CASA POPORULUI - PALATUL NEDATORAT PARLAMENTULUI

Casa Poporului a intrat de trei ori in cartea recordurilor. Este cladirea care are cea mai mare greutate din lume, este cea mai scump[ cladire administrativă din lume dar și cea mai mare cladire administrativă folosită. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest şi nord-vest, Bulevardul Naţiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertăţii la est şi Calea 13 Septembrie la sud.

Clădirea, cu o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², s-a înscris în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral, din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Constructia depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.

De aceea poate fi considerată o lucrare faraonică: măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată și unor zone funcționale distincte.

Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.

Numele sălilor și saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspirația românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România.

Casa Poporului a fost construită in cadrul proiectului Bucuresști. După cutremurul din 1977, Nicolae Ceauşescu a ordonat "reconstruirea" Bucureştiului ca un nou oraş, aşa că, începând cu anii 1978-79, a avut loc concursul la nivel naţional pentru reconstruirea Bucureştiului.

După un concurs ce a durat aproape 4 ani, arhitecta Anca Petrescu a câştigat postul de arhitect şef al celui mai controversat proiect construit până acum în România. După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. 

Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. In 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Casei Poporului. Ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.

Şantierul propriu zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Printre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale si Stadionul Republica.

In 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro. Constructia are o lungime de 270 metri, lăţime de 245 metri, înălţime de 86 metri (peste cota 0), adâncime de 92 metri (sub nivelul solului) si o suprafata construita la sol de 66.000 metri patrati. Clădirea este compusă din 23 de corpuri. Proiectul de reconstruire centrală a Bucureștiului, cuprindea pe lângă Casa Poporului și altă serie de clădiri, cum ar fi: Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott - Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Victoria Socialismului.

Materiale și forță de muncă folosite :
1.000.000 m³ de marmură 
5.500 de tone de ciment 
7.000 de tone de oţel 
20.000 de tone de nisip 
1.000 de tone de bazalt 
900.000 m³ de esenţe de lemn 
3.500 de tone de cristal 
200.000 m³ de sticlă 
2.800 de candelabre 
220.000 m² de covoare 
3.500 m² de piele.

La construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.

Palatul Parlamentului și beneficiarii

Construcția Casei Poporului, clădire admirată si contestată de puțini români otrăviți în simțiri, a inceput în 1984 și inițial ar fi trebuit finalizată în numai 2 ani.

Termenul a fost prelungit apoi până în 1990, însa nici în prezent nu este finalizată. Numai 400 de încăperi și 2 săli de ședințe sunt finisate și folosite, dintr-un total de 1.100 de spații proectate.

Cladirea are 4 niveluri subterane și 2 adăposturi antiatomice, pentru că Nicolae Ceausescu se temea de un război nuclear. Această grijă era indreptățită, având în vedere că mărețul proiect a început în timpul Războiului Rece. Se pare că ar fi cerut construirea unor tuneluri subterane, care sa-l ducă în siguranță până la aeroportul Otopeni, de unde sa poată fugi din țară, în caz de primejdie.

Inginerul Traian Popp, care a lucrat pe santier, a confirmat existența unui tunel care face legătura între subsolul Casei si rețeaua de metrou, undeva intre statiile Izvor si Politehnica. Nu exista insa un metrou secret care să ajungă până la Otopeni.

La început lucrările au fost conduse de arhitectul Cezar Lăzărescu, unul dintre cei expropiați din cartierul Uranus. Casa lui a fost dărâmată pentru a face loc noului Bulevard Victoria Socialismului, asa cum a fost demolat aproape intregul cartier Uranus, 57.000 de familii fiind mutate fortat (după alte surse 40.000 de familii).

Functia de conducător al șantierului a fost preluată ulterior de arhitecta Anca Petrescu, proiectanta palatului.

Muncitorii de pe șantier au lăsat in urma lor povești. Unele amuzante, altele infricosatoare. S-au găsit și mesaje scrise de zidari glumeți, pe pereții Palatului, precum:„Maria + Casa Poporului“, sau „AMR (Au mai ramas) 197, 196, 195 ... zile“.

S-a vorbit mult despre lucratorii care și-au gasit sfârțitul aici, pe cel mai mare santier al țării. Documentele confirmă 27 de morți in accidente de muncă, însă au circulat și încă circulă zvonuri legate de muncitori uciți, pentru a păstra tăcerea asupra unor tuneluri, sau camere secrete din clădire. Zvonuri false, co trazise chiar de arhitecta șefă, Anca Petrescu. Aceasta a infirmat cu tărie aceste ipoteze fanteziste, precizand ca, atunci cand murea un muncitor, procurorii militari făceau o anchetă amanunțită și se cauta un vinovat. Prin urmare, dispariția unor angajați nu ar fi fost trecută ușor cu vederea.

Comparație cu piramida Keops

Dispariția cartierului Uranus nu a fost o pierdere pentru București ci o binefacere, A fost un cartier mizer încă dintre cele două războaie mondiale, cartier Dormitor, în care colcăiau borfașii, hoții și prostituatele. Străzile erau înguste, cu case scunde și vetuste. Era un amestec de de case dubioase și de gospodării cu grădinițe, cu bolte de viță și pomi. Clădirile înalte erau rare, iar o parte mare din rețeauavstradală nu avea canalizare. Uranus era un cartier al lumii sărace și interlope, cartier care s-ar fi spulberat curând într-o mare capitală. Ceaușescu a avut neșansa de a fi decis ștergerea acelui focar de infecție, de înapoiere și de mahalagism.

Biserici demolate pentru a face loc Casei Poporului :

•    Enei, 1977

•    Albă Postăvari, 1984

•    Mânastirea Cotroceni, 1984

•    Izvorul Tămăduirii, 1984

•    Gherghiceanu, 1984

•    Spirea Veche, 1984

•    Sf. Nicolae Sârbi, 1985

•    Sf. Nicolae, 1986

•    Sf. Nicolae Jitniţa, 1986

•    Mân. Pantelimon, 1986

•    Doamna Oltea, 1986

•    Olteni, 1987

•    Sf. Vineri, 1987

•    Mân. Văcăreşti, 1987

•    Sf. Spiridon Vechi, 1987

•    Bradu Staicu, 1987

•    Sf. Treime, 1987

•    Sf. Mina, 1985

•    Izvorul Tămăduirii, 1982

•    Buna Vestire, 1981

Toate acestea dovedeau sărăcia poporului nostru din ultimile 2-3 secole, lipsa de imaginație a unor meșteri cu puțină vocație și fără de imaginație.

Un număr de 11 locașuri, mai valoroase au primit fonduri pentru a fi utate prin metode moderne. Dintre acestea, inginerul fr4Eugen Iordăchescu a mutat opt : Mihai Vodă, Ansamblul Antim, biserica Mănăstirii Schitul Maicilor, bisericile Olari, „Sfântul Ştefan“ Cuibul cu barză, „Sfântul Ilie“ - Rahova, „Sfântul Ioan“ sau „Sfântul Ionică“ - Piaţă, „Sfântul Gheorghe“ - Capra.

Nu trebuie uitat că pentru a construi Parisul modern, între anii 1853-1870, marele architect al lui Napoleon al III-lea, baronul Georges-Eugene Haussman a demolat fără restricții toate bisericile și capelele care i-au stat în calea proiectelor.

Deşi lucrările la construcţia Casei Poporului au fost inaugurate pe 25 iunie 1984 în prezenţa Ceauşeştilor, marele edificiu nu a fost terminat în totalitate nici până în ziua de azi. Potrivit arhitectei Anca Petrescu, instalaţiile din subteran au rămas neterminate.

Cei ce au guvernat România după Nicolae Ceaușescu nu au fost în stare să termine edificiul nici după un sfert de secol. Niște nevolnici, hoți și apatrizi.

In 1990, magnatul american Rupert Murdoch a vrut să cumpere clădirea, cu 1 miliard de dolari, dar oferta sa a fost refuzată (nu începuse Marea vânzare a țării). In prezent, Casa Poporului este evaluata la 3 miliarde de euro.

Din 1994 în clădire funcţionează Camera Deputaţilor, după ce sediul iniţial al instituţiei, Palatul Camerei Deputaţilor, a fost donat de stat Bisericii Ortodoxe Române. Începând din 2004 aici se află şi Senatul României, iniţial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, Palatul Parlamentuluigăzduieşte în numeroasele sale săli şi saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziţii sau întâlniri.

În perioada 2003-2004 a fost construită o anexă din sticlă de-a lungul ascensoarelor exterioare. Această construcţie are ca scop facilitarea accesului la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), deschis în 2004, după o reamenajare în aripa vestică a palatului. În aceeaşi perioadă, un proiect ce susţinea arborarea unui steag uriaş a fost anulat ca urmare a protestelor venite din partea publicului. Un drapel se afla deja arborat pe clădire dar a fost îndepărtat împreună cu suportul.

Restaurantul, accesibil doar politicienilor, a fost renovat, proiect urmat de amenajarea unei piscine, saune şi a unor facilităţi sportive la nivelul 1 al subsolului.

De asemenea, din 1995, clădirea găzduieşte sediul Iniţiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI), o organizaţie ce are ca scop o colaborare pentru reducerea nivelului criminalităţii transfrontaliere în ţările membre.

O mare parte din clădire (aripa vestică, parte din aripa de est, parte din al doilea nivel, nivelul 3 subsol şi celelalte aflate sub acesta), urmează a fi terminate. Intre timp, o parcare subterană se construieşte în locului unui fost stadion, momentan folosit ca depozit, care a fost acoperit în timpul construcţiei palatului. De asemenea, se are în plan construirea unor tunele ce leagă Calea 13 Septembrie cu subsolul clădirii.

Adevărate comori din interiorul construcţiei sunt numeroasele sculpturi în marmură. La acestea se mai adaugă 700 de candelabre de cristal şi uşi sculptate în lemn, care valorează o adevărată avere. Laminatoarele din bronz turnat sunt unice şi reprezintă o adevărată comoară ascunsă între pereţii Casei Poporului. Nici decoraţiunile din interiorul încăperilor nu sunt ieftine: covoarele enorme, draperiile create manual şi clanţele din metale rare alcătuiesc opulenţa clădirii. Pe lângă acestea, monumentul este decorat cu sculpturi din ipsos, făcute în acea vreme în mărime naturală. La rândul lor, decoraţiunile sunt înfrumuseţate cu foiţe subţiri de aur.

Inaugurarea oficială a palatului s-a desfășurat în ziua de 25 iunie 1984 în prezenţa Familiei Ceaușescu, cu toate că marele edificiu nu era terminat în totalitate. Și după cum am spus, nu a fost terminat nici până în ziua de azi (decembrie 2013). Probabil că dacă ar fi trăit, Nicolae Ceaușescu ar mai fi adăugat Bucureștiului și alte edificii remarcabile. Prin colecția de clădiri unicat, s-ar fi alăturat epocii lui Carol I-ul.