptamanii Patimilor, pe cand Iuda il vindea pe Mantuitorul, solul sultanului a anuntat Brancovenilor firmanul de mazilire (act de detronare), uneltirile aruncandu-l astfel si pe Branoveanu in mainile hulitorilor dreptei credinte.

Impreuna cu familia domneasca, Constantin este adus in Istambul, unde este aruncat in inchisoarea politica Edicule, in turnul cel mare, numit “Groapa Sangelui”, impreuna cu sfetnicul si fiii sai. “Cinci Brancoveni, cu surorile si cumnatii, cu pruncii, treisprezece prizonieri.” Aici, vreme de trei luni, Sfintii Brancoveni au urmat Mantuitorului, cu cuvantul si cu fapta, fiind batuti, stransi in catuse de fier, taiati pe trup si pe cap, arsi cu clestele inrosit si batjocoriti fara masura.

In ziua de 15 iunie 1714, otomanul Osman Aga i-a scos pe Brancoveni din “Groapa Sangelui” si i-a stramutat intr-o camera, mai sus, la lumina, alaturi de sotii. Doamnele au plans amarnic, ingrijind ranile de pe trupurile barbatilor, arsuri cu fierul rosu, pe piept si pe talpi. Cinci zile nu s-a mai interesat nimeni de Brancoveni; apoi, in Edicule, ei au mai zacut sapte zile.

In dimineata zilei de 15 august 1714, in ziua de praznuire a Adormirii Maicii Domnului, pe cand domnitorul implinea 60 de ani, iar Doamna Marica isi serba onomastica, barbatii dreptcredinciosi au fost dusi la locul de osanda. Acestora li s-a oferit viata, în schimbul lepadarii de credinta crestina si trecerii la mahomedanism.

Sfantul Constantin Brancoveanu, neclintit in dragostea de Hristos si de tara, a spus: “Imparate, averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las. In ea m-am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu, imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei”. Apoi si-a incurajat fiii astfel: “Fiilor, aveti curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru.” (Del Chiaro)

Acestea zicand evlaviosul Constantin, porunci imparatul de le taiara capetele, intai pe ale feciorilor, incepand de la cel mai tanar, si mai pe urma pe al domnitorului, aruncandu-le apoi in mare; crestinii, dupa aceea, aflandu-le, le-au adus la Patriarhia de acolo. Statornicia in dreapta credinta a fost urmata de decapitarea celor cinci Brancoveni, alaturi de sfetnicul Ianache Vacarescu.

Din anul 1720, turpul Sfantului Constantin Brancoveanu se odihneste in mormantul din Biserica Sfantul Gheorghe, din Bucuresti, fiind adus aici prin grija Doamnei Maria si a Domnitei Balasa, care au supravietuit muncilor otomane.