ROMA - APEDUCTUL AQUA ALEXANDRIANA

Apeductul Aqua Alexandri(a)na, sau Apeductul lui Alexander este ultimul apeduct construit în Roma antică, de către împăratul Alexander Severus, în anul 226 e.N. El aducea apa din mlaştina Borghese, unde izbucnea izvorul Pantomo, în apropiere de Via Prenestina. Aducea apa în oraş pe un parcurs aproape integral subteran şi peste arcuri care treceau văile. Apeductul ajungea la Porta Maggiore, pe Esquilin, şi de acolo ajungea în Câmpul lui Marte prin canale subterane. Acolo furniza apă Termelor lui Nero, terme restaurate de Alexander Severus în acelaşi an 226 e.N, şi renumitelor Terme ale lui Alexander. Această cale a apei mai purta și numele de Apeductul Prestina.

ROMA - APEDUCTUL AQUA VIRGO

Apeductul Aqua Virgo este cel de şaselea apeduct al Romei, în ordine cronologică, şi a fost inaugurat de Marcus Vipsanius Agrippa la idele lui iunie (13 iunie) în anul 19 e.A. Acesta era cel de al doilea după cel construit cu 13 ani în urmă, apeductul Aqua Julia.

Conform lui Frontinus, numele apeductului provine de la faptul că izvorul a fost indicat soldaţilor de către fată tânără (Virgo), sau de la faptul că apa era deosebit de pură.

Apeductul urma Calea Collatina, care se apropie de Roma în zona Collatia, apoi părăseşte această cale, care atinge Roma la Porta Maggiore, pentru a descrie un tur prin nordul zidurilor şi a atinge definitiv oraşul în apropiere de Pincio şi al Viei Flaminia. Este lung de 20, 9 Km (14.105 paşi), din care 19,1 Km în canale subterane şi numai 1,8 Km pe arcuri la intrarea în Roma prin colina Pincius. De la intrarea în oraş parcugea 800 de metri subteran şi 1 Km peste arcade.

Fontana di Trevi

Piaţa Navona - Fântâna Patru Fluvii

Sfârşea pentru aprovizionarea Câmpului lui Marte şi în particular pentru un bazin al lui Agrippa şi pentru Termele lui Agrippa. Acest apeduct nu a avut rezervoare. Diferenţa de altitudine între pornire şi sosire era de numai 4 metri, iar altitudinea foarte joasă a lucrării, în jur de 10,43 metri, nu permitea ca apa să fie dusă în cartierele înalte. Era pe locul şapte între apeductele Romei din punct de vedere al înălţimii, pe timpul lui Frontinus, cel care a cercetat apeductele şi a lăsat o lucrare. (în afara apeductelor Traianus şi Alexandriana, realizate mai târziu).

Fântâna Barcaccia

In epoca lui Claudius au fost adăugaste arcuri care traversau Câmpul lui Marte şi treceau peste Via Latina pe Arcul lui Claudius, boltă monumentală care celebra cucerirea sudului insulei Britania, arc a cărui etaşeitate nu era perfectă.

Apa este înscrisă în reglementele din epoca lui Frontinus ca având un debit apropiat de 31.000 mc/zi, iar în afară un debit de 104.000 mc/zi.

O restaurare a apeductului s-a realizat sub Constantin I-ul, în prima parte a sec.al 4-lea e.N. Pe timpul asediului Romei, din 537 e.N, ostrogoţii au încercat să folosească canalul subteran ca trecere în oraş. In 1453, papa Nocolas al V-lea l-a reconstituit şi apeductul a ajuns la Fontana di Trevi. Reparat din nou de papa Sixtus al IV-lea, apeductul a fost complet reconstruit de către papa Pius al V-lea, în 1571. Succesorii săi, în paticular papa Grigore al XIII-lea, au construit numeoase fântâni alimentate din acest apeduct. A fost întreţinut în mod constant şi a alimentat totdeauna Fântâna Trevi, Fântâna Barcaccia din Piaţa Spaniei şi Fântâna Celot Patru Fluvii din Piaţa Navona,