DOSARELE COMUNISMULUI

 

La Chişinău, Tiraspol, Soroca, sau Cahul, „eliberatorii" roşii au executat mii de moldoveni, pe care i-au aruncat în gropi comune, turnând var peste cadavre.

Pentru a se menţine la putere, regimul comunist din URSS a folosit toată „experienţa" acumulată de omenire de manipulare, falsificare, intimidare etc. Când măsurile „paşnice" nu aveau efect, sovieticii rezolvau simplu problema: oamenii incomozi regimului erau lichidaţi, cu un glonte în cap.
Din 25 octombrie 1917 (puciul militar bolşevic) organele de represiune ale regimului comunist sovietic au acumulat „experienţă", aşa încât, către apogeul Marii Terori din 1937-1938, NKVD-ul avea un bogat arsenal de metode de execuţii. Pedeapsa capitală era dictată nu de instanţe, ci de OGPU (Direcţia Politică Unificată de Stat), NKVD, Troika specială, Consfătuirea specială, Tribunalele militare, alte organe de represiune sovietice. Odată cu „eliberarea" din 28 iunie 1940, practica asasinatelor în masă a revenit în Basarabia, fiind aplicată şi după 23 august 1944.

Câţi au fost asasinaţi 

Cu referire la teritoriul actualei Republici Moldova, până acum au fost identificare 100 din cele 113 procese-verbale ale Troikăi speciale a NKVD din RASS Moldovenească, „instanţă" care, în anii 1937-1938, a „judecat" ca pe „duşmani ai poporului" 4.762 de persoane din stânga Nistrului, dintre care 3.497 au fost condamnate la împuşcare (74% din totalul celor judecaţi - cea mai mare cotă din URSS).

Foto: Cadavru unei victime deschumate de autorităţile române în vara lui 1942 din ograda fostului sediu al NKVD/ Cartea "Basarabia dezrobită", 1942
Compusă din trei persoane (de unde şi denumirea - „troika"): comisarul poporului pentru afacerile interne, secretarul comitetului regional de partid (bolşevic) din RASSM şi procurorul general al RASSM, Troika specială a făcut exces de zel la mai multe şedinţe. Astfel, la întrunirea din 15 septembrie 1937, toate cele 59 de persoane judecate au fost condamnate la împuşcare, la şedinţa din 25 octombrie acelaşi an s-a decis executarea a 63 de inculpaţi din totalul de 63. Au fost condamnaţi la moarte toţi cei judecaţi şi la alte şedinţe: la 14 noiembrie - 65, la 20 noiembrie - 85, la 23 noiembrie - 51, la 25 noiembrie 1937 - 66 de oameni. Troika „a bătut recordul" la şedinţele din 11 martie şi 22 aprilie 1938, când toate cele 147 şi, respectiv, 230 de persoane judecate au fost condamnate la împuşcare.
Nu rămânea în urmă nici Consfătuirea specială, unde totul decideau comisarul poporului pentru afaceri interne, Nicolai Ejov, şi procurorul URSS, Andrei Vîşinski. Prin cele 51 de procese-verbale descoperite în arhiva Securităţii (33 din 1937 şi 18 din 1938) pronunţate în dosare referitoare la RASSM, Consfătuirea specială a condamnat la moarte prin împuşcare 1.389 de oameni din totalul celor 2.185 judecaţi. Cei mai mulţi oameni odată au fost trimişi în faţa plutonului de execuţie la 8 octombrie 1937 - 125 din cei 139 judecaţi. Anume Consfătuirea specială i-a condamnat la moarte pe liderii de partid şi de stat ai RASSM: Badeev, Krivorukov, Starâi-Borisov, Antoseac.

Executaţi noaptea

Sentinţele de împuşcare erau executate, de obicei, la locul pronunţării. În cazul RASSM au fost excepţii. Astfel, până în 1940, sentinţele date de Troika specială a NKVD şi Consfătuirea specială a URSS au fost executate în două locuri: la Tiraspol şi Balta. De exemplu, în urma primei sentinţe pronunţate de Troika, din 10 august, (prin care 26 din cei 39 de oameni judecaţi au fost condamnaţi la împuşcare), 12 persoane au fost executate la Tiraspol, trei zile mai târziu, la 13 septembrie, la ora două noaptea. Ceilalţi 14 condamnaţi au fost ucişi la 25 septembrie, tot la Tiraspol, la ora unu noaptea.
Din motive necunoscute sentinţă în privinţa a cinci persoane condamnate de Troika la împuşcare la şedinţa din 11 august 1937 a fost executată la Balta, la 19 august. De data aceasta în Actul de execuţie s-a specificat cu exactitate ora: primul condamnat a fost împuşcat la ora 00.45, al doilea - la ora 01.05, al treilea - la 01.40, al patrulea - la 01.55 şi ultimul - la 02.10.
Pentru executarea sentinţei nu se stabilea niciun termen. Uneori era destul o prescripţie şi sentinţa se executa rapid. Astfel, prescripţia preşedintelui Troikăi, Prihodiko, din 23 septembrie 1937, obliga organele NKVD să execute 72 de persoane, condamnate la 10 septembrie. La doar o zi, pe 24 septembrie, au fost împuşcaţi 71 de oameni. După 28 iunie 1940, odată cu strămutarea NKVD de la Tiraspol la Chişinău, s-a căutat un nou loc al execuţiilor.

Executaţi în sediul NKVD din Chişinău

La Chişinău au fost descoperite două locuri unde erau împuşcaţi moldovenii: cel „de bază" este pe actuala stradă Grenoble, iar altul - clădirea NKVD, fostul sediu al Consulatului Italian (actualmente strada A. Mateevici, în apropierea Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
Primele execuţii la Chişinău vizau „restanţierii" - persoane condamnate de către Tribunalul militar Odesa înainte de 28 iunie 1940, fie oameni născuţi în Basarabia, fie locuitori din stânga Nistrului care au fugit în România în anii 1918-1940, trimişi la moarte pentru „trădare de patrie". Printre primii la Chişinău au fost împuşcaţi foştii militari ai Armatei Albe, nobili ruşi, simpli cetăţeni emigranţi din Rusia sovietică după 25 octombrie 1917.



Foto: Pe locul unde au fost împuşcaţi oameni nevinovaţi din strada
Grenoble se fac azi case pentru colaboratorii Securităţii

Referitor la cel de-al doilea loc de asasinări în masă din Chişinău - sediul NKVD, Chestura poliţiei municipiului Chişinău, Biroul Siguranţei, informa Guvernatorul Basarabiei la 31 august 1941: „Făcând informaţii şi cercetări pentru a se stabili locul de înhumare a victimelor politice ale terorii roşii, am putut stabili în ziua de 30 august 1941 următoarele: în localul fostului Consulat Italian de pe strada Viilor, în prezent ars complet, în partea din fund a curţii, în apropierea unui beci, într-un loc viran camuflat cu scânduri înalte în parte arse, se găsesc două gropi mari, proaspete, în care se află îngropaţi mai mulţi oameni împuşcaţi în timpul retragerii din Chişinău a trupelor roşii". La sediul NKVD au fost deshumate, până în seara zilei de 6 septembrie 1941, 85 de cadavre, în total fiind dezgropaţi peste 100.

Ultimele acte documentate de execuţie în Chişinău din perioada 1940-1941 datează din 27 iunie 1941. Deşi luptele la Prut durau de o săptămână, retrăgându-se, în acea zi, nkvd-iştii au împuşcat peste 50 de persoane, având timp şi pentru redactarea actelor de execuţie. În perioada 28 iunie 1940 - 22 iunie 1941 execuţii au fost efectuate şi la Tiraspol.

Asasinaţi în masă la Bălţi Soroca, Orhei şi Cahul

Locul execuţiilor s-a schimbat odată cu ajungerea frontului sovietic la Nistru, în primăvara anului 1944. Capitala temporară a RSSM, Soroca, devine centrul execuţiilor, prima persoană împuşcată, la 5 iulie, fiind un ostaş sovietic, după care au urmat alte execuţii, la 12 şi 27 iunie.
Şi la Bălţi au fost asasinate în masă. Sunt atestate documentar execuţii efectuate de NKVD la 18 iulie 1944 (o persoană), 14 şi 29 septembrie (patru şi, respectiv, cinci oameni împuşcaţi). La Bălţi au fost executate pedepse capitale până în aprilie 1945, iar Soroca până în iulie 1945. Execuţii prin împuşcare au avut loc şi la Orhei. Astfel, Tribunalul militar al NKVD din RSSM, în şedinţele din 11 şi 14 ianuarie 1945, condamnă la pedeapsa cu moartea patru locuitori ai judeţului. Fiind deţinuţi la puşcăria din Orhei, toţi sunt împuşcaţi la 14 aprilie acelaşi an. Nici orăşul Cahul nu a fost ocolit de masacre. Aici, la 18 iunie 1945, NKVD împuşcă un cetăţean pentru infracţiunea de „trădare de patrie". Constatăm aşadar, că execuţii au avut loc în oraşele în care NKVD avea puşcării zonale. Nu se cunoaşte locul nemijlocit al executărilor în niciunul din oraşele menţionate.



Foto: Piatră comemorativă pe locul fostului sediu NKVD din Chişinău
unde au fost împuşcaţi "duşmabii poporului" din Basarabia.
Inscripţie: "Trecătorule, pleacă-ţi fruntea întru cinstirea memoriei basarabenilor
masacraţi aici de călăii bolşevici în iunie 1940 - iulie 1941"

Locul din strada Grenoble din Chişinău a redevenit de „bază" după 23 august 1944, aici fiind executaţi nu doar basarabenii sau ostaşii sovietici, ci şi alte persoane căzute în mâinile NKVD-ului sau SMERŞ-ului (Direcţia Generală de Contrainformaţii militare din cadrul Comisariatului Poporului pentru Apărare din URSS). De exemplu, aici au fost executaţi peste 100 de maghiari capturaţi de sovietici. Poligonul din strada Grenoble a fost folosit încă mult timp după moartea lui Stalin, în 1953, drept loc de execuţii.

Ochiţi în cap şi aruncaţi în gropi comune

În raportul Siguranţei române, din 31 august 1941, privitor la cadavrele descoperite la sediul NKVD, se arată: „Victimele, în majoritate, au fost executate prin împuşcare în cap, din spate. S-a constatat, de asemenea, că împuşcarea s-a făcut în serie, iar cadavrele au fost aruncate în stare muribundă în gropi, în dezordine".

Un alt raport al Siguranţei constată: „Din informaţiile culese şi din cercetările făcute, rezultă că execuţia se făcea după sistemul Ceka, prin împuşcare pe la spate, în cap, de către doi călăi, care executau atribuţiunile în mod consecutiv. S-au mai găsit şi o căldare şi un panou de carton, cu numeroase perforări, care, din cercetări, era folosit pentru exerciţii de tragere în vederea execuţiei. Lovituri de gloanţe şi câteva proiectile se mai află şi azi în peretele subteranei, unde se făceau împuşcările".
Cu regret, datele de arhivă privind executările sunt incomplete, având în vedere că încă n-au fost descoperite toate cazurile de condamnare la împuşcare de către alte organe extrajudiciare ale regimului comunist. Totodată, mii de basarabeni au fost executaţi de tribunalele militare de la Odesa şi Kiev.

Act de execuţie

1937, 13 august, or. Tiraspol.
Subsemnaţii, secretarul operativ al NKVD al RASS Moldoveneşti, Pervuhin; lucrătorul operativ al secţiei a III-a a Direcţiei Afacerilor Interne a NKVD a RASSM, locotenent inferior de securitate Docuţki şi comandantul de gardă al NKVD al RASSM Ospişev am redactat prezentul act că, astăzi, potrivit prescripţiei Preşedintelui Troikăi NKVD a RASSM, locotenent de securitate t. Rogol, din 12 august a.c., de către noi a fost executată sentinţa Troikăi NKVD a RASSM din 10 august 1937 privind condamnaţii la pedeapsa capitală - împuşcare. Au fost executate următoarele persoane (urmează lista a 12 persoane).
Persoanele enumerate mai sus - 12 - au fost împuşcate la ora 02.00, la 13 august.
Drept care am redactat prezentul act.
Semnează: Pervuhin, /ss/. Docuţki /ss/. Ospişev /ss/.
[În unele acte de execuţie se preciza: corpurile au fost îngropate.]

GEOGRAFIA -EGIPT - TURISM - CAIRO

O jumatate de zi am rezervat-o Muzeului Egiptean, unul dintre cel mai importante muzee de istorie antica. Desi nu sunt pasionat de istorie si in mod normal ocolesc muzeele, pentru masca lui Tutankhamon si toate celelalte vestigii de aici mi-am rezervat cateva ore. Intrarea costa in jur de 10 dolari, insa daca esti student si ai card ISIC e la jumatate. Camera Mumiilor te mai costa inca pe atat, dar merita din plin. Fiecare spatiu al muzeului este folosit pentru a gazdui statui si alte vestigii. Colectia de sfincsi, dar si altarul lui Hathor si statuile lui Ramses al II-lea de la parterul muzeul sunt cele mai semnificative. La etaj nu trebuie sa ratezi comorile gasite in mormantul lui Tutankhamon, inclusiv masca sa mortuara si sarcofagul. Desi intrarea se plateste separat, la fel de mult merita sa vizitezi si Galeria Mumiilor Regale unde, in sarcofage de sticla, se odihnesc o parte dintre conducatorii Egiptului si sotiile lor.

A doua parte a serii am dedicat-o bazarului din Cairo, Khan-al Khalili. Dupa o experienta marcanta cu un taximetrist care nu stia drumul catre bazar si care, in timp ce conducea, isi facea rugaciunile si saruta carticica de rugaciuni, am ajuns in bazar. Mi-am incarcat bateriile cu un kebap si m-am aventurat pe stradutele pline ochi cu marfuri. Oameni de treaba, zambitori; mirodenii si haine la un loc; turisti curiosi si localnici care te studiaza din cap si pana in picioare, cam cu asta am ramas din bazarul din Cairo. Note preluate de la Răzvan Pascu.

 

Egipt-ul este genul de tara care poate satisface si asteptarile celor mai dificili turisti. Daca esti pasionat de arheologie si istorie, este o sursa inepuizabila de vestigii istorice. Daca iti place sa cunosti oamenii si sa iei pulsul tinutului prin experienta directa cu locuitorii, vei gasi aici o populatie deschisa, vesela si zambitoare, care nu se da in laturi sa iti povesteasca despre egipteanul de rand. Chiar si pentru turistii ce cauta linistea resort-urilor de lux, Egipt-ul este o destinatie potrivita, caci statiunile sale de la Marea Rosie sunt pline mai tot timpul anului.

Desi nu era pe lista mea de "tari de vazut" in viitorul apropiat, o oferta Tarom m-a convis ca merita. Si, odata rezervate biletele, planurile au inceput sa curga singure. Aveam sa vad intreaga lunca a Nilului (peste 2.000 km), incepand din nord cu Cairo si terminand in sud cu Abu Simbel (la granita cu Sudan), oprindu-ma prin Cairo, Luxor si Aswan.

Cursele Tarom-ului ajung pe la 2 dimineata in Cairo, asa ca este foarte util sa aranjezi in avans cu cei de la hotel sa te astepte la aeroport. Te va costa in jur de 4 dolari de persoana.

Prima impresie? Masina mica si foarte veche, mirosul puternic de benzina, soferul amabil si vorbaret si, nu in ultimul rand, infrastructura orasului foarte buna - am facut in jur de 30 minute de la aeroport pana in centru, unde ne era hotelul.

Hotelul la care aveam rezervare, Isis Hotel, l-am ales strict datorita locatiei. Este situat in centrul orasului, la ultimul etaj al unui bloc, in piata Midan Tahrir (Piata Eliberarii), foarte aproape de Muzeul Egiptean. Camera a costat in jur de 20 dolari de persoana pe noapte, iar pretul include si un mic dejun "semi-delicios".

Deoarece nu aveam la dispozitie decat doua zile, am ales sa inchiriem de la hotel o masina cu sofer care, pentru un pret modic, avea sa ne plimbe prin oras, dar si prin Giza, Saqqara si Memphis.

Prima zi prin Cairo avea sa fie dedicata Citadelei, cartierului copt si Muzeului Egiptean. Pentru asta, am platit soferului de la hotel, vorbitor de limba engleza, cca. 15 dolari de persoana. Nu este greu de imaginat cum poate fi traficul in Cairo, avand in vedere ca orasul are in jur de 20 milioane de locuitori, adica aproape cat toata Romania. Daca ar fi sa il descriu intr-un cuvant, as spune: haotic. Pietonii traverseaza pe unde vor, regulile de circulatie sunt inexistente si nu putine au fost situatiile in care am trecut la milimetru de un alt vehicul. Si totusi, desi majoritatea masinilor din trafic sunt lovite sau cel putin zgariate, soferul nostru nu facuse nici un accident in 30 de ani de condus.

Citadela sau fortareata orasului a fost resedinta conducatorilor musulmani ai Egiptului timp de aproximativ 700 de ani si se afla in cartierul islamic al orasului. Impresionante sunt cele doua moschei, Mohammed Ali (Moscheea de Alabastru) si An-Nasir Mohammed, dar si terasa unde ajungi trecand prin moscheea An-Nasir Mohammed. Panorama asupra orasului este incredibila, cu atat mai mult cu cat am reusit sa vedem chiar piramidele. Am zarit si "Orasul Mortilor", cimitirul in criptele caruia isi duc viata peste 50.000 de oameni saraci.
Urmatoarea oprire a fost in cartierul copt, la "portile" caruia se afla prima moschee construita in Egipt, Amr Ibn al-As. In spatele unor ziduri solide, se afla manastiri si biserici crestine (copte). Celebra este biserica cu hramul Sf. Fecioara Maria, Al Mu'allaqa, cunoscuta ca "Biserica Suspendata", deoarece este construita deasupra vechii porti de sud a fortaretei Babylonului.

GRECIA - TURISM - MUNTELE OLIMP

 

Cand vine vorba de Grecia, marea majoritate a romanilor nu isi imagineaza nimic altceva decat plaje superbe, marea mai curata decat a noastra, statiuni micute si cochete cu cladiri albe si deja plictisitoarea – pentru unii - triada Halkidiki-Paralia-Katerini (totul asezonat din plin cu gyros, tzatziki si muzica de buzukia).

Pentru cei care vor altceva decat placerile banalizate ale destinatiilor litorale, vechea Elada ofera multe locuri pline de un pitoresc de alt gen, unde te poti relaxa si explora deopotriva frumusetile acestui pamant incarcat cu istorie si cultura milenara.
Unul dintre acestea este maiestuosul Munte Olimp, salas al zeilor de altadata si desfatare pentru montagnarzii si alpinistii zilelor noastre!

Pe cărările zeilor
La granita dintre provinciile grecesti ale Thessaliei si Macedoniei (grecii nu recunosc nici azi fosta republica iugoslava), troneaza cel mai inalt munte din Grecia. Administrativ, nu are nicio incadrare, fiind undeva la mijlocul prefecturilor Peieria si Larissa.
Geografic, Muntele Zeilor este situat la 263 kilometri de Atena si 78 kilometri de Salonic.
Casa zeilor greci este un munte cu nu mai putin de 52 piscuri semete. Cel mai inalt dintre acestea, denumit Mytikas, adica "Nasul", sau "Tronul lui Zeus", atinge 2.917 metri, fiind nu doar al doilea munte ca inaltime din peninsula Balcanica, ci si unul dintre cei mai impunatori munti ai Batranului Continent.
La prima vedere, colosul din inima Greciei este alcatuit dintr-o alaturare splendida de stanci abrupte, chei inguste, pajisti alpine si paduri dese de conifere.
Conform datelor remise de geologii greci, Olimp - mult mai vechi decat insasi Zeii pe care-i gazduieste - are o vechime de peste 200 milioane ani. Schimbari dramatice au avut loc de-abia in perioada ultimelor glaciatiuni europene, cand straturile imense de gheata s-au topit si s-au retras, angrenand astfel cantitati uriase de roci care s-au pravalit la baza muntelui. Ultima glaciatiune, care a avut loc acum 10.000 ani, a fost cea care i-a slefuit muntelui imaginea care poate fi admirata si in prezent.
Bogatia biodiversitatii si frumusetea locului au facut ca, in anul 1938, Muntele Olimp sa devina primul parc national din Grecia.
Peste 1.700 specii de plante compun flora muntelui, reprezentand 25% din flora intregii Grecii. Fauna cuprinde numeroase specii de animale; aici se intalnesc 32 specii de mamifere, unele foarte rare in Grecia, precum lupul, capra neagra, mistretul, sacalul, vulpea si pisica salbatica, iar lumea pasarilor cuprinde 108 specii, intre care se distinge acvila de munte, cea mai falnica pasare de prada din Europa.

Verticale antice

Maiestuosul munte a fost ales de Zeus drept locuinta a celor 12 zei olimpieni, principalele zeitati ale mitologiei si religiei vechilor greci. Forma specifica a muntelui, inaltimea si grandoarea sa, ceata si furtunile de la inaltimi, toate aceste caracteristici, ce evoca maretie si forta, i-au facut pe primii oameni sa-l venereze. Dovezile arheologice ne spun ca aici au trait oameni inca de la inceputurile Epocii Fierului.
Cei 12 zei ai panteonului grecesc isi duceau traiul in vaile si crestele muntelui, "tainicele cute ale Olimpului", dupa cum le descria Homer. Pantheon-ul, identificat de specialisti cu piscul Mytikas de astazi, era locul unde se intalneau si isi aveau fiecare palatele. Discursurile lor impetuoase erau ascultate si aprobate de maretul Zeus, care statea pe tronul sau inalt, identificat cu stanca Stefani, vizibila in zilele senine. La poalele muntelui, la doar 5 kilometri de Mediterana, exista si azi satucul sacru Dias, consacrat Stapanului din Olimp. Satucul si templul aferent si-au trait perioada de glorie intre secolele 5 i.Hr. si 5d. Hr. In apropiere se afla alte doua asezari legendare, satele Piblia si Livithra, asociata legendei lui Orfeu si locuri de desfasurare a misterioaselor ceremonii orfice.
Istoria devine zbuciumata si tragica, muntele si locuitorii sai avand de suferit, in timpul indelungatei ocupatii turcesti. In secolele trecute, impunatorul Olimp i-a ocrotit pe haiducii si razvratitii greci, devenind o adevarata fortareata naturala, unde si-au gasit adapost incrancenatii kleftes si armatoloi, personaje reale, devenite legendare in lumea luptatorilor pentru libertate din Grecia.
In vremea invaziei germane din anul 1941, unitatile armate grecesti, alaturi de cele australiene si neo-zeelandeze, au dus lupte in zona, muntele servind, mai apoi, ca loc de adapost pentru rezistenta greaca.

Din secretele Olimpului
Muntele se intinde pe o suprafata de circa 500 kilometri patrati, acoperind un areal circular cu un diametru de 25 kilometri si o circumferinta de 80. Pe o scala verticala, muntel cuprinde patru zone de vegetatie diferite, de la zona padurilor de foioase si tufisuri, pana la zona alpina, situata dincolo de altitudinea de 2.500 metri.Legi aspre interzic nu doar distrugerile din interiorul parcului, ci si orice activitate umana distructiva in asa-zisa "zona periferica", un cordon de vegetatie salbatica crescuta in jurul granitelor parcului natural Olimp.
Muntele este cunoscut in intreaga lume pentru importanta sa - ecologica si culturala. In anul 1981, UNESCO il declara Rezervatie a Biosferei, iar Comunitatea Europeana il include pe lista "Celor mai importante Habitate Naturale pentru Protectia Pasarilor din Europa".
Muntele nu beneficiaza de prezenta lacurilor alpine, cu exceptia micilor ochiuri de apa temporare, care apar primavara, in urma topirii zapezilor, undeva intre vaile Bara si Dristela. Grecii au construit, totusi, un lac de acumulare in apropierea satului Petra, prin indiguirea paraului Xerolakki, creand, astfel, o intindere de apa permanenta, necesara atat locuitorilor din zona, cat si animalelor salbatice. Ca o compensatie pentru lipsa lacurilor, muntele este brazdat de numeroase izvoare, desi putine pot fi intalnite peste altitudinea de 1.000 metri.
Clima muntelui este influentata de pozitia geografica. Din noiembrie pana in mai, cele 52 de piscuri sunt permanent acoperite de zapezi. Nivelul precipitatiilor este foarte ridicat, de 3-4 ori mai mare decat cel inregistrat in Atena. Pentru montagnarzi si alpinisti, trebuie mentionat ca, la fiecare 100 metri urcati pe Olimp, temperatura scade cu o jumatate de grad Celsius.
Vanturile puternice sunt un fenomen des intalnit aici, curentii de aer dintre stanci atingand, uneori, viteza de 100 km/ora.
Parcurgerea Muntelui Zeilor nu este o incercare foarte dificila, cu exceptia portiunii de cca. 30 minute de la punctul Skala la punctul Mytikas, traseu cotat cu gradul 3 pe scala dificultatii montane YDS. Circa 10.000 de turisti escaladeaza anual muntele, deci parcurgerea sa nu este deloc o misiune imposibila. Majoritatea turistilor se opresc, totusi, in punctul Skolio.
Mare parte din trasee incep din localitatea Litochoro; de aici, potecile urca spre cabana Prionia, de unde incepe urcusul propriu-zis al muntelui.

Prin satele grecilor de la munte

Atunci cand conditia fizica sau varsta nu va permit ascensiunea intregului munte, sau pur si simplu vreti sa explorati partea autentica a satelor grecesti traditionale, vizitarea asezarilor rurale de la poalele muntelui este o activitate la indemana oricui.

Palaios Panteleimonas este o asezare care dateaza din secolul al XIV-lea Astazi, este un sat traditional complet restaurat, in valea Kato Olympus, la altitudinea de 700 metri. Din el, se poate admira panorama splendida a Golfului Thermaikos, precum si castelul venetian de la Platamonas; este si un loc potrivit pentru practicarea paragliding-ului, mountain bike-ului si altor sporturi de munte.
Daca va chinuie foamea (sau doar pofta de ceva bun), puteti trage cu incredere la numeroasele taverne traditionale, unde se servesc delicioase mezeluri locale, condimentate dupa secretul locului si insotite de un vin excelent. Nu ratati nici o portie de rachiu (tsipouro) facut din struguri sau din fructele de Arbutus, arbori specifici florei mediteraneene.

Palaioi Poroi este situat in partea de sud-est a muntelui, la o altitudine de 600 metri. Satul traditional este alcatuit din casute de piatra, majoritatea datand din secolele XVII-XVIII. In centrul sau troneaza impunatoarea biserica bizantina Agios Ghiorghios. In imediata apropiere, mai sunt doua biserici care trebuie neaparat vazute, Agioi Apostololi si Zoudachos Pigi. (Sunt lacasuri sfinte, asa ca se impune imbracamintea decenta.)
Palaioi Poroi este situat la doar 45 kilometri de Katerini.

Palaia Skotina, asezat in vaile de la Kato Olympus, este impodobit cu o impunatoare biserica, Agios Athanasios, care dateaza din secolul al XIV-lea, avand un iconostas din lemn care are aceeasi varsta cu biserica.
Din acest satuc pornesc numerose poteci, care iti dau posibilitatea de a admira flora si fauna muntelui. Sunt trasee special amenajate pentru mountain biking si chiar pentru masini 4x4. In sat sunt doua case de oaspeti, iar daca sunt toate camerele ocupate, posibilitati de cazare se gasesc si in apropierea plajei Skotina, situata la doar 7 kilometri de sat. Palaia Skotina este la 40 kilometri distanta de Katerini si ramane una dintre cele mai cautate destinatii de pe Muntele Zeilor.

GEOGRAFIE - JAPONIA - TURISM - MUNTELE FUJI-YAMA

 

Armenii au Ararat-ul, evreii au biblicul munte Sinai, tibetanii şi budiştii din toată lumea se înclină înspre Muntele Kailasa, arabii au muntele lor mitic Qaf, daco-geţii noştri aveau Kogaionon-ul, vechii greci aveau Olimpul. Toate marile culturi şi civilizaţii au munţii lor sacri. Japonezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos. De milenii, Muntele Fuji veghează asupra destinului poporului nipon.

Fără seamăn

Cel mai înalt şi venerat munte al Ţării Soarelui Răsare, Fuji Yama sau Fuji San, cum mai este denumit, se înalţă semeţ, înţepând cerul cu silueta sa albă până la înălţimea de 3.776 m.
Este inclus de niponi în triada munţilor sacri ai Japoniei, alături de munţii Tate şi Haku.
Cu toate acestea, cel care a cucerit definitiv spiritul oamenilor acestor locuri este Fuji. Atât de mult l-au iubit, încât l-au numit Fuji Yama - Muntele fără Seamăn, fără rival, pe veci ancorat în sufletul oricărui japonez.
Din punct de vedere geologic, este un stratovulcan activ, care a erupt pentru ultima oară în anii 1707-1708.
A avut şi încă are o poziţie privilegiată în artele frumoase nipone, fiind subiect principal în capodoperele nemuritoare: " Cele 36 de vederi ale Muntelui Fuji" şi "Cele 100 de vederi ale Muntelui Fuji", create de marele Hokusai. Este menţionat în sute de poeme şi povestiri ale literaturii nipone. Prima sa ascensiune a fost săvârşită în anul 663, când un călugăr anonim a primit sprijinul şi încuvinţarea zeităţilor locale, reuşind să urce până pe vârful cel veşnic înveşmântat în zăpadă. Aura de sacralitate a muntelui a făcut să fie interzisă apropierea femeilor faţă de el. De-abia cu puţin înainte de începutul erei Meiji (anul 1868), a fost ridicată interdicţia care izgonea orice femeie din preajma muntelui. Locul avea şi o puternică încărcătură marţială, pădurile de la baza muntelui fiind locuri favorite de antrenament pentru generaţii de samurai. Prima ascensiune adevărată, în termeni de alpinism, a fost întreprinsă în anul 1860 de către Sir Rutherford Alcock. Acesta a străbătut traseul complet până la vârf, în 8 ore de urcuş, iar coborârea a durat doar trei ore.
Mileniile de interdicţii asupra femeilor au luat sfârşit în anul 1867, când Fanny Parkes, soţia ambasadorului britanic în Japonia, a reuşit să urce pe Fuji.
Muntele este situat în sud-vestul capitalei Tokyo, la o distanţă de circa 100 kilometri.
Astăzi, ca un preţ trist plătit poluării şi dezvoltării economice agresive, Fuji este foarte rar vizibil din capitala Tokyo, smogul împiedicând accesul vizual al japonezilor la muntele sacru al strămoşilor.

Cum ajungi

Muntele este accesibil pe toate traseele marcate, cu menţiunea că sezonul oficial de ascensiuni se întinde doar în lunile iulie şi august. Chiar şi în aceste luni de vară, când în Tokyo sunt 40 de grade cu plus, pe munte temperaturile coboară sub limita îngheţului, deci mare atenţie la hainele şi echipamentul luat în rucsac.
Din Tokyo, cel mai uşor şi accesibil mod prin care se ajunge la Fuji este unul dintre autobuzele speciale. Acestea pornesc din Shinjuku şi merg până la Kawaguchiko, a cincea staţie ; drumul dureaza cam 2 ore şi costă 2.600 de yeni. Şi mai ieftin ieşi dacă iei trenul Odaky din Shinkuku până la Gotemba. Dacă banii nu sunt o problemă pentru tine, poţi închiria un ghid particular, dar nu uita că eşti în Japonia, iar preţurile sunt mai mari decât aproape oriunde altundeva pe planetă.

Sus

Odată ajuns(ă) la poalele măreţului munte, nu ai de ales. Trebuie să îl urci. Este vorba despre o ascensiune de peste 3.000 metri înălţime, dar nu trebuie să te sperie. Din contră, japonezii susţin dintotdeauna că urcatul pe Fuji Yama este o experienţă spirituală care marchează definitiv orice pământean. Popor înclinat spre artistic şi spiritual, niponii ştiu ce spun...
O veche zicală japoneză spune că un om înţelept va urca pe Fuji o singură dată în viaţă, pe când un prost va urca de mai multe ori şi tot degeaba.
Înapoi la munte: merită reţinut că oamenii activi, sportivii de performanţă sau cei cu o condiţie fizică de invidiat reuşesc să urce muntele în circa două ore, dar majoritatea oamenilor reuşesc aceeaşi performanţă într-un interval de 4-8 ore, depinzând de numeroşi factori, printre care vârsta, starea de sănătate şi condiţia fizică generală sunt cei mai importanţi. Pentru o ascensiune obişnuită, ghizii recomandă o pereche de ghete solide, echipament împotriva ocazionalelor ploi şi ceva de purtat pe cap. În nici un caz nu vă aventuraţi în pantaloni scurţi sau fuste. Potecile sunt mărginite de tufe şi arbuşti spinoşi, care, în acest caz, vă vor lăsa amintiri de nedorit, ca sa nu mai pomenesc de frigul pătrunzător de la înălţimi. În medie, pe muntele Fuji mor, în fiecare an, din cauza hipotermiei, 4 persoane care au ignorat sfaturile respective.
Alte ustensile folositoare, care nu ar fi de dorit să vă lipsească, sunt următoarele: lanternele, în caz de ascensiune de noapte; ochelarii de soare; saci de plastic pentru a vă căra înapoi gunoiul şi, mai ales, monede de 100 de yeni, foarte utile pentru accesul la toaletele instalate pe marginea drumului. Nu uitaţi nici de apa de băut, deoarece o ascensiune pe Fuji provoacă oricui o deshidratare serioasă. Aproximativ 300.000 de persoane urcă muntele anual, aşa că, dacă te vei pregăti serios şi nu vei ignora sfaturile ghizilor, vei reuşi fără probleme.

Ce faci acolo

Sunt patru mari trasee pentru vârf care pornesc de la a cincea staţie de popas, anume: Kawaguchi, Subashiri, Gotemba şi Fujinomiya.
De la poalele muntelui, pornesc traseele Shojiko, Yoshida, Suyama şi Murayama.
Traseul care porneşte de la Lacul Kawaguchi este cel mai popular, deoarece la baza sa este amenajată o mare parcare auto, precum şi numeroase cabane.
Dacă paragliding-ul se numără printre pasiunile tale, mergi pe traseul Gotemba. Între Subashiri şi piscul Hoei-zan există toate condiţiile necesare practicării acestui palpitant sport extrem, accesibil doar celor temerari.
Dacă vrei să înnoptezi pe munte, preţul mediu pentru o noapte într-o cabană încălzită, plus mâncarea, este de 5.250 yeni. Odată ajuns(ă) pe vârf, care este, de fapt, conul vulcanului, vei trece printr-o poartă tradiţională japoneza, celebra Torii.
Imaginile sunt superbe şi atât !
Dar muntele, în sine, ascunde multe alte locuri de neuitat, unde ai impresia că imaginarul mistic nipon s-a strecurat pe neaşteptate în lumea high-tech a Japoniei moderne.
Un astfel de loc, ocolit de tehnologizarea agresivă, este pădurea Aokigahara, situată la baza muntelui, spre nord-vest.
Pădurea este omniprezentă în poveştile folclorice japoneze cu demoni, fantome şi spiriduşi. Pădurea are un renume deosebit de sumbru, deoarece, în vechime, aici era locul unde familile sărace îşi abandonau copii bolnavi, precum şi pe bătrânii aflaţi în pragul Marii Treceri. Astăzi, pădurea deţine un alt trist record: după oraşul San Francisco, este a doilea loc celebru pentru numărul mare al sinuciderilor anuale. Din anul 1950, peste 500 de japonezi au ales să îşi încheie definitiv socotelile cu Viaţa. Pădurarii descoperă anual circa 30 de cadavre ale sinucigaşilor, cu un maxim de 80 de victime în anul 2002. Dacî lăsăsm la o parte renumele său, care strecoară fiori reci celor mai slabi de înger, pădurea este unul dintre ultimele refugii pentru speciile rare de plante şi animale din Japonia.
Cu toată pădurea sa plină de fantome şi suflete neodihnite, nopţi nefiresc de reci şi - cel mai rău lucru - preţuri piperate, experienţa Muntelui fără Seamăn merită trăită de oricine are privilegiul de a vizita Ţara Soarelui Răsare

GEOGRAFIA - ROMANIA - TURISM - MUNŢII PIATRA CRAIULUI

 

In partea de răsărit a Carpaţiilor Meridionali, pe latura de vest şi nord-vest a culoarului Rucăr-Bran, încadrat între munţii Bucegi, Leaota, Iezer şi Făgăraş, tronează, de milioane de ani, masivul Piatra Craiului. Trageţi adânc aerul tare în piept, contemplaţi, fotografiaţi, opriţi-vă pentru o clipă gîndurile, gustaţi reveria cu toate simţurile lacom deschise, bucuraţi-vă şi mulţumiţi providenţei. Nu visaţi deloc.

Sunteţi cu adevărat pe o "gură de rai". Depinde doar de noi dacă vom păstra acest colţ de paradis, pentru ca şi copii noştri să trăiască senzaţia Raiului scoborât pe Pământ.

Caracteristicile unui munte aparte

Pentru mulţi semeni de-ai noştri, masivele muntoase din lanţul Carpaţilor, care ne străbate ţara, sunt, cumva, extrem de asemănătoare, chiar plictisitoare.

Din nefericire, nu este decât o dovadă a ignoranţei celor care nu îşi cunosc şi, spre ruşinea lor, nu îşi apreciază munţii la adevărata valoare.

Dacă luăm, spre exemplu, masivul Piatra Craiului şi ne concentrăm puţin asupra particularităţilor şi comorilor sale unice, vom fi uluiţi.

Cetatea naturală de piatră, îmbrăcată cu brâul verde al pădurilor, este un unicat între munţii noştri. Peisajul tipic al Pietrei Craiului, imortalizat în mii de fotografii, este caracterizat de creasta sa singuratică, unică în relieful montan al României prin 4 trăsături definitorii: altitudine, lungime, proeminenţă şi unitate.

Dacă studiem pe îndelete particularităţile masivului, vom descoperi o mare varietate a formelor şi dimensiunilor reliefului rezidual (colţi de stâncă, ace, piramide, muchii, turnuri, brâuri, hornuri); numărul mare de văi, grohotişuri, arcade naturale întregeşte spectacolul vizual, alături de abrupturi structurale deosebit de spectaculoase. Autorităţile române din perioada interbelică au fost sensibile la frumuseţile acestui munte. Au purces la implementarea primei acţiuni concrete de ocrotire încă din anul 1938, când Consiliul de Miniştri al României a hotărât înfiinţarea rezervaţiei mixte Piatra Craiului, cu suprafaţa iniţială de 440 hectare, majorată ulterior la 1.459 hectare. Parcul Naţional Piatra Craiului a luat naştere în anul 1971 la iniţiativa inspirată a inimoşilor silviculori din Ocolul Silvic Zărneşti. În anul 1990, suprafaţa Parcului a fost mărită până la 14.800 hectare, cuprinzând porţiuni din judeţele Braşov şi Argeş.

Masivul Piatra Craiului este unic în Carpaţii Meridionali. Apariţia sa pare accidentală, deoarece acest munte consituie cea mai spectaculoasă formaţiune calcaroasă şi sinclinală din Meridionali, fiind compus din calcare mezozoice şi conglomerate stratificate pe roca de bază cristalină. Stratificaţia unică şi poziţia majoritar verticală a stratelor de calcar au influenţat decisiv crestele secundare, abrupturile, poliţele şi văile masivului, constituind un peisaj unic între toţi munţii noştri. Densitatea şi mărimea reliefului periglaciar situează Piatra Caiului pe primul loc în rândul masivelor calcaroase din România. Pe scurt, merită reţinut că Piatra Craiului prezintă cea mai lungă şi tipică creastă calcaroasă din Carpaţi, lungă de circa 25 kilometri, cea mai mare densitate de văi, cea mai înaltă creastă din Carpaţi, precum şi cea mai mare varietatea a reliefului rezidual.

Din punct de vedere structural morfo-geografic, masivul se împarte în trei mari părţi:

-Piatra Craiului Mică, cu altitudinea maximă de 1.816 metri, despărţită de restul masivului prin Şaua Curmăturii.

-Piatra Craiului Mare, cu înăţtimea maximă de 2.237 metri, cuprinsă între Şaua Curmăturii şi Şaua Funduri.

-Pietricica, cu altitudinea de 1.764, care constituie extinderea sudică a masivului până în bazinul Dâmbovicioarei.

Din secretele Pietrei Craiului

Principalul curs de apă care brăzdează Piatra Craiului este Dâmboviţa, cu cel mai mare afluent al său, Dâmbovicioara. În nord găsim apa Bârsei Mari, cu afluenţii săi. Reţineţi că masivul Piatra Craiului nu are multe izvoare cu apă permanentă, majoritatea acestora fiind sezoniere şi alimentate exclusiv cu apă din ploi sau topirea zăpezilor. Deci, dacă îl străbateţi, nu uitaţi de rezervele de apă din rucsac.

Clima este specifică regiunilor înalte din Carpaţii Meridionali, suferind influenţe considerabile din partea altitudinii, orientării crestei şi reliefului local. Orientarea muntelui de la nord la sud dă naştere unor microclimate diferite. Din acest motiv, versantul estic beneficiază de un climat mai blând, fiind încălzit la maximum în perioada dimineţii. Versantul vestic este mai rece, iar cel sudic prezintă o microclimă mai caldă.

Trebuie să fiţi foarte atenţi şi la vânturile din zonă, care au o frecvenţă şi intensitate considerabile. În special creasta Pietrei Craiului este expusă permanent acţiunii nemiloase a vînturilor. Direcţia acestora este, predominant, de la nord-vest la sud-est, fenomen care influenţează depunerea zăpezii în coroanele copacilor.

Piatra Craiului este un munte deosebit de noros, nebulozitatea locală exprimându-se în circa 200 de zile noroase pe an. Este şi ploios, cele mai bogate precipitaţii căzând în luna iulie.

Craiul este acoperit de zăpezi din noiembrie până în aprilie, iar zonele cu avalanşe frevente sunt: Valea Mărţoiului, Valea Funduri, Valea Cheii.

Comorile Craiului

Din punct de vedere al biodiversităţii vegetale şi animale, masivul este o comoară care trebuie ţinută cu orice preţ departe de drujbe, poluare de orice fel, drumuri asfaltate, braconieri, bulucul de turişti mitocani şi covorul de plastic, hârtii şi resturi alimentare aferent invaziilor românilor manelizaţi în Natură. Configuraţia orografică, dinamismul versanţilor şi relieful etajat fac ca muntele să prezinte condiţii optime de vegetaţie.

În total, botaniştii entuziasmaţi vor admira aici circa 1.300 specii de plante, dintre care 150 specii ocrotite. Lichenii sunt reprezentaţi prin 220 specii, muşchii sunt şi ei prezenţi cu peste 100 de specii. Jnepenişurile ocupă suprafeţe mari din versantul nordic şi din cel nord-vestic, fiind acompaniate de merişor, afin, bujor de munte. Pajiştile alpine sunt acoperite majoritar de păiuş roşu, trăstioară, margarete şi ciuboţica-cucului. Vegetaţia din zona stâncoasă este caracterizată de floarea-de-colţ, arginţica, mălaiul-cucului, macii de munte, ghinţura albastră.

Între Valea Crăpăturii şi Padina lui Călineţ, la altitudinea medie de 1.200 metri, se remarcă prezenţa a numeroase pâlcuri de tisă, arbore declarat Monument al Naturii şi specie ocrotită în România. În zona pădurilor propriu-zise, găsim etajul montan mijlociu, cu păduri de amestec din fag, brad, paltin, molid şi ulm de munte. Etajul montan superior prezintă molidişuri pure, care se întâlnesc până la altitudinea de 1.759 metri. Aceste molidişuri de limită, care cresc pe versanţii calcaroşi abrupţi, sunt arborete naturale care nu au fost niciodată exploatate de om, fiind unice în România. Din fericire, datorită condiţiilor naturale specifice, sunt foarte greu accesibile, fapt care le-a salvat de lăcomia drujbelor. În aceşti munţi au fost catalogate 30 de tipuri de pădure în cadrul habitatelor forestiere

Fauna Pietrei Craiului are, încă, multe secrete de dezvăluit.

Nevertebratele sunt bine reprezentate, aici întâlnindu-se două specii endemice, un păianjeni, Nesticus constantinescui, respectiv acarianul Rhagidia carpatica. "Fluturimea" muntelui este reprezentată cu onoare de peste 200 de specii, dintre care Erebia pronoe trăieşte doar în Piatra Craiului şi Bucegi.

Dintre amfibieni şi reptile, găsim aici viperele, şerpii de casă, guşterul şi alte specii de şopârle. Broasca roşie de munte, buhaiul de baltă, salamandra şi alte două specii de tritoni reprezintă fauna de amfibieni a zonei.

Avifauna cuprinde un număr de cca. 110 specii de zburătoare, între care 50 de specii care trăiesc pe munte sunt ocrotite prin Convenţia de la Berna. Cele mai impozante reprezentante sunt acvilele de munte, care au fost observate sporadic aici, dar nu s-a descoperit, până în prezent, nicio pereche clocitoare. Mai pot fi văzuţi corbi, ulii şorecari, ulii porumbari, cocoşi de munte, ierunci, şoimi călători, vinderei. Alte păsări importante sunt buha mare, fluturaşul de stâncă, brumăriţa, drepneaua, lăstunul, ciocănitoarea neagră şi diferite specii de paseriforme.

În peşterile, scorburile şi văgăunile din Crai îşi găsesc adăpost 21 specii de lilieci.

Lupii, urşii, râşii vulpile, jderii, bursucii, cerbii, mistreţii, şi caprele negre constituie principalii reprezentanţi ai mamiferelor mijlocii şi mari.

Floarea Craiului şi alte minuni ale Naturii

Cea mai valoroasă reprezentantă a plantelor de aici, precum şi simbolul viu al Parcului Naţional Piatra Craiului, este reprezentată de Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus). Priviţi-o cu mare respect, admiraţi-o şi ocrotiţi-o. Este singura plantă care creşte doar în România, mai precis aici, pe culmile Craiului. Este unică şi deosebită, un endemism perfect. Nu există în nicio altă ţară, fiind un motiv în plus de mândrie.

A fost descoperită abia în anul 1853, cînd botaniştii saşi Kotschy şi Schot au descris-o ştiinţific în premieră. Numele său latinesc, Dianthus callizonus, este cum nu se poate mai potrivit, însemnând "garofiţa cu prea frumoase brâuri". Din punct de vedere sistematic, planta este o specie izolată, fără "rude" apropiate în Europa, botaniştii considerând că întruneşte caracteristici ale grupurilor Alpini şi Glauci din cadrul genului. Această plantă unică, purtând flori superbe, este o specie relictă, supravietuitoare a ultimelor glaciaţiuni, care a evoluat izolat pe creasta Pietrei Craiului. Creşte doar pe stâncăriile înierbate şi însorite din zona alpină inferioară sau la limita superioară a pajiştilor alpine.

Din motive mai mult decât evidente, nu voi dezvălui locurile exacte unde creşte...

Printre minunile naturale a căror vizionare directă are darul de a-ţi vindeca sufletul prin pitorescul, grandoarea şi frumuseţea lor, se numără Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brusturelui, Avenul Vlăduşca, Prăpăstiile Zărneştiului, Zaplazul, Turnurile Dianei, Degetul lui Călineţ, Acul Crăpăturii, Creasta Dinţată.

În interiorul graniţelor parcurilor există doar două sate, Măgura şi Peştera.

Muntele oferă un total de 33 trasee turistice, care acoperă toate gradele de dificultate, dintre care 21 sunt trasee turistice principale, iar 7 sunt destinate doar alpiniştilor experimentaţi.

GEOGRAFIA - AFRICA - MUNŢII ATLAS

 

Vechile mituri greceşti ne povestesc despre gigantul Atlas, titanul primordial, cel care a pierdut războiul cu zeii olimpieni şi, în consecinţă, a fost obligat să poarte pe vecie întreg Pământul pe umeri. Astăzi, pe locul unde grecii antici credeau că pătimeşte titanul cel cutezător, se înalţă un lanţ muntos unic. Munţii Atlas domină de milenii peisajul arid, oferind turistului iubitor de frumos şi pitoresc imagini şi experienţe magnifice, nostalgie faţă de spectaculosul naturii nord-africane şi ospitalitatea localnicilor.

Pavăză în calea Saharei

Din punct de vedere geografic, lanţul muntos al Atlasului, cu cei 2.500 kilometri întinşi pe suprafeţele Marocului, Algeriei şi Tunisiei, este o eficientă barieră naturală care separă zonele costiere ale Mediteranei şi Atlanticului de cel mai mare deşert al lumii.

Din punct de vedere meteo-biotic, Atlasul este o binecuvântare pentru clima, plantele şi vietăţile unor ţări din sud-vestul Europei.

Fără înălţimile sale abrupte - care blochează, în bună parte, acţiunea negativă a fronturilor atmosferice care aduc spre Europa masele de aer ucigător de fierbinţi ale Saharei -, Spania, sudul Franţei, Insulele Mallorca, Corsica, Sardinia, precum şi mare parte din Peninsula Italică ar arăta, astăzi, ca nişte zone deşertice, presărate din loc în loc cu formaţiuni stâncoase, unde temperaturile nu ar coborî sub 40 de grade o bună parte a anului.

Djebel Toubka, cel mai înalt pisc al Atlasului, situat în parcul naţional cu acelaşi nume din sud-vestul Marocului, străpunge cerul albastru cu ai săi 4.167 metri.

 

Atlasul este un cu adevărat un lanţ muntos bătrîn, cu mult mai vârstnic decât miticul titan cu care îşi împarte numele, geologii estimând că ar fi apărut acum circa 300 milioane ani, în plină Eră Paleozoică, ca un rezultat direct şi firesc al coliziunii continentale din regiune.

Adrar sau Adras, cum îl mai denumesc păstorii berberi în dialectele locale, este un masiv deosebit de bogat în resurse naturale şi depozite de diverse minereuri. Geologii care l-au prospectat de-a lungul timpului au descoperit aici importante zăcăminte de fier, plumb, cupru, argint, mercur, sare gemă, marmură, fosfaţi, cărbuni şi gaze naturale.

A fost şi încă a rămas gazda unor specii de plante şi animale unice în peisajul african. Din nefericire, în urma vânătorilor fără oprelişte, destul de recent au dispărut leul berber, elefantul nord-african, bourul african, precum şi ursul brun de Atlas.

Printre speciile şi subspeciile care au reuşit cu greu să supravieţuiască gloanţelor şi suliţelor până în zilele noastre, se numără bursucul de Atlas, leopardul berber, macacul berber, cerbul şi capra de munte din Atlas, vipera de Atlas, pinul negru european, stejarul algerian şi cedrul de Atlas.

Mecca drumeţiilor montane

Fără a exagera deloc, putem considera Munţii Atlas o adevărată Mecca pentru "trekkeri". Mai ales dacă dorim să ne menţinem în specificul musulman al locului, omniprezent de altfel.

Munţii nord-africani oferă condiţii meteo ideale pentru drumeţii pe tot parcursul anului, trasee libere de colcăiala şi poluarea fonic-vizuală produsă de grupurile mari de turişti, peisaje spectaculoase, alături de ocazia de neratat a unei incursiuni în interesanta cultură şi civilizaţie berberă, prin intermendiul încântătoarelor sate montane ale acestei populaţii umane deosebite şi originale.

Una dintre cele mai recomandate rute de călătorie începe odată cu aterizarea pe aeroportul internaţional din Marrakech. De la aeroport, distanţa de 65 de kilometri până la poalele munţilor este străbătută, de obicei, în circa 65 de minute de condus, în condiţii excelente.

Cu toate că Munţii Atlas sunt recunoscuţi ca o destinaţie pentru tot anul, există unele mici secrete şi recomandări pe baza cărora poţi vizita anumite porţiuni în momente optime.

Astfel, împrejurimile oraşului Marrakech sunt abordabile îndeosebi în lunile de toamnă, iarnă şi primăvară, cănd temperatura se situează în jurul valorii de +20 de grade, pe când Parcul Naţional Djebel Toubkal este recomandat să fie vizitat în lunile februarie, martie, aprilie şi mai, perioadă în care pot fi admirate piscurile acoperite de zăpezi. Însă în lunile de iarnă, Toubkal este acoperit de zăpezi şi gheţuri, astfel încât poţi să juri că eşti în Alpi sau Carpaţi. Ai nevoie, aşadar, de un ghid experimentat şi de încălţăminte specială prevăzută cu crampoane metalice.

 

Versantul Atlasului orientat spre Sahara oferă condiţii ideale de vizitare chiar pe timpul verii, când temperaturile depăşesc 40 de grade, deoarece valurile de căldură au umiditatea foarte scăzută, fiind relativ uşor de suportat. Pe timpul iernii, chiar şi aici ai nevoie de un sac de dormit, fiindcă temperatura scade noaptea sub limita celor 0 grade.

Indiferent de anotimp, o incursiune în Atlas necesită o condiţie fizică bună, haine impermeabile la apă şi, mai ales, încălţăminte specializată, plus o trusă de prim ajutor, deoarece, în caz de Doamne Fereşte!, vei fi la mare depărtare de orice centru medical marocan.

Facilităţile legate de cazare şi hrană în Atlas se găsesc în satele berbere, aşa-numitele Gîtes Berberes, unde vei găsi hrană şi adăpost la preţuri simbolice. Un gîte (se pronunţă jit; este un cuvânt francez, trecut şi în engleză şi care desemnează o structură de cazare mai simplă decât un hotel şi deţinută de localnici; să zicem, un fel de pensiune ori casă de oaspeţi) oferă băi fierbinţi şi camere simple. Aceste gîtes Sunt deţinute de oamenii locului, fiind amplasate pe coastele munţilor, o dimineaţă aici oferind un adevărat spectacol pentru ochi şi suflet!

O alternativă la gîtes o reprezintă refugiile montane tipice, unde pot găsi adăpost până la 20 de persoane.

Trasee şi obiective

Valea Draa, Valea Azzadan cu pădurile sale de alun, alături de Valea Ourika, sunt considerate de mulţi drept unele dintre cele mai frumoase locuri din bătrânul Atlas. O altă atracţie turistică este lacul Lalla Takerkoust, apărut relativ recent, în urma construirii unui baraj pentru o hidrocentrală.

Vizitarea satelor Tahanaoute, Amizmiz, Asni, Tin Mal, Ijoukak este asemenea unor călătorii în timp în lumea păstorilor şi a războinicilor berberi.

Odată ce ai ajuns în Marrakech, poţi încerca un traseu relativ uşor în văile verzi şi abrupte din jurul pitorescului sătuc berber Imlil. Aşezarea este situată la înălţimea de 1.740 metri şi este considerată, pe bună dreptate, centrul turismului montan din Maroc. Din Imlil porneşte cel mai sigur traseu spre piscul Djebel Toubkal. Reţine însă că parcurgerea sa necesită 2 zile întregi de mers, plus un popas de o noapte. Dacă dispui de timp berechet, este recomandată vizitarea Văii Azzaden, urmată de o ascensiune directă spre Toubkal. În acest caz, parcurgerea întregului traseu dureaza 3 zile, plus 2 nopţi. În cazul în care eşti un montagnard experimentat, încearcă traseul care leagă satul Imlil de Valea Ourika, plus vizitarea cascadelor din Setti Fadma.



Un alt obiectiv turistic de prim rang apare sub forma maiestuoasă a masivului Mgoun, al cărui pisc este situat la doar 100 metri de Djebel Toubkal. Experţii consideră că Mgoun oferă trasee mai antrenante şi mai dificile decât cele ale "vecinului" său mai înalt. Pe de altă parte, peisajul este mai sălbatic şi mai variat, presărat cu sătucuri berbere izolate în spaţiu şi timp, defileuri abrupte, văi garnisite cu vegetaţie luxuriantă, stânci şi promontorii sculptate sub forme fantastice de acţiunea milenară a vânturilor şi ploilor, privelişti care îţi taie răsuflarea, precum şi ocazia de a surprinde apariţiile fugare ale vieţuitoarelor din Atlas.

Un alt obiectiv de neuitat este Valea Dadès, cunoscută sub renumele de Valea celor o mie de Kasbah-uri. O incursiune în lumea sa magică oferă ocazia vizitării celebrelor Kasbah-uri, fortăreţe montane zidite din piatră roşiatică în stil arhitectural nord-african, folosite de secole drept loc de refugiu şi rezistenţă al clanurilor berbere în faţa nenumăratelor invazii care au răvăşit, în trecut, Atlasul. În imediata apropiere a Văii Dadès este o altă vale de poveste, a cărei vizitare este un deziderat care trebuie îndeplinit cu orice preţ dacă tot vă aflaţi în regiune. Este vorba de magnifica (şi aici epitetele pot continua la nesfârşit) Vale a Trandafirilor - doi versanţi montani, pe care berberii cultivă, de sute de ani, doar trandafiri. Dacă sunteţi aici în luna aprilie, efectul vizual creat de verticalele multicolore pline de trandafiri înfloriţi care parcă se caţără spre albastrul cerului, combinat cu mirosul suav şi îmbătător al milioanelor de corole deschise, poate crea adevărate stări de extaz al tuturor simţurilor!



La mică distanţă de aceeaşi Vale Dadès, găsim pitorescul defileu Todra. Închipuiţi-vă un drum lat de doar 10 metri, care străbate doi versanţi stâncoşi cu înălţimea medie de 160 metri... Ei bine, l-aţi găsit!

Acestea sunt doar o parte din bogăţiile turistice cu care Atlasul îşi aşteaptă drumeţii curajoşi care vor descoperi, cu această ocazie, o lume străveche, unică şi incomparabilă, presărată de istorie vie şi omniprezentă la fiecare pas. În plus, s-ar părea că "puternicii lumii" nu organizează încă revoluţii (foarte "la modă" în ultimele luni) în Maroc, considerată în prezent, pe bună dreptate, ca fiind una dintre cele mai stabile şi sigure ţări arabe, din punct de vedere turistic.