CRAIOVA - VASILE CÂRLOVA

           

Până în anul 1871 cimitirele Craiovei se aflau în preajma bisericilor, sau a mănăstirilor. Incepând cu acel an s-a hotărât scoaterea cimitirelor în afara orașului, după modelul apusean, din motive de ordin sanitar, al sistematizării urbane și al liniștii publice (deoarece pe atunci jelitul, sau bocitul era un obicei foarte uzitat și chiar exagerat). Pe deasupra acele cimitire erau locuri de adunare ale cerșetorilor, care agresau pe trecători și deveniseră foarte înghesuite, cu multe morminte neîngrijite, care creiau un aspect neplăcut și trist.

Un astfel de cimitir bisericesc se afla și la biserica ”Maica Precista de la dud” (Madona Dudu), întinzându-se mult la răsărit de absida altarului, spre centrul orașului de atunci, adică spre “Răscrucii Mici” (intersecția dintre dintre actuala str. Unirii și str. Lipscani.

Atunci s-au creat în Craiova cimitirele Sineasca și Ungureni, ambele la margine de oraș. Locul pentru cimitirul Sineasca a fost donat de boieroaica Sinescu, de unde i-a provenit și numele.

Osemintele celor înmormântați în cimitirele mici ale bisericilor au fost mutate în noile cimitire, cu respectarea normelor tradiționale de vechime a mormintelor. La mutarea osemintelor și ale monumentelor funerare unde răposau personae cunoscute, urmașii s-au ocupat după posibilități, cu atenția cuvenită și cu noi slujbe religioase. Au existat, însă, o mulțime de morminte neîngrijite și nerevendicate de nici un urmaș.

In cimitirul de la biserica Madona Dudu a fost înmormântat și Vasile Cârlova, unul dintre primii poeți români. El fusese ofițer de ”călăreți” (1809-1831) aflat în garnizoană la Craiova, la data morții lui premature. Osemintele sale au fost transferate, fără nici o grijă, în cimitirul Sineasca unde au avut parte de o groapă comună. Nici locul acelei gropi nu a fost cunoscut după mai mulți ani. Nimeni nu s-a gândit să înalțe măcar un monument al său în orașul în care și-a sfârșit zilele.
Vasile Cârlova, poet și ofițer român, a scris numai cinci poezi, dar a intrat în Istoria Literaturii Române pentru că a introdus în literatura noastră faimoasa temă a preromantismului european. S-a  născut la 4 februarie 1809 la Buzău ca fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău. A a vut ca înaintaș, pe linia tatălui, pe Luca, episcop de Buzău, trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul. Pe linia mamei se trăgea din familia Lăcustenilor, din Locusteni, Dolj (azi com. Lăcusteni).
La 6 iulie 1830 a fost al treizecișitreilea dintre voluntarii angajați în miliția națională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
In 1831 a scris „Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în „Curierul Românesc”).
La 18 septembrie 1831, Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecțioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu, după cum s-a amintit. A mai scris Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștei și Rugăciune.