Prezentele aprecieri ale unei documentări prfunde aparţin lui Radu Theodoru şi nu pot fi completate cu succes, sau compilate. Autorul are valoare spirituală şi demnitate şi tot ceea ce urmează reprezintă poziţia lui faţă de problema atât de fierbinte a hugarismului agresiv.
Autorul nu subscrie în nici un fel la apelul politicienilor, de aiurea şi de aici, de a uita trecutul. El afirmă pe bun temei că un popor fără memorie istorică este un popor mort. Un popor fosil. Sau cel mult o masă centrifugă, lipsită de centre gravitnţionale, aflată la dispoziţia oricarei forţe şi voinţe stră ine. Relaţiile romano-ungare nu pot fi aduse la nivelul unei colaborări reciproce avantajoase decât în momentul când partea ungară va renunţa la hungarism. Adică la imperialism. Este o crimă impotriva naţiunii române, a prezentului si a viitorului ei să i se ceară trecerea trecutului de suferinţa la arhivă, în vreme ce naţiunea maghiară fanatizează trecutul imperialist, il sacralizează, proiectându-l în prezent şi mai ales în viitor.
Problema problemelor este Transilvania. Ungaria nu are nici un drept istoric asupra ei. N-a facut parte din regatul ungar, a fost principat autonom şi actul formal al alipirii la Austro-Ungaria prin încoronarea împaratului Francisc losif ca rege al Ungariei la 8 iunie 1867 nu spune nimic în ordinea dreptului istoric. Cei 51 de ani cât reprezintă formal stăpânirea ungurească a Transilvaniei sunt nesemnificativi raportaţi la istorie, dar esenţiali pentru a caraeteriza structurile hungariste.
Incompatibilitatea hungarismului cu valorile statului de drept şi anacronismul lui funciar au înghetat la nivelul feudalismului primitiv. Există o întreagă bibliotecă pe tema dreptului nostru istoric asupra Transilvaniei. Cu o argumentaţie stiinţifică acceptată de majoritatea istoricilor străini. Prezenta PRECIZARE afirmă ca autorul se ocupă de aplicarea noilor principii ale dreptului istoric la epoca scurtă cât Transilvania a fost formal alipită la imperiul Austro-Ungar, între 1867-1918, şi la intervalul 1940-1944, când o parte din acest pământ românesc a fost cedată Unganei prin diktatul de la Viena.
Aceste principii care lărgesc sfera noţiunii de drept istoric se referă şi la modalitaţile în care Ungaria a acordat românilor dreptul la învăţăatură, la limba maternă, la drepturi politice si cetaţeneşti, la libertatea cuvântului, la libertatea religioasă, la identitate etnică şi culturală, cu o rostire uzată astazi până la tocire, în ce masură Ungaria a acordat românilor drepturile fundamentale ale omului. Şi ale naţiunilor. Cea ce este foarte important pentru caracterul multinaţional al imperiului austro-ungar.
Moştenind fanatismele kossuthiene, Ungaria dualismului le-a exacerbat, concentrându-le pe o idee politică aberantă: maghiarizarea forţată a celor 3 milioane de români care alcătuiau majoritatea zdrobitoare a locuitorilor din Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat. De aici practicile criminale folosite în jurisdicţie, economie, cultură, spiritualitate, culminând cu eliminarea fizică a romanilor, individual sau în masă. Deci culminând cu genocidul. Care a atins limita monstruosului in anii 1940-1944, depăşind cu mult în atrocitate crimele de acest gen practicate de hitlerism si komintemism.
