ROMA - APEDUCTUL AQUA APPIA XXXX

Apeductul Aqua Appia sau Apeductul lui Appius sau Apeductul Appian (Aqua Appia) este primul apeduct construit la Roma, în anul 312 e.A. El a fost clădit de cenzorrii Appius Claudius Caecus (care deasemeni a trasat Via Appia de la Poarta Capena la Capua) şi Caius Plautius Venox, care a primit cognomenul pentru că a căutat vena acestei ape, adică a descoperit izvorul.

Până în anul 312 e.A, romanii se limitau la apele Tibrului, la puţuri şi la izvoare, pe care ajunseseră să le venereze, crezând că au puteri curative.

Caius Plautius Venox a abdicat de la cenzură după 18 luni, crezând că, după tradiţie, colegul său va face la fel. Dar Appius Claudius Caecus s-a menţinut în funcţie şi a rămas singurul care a dat numele apeductului.

El a captat apa în apropiere de Via Prenestina, pe colinele Sabina, izvoare situate între a şaptea şi a opta milă (circa 10 Km) pe calea Preneste, sau dinspre Gabies (vechi oraş în Latium). Canalul a fost prevăzut, aproape în întregime, subteran. Numai 90 de metri din el s-au plasat pe arcade aeriene. Diferenţa de nivel între sursă şi destinaţie a fost de numai 10 metri pe un parcurs de 16,6 Km, realizare remarcabilă pentru tehnica sec.al 4-lea e.A. Apeductul a atins Roma la nivelul porţii Capena, unde a ieşit la suprafaţă lângă Zidul servian.

Aqua Appia

Mai târziu, el a atins Roma imperială la nivelul Porţii Maggiore, trecând la 30 de metri sub pământul colinei Caelius. Apoi a trecut pe sub Poarta Capena către colinele Aventinul minor şi major, pe sub care a trecut pentru a ajunge la cartierul Velabrum, mai precis la Forum Boiarium, lângă Poarta Trigemina, pe malul Tibrului. Este unul dintre cele mai puţin ridicate apeducte din Roma (8,37 metri). Numai apeductul Alsietina era mai coborât (5 metri) pe timpul lui Frontinus (autor antic care a lăsat o lucrare amănunțită despre apeductele Romei). Nu are rezervoare. Secțiunea dreptunghiulară a apeductului, dispus subteran până la 6,5 metri, era executată din blocuri de tuf cu orificii. In câteva zone el a fost săpat în stâncă.

A fost restaurat de către Quintus Marcius Rex între anii 144-140 e.A, de către Agrippa în anul 33 e.A şi de Augustus în anul 11 e.A. In reglementele lui Frontinus, de la sfârşitul sec. 1 e.N, apeductul este cotat cu un debit de 35.000 mc/zi, cantitate ce nu a putut fi constatată la începutul său. După calcule, Frontinus a consemnat totuşi 76.000 mc/zi, dar a găsit și foarte multe deviații frauduloase ale apei.

ROMA - APEDUCTUL ANIO VETUS

Apeductul Anio Vetus, sau Apeductul Anio cel vechi (Aqua Anio Vetus) este cel de al doilea apeduct al Romei, construit în anul 272 e.A. Construcţia a început sub al doilea consulat al lui Lucius Papirius Cursor şi Sepurius Carvilius Maximus, prin intermediul cenzorilor Manius Curius Dentatus şi Lucius Papirius Praerextatus (nepotul celui dinainte), care au ordonat lucrarea, bazată pe prada din războiul cu Pyrrhus. Onoarea de a fi terminat lucrarea a revenit tribunului plebei Marcus Fulvius Flacchus.

Apeductul se aproviziona din râul Anio, în amonte de Tibur, unde o parte din ape era derivată pentru acest oraş. El urma acelaşi parcurs ca şi Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus. Pornind de la sursă, el urma Via Valeriana şi Anio, până la Tibur, apoi trecea aproape de oraşul antic Labicum şi depăşea Via Latina în apropiere de Tusculum, pe care o urma până la Roma.

Avea o lungime de 63,7 Km (43.000 paşi), din care 64,4 Km în conducte subterane şi numai 300 de metri peste arcade. Era aproape în totalitate subteran din motive strategice. Se tremina între Poarta Esquilin şi Viminal, de unde apa era distribuită mai departe prin oraş. Era al şaselea apeduct prin înălţimea (25,17 metri), în epoca lui Frontinus, deci fără a lua în calcul apeductele lui Traianus şi Alexander Severus. A fost reparat de multe ori, respectiv de către Quintus Marcius Rex, apoi dev către Agrippa, în anul 33 e.A şi Augustus în anul 11 e.N.

A primit numele de Vetus atunci când a fost edificat apeductul Anio Novus sub domniile lui Caligula şi Claudius. In lucrarea lui Frontinus este trecut cu un debit de 60.000 mc/zi. Acela a descoperit atunci numeroase deturnări frauduloase de apă din circuit, fapt ce explica diferenţele de debit dintre momentul intrării (183.000 mc/zi) şi al livrării. Apa râului Anio provenea dintr-un lac cu apă foarte clară, dar pe parcurs aceasta se tulbura datorită malurilor foarte friabile. Acest apeduct era unul dintre cele mai joase ale Romei, şi apa lui, spre deosebire de apa din Anio Novus, nu se amesteca cu apele altor apeducte pentru a le deteriora. După reformele lui Frontinus şi cu aprobarea împăratului Nerva, apa acestui apeduct a urmat a fi folosită numai pentru grădini şi alte utilităţi industriale.

ROMA - APEDUCTUL AQUA ANIO NOVUS

Sub consulatul lui Marcus Aquila Iulianus şi Caius Nonius Asprens, în anul 38 e.N, împăratul Caligula a început construirea unui nou apedfuct. Frontinus a semnalat că Caligula a început şi apeductul Aqua Claudia, contrazicând pe Suetonius.

Lucrările au fost terminate într-o manieră somptuasă sub domnia împăratului Claudius, la calendele lui august (1 aug.) anul 52, sub consulatul lui Sylla şi Titianus, în acelaşi timp cu luctrările la apeductul Aqua Claudia. Costul celor două apeducte învecinate s-a ridicat la suma de 55.500.000 de sesterţi.

La început apa era captată din râul Anio, situat la răsărit de Roma. La construcţia lui, exista deja un apeduct ce purta numele de Anio. Din acest motiv apeductul cel nou s-a numit Aqua Anio Novus. El livra apă tulbure, căci râul din care capta apa traversa pământuri cultivate într-un teren gras, cu maluri friabile, râu un curs noroios şi tulbure, după cele relatate de Frontinus. De aceea s-a stabilit la începutul apeductului u bazin de decantare în care apa să stea şi să se limpezească. Apa râuşorului Anio provenea dintr-un lac cu apă foarte clară, dar care se tulbura pe parcurs datorită malurilor friabile atât vara cât şi iarna.

Apeductul Anio Novus, spre deosebire de apeductul Anio Vetus, îşi amesteca apa cu ale altor apeducte astfel că le diminua calitatea şi acelora. După reformele lui Frontinus, în urma deciziei împăratului Traianus, s-a încercat remedierea defectelor acestei ape, prin suprimarea preluării apei din râu şi amestecând apele din două, trei lacuri situate în amonte, lacuri create de Nero pentru vila sa de la Subiaco.

Apeductul are lungimea de 87 Km (58.700 paşi) dintre care 75 de Km în conducte subterane şi 14 Km pe lucrări aeriene, din care 3,4 Km pe substricţii şi arcade în apropiere de sursă şi 10,5 Km în apropiere de oraş. Ca şi Aqua Marcia şi Aqua Claudia, apeductul Anio Novus urma, la început, traseul râului din care îşi capta apa. Apoi el a urmat Via Latina pe cica 10 Km şi canalul său se găseşte suprapus peste cel al apeductului Aqua Claudia pe 13 Km înainte de Roma. Arcurile ating o înălţime  de 35 de metri (109 picioare). Unele dintre ele sunt încă vizibile în apropiere de Roma. El este cu numai 4 Km mai lung decât apeductul Aqua Marcia, cu toate că captează surse mult mai în amontr în valea lui Anio.

In plus, el era apeductul cel mai ridicat al oraşului în epoca lui Frontinus (47,52 metri), deci, fără a ţine cont de Aqua Traian şi de Aqua Alexandriana, el furniza apă în părţile cele mai înalte ale Romei, ca şi Aqua Claudia cu care se întâlnea în oraş. El trecea Porta Maggiore împreună cu Aqua Claudia, unde cele două lucrări încrucişau Aqua Marcia ce purta canalul de la Aqua Tepula. Apeductul Aqua Anio Novus se termina pe Esquilin, dincolo de Grădinile lui Pallas. Acest apeduct, unul dintre cele mai lungi din Roma, a fost şi cel care furniza cea mai multă apă.

ROMA - APEDUCTUL AQUA ALSIETINA

Apeductul Aqua Alsietina, sau Apeductul lui Augustus (Aqua Augusto) este cel de al şaptelea apeduct al Romei, construit de Augustus în anul 2 e.A. Este lung de 32,9 Km (22.172 paşi) şi parcurge în mare parte un treseu subteran. Nu străbate pe arcuri decât 500 de metri. Trage majoritatea apei sale din lacul Alsietinus (un mic lac din Etruria. La nod, nord-vest de Roma, situat într-un crater stins, astăzi numit lacul Martignano).

El furniza apa în Transtiberium (Transtevere) şi atingea în trecere colina Janicul, după ce trecuse nu departe de Veies, mărginind Via Triumphalis (Via care lega Roma de Via Cassia în apropiere de Veies) şi apoi Via Aureliană. Via Triumphalis amintită atingea Roma la nivelul şesului Vaticanului şi trecea pe podul lui Nero în Roma Imperială. O altă Via Triupmhalis, cea folosită pentru celebrarea marilor învingători şi împăraţi, avea un alt traseu, care trecea pe la Circus Maximus, Septizonium, Arcul lui Constantin, Colosseum şi pe Via Sacra din Forum Romanum.

Apa adusă de acest apeduct avea o calitate aşa de proastă încât a fost prevăzută numai pentru naumachia lui Augustus, după care se termina fără nici un rezervor. Frontinus a apreciat că Augustus nu a dorit să folosească apa bună a altor apeducte pentru proiectul său de bazin. Excedentul de apă era folosit numai pentru irigaţia grădinilor din exteriorul oraşului căci apa era nesănătoasă.

Este cel de al nouălea şi ultimul dintre apeductele Romei prin înălţime (5 metri), în epoca lui Frontinus, fără a lua în calcul Aqua Traiana şi Aqua Alexandriana, încă neconstruite. Volumul de apă primit de acest apeduct nu a fost rvaluat de Frontinus, căci depindea de cantitatea care deriva din lacul Alsietinus şi apoi din lacul Sabatinus. Cu toate acestea, Frontinus a calculat că el furniza 16.300 mc/zi. Apa acestuia era distribuită în totalitate în locuri din afara zidurilor pe timpul lui Frontinus.