CRAIOVA CASA VĂLIMĂRESCU

Casa Constantin Vălimărescu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 4 (capătul dinspre Valea Vlăicii).  Imobilul datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost construit după planurile arhitectului francez Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie. Clădirea are două niveluri (parter și etaj), o intrare monumentală și o curte spațioasă cu mai multe căi de acces (pietonală și pentru automobile). De la poarta principală, pietonală (momentan închisă) se ajunge la intrarea principală în clădire traversând curtea pe o alee pavată.
Primul proprietar al clădirii, după care casa și-a primit numele, a fost magistratul Constantin Vălimărescu (18 ianuarie 1848, comuna Moţăţei, judeţul Dolj – 9 decembrie 1911, Craiova). După ce și-a terminat studiile în străinătate, Vălimărescu și-a dat doctoratul în drept la Toulouse și a revenit în țară, unde a activat ca procuror (1874), membru de ședință la Tribunal (1877), procuror, președinte și prim-președinte al Curții de Apel Craiova (din 1883 până în 1911). Vălimărescu a fost căsătorit cu Ana Greceanu, fiică a colonelului Ion Greceanu cu Policsenia Bengescu și soră cu Maria Stoilow (mama viitorului mare matematician român Simion Stoilov, care a locuit împreună cu soțul ei, gen. Simion Stoilov, în imobilul de peste Calea Unirii cunoscut azi sub numele de Casa Stoilov-Bolintineanu). Constantin Vălimărescu a fost înmormântat în Cimitirul Sineasca.
În perioada regimului comunist, în această casă a funcţionat o școală profesională, ASCAR (Asistenţa Cardiacilor), apoi clădirea a fost repartizată Muzeului de Artă, care a amenajat aici Secţia Colecţii. După Revoluția din 1989, casa a fost retrocedată urmașilor vechiului proprietar. Aceștia au vândut-o firmei Italian Knitwear, care a închiriat-o băncii Unicredit. Conform Otiliei Gherghe în cartea “Centenar Muzeul Olteniei 1915-2015″, în anul 1991 în Casa Vălimărescu ar fi funcționat Laboratorul zonal de restaurare și conservare și Oficiul Județean al Patrimoniului Cultural Național Dolj, structuri ale fostului Complex Muzeal desființat în acel an, trecute în administrarea Muzeului de Artă Craiova.In perioada 2004-2005, clădirea a beneficiat de lucrări de conservare, renovare și restaurare pe baza planurilor inițiale și a unor fotografii ale ornamentațiilor. În urma acestui proces, ornamentele au fost refăcute sau consolidate, pereții interiori au fost decorați cu panouri de mătase, ancadramentele de lemn ale ușilor au fost curățate și integrate cromaticii de ansamblu a interioarelor, iar vitraliile au fost restaurate. De refacerea vitraliilor s-a ocupat cunoscutul artist plastic Silviu Bârsanu, cel care s-a mai ocupat de restaurarea vitraliilor din Casa Nicolae Romanescu (Casa Universitarilor) și din Universitatea din Craiova. După renovare, clădirea a fost vândută unei firme controlată majoritar de Max Mara International, o societate cu sediul în Luxemburg. Celălalt acționar al firmei proprietare este societatea italiana Imax Unipersonale.Imobilul a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Dolj în anul 2004. În Casa Vălimărescu funcționează astăzi sediul băncii Unicredit Țiriac Bank.

CRAIOVA - PALATUL BĂNCII COMERȚULUI

Palatul Banca Comerțului, clădire monumentală ce găzduiește Primăria Municipiului Craiova, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș. Banca Comerțului a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată în 1916 de către elevul acestuia, Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat.

Construcția clădirii

La 12 decembrie 1897 (după alte surse în 1899), bancherul și omul politic liberal craiovean Constantin Neamțu înființa la Craiova, sub forma unei afaceri de familie, Banca Comerțului. Societatea bancară a devenit repede una din cele mai importante și de succes bănci cu capital românesc din țară, deschizând sucursale în mai multe orașe importante.

În 1906, principalul promotor al arhitecturii neo-românești, arhitectul Ion Mincu, a întocmit proiectul noului sediu al instituției. Moartea sa timpurie, la doar 60 de ani, survenită la 6 decembrie 1912, a întrerupt lucrările la construcția băncii, care au fost finalizate în perioada 1912-1916, sub supravegherea arhitectului Constantin Iotzu. Pentru finalizarea lucrărilor la sediul Băncii Comerțului a fost angajat constructorul italian Giovanni Batista Peressutti, care a lucrat alături de întreprinderea de construcții a lui Carlo Dalla Barba. Peressutti lucrase deja cu succes la construcția Palatului Administrativ și ulterior a contribuit la ridicarea în Craiova a numeroase clădiri monumentale (printre ele Casa Albă, Casa Carianopol – azi Comandamentul Jandarmeriei Dolj, Facultatea de Agronomie, Policlinica nr. 2 a Spitalului Filantropia, reconstruirea Colegiului Carol I după incendiul din 1930, Sala de spectacole a Teatrului Liric, Casa și Moara Barbu Drugă, Casa Constantin Neamțu etc.).

La vremea inaugurării sale, Banca Comerțului era una din cele mai frumoase clădiri din oraș și chiar din țară, impresionând atât prin aspectul exterior, cât și prin cel interior, bogat ornamentat cu vitralii, candelabre și mozaicuri.

Despre Constantin Neamțu

Constantin Neamțu, fondatorul Băncii Comerțului, s-a născut la 28 mai 1867/1868, în comuna Iași, de lângă Târgu Jiu, fiind al treilea fiu al lui Gheorghe Neamțu, proprietar agricol înstărit. A urmat cursurile primare în Târgu Jiu, ale Școlii Superioare de Comerț din Craiova, fiind unicul câștigător al unei burse „Năsturel”. Ca bursier, a studiat la reputatul Institut Superieur du Commerce din Anvers și a obținut licența în științe comerciale de pe poziția de șef de promoție.

După revenirea în țară, în anul 1890, a ocupat funcția de contabil la Banca Națională a României din București, iar un an mai târziu lucra ca șef contabil la Banca Națională a României, Filiala Craiova, instituția pe care a ajuns să o și conducă. De asemenea, Neamțu a fost profesor și director al Școlii Superioare de Comerț din Craiova. Concomitent cu funcția de director, din inițiativa lui Constantin Neamțu a fost fondată, la 12 decembrie 1897, societatea cooperativă de credit Banca Comerțului din Craiova, considerată cea mai importantă bancă particulară din România. Neamțu a a fost director al acestei bănci până în 1948, timp în care a înzestrat orașul Craiova cu două clădiri construite în stil neoromânesc: Banca Comerțului și Casa Albă.

Încă din tinerețe, Constantin Neamțu a fost atras de ideile liberale. Astfel, în activitatea politică a îndeplinit funcția de șef al organizației PNL Gorj, apoi șef al organizației PNL Dolj. A fost deputat și senator de Gorj și de Dolj. Om de carte, Constantin Neamțu a știut să aprecieze importanța culturală pe care o avea existența unor școli sau activitatea unor societăți științifice. Astfel, în calitate de director al Băncii Comerțului și al Institutului de Arte Grafice Scrisul Românesc (1922), a contribuit moral și material la ridicarea școlii primare “I. E. Rădulescu” din Craiova (1924), a susținut Liga Culturală, Crucea Roșie, Societatea scriitorilor români etc. Neamțu a colecționat costume naționale și piese valoroase ale meșterilor populari, mai cu seamă din Oltenia, realizând un fond valoros, preluat de actualul Muzeu al Țăranului Român. În “Amintiri oltenești în Oltenia”, Tudor Arghezi spunea  “Dela un timp încoace, m’am învățat să confund Craiova cu „Ramurile” și cu D-l Neamțu, distinsul financiar și singura minte de specialitate clară din epoca lui Vintilă Brătianu. Mă grăbesc să spui că elogiul meu pentru acest considerabil om de Bancă și mare Oltean are un simplu substrat de simpatie admirativă și care țin, din sentiment, să-i facă plăcere într’un ceas al vieții și al timpului, de melancolii. Întemeietorul Băncii Comerțului, a căreia reședință craioveană frumoasă e opera arhitectului Iotzu, mi-a spus odată, nu mai țin minte, la Craiova sau în București, pe stradă, că din nordul Olteniei a venit în Craiova, la primele studii, în opinci, pe la 12 ani, ca toți copiii Oltului porniți dintr‘un cătun mic la o biruință vastă.”

În anul 1949, marele bancher Constantin Neamțu a fost arestat și închis în temnițele comuniste, fiind, apoi, eliberat datorită vârstei înaintate. După o viață zbuciumată, decesul său a fost înregistrat în ziua de Sf. Nicolae a anului 1952.

Palatul în secolul XX

În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, în noua clădire s-a instalat cartierul general german. La plecarea nemților din Oltenia, clădirea a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe edificii ocupate, printre care Palatul Administrativ, Palatul Justiției, Prefectura poliției, Școala de meserii, Liceul militar, Liceul Carol I, Școala normală de învățători, Școala centrală de fete, Școala Lazaro-Otetelișanu, Palatul poștei, cazărmile, Spitalul militar, gara etc.

În 1948, Banca Comerțului a făcut obiectul aplicării  Decretului nr.  197/1948  pentru dizolvarea  și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de credit. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 153 din 21  august 1948 a fost publicat un extras din decizia nr.  383/18 august 1948 a Curții Superioare Bancare, prin care s-a decis trecerea în lichidare a Băncii. Într-un articol din 2008 de pe blogul personal, jurnalistul Marius Pirlea citează, însă, reprezentanți ai municipalității craiovene cu privire la istoricul clădirii în relație cu revendicarea clădirii de către moștenitorii lui Constantin Neamțu: “în Buletinul Clădirii nr. 15 întocmit la recensămîntul realizat în anul 1948, figurează ca proprietar Banca Naţională Dolj, iar imobilul avea regimul juridic de instituţie publică. Tot în Buletinul Clădirii se precizează că Banca Comerţului se afla în lichidare, iar construcţia nu avea destinaţie de bancă, ci era ocupată de Direcţia 3 regională CFR şi Serviciul F3 Regional CFR, care aveau calitatea de chiriaşi din data de 15.11.1945 şi achitau chiria Băncii Naţionale a României, inclusiv la nivelul anului 1948”.

După 1948, în clădire au funcționat mai multe instituții, printre care Filiala Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etnografice, Comitetul Municipal al PCR și Consiliul Popular Municipal.

După cutremurul din 1977, edificiul a beneficiat de reparații curente.

Din 1989, fostul sediu al Băncii Comerțului este sediul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Craiova.

Palatul in secolul XXI

În anul 2000 a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru consolidarea imobilului, intenționându-se solicitarea de fonduri de la Banca Mondială. Demersurile au fost sistate, însă, din cauza litigiilor asupra dreptului de proprietate a clădirii, motiv pentru care nici o administrație nu a mai încercat să demareze lucrări de reabilitare.

În anul 2014, Primăria Municipiului Craiova a anunțat că atât sediul principal al instituției din str. A. I. Cuza, nr. 7 (Palatul Banca Comerțului), cât și cel de la nr. 1 (fostul Hotel Pallace), vor intra într-un amplu proces de reabilitare care va dura trei ani de la începerea lucrărilor.

Despre clădire

Palatul fostei Bănci a Comerțului este o clădire impunătoare, construită pe un plan patrulater pe trei niveluri, într-un stil eclectic cu vădite elemente neo-românești. Conform unui articol despre edificiu de pe site-ul arvha.org, e posibil ca fațada clădirii să fi fost simetrică în proiectul inițial al lui Ion Mincu, iar volumul situat în partea dreapta intrării, care “asimetrizează într-o oarecare măsură compoziția”, să fie o adăugire ulterioară, realizată de Constantin Iotzu. De asemenea, elementele de arhitectură vizibile în partea superioară a fațadei principale, deasupra cornișei, aproape de acoperiș, e posibil să fi fost proiectate de Mincu în urma unei călătorii de studii la Istanbul.

Constructorii au întrebuințat la ridicarea edificiului materiale solide, zidărie de cărămidă legată cu mortar de ciment, mozaic venețian, stucatură, lanternouri, vitralii și învelitoare din zinc. Tâmplăria, lamperia și mobilierul au fost executate la Viena. La interior se remarcă fostul hol al ghișeelor băncii, astăzi sala de întrunire a Consiliului Local, al cărui plafon casetat are în centrul său un elegant luminator, pereții decorați și plafoanele pictate, elementele spectaculoase de feronerie. Din holul de la parter, spre vest se găsește scara de acces spre etaj, iar spre est scara de acces la subsol.

Construită pe 3 niveluri, clădirea avea subsol (Tezaurul Băncii trezoreria, diverse depozite, arhiva, locuința intendentului, încălzire centrală, uzină electrică proprie și atelier mecanic), parter (un vestibul, o sală mare, ghișee și birourile administrației) și etaj (un vestibul, din care, printr-o galerie, se ajunge în holul unde se află diverse birouri, sala consiliului și cabinetul directorului).

În cuvintele doamnei Magda Buce Răduț în “Trecutul în Craiova de azi”, fostul sediu al Băncii Comerțului este “o construcție elegantă, luminoasă, cu multe deschideri spre exterior. Subsolul masiv, cu trezorerie, arhivă, depozite, uzină electrică pentru încălzire și atelier mecanic (…) A fost construită cu cele mai rezistente materiale – beton armat și zidărie de cărămidă legată cu ciment, bogat ornată. Interioarele au pereții cu lambriuri aurite și policrome, stucaturi, vopsitorii artistice în ulei, pardoseli cu marmură și mozaicuri, uși și ferestre cu vitralii, grilaje din fier executate, ca și mobilierul, în străinătate”.

Sursă  www,monumenteoltenia.ro