Momentul în care elicopterul lui Ceauşescu a părăsit sediul Comitetului Central al PCR
După scurgerea a 21 de ani, capii fostei Securităţi neagă cu vehemenţă orice implicare în aşa-zisa Revoluţie. De fapt, Securitatea a dat lovitura fatală regimului Ceauşescu în dimineaţa de 22 decembrie 1989.
Primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989 concentrează o serie de acţiuni de o importanţă crucială în ansamblul Revoluţiei române. Ieşirea în stradă a unor mari grupuri de oameni, în mai multe oraşe din ţară, a reprezentat picătura care a umplut paharul, în lungul şir de evenimente care au dus la prăbuşirea dictaturii ceauşiste. Cum şi de ce au ieşit pe străzi sute de mii de oameni în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în Bucureşti, Braşov, Craiova, Ploieşti şi în alte mari oraşe? Cum de s-au sincronizat aceste mişcări aproape la minut? Răspunsul la aceste întrebări n-a fost niciodată formulat. El trebuie căutat în arhivele nescrise ale Securităţii. „Adevărul" vă prezintă momentele în care Securitatea a lăsat garda jos, în speranţa unei Revoluţii din care să iasă cu faţa curată.
Oamenii sistemului
La un scurt tur de orizont peste ţară, putem constata că, în multe oraşe din România, lideri ai Revoluţiei au fost dovediţi ulterior ca lucrători sau colaboratori ai Securităţii.
La Galaţi, cel mai vocal revoluţionar a fost, în 22 decembrie 1989, actorul Vlad Vasiliu. Din balconul Comitetului Judeţean a întreţinut zvonistica despre pericole iminente care ar fi urmat să se abată asupra Galaţiului. Vasiliu este astăzi liderul unei asociaţii de revoluţionari, deşi CNSAS a constatat că a fost colaborator al Securităţii. Nemaipunând la socoteală faptul că şi-a recunoscut delaţiunile într-un amplu articol din „Adevărul".
La Braşov, tot un colaborator al Securităţii a fost cel care a stârnit muncitorii de la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice - Ghimbav, în dimineaţa zilei de 22 decembrie: Lucian Beşchea, subinginer la ICA Ghimbav în 1989. Acesta a organizat o grevă generală şi i-a îndemnat pe toţi muncitorii să iasă în stradă. Mai apoi a ajuns preşedintele FSN-ului în întreprindere. Beşchea figurează într-un raport al CNSAS pe anul 2009 în calitate de colaborator al Securităţii.
La Focşani, omul care a declanşat revoluţia vrânceană a fost interpretul de muzică uşoară Paraschiv Usturoi, mai cunoscut ca Puiu Siru. El a folosit boxele pe care le întrebuinţa la concerte pentru a strânge mulţimea în piaţa centrală din Focşani în ziua de 22 decembrie. Până atunci, nimeni nu crâcnise împotriva regimului. Şi Usturoi a fost dovedit turnător al Securităţii, cu doi ani înainte de decesul său, survenit în 2009. E uşor de presupus cine l-a îndemnat pe rapsod să cheme lumea în stradă în aceeaşi dimineaţă în care şi alţii ca el făceau acelaşi lucru în diverse oraşe din ţară.
Dumitru Burlan Foto: Lucian Muntean
Toate acestea, puse cap la cap, reprezintă argumente puternice că Securitatea avea un plan pentru momentul debarcării lui Ceauşescu, iar agenţii săi şi-au jucat bine rolurile mai ales în marile întreprinderi, acolo unde erau concentraţi foarte mulţi oameni. Discreţi şi astăzi, capii fostei Securităţi se apără spunând că toate acestea nu au fost decât nişte coincidenţe, că nu exista niciun plan şi că ei nu au fost decât nişte victime ale Revoluţiei. Acordul securiştilor şi al miliţienilor
Totuşi, generalul Marin Neagoe, care în decembrie 1989 era şeful Direcţiei a V-a a Securităţii (Direcţia de protecţie şi pază), a „scăpat" o declaraţie lămuritoare în faţa Comisiei „Decembrie '89": „Eu luasem măsuri de dimineaţă, pentru că ştiam că lumea va veni şi că se va întâmpla ceva când vor veni oamenii care voiau să intre în Comitetul Central. Pe 22 dimineaţa am chemat oamenii mei şi le-am spus să nu tragă şi să lase oamenii să intre. Când am dat acest ordin, dimineaţa la 7, eu ştiam că vin întreprinderile peste noi". În „Adevărul" de mâine veţi putea citi un amplu interviu cu generalul Neagoe.
La Braşov, Revoluţia a început la 21 decembrie 1989. Muncitorii de la ICA Ghimbav au ieşti pe porţile întreprinderii şi, fără niciun impediment, s-au oprit în faţa Comitetului Judeţean. Nimeni nu a tras în ei, ba chiar Miliţia i-a escortat spre centrul oraşului. Totul s-a desfăşurat în bună ordine până la izgonirea din sediu a vechii structuri de putere şi câteva ore după aceea, adică până în seara de 22 decembrie. În Braşov s-au tras primele gloanţe abia în noaptea de 22 spre 23 decembrie.
Pe când la Braşov muncitori de la ICA intrau în oraş escortaţi de Miliţie, la Bucureşti, mitingul din Piaţa Palatului era boicotat şi cu acordul pasiv al securiştilor şi al miliţienilor care ar fi trebuit să asigure liniştea. Este încă o dovadă că în interiorul sistemului s-a dat undă verde pentru grăbirea schimbării lui Ceauşescu. Nu la fel s-a întâmplat la Cluj-Napoca, unde ieşirea în stradă nu a fost organizată, ci haotică. În după-amiaza de 21 decembrie 1989, în oraşul de pe Someş au fost împuşcaţi de Armată 12 oameni. La fel s-a întâmplat în toate oraşele în care protestul a fost spontan şi nu organizat în fabrici.
Slăbirea vigilenţei
La Ploieşti, consemnul a fost acelaşi: slăbirea vigilenţei. Fostul miliţan Andrei Banu îşi aminteşte, în cartea „Revoluţia română - Ploieşti, Prahova", un ordin straniu venit de la Securitate, după izbucnirea evenimentelor de la Timişoara: „Colegii de la Securitate, care aveau responsabilitate în Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, ne-au dat dezlegare să lăsăm să plece toată lumea spre Bucureşti. Consemnul nostru iniţial era să nu lăsăm pe nimeni spre Bucureşti, dar ni s-a spus să-i lăsăm, că «şi aşa se duce nea Nicu». Deci, asta a fost cu câteva zile înainte de plecarea lui nea Nicu". La Craiova, muncitorii de la Fabrica de Avioane au plecat, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, spre centrul oraşului. Aveau pancarte pregătite dinainte, nu se ştie nici azi de către cine, pe care scria „Timişoara, te iubim, din Craiova noi venim".
"Surprinzător a fost faptul că atunci, dimineaţa, a venit la poarta mare a uzinei un bărbos, pe o motocicletă. Eu cred că era securist, după cum arăta.''
Francisc Cune fost inginer la Griviţa Roşie
Ultima mare lovitură în Ceauşescu
Eugen Chiticariu avea 21 de ani în 1989 şi lucra ca muncitor necalificat la Institutul Agronomic din Bucureşti. În dimineaţa de 22 decembrie a plecat de acasă, după ce a aflat de prin vecini că s-a tras în noaptea precedentă la Universitate. S-a dus să vadă ce a rămas în urma „războiului".
Eugen Chiticariu Foto: Cristian Delcea
„Era în jurul orei 10.15, dimineaţa. Am plecat de pe strada Turda, unde locuiam, spre Arcul de Triumf. De acolo voiam să iau autobuzul spre Piaţa Romană. Când am ajuns la Arcul de Triumf, se vedea o coloană de muncitori venind pe Bulevardul Kiseleff. Coloana începea aproape de Arcul de Triumf şi se termina pe la Casa Scînteii şi era foarte ordonată: ocupa un singur sens de mers. Nu am văzut nicio maşină trecând, ceea ce ar putea însemna că a fost oprită şi circulaţia. Am înţeles mai târziu că erau muncitorii de pe Platforma Industrială Pipera. M-a frapat că erau perfect organizaţi, iar în stânga coloanei erau miliţieni cam din 15 în 15 metri, care asigurau bunul mers al manifestaţiei."
Motocicliştii bărboşi
Chiticariu s-a alăturat şi el coloanei. A aflat că oamenii mergeau în centrul oraşului. „Pe Kiseleff am ajuns în dreptul clădirii Ambasadei URSS. Cei din capul coloanei, liderii, au spus că trebuie să ne oprim şi să strigăm «Gorbaciov, Gorbaciov!». S-a strigat «Gorbaciov, Gorbaciov!». Apoi s-a mai strigat şi «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». Deşi Ceauşescu nu fugise. Coloana a înaintat pe Bulevardul 1 Mai, a ajuns la Piaţa Chibrit, apoi pe Griviţa, la Uzinele Griviţa, unde s-au alăturat şi muncitorii de acolo. Am intrat pe Calea Victoriei şi apoi în Piaţa Palatului unde lumea intrase deja în Comitetul Central."
Francisc Cune era, în 1989, inginer la Griviţa Roşie. În dimineaţa zilei de 22 decembrie se afla în curtea uzinei: „Surprinzător a fost faptul că atunci, dimineaţa, a venit la poarta mare a uzinei un bărbos, pe o motocicletă. Eu cred că era securist, după cum arăta. Ne-a spus să ieşim din curte, să mergem la Comitetul Central, să-l dăm jos pe Ceauşescu, să facem ceva. De-a lungul timpului am auzit de la diverşi oameni că astfel de motociclişti au mai mers şi pe la alte fabrici cu aceleaşi îndemnuri".
Chiticariu a mai remarcat că la coloană nu s-au alăturat locatarii din blocurile pe lângă care treceau. „Oamenii se uitau pe geam, dar nu se alătura nimeni. Bucureştenii simpli au ieşit după ce au aflat de la televizor că totul e bine."
În Raportul Comisiei „Decembrie '89" se arată că, în jurul orelor 10-11, în Piaţa Palatului se adunaseră aproximativ 100.000 de oameni. Acelaşi raport mai consemnează declaraţia revoluţionarului Vasile Zosim, care s-a aflat într-o coloană de muncitori venită de pe Platforma Industrială Militari: „Pe tot parcursul, deşi ne-am întâlnit cu unele baraje militare, datorită ordinei în care se desfăşura deplasarea coloanei, nu au avut loc altercaţii sau alte incidente". Mişcarea din dimineaţa zilei de 22 decembrie n-a fost, aşadar, una marcată de neprevăzut şi spontaneitate, ci una ordonată şi, din câte se pare, dirijată.
Vin muncitorii!
Ştefan Andrei, care în 1989 era viceprim-ministru al Guvernului României, confirmă faptul că Securitatea era la curent cu mişcările de pe platformele industriale din dimineaţa de 22 decembrie 1989. În acele momente, Andrei se afla în clădirea Comitetului Central. „La un moment dat, în dimineaţa de 22 decembrie, Gheorghe Raţiu, un ofiţer din Direcţia I a Securităţii, i-a spus lui Ceauşescu că vine o coloană de la 23 August. Ceauşescu a zis: «Vin muncitorii mei să mă apere!». La care ofiţerul i-a răspuns: «Nu, nu. Vin să ceară plecarea dumneavoastră». Aia a fost o mare lovitură pentru Ceauşescu".
Cine a deschis uşa
Planul Securităţii a culminat cu un gest cu valoare simbolică şi concretă în egală măsură. Omul care a deschis uşa principală a Comitetului Central, pentru ca revoluţionarii să poată da năvală înăuntru, a fost un ofiţer de Securitate. Dumitru Burlan, care în 1989 era colonel în cadrul Direcţiei a V-a a Securităţii, îşi aminteşte: „S-a spus că Iulian Vlad personal a deschis uşa CC-ului.
Nu este adevărat. L-a pus pe maiorul Anton Avram, de la Securitate. Acest Avram a tras de ivăr, la ordinul generalului Vlad. Avram trăieşte şi e mare patron. Uşa de la CC nu se putea deschide pe dinafară decât cu tancul, împingând cu turela, sau pe dinăuntru, cu cheia. Uşa a fost deschisă din interior. Cred că asta se întâmpla cam în momentul în care Ceauşescu urca în elicopter".
Dumitru Burlan, care se ocupa contrainformativ cu securitatea familiei prezidenţiale, confirmă că Securitatea a anticipat căderea lui Ceauşescu şi a contribuit la asta. Mai mult, colonelul Burlan relatează o întâmplare de o importanţă deosebită. El susţine că superiorul său direct, generarul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, discuta cu alţi capi ai Securităţii despre înlăturarea dictatorului.
„La 3 decembrie 1989 m-am dus cu nişte casete audio la generalul Marin Neagoe, şeful Direcţiei a V-a. Am avut următoarea convorbire cu el. I-am spus: «Tovarăşe general, mă cunoaşteţi de 22 de ani, v-am executat tot timpul ordinele. Am o rugăminte. Vreau să mă schimbaţi din acest colectiv sau din Direcţie. Am acasă trei copii şi nu vreau să fiu acuzat de trădare. Fapt pentru care v-am adus patru casete şi un casetofon la care să le ascultaţi. Ascultaţi casetele şi luaţi măsurile ce se impun». El n-a luat casetele. Mi le-a dat înapoi. Şi a zis: «Bine, Burlane. Du-te, şi de acum încolo vii tot la mine să-mi raportezi. Asta până la 1 ianuarie. Că după aia o să vezi tu». Ce concluzie să trag eu când aghiotantul lui Ceauşescu spune o treabă ca asta?"
Întrebat ce se afla pe casetele audio, Burlan răspunde senin: „Pe casete erau convorbiri între generalii Neagoe, Stănculescu (prim-adjunct al ministrului Apărării), Nicolicioiu (şeful unităţii de contraspionaj UM 0110, supranumită şi „unitatea anti-KGB") şi alţii. Complotau cum să facă. Puneau la cale. Spuneau lucruri cu privire la cum să scape de Ceauşescu, care s-au regăsit ulterior în cursul evenimentelor.
Unde să se întâlnească, ce să facă. Vorbeau la telefon, dar nu credeau că sunt ascultaţi. Numai eu ascultam telefoanele astea, pentru că, tehnic vorbind, un telefon nu putea fi ascultat de doi oameni în acelaşi timp. M-am gândit şi să mă duc la Ceauşescu să-i dau în gât, dar Ceauşescu putea să mă repeadă, să nu asculte casetele şi să mă trimită la superiorul direct, adică în gura lupului, la Neagoe".
Generalul Marin Neagoe, fostul şef al Direcţiei a V-a a Securităţii, confirmă povestea cu casetele aduse de Burlan. „Erau discuţii, dar aşa, prin deducţie, ce facem dacă vin oamenii. Dar ne sfătuiam: «să nu tragem, să nu facem». Pe casete nu ştiu ce era, că nu le-am ascultat. Mi-a spus şi mie Burlan că eu complotam cum să-l dau jos pe Ceauşescu. Dar eu n-am vorbit cu nimeni. Eu mi-am făcut datoria ca orice ostaş al ţării. El ne-a trădat pe noi, nu noi pe el".
"Eu luasem măsuri de dimineaţă, pentru că ştiam că lumea va veni şi că se va întâmpla ceva când vor veni oamenii care voiau să intre în CC. Pe 22 dimineaţa am chemat oamenii mei şi le-am spus să nu tragă şi să lase oamenii să intre. Când am dat ordin dimineaţa la 7 să nu se tragă, eu ştiam că vin întreprinderile peste noi.''
Eugen Neagoe fost şef al Direcţiei a V-a a Securităţii
