Podul Æmilius (în latină pons Æmilius), sau numit astăzi Ponte Rotto (podul distrus), este cel mai vechi pod de piatră din Roma. El traversa Tibrul în aval de insula Tiberina, puţin mai la nord de amplasamentul primului pod al Romei, Pons Sublicius. El unea Forum Boarium cu locuirea de la apus de Tibru, Transtiberium (Transtevere) şi cu Via Aurelia. Până în sec.al 2-lea e.A la Roma exista un singur pod peste Tibru, construit din grinzi de lemn legate prin cuie de bronz, acel pod a fost înlocuit cu podul Aemilius.
Construcţia podului este atribuită, în general, cenzorilor Marcus Aemilius Lepidus şi Marcus Fulvius Nobilorus, în anul 179 e.A. O ipoteză mai recentă, bazată pe scrierile lui Plutarh şi Titus Livius şi pe studiul monedelor, susține că podul ar fi putut fi construit de Manlius Armilius Lepidus, în momentul construirii Viei Aurelia, în anul 241 e.A, apoi fiind recostruit după o viitură a Tibrului, sau după o extindere a portului fluvial al Romei, aproape de Forum Boarium. El se sprijinea pe şapte pile de piatră străpunse de urechi pentru susţinerea tablierului din lemn şi larg de 8 metri.
In anul 142 e.A, beneficiind de experienţa edificării apeductului lui Marcius, cenzorii Scipio Emilianus şi Lucius Mummius Achaicus au înlocuit tablierul din lemn cu bolte din masonerie (amestec de materiale unite prin beton), cu arhivolte largi. Importante restaurări le-a realizat Augustus, în anul 12 e.A.
In evul mediu podul a fost numit pons Lepidi sau pons Lapideus, sau marele pod (în latină pons Maior) , începând din sec.al 8-lea, sau podul senatorilor (în latină pons Senatorum), în 1144. In 1763, în descrierea sa, Giuseppe Vasi l-a numit podul Sfintei Maria, zis şi "podul distrus". Tot el a amintit de numirile mai vechi de podul Senatorilor, sau podul Janiculus." Podul a fost restaurat în întregime în vremea lui Augustus.
Lucrarea a suferit distrugeri importante pe timpul revărsărilor din anii 1230 şi 1422. Papa Julius al III-lea a dispus reconstruirea totală a arcurilor de către Nanni di Baccio Bigio, în 1552, după planurile lui Michelangelo. Două dintre arcuri au fost distruse de ape imediat, în 1557. Acestea au fost reconstruite sub papa Grigore al XIII-lea de către Matteo di Castello, între anii 1573-1575.
Marea revărsare din anul 1598 a distrus trei din cele şase arcuri ale lucrării. Podul nu a mai fost reparat și a rămas cu numele de "podul distrus" (Ponte Rotto). In 1853, s-a realizat o pasarelă metalică, lungă de 63 de metri, care să-l unească cu ţărmul stâng al râului, în ideea se a-i reda utilitatea. Puntea metalică a fost opera inginerului Pietro Lanciani.
Lucrarea şi-a făcut datoria până în anul 1875. In final, cu intenția de a se permite construirea noului pod al Palatinului, cele două arcuri de apus au fost distruse. In acest fel, din vechiul monument nu a mai rămas decât un singur arc, în mijlocul Tibrului, în aval de insula lui Aesculapius (Tiberina). In schimb s-a păstrat aproape integral podul Fabricius, construit în anul 62 e.A., care lega zona forului Boarium cu insula Tiberina, continuat fiind către celălalt mal al Tibrului cu podul Cestius (sec. 1 e.A, refăcut în anul 370 e.N). Destinul Podului Aemilius a fost cel al distrugerii succesive, probabil datorate și unor erori de construcție sau de amplasament în albia Tibrului Oricum, singura lui boltă rămasă să se lupte cu apele Tibrului transmite venerabilitate și mister noilor vizitatori. A dost un pod urmărit de ghinion constructiv, de lucrări mai slabe și de vicistitudini. A rămas model interesant petru pictori amatori.
Lucrarea şi-a făcut datoria până în anul 1875. In final, cu intenția de a se permite construirea noului pod al Palatinului, cele două arcuri de apus au fost distruse. In acest fel, din vechiul monument nu a mai rămas decât un singur arc, în mijlocul Tibrului, în aval de insula lui Aesculapius (Tiberina). In schimb s-a păstrat aproape integral podul Fabricius, construit în anul 62 e.A., care lega zona forului Boarium cu insula Tiberina, continuat fiind către celălalt mal al Tibrului cu podul Cestius (sec. 1 e.A, refăcut în anul 370 e.N). Destinul Podului Aemilius a fost cel al distrugerii succesive, probabil datorate și unor erori de construcție sau de amplasament în albia Tibrului Oricum, singura lui boltă rămasă să se lupte cu apele Tibrului transmite venerabilitate și mister noilor vizitatori. A dost un pod urmărit de ghinion constructiv, de lucrări mai slabe și de vicistitudini. A rămas model interesant petru pictori amatori.