Schitul-Mănăstire Cornetu, Vâlcea

Schitul este ctitorie a marelui vornic Mareş Băjescu, mare feudal si apropiat al Cantacuzinilor. pe malul drept al râului Olt, pe șoseaua Râmnicu Vâlcea-Sibiu la aproximativ 50 de km de Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere teritorial-administrativ, mănăstirea, aparține satului Călinești, localitate componentă a orașului Brezoi din județul Vâlcea.

Ctitorul a ales locul cu atenţie căci, pe de o parte era apropiat de pamanturile sale, pe de alta parte, datorita poziţiei era, la acea vreme, ferit din calea ochilor privitorilor, însa apropiat de graniţa cu Transilvania, oferind astfel un refugiu ideal pentru ctitor şi familia sa în vremurile de restrişte ce aveau să vie. Conform pisaniei originale, sculptată în piatra de Albeşti, se arată că data a terminarii lucrărilor a fost 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Interesant este că cel ce a realizat pisania a fost un anume popa Stan din Băjesti, cel care a semnat şi pisania mănăstirii Aninoasa, 11 ani mai tarziu, dar şi textul unei cruci de piatră din Budeasa.

Incă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mares Bajescu, printr-un act datat 15 martie 1666, a înzestrat schitul cu satul Copăceni şi munţii Sasa şi Cornetu (cumparate cu nici o lună înainte de danie) precum şi ocini în Pripoare, Titesti, Ostrov.

In anul 1761, pe timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume Alecse capitan za Loviste a pus să se refacă pictura altarului de catre zugravii Mihai, Radu si Iordache, aşa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată in coltul de sud-est al naosului.

Un alt moment important din istoria schitului l-a reprezentat incendiul din 1808, care a distrus aproape complet biserica şi chiliile, o perioadă de timp viaţa monahală fiind întreruptă. Noul staret Irimah a trecut la refacerea cladirilor şi a picturilor murale abia în 1835. In perioada 1864-1949, biserica a fost administrată de catre Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti, care, în 1885, a finanţat construirea iconostasului din lemn de stejar; un an mai tarziu fiind pictate în ulei şi icoanele de lemn. Tot instituţia care patrona schitul, în cooperare cu Directia Monumentelor, a refăcut, între anii 1923-1925, cupola turlei şi altarul, dărâmate de obuze de altilerie în timpul luptelor din anul 1916.

In anul 1898, cu ocazia săpării tunelului pe sub zidurile de incintă ale manastirii, Directia Căilor Ferate a dărâmat o parte a vechiului zid de incintă şi chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originală astazi se mai pot admira: foişorul, turnul şi zidurile de pe laturile de nord şi răsărit.
Ultimele renovări importante s-au întreprins, în anul 1960, sub patronajul Direcţiei Monumentelor Istorice. Cu acea ocazie s-a restaurat pictura murală.

Ansamblul arhitectonic este format dintr-o incintă de piatră cu plan patrat, pe care se situează chiliile. La 3 colţuri ale incintei se ridică turnuri poligonale, iar la colţul din sud-est un foişor.  In mijlocul curţii se află biserica, singurul edificiu care mai pastrează forma originală. Este construită pe un plan trilobat, cu un turn-clopotniţă cu opt laturi pe pronaos (accesul se face pe o scariţă aflată pe latura de nord) şi cu o turlă a Pantocratorului cu zece laturi, pe care sunt situate ferestre înguste. Zidul este din cărămidă asezată orizontal şi din panouri de tencuială, fiind împărţit de un brâu dublu aparent din cărămidă rotunjită, care, pe fatada vestică, înconjoară nişa icoanei de hram.

Cornişa este realizată din cărămidă aparentă dispusă în formă de dinţi de fierăstrău. Sub aceasta se află un rând de butoni şi o friză de teracotă smalţuită, incadrată de cărămizi aşezate pe muchie. Soclul este proeminent fiind realizat din bolovani de munte, în casete de cărămidă. Interiorul este reprezentativ pentru bisericile tradiţionale, cu zidul ce desparte naosul de pronaos plin. Pictura murală din naos este realizată în tehnica fresco, în secolul al 18-lea, iar cea din pronaos s-a reralizat în sec.al 19-lea. Din nefericire nu se mai pastrează nimic din pictura originală.

Mănăstirea Sărăcineşti, Vâlcea

Mănăstirea Sărăcineşti a fost ridicată pe pamantul donat de comisul Tanase Pausescu şi mama sa, vaduva clucerului Radu Păuşescu, devenită între timp monahia Marta. Moşia fusese primita de acestia doi de la Tanasie Comisul Saracinescul, care nu avea alti urmasi. Acestora li s-au adaugat comisul Atanasie Saracinescu si sotia sa Ilina, care, prin donaţiile facute, pot fi consideraţi, de asemenea, ctitori mari ai manastirii.

Se găseşte la confluenta raului Olăneşti cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964 s-a numit Sărărcineşti, aşa cum glasuieşte pisania.  Este un frumos aşezământ monahal ce aparţine vremurilor lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Moşia în mijlocul careia a fost zidită biserica şi clădirile mănăstiresti a fost deci a boierilor din familia Sărăcinescu, de unde a rămas si numele locului, pana astazi, dupa cum reiese din actul de danie, facut la 7 iunie 1687, catre episcopul Ştefan al Ramnicului.

Constructia manastirii incepe in anul 1688, in plina perioada de dezvoltare a artei bisericesti bizantine pe pamantul nostru. Episcopul Stefan se retrage din scaunul arhieresc si se face schimnic in noua ctitorie, purtand numele de Sava arhieroschimonahul. Murind in anul 1693, episcopul schimonah Sava este ingropat in pronaosul bisericii, pe care a lăsat-o nepictată.

In pisania cea veche a bisericii celei mari, se poate citi: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, ziditus-au aceasta biserica din temelie, cu toata podoaba ei, intru lauda Adormirea Precestei Bogorodite si cu chiliile imprejur, cu toata cheltuiala Parintelui Stefan, episcopul Ramnicului, fiind data mosia cu casele de Tanasie Pausescul, in zilele lui Serban Cantacuzino Voevodul. Si au fost ispravnic Zosima Er.(monah) egumen. Ani de la Adam 7196, iar de la Iisus Hristos 1688 Sept. 28." (Pisa Er. monah Neagoe).

După scurgerea a 30 de ani, anume în anul 1718, episcopul Damaschin, împreună cu Paisie ieromonahul, cu Ioan, arhimandritul de la Hurezi şi cu Dosoftei ieromonahul, aduce la Mănăstirea Sărăcineşti trei mari zugravi: Teodosie, Gheorghe si Preda. Acesti trei zugravi au zugravit si Paraclisul de la Manastirea Hurezi, alaturi de alte asezaminte brâncovenesti.

Ctitorii manastirii sunt pictaţi în pronaosul bisericii celei mari, precum urmeaza: Episcopul Stefan si Episcopul Damaschin, tinand bisericuta in maini, deasupra usii, in interior; Ioan arhimandritul, Paisie si Dosoftei, colaboratori la pictura, pe peretele de la miazazi; Tanasie vel comisul Saracinescu cu jupanita lui Ilina, Tanasie vel clucer Pausescu cu jupanita lui Aspra, pe peretele de miaza-noapte.

Din vechea mănăstire (1688-1693) s-au păstrat urmatoarele valori: biserica, în forma ei originala, impreuna cu pictura acesteia; clopotnita, pe zidul careia se vede inscriptia "Sava 7200 = 1692"; cladirea care a fost stareţie şi corp de chilii; clopotul cel mic, turnat in anul 1612 şi returnat în anul 1930, de Ieronim protosinghelul; crucea din lemn, ferecata de mână, cu inscriptia "Ştefan episcop 7200 = 1692".

Biserica cea mare, zidita in forma de cruce, este masivă si spaţioasă. Clopotniţa, zidită din piatră şi cărămidă netencuită, se află în partea de sud a bisericii, iar pe zidul ei se vede inscriptia arhiereasca: "Sava 7200-1692".

Pridvorul bisericii, deschis, este sustinut de opt coloane de piatră şi este pictat în întregime. Biserica este acoperită cu ţigle şi are o singură turlă, asezata pe un soclu patrat, deasupra naosului. Soclul este decorat cu firide, iar turla poligonala prezintă şi ea ocniţe si firide prelungi.

Peretii exteriori ai bisericii sunt albi, inconjurati de un brâu median, cele două registre având aceleaşi decoraţii ca şi turla.

Iconostasul bisericii este sculpat în lemn, iar pictura a fost executată în 1718, de celebrii zugravi Teodosie, Gheorghe şi Preda. Totul s-a desfasurat sub grija episcopului Damaschin, a lui Ioan, arhimandritul de la Hurezi, a ieromonahului Dosoftei si a lui Paisie monahul.

Mănăstirea Sărăcineşti a fost mănăstire de maici până în jurul anului 1860, după aceea ea fiind mănăstire de călugări, până în anul 1873. Intre anii 1873-1913, biserica mănăstirii a fost filie a bisericii parohiale din comuna Cheia, iar casele au adăpostit o şcoala primară.

Intre anii 1913-1960, manastirea a fost din nou locuita de maici. In anul 1960, manastirea este desfiinţată de autorităţi, în mod abuziv. Vreme îndelungata, manastirea a fost folosită drept biserică de parohie de credincioşii din localitatea Valea Cheii, casele acesteia fiind transformate în cămin pentru bătrâni. In ciuda demersurilor facute, proprietatea mănăstirii (biserica şi incinta) nu au fost retrocedate nici astazi.