ISTANBUL - TURNUL LUI LEANDRU

Turnul lui Leandru este numit în limba turcă Kiz Kulesi – adică „Turnul fecioarei“. Este un nume legendar al unei insuliţe stâncoase din apropierea coastei asiatice din dreptul Constantinopolului, insuliţă care marchează simbolic limita dintre apele Mării Marmara şi cele ale Bosforului. In dreptul său, pe malul asiatic, se afla odinioară cetatea Chrysopolis, astăzi pierdută în masa cartierelor noi.

In timpurile moderne micul edificiu de pe insulă, care nu  mai este un turn medieval, a devenit unul dintre simbolurile Istanbulului.

Insuliţa stâncoasă a fost fortificată cu un turn de piatră încă de pe timpul Greciei antice. Alcibiades a ridicat pe insuliţă un prim turn, în anul 408 e.A, pentru a supraveghea mişcările navelor persane în apele strâmtorii. Pe timpul Imperiului Roman pe insuliţă a existat un turn, păstrat ca punct de pază şi sub Imperiul Bizantin. Mult timp bizantinii au folosit stânca nu numai ca post de observaţie şi de atac asupra navelor inamice, ci şi ca sprijin pentru un lanţ greu ce traversa strâmtoarea şi bloca trecerea navelor inamice, lanţ asemănător ca cel ce bloca trecerea în Cornul de Aur. Turnul a fost reconstruit şi transformat de către împăratul bizantin Alexis Comnen, în anul 1100, pe timpul primei cruciade.

Cu toate că avea dimensiuni minuscule, turnul a servit pe timpul Imperiului Otoman ca punct strategic, punct care tria trecerea navelor prin strâmtoare. Sub această stăpânire turnul a suferit numeroase modificări şi reamenajări, printre care cele mai importante în anii 1509 şi 1763. Marele călător turc Evliya Çelebi a menţionat că insula era apărată de 40 de tunuri şi 100 de ostaşi. Uneori sultanii mai moderni au primit pe insuliţă pe unii oameni de stat străini. Tot de aici se trăgeau salve de tun când un nou sultan se urca pe tron.

Pe mica insulă s-a aflat totdeauna un far, a cărui bază o constituie astăzi un turn modern. Turnul a avut mult timp şi sarcini de salvare a navelor învinse de curenţi, nave care erau prinse cu harpoane şi trase la mal. In anumite perioade a servit ca loc de carantină, iar astăzi încă mai păstrează rolul de post de salvare. Alături de turnul farului, insuliţa adăposteşte acum un mic restaurant cu ambient  medieval şi o cafenea.

Reparat cu atenţie în 1995, turnul farului a suferit grav în urma cutremurului din 1999, când s-a trecut la o nouă renovare. Atunci a fost întărit cu  chingi de oţel.

Asemănător tuturor locurilor atinse de vieţuirea grecilor, turnul trăieşte şi în lumea legendelor. După o legendă greacă, o tânără pe nume Heros era închisă în turn. Cu ajutorul unui felinar ea indica în fiecare noapte iubitului său, Leandros, calea de urmat prin apele ostile. Tînărul cuprins de iubire parcurgea distanţa de la mal la insuliţă înotând. Intr-o zi furtuna a stins flacăra felinarului, iar Leandru a pierdut direcţia şi s-a înecat. Legenda a dat turnului numele lui Leandros cel sacrificat pe altarul dragostei.

Turcii nu s-au lăsat mai prejos şi au alăturat turnului o altă legendă. Conform aceleia oracolele au prezis unui împărat bizantin că fiica lui urma a muri dintr-o muşcătură de şarpe. Pentru a o proteja, tatăl şi-a închis fiica în turnul din mijlocul apelor. Dar un şarpe s-a strecurat într-un coş cu fructe trimis de iubitul prinţesei şi a îndelinit prezicerea. De la acea legendă turcii au dat turnului numele de Kiz Kulesi, adică, „Turnul fecioarei“. Ca învăţătură trebuie înţeles că nimeni nu poate scăpa de propriul destin.

Balcoanele farului oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra Mării Marmara, asupra Palatului Topkapî, asupra Podului Galata şi a cartierelor Galata şi Pera, din ”Oraşul Nou”, asupra Bosforului până la primul său pod şi asupra malurilor asiatice.

Tot acolo se poate aştepta un apus de soare extraordinar, dar pentru aceasta trebuie să-ţi angajezi o ambarcaţiune mică, dintre cele multe care îşi oferă serviciile pe cheiul turistic.

ISTANBUL - ANADOLU HISARI

Castelul de Anatolia, de malul Bosforului, la nord de Constantinopol a fost ridicat de temutul sultan otoman, Baiazid I-ul, între anii 1393-1394, pe timp ce se afla în plină expansiune în peninsula balcanică. Anadolu Hisari avea rolul de a constitui un bastion otoman înaintat şi punct sigur de trecere a strâmtorii Bosfor pentru traficul trupelor otomane între Asia şi Europa, prin ocolirea a ceea ce mai rămăsese din pământul bizantin.

Puterea otomană, în primele sale etape de extindere, s-a afirmat ca putere sud-est europeană, adică balcanică, dezvoltarea asiatică nefiind prima prioritate.

Noua cetate a avut rol în cel de al doilea asediu al capitalei creştine, în anul 1395, asediu terminat fără succes. Ea ocupă 7.000 de metri pătraţi şi ocupă malul Asiei Mici în punctual unde strâmtoarea are cea mai mică lăţime, de numai 660 de metri. In apropiere se revarsă un mic râuşor, pe nume Göksu (numit de grecii antici Aretos). In vecinătatea lui nordică zboară astăzi peste apele strâmtorii Podul Fatih Sultan Mehmed, cel de al doilea construit (1988) pentru comunicaţia modernă între continente.

O altă fortăreţă turcească, Rumeli Hisari, cu mult mai mare, a fost construită după scurgerea a şase decenii, exact în faţa sa, pe malul european. Era anul 1452 şi sultanul Mahomed al II-lea se pregătea pentru asaltul decisiv asupra Constantinopolului. Cele două cetăţi, aşezate faţă în faţă, au asifurat otomanilor controlul asupra traficului naval prin strâmtoare, trafic care era vital pentru genovezii aliaţi ai Imperiului Bizantin şi care deţineau cetăţi puternice în interiorul Mării Negre (Caffa, Sinope, Amasra).

Anadolu Hisari a fost ridicată ca cetate de supraveghere. Are plan pentagonal neregulat, cinci turnuri de pază la colţuri. In fortăreaţă se edificase şi o moschee.

Este cea mai veche structură otomană de la Istanbul şi a fost numită în documente Güzelce Hisar. Sultanul Mahomed al II-lea a întărit cetatea cu un zid nou lat de 2 metri şi cu trei turnuri de supraveghere. După căderea capitalei bizantine, cetatea a servit ca închisoare, ca şi vecina ei de peste apele strâmtorii.

Astăzi cetatea creează un tablou pitoresc împreună cu locuinţele de lemn din imediata apropiere şi care o înconjoară de departe. Face parte din patrimoniul muzeal al Turciei, dar nu este deschisă publicului.

ISTANBUL - RUMELI HISRARI

Sultanul cuceritor al Constantinopolului, Mahomed al II-lea (1432-1481) a dispus ridicarea cetăţii cu un an înainte de a-şi ataca prada, în1452. La lucrări au participat 10.000 de salahori şi 1.000 de meşteri constructori, astfel că numai după patru luni visul sultanului fusese realizat, blocarea strâmtorii, astfel ca dinspre Marea Neagră să nu poată veni în ajutorul bizantinilor, genovezii din Crimeea, respectiv din cetăţile Caffa, sau din Sinope şi Amasra. Numele de Rumeli Hisari provine de numele de Rumelia dat teritoriului sud-estic al peninsulei balcanice.

La o tentativă anterioară ce cucerire a Constantinopolului, sultanul Murad al II-lea (1404-1451), tatăl lui Mahomed al II-lea, întâmpinase mari dificultăţi datorită blocusului naval realizat de creştini în strâmtoare. De aceea a devenit indispensabilă pe malul european a unei cetăţi pereche a fortăreţei Anadolu Hisari de pe malul asiatic şi în dreptul punctului unde strâmtoarea are cea mai mică lăţime, de numai 660 de metri. Cetatea Anadolu Hisari fusese ridicată anterior, la sfârşitul secolului anterior de sultanul Baiazid al I-ul (1393-1394).

Pe locul respectiv existase odinioară o cetate bizantină, folosită ca închisoare atât pentru bizantini, cât şu pentru genovezi. Acolo s-a cuibărit ulterior o mănăstire. Lucrările la cetate s-au desfăşurat într-un timp record, în numai 4 luni şi 16 zile (între 15 aprilie şi 31 august 1452).

Este recunoscut că la lucrările făcute în mare grabă au participat şi demnitarii sultanului. Cetatea este înconjurată de ziduri puternice cu creneluri dreptunghiulare (nu ascuţite după stilul arab). Zidurile sunt legate de un turn mic, de 3 turnuri mari circulare şi 13 mai mici pentru supraveghere. Dintre cele din urmă unul are plan patrulater, şase au planuri cu unghiuri multiple, iar altele şase sunt circulare.. Cele trei turnuri mari poartă astăzi numele celor trei viziri care au supervizat lucrările (Sadrazam Candarli Halil Pasha, Zağanos Pasha et Sarica Pasha). Pe timp de iarnă cele trei turnuri mari adăposteau cartierul general al ienicerilor, iar vara soldaţii trăiau în corturile aşezate în spaţiile dintre ziduri. Dintre turnurile de la nord, turnul Sarica Pasha are formă cilindrică, 9 etaje,o înălţime de 28 de metri, un diametru de 23,30 metri şi o grosime a zidurilor de 7 metri. Astăzi este numit Turnul Fatih (Cuceritorul). Un timp, Rumeli Hisari a servit ca închisoare otomană.

In spaţiul interior al cetăţii s-a aflat o  moschee a ienicerilor. Pe locul ei s-a amenajat astăzi un teatru de vară. Tunurile care odinioară trăgeau au şi scufundau navele inamice sunt expuse la poarta de intrare a cetăţii devenite muzeu. Imediat la nord de cetate trece Podul Fatih Sultan Mehmed, cele două fiind despărţite de cinci veacuri şi jumătate de istorie.