Tancurile
romanești au apărut din dorința lui Nicolae Ceaușescu, pentru a rezolva
problema dotarilor armatei și a evita dependența față de URSS, pe la mijlocul anilor ‘70 (
conform
Hotărârii Consiliului Apărării RSR din 13 mai 1974), Ceaușescu a dat dispoziție să se facă o uzină
specială unde să se construiască tancuri românești. După câteva experimente la
Sibiu, Mizil ăi Ceptura – Prahova, în 1978, toți specialiștii au fost aduși la
București, la Fabrica de Mașini Grele Speciale, o clădire construită langă
halele “23 august”, cunoscute astazi drept Faur.
TR-85 M1
In
aparență, “fabrica de tancuri” nu aparea pe niciun document public. “Pentru ca
era o chestiune considerata secretă, în acte nu figura, nu exista. Era
militarizată, cu garduri mari și sârmă ghimpată. Era o securitate strictă, iar
toți angajatii, și cei civili, intrau și ieșeau cu legitimații speciale”. Până
în 1989, UMB “duduia de tancuri”. “Se produceau anual în jur de 200 de bucăți.
După așa-zisa Revolutie, uzina a fost plimbată pe la mai multe ministere, a intrat și pe
lista de privatizare a AVAS, iar acum a ajuns în curtea Ministerului Economiei.
Potrivit unor surse, un tanc românesc produs la UMB ajunge cam la 1.500.000 de
dolari, iar prețul crește în funcție de dotări.
In
hala de montaj a Uzinei Mecanince București (UMB) stau alaturi, unul langa
altul, “tatal” și “fiul”. Ii cheamă TR 85 si TR 85 M1. Pe cel de-al doilea,
militarii îl stiu și de “Bizon”. “T” vine de la tanc, “R” de la romanesc, iar
cifra reprezinta anul de fabricatie. Dacă primul este 100% românesc, la “Bizon”
au participat, prin 1996, și francezii cu îmbunătățiri, așa că i s-a adaugat
“M” de la modernizare
Tancul Abrams - SUA - 57,2 tone, viteza 67 km/oră, cost 5,4 dolari
De
la înființare până în prezent, UMB a produs tancuri doar pentru Armata Română,
care are în dotare în jur de 300 astfel de modele. “Au existat câteva discuții
de export cu egiptenii, însă nu s-a concretizat nimic pana acum”.
Tancul
produs in România este de talie mijlocie. Greutatea lui este de 50 de tone, cu
vreo 12 mai puțin decat Challengerul armatei britanice. Nu se prea poate face
comparație între tancurile de aceeași clasă, fiecare tip de tanc are calități
și puncte mai slabe. Nici să fie prea greu nu este bine, să nu se miște ca o
broască testoasă. Specialiștii noștrii au ajuns la concluzia ca acest tip de
tanc este cel mai potrivit pentru relieful de la noi.
Tancul Challenger, Marea Britanie, greutate 62,5 tone, viteza 59 km/oră, cost 4,2 milioane dolari
Tancul
nostru are putere mare de foc, trage până la 6.000 de metri, lovitură directă,
în timp ce Leopardul nemțesc nu bate mai departe de 3.000 de metri (aprecierea actualului director al UMB despre tancul Leopard). Motorul are
860 de cai-putere, aproape jumatate față de cât are Abrams-ul american, însă
specialiștii spun că se mișcă foarte repede, cu 60 km/h, mai putin cu 7 km/oră
decat cel produs de Statele Unite.
Tancul rusesc T-90, greutate 46,5 tone, viteza 60 km/oră, cost 2,8 dolari
O
alta calitate a tancului românesc este aceea că poate să tragă și din mers,
fiind dotat cu giroscop modern, iar o parte dintre tancuri nu pot face lucrul
acesta, trebuie să se oprească.
Nouă
rezervoare de motorină asigură tancului nostru o autonomie în jur de 400 km, cu
150 mai putin decat T-90 al rușilor, sau Leclerc-ul frantuzesc. Inăuntru sunt
așezate scaune detașabile la fiecare dintre dispozitive. Spațiul este îngust,
un iad pentru un claustrofob. Incap 4 militari – comandantul, ochitorul,
încărcătorul și mecanicul conductor. Se spune printre militari ca cei patru
servanți trebuie sa fie “mici, negri si al dracului”. Inaltimea maxima: 1,68 m.
Aceasta nu este însă o trgulă.
Cei
patru tanchiști care încap în tancul românesc au maximum 10 secunde la
dispoziție să descopere ținta, să ochească și să tragă focul, altfel: “Din
vânători devin vânați”.
In luna iunie 2012, societatea Romarm a anunţat că este pe cale să
vândă tancuri româneşti TR-85M1 columbienilor. Ştirea a fost privită de mulţi
cu neîncredere.
Anunţul Romarm se referea la negocierile pe care le poartă cu
statul columbian pentru livrarea de echipamente militare în valoare de un
miliard de dolari. Printre produsele care îi interesează pe sud-americani
figurează şi cel mai modern tanc românesc, TR-85M1, supranumit Bizonul.
Caracteristicile superioare ale tancului românesc vorbesc numai specialiștii.
Se pun în discuție cinci elemente de bază care determină eficienţa unui tanc:
modernitatea sistemelor de ochire şi de foc, mobilitatea maşinii, preţul de
cost, preţul de întreţinere şi nivelul de pregătire al echipajului.
Colonă de TR-85 M1
Diferenţa principală dintre tancul TR-85, de generaţie anterioară,
şi cel de astăzi constă în faptul că acesta din urmă are computer de bord,
adică este un tanc inteligent şi este aproape la fel de uşor de condus ca şi un
automobil. TR-85M1 întruneşte aproape toate calităţile unui tanc de ultimă
generaţie. Calculatorul de bord, sistemul de ochire, muniţia folosită şi
motorul sunt la nivelul celor mai bune pe plan mondial. Avantajul tancului
românesc faţă de celebrele M1 Abrams, american, sau Leopard, german, de pildă,
pe care am avut ocazia să le conduc, este preţul de întreţinere foarte mic.
Tancul românesc costă numai 1.500.000 dolari.
Tanchiştii cred că arma lor e importantă şi că nu va dispărea
niciodată din războaie, deoarece pentru a ocupa un teritoriu este nevoie de
trupe terestre, iar acestea vor înainta întotdeauna însoţite de tancuri.
TR-85 M1
Cele
mai moderne tancuri sunt M1 Abrams (SUA), Challanger (Anglia), Leclerc
(Franţa), Leopard (Germania), Merkava (Israel), T-90 (Rusia). Pe lângă ele s-a
strecurat recent şi TR-85M1, tancul românesc. Ca preţuri, diferenţa este destul
de mare între aparatele occidentale - M1 Abrams, de pildă, care costă 5,4
milioane de dolari sau englezescul Challenger, la 4,2 milioane de dolari - şi
cele ruseşti de aceeaşi generaţie, adică T-90, al căror preţ ajunge la
jumătate: 2,8 milioane de dolari. TR-85M1, în varianta pe care românii le-a
prezentat-o columbienilor, cea cu un motor mai puternic decât cel clasic de 860
de cai, este imbatabil, la preţul de 1,5 milioane de dolari bucata.
Tancul
inteligent românesc detectează dacă o rachetă antitanc a pornit către el şi
lansează imediat contramăsuri, adică grenade de bruiere a loviturilor inamice.
Concomitent, mecanicul schimbă imediat poziţia blidatului, iar racheta antitanc
se îndreaptă către grenadele de contramăsură.
TR-85 M1
După ce computerul identifică ţinta, în 0,3 secunde,
tancul poate trage cu o cadenţă de 7 lovituri pe minut, dacă stă pe loc, şi 4
lovituri pe minut, în mers. Împotriva tancurilor inamice foloseşte proiectile
ce pot perfora un blindaj gros de o jumătate de metru.
Are
un tun de calibrul 100 mm şi poate lovi ţinte prin ochire directă la 6 km, sau
prin conducerea indirectă a focului, pe coordonate transmise de cercetaşi, la
distanţa 14,6 km.
TR-85 M1
Prima
unitate de tancuri din Armata Română a fost înfiinţată în 1921, dar până în
1977 toate unităţile foloseau blindate de import. Începând cu 1970 se pune
problema propriei producţii de blindate. Se încearcă şi copierea tancului
sovietic T-72 şi astfel ia naştere TR-125, care însemna Tanc Românesc cu tun de
calibru 125. Nu au fost fabricate decât cinci bucăţi, militarii fiind
nemulţumiţi că maşina era greoaie.
In 1985 apare un alt tanc 100% românesc, numit TR-85.
Acesta era inspirat de T-55 rusesc, considerat, în anii ’60, spaima trupelor
NATO - adică era cel mai bun din lume la vremea respectivă.
In 1997, TR-85 a intrat în modernizări şi, printr-o colaborare
româno-franco-israeliană, a ieşit TR-85M1, un tanc la standardele actuale ale
NATO.
