ISTANBUL - BISERICA SFANTUL STAFAN A BULGARILOR

Biserica Sfântul Ştefan a bulgarilor este amplasată, ca o lebădă albă, pe malul de nord al Cornului de Aur, la atingerea cartierelor Fanar şi Balat. Despărţită de apele marine numai prin asfaltul unei străzi de contur a cartierelor, această biserică reprezintă o curiozitate, dar şi o apariţie plăcută şi stranie. Locaşul poate fi remarcat uşor de pe puntea unui vaporaş de croazieră de pe apele golfului, aflându-se chiar la nivelul litoralului. Aparţine minorităţii ortodoxe bulgare şi este unul dintre cele mai interesante locaşuri creştine din Istanbul.

 In epoca otomană bulgarii ortodocşi au aparţinut de patriarhatul Ecumenic ortodox din Constantinopol. După câştigarea independenţei de stat Bulgaria a optat pentru o Biserică autocefală, îndependentă. Lăcaşul de pe malul Cornului de Aur a fost prima biserică ridicată din iniţiativa noului Patriarhat bulgar, desprins de cel bizantin la sfârşitul sec. al 19-lea. Nu s-a optat pentru o construcţie din beton armat din motive de soliditate scăzută a terenului oferit.

Construită de către întreprinderea Wagner & Fils din Viena, în 1888, sub diriguirea arhitectului local Hovsep Aznavur, de origine armeană. Biserica are un trup constituit în întregime din metal, inclusiv decoraţiunea interioară de bază. Elementele prefabricate pentru locaş au fost turnate şi confecţionate la Viena, din metal, apoi transportate pe Dunăre şi Marea Neagră. La faţa locului părţile componente au fost asamblate numai într-o săptămână, pentru a respecta o condiţie a sultanului. Astăzi biserica îşi înalţă dantelăria metalică în stil baroc pe întinderea unei zone verzi de la ţărmul marin al Cornului de Aur. Este lucrată în stil neo-clasic şi neo-baroc.

Colonia bulgară din Constantinopol a avut totdeauna un efectiv important, dar a cuprins trei diviziuni distincte: ortodocşi, catolici uniţi (greco-catolici) şi musulmani. Cei din urmă erau rezultatul islamizării de pe timpul Imperiului Otoman. Aceia au profitat de faptul că locuitorii care îmbrăţişau Coranul erau supuşi unor impozite mai mici decât necredincioşii. Bulgarii islamizaţi au fugit în mare parte din ţara de baştină, în acelaşi timp cu cei ce acceptaseră unirea cu Roma, după cucerirea independenţei de către Bulgaria. Bulgarii ortodocşi nu uitaseră secolele de oprimare, aşa că s-au dedat la persecuţii dure împotriva celor ce-şi renegaseră credinţa străbună.

ISTANBUL - BISERICILE THEODOKOS SI PANAYA PAMMAKARISTOS

In fanar se înalţă robustă şi elegantă vechea Biserică Theodokos, azi Moscheea şi Muzeul Panaya Pammakaristos, sau Muzeul Fethye, după numele mini-cartierului în care se află. Moscheea şi Muzeul Fethiye sunt două vechi biserici din sec.al 12-lea, construite alături, Theodokos şi Panaya Pammakaritos sau Theodokos Pammakaristos.

Biserica principală, care serveşte astăzi ca moschee, a fost ridicată în sec. al 12-lea de către împăratul Ioan al II-lea Comnen, supranumit Calojohannes (1118-1143). In secolul următor a fost reconstruită de către înaltul funcţionar bizantin Mihail Klabas. La începutul sec. al 14-lea, după moartea aceluia, soţia rămasă în viaţă, Ana Dukas, a adăugat locaşului o capelă funerară, adică un Parecclesion cu patru coloane şi o galerie la extremitatea sud-estică a bisericii. Mai târziu construcţia cea nouă a fost rezervată călugărilor.

După cucerirea otomană cele două edificii au servit ca sediu al Patriarhiei, între 1456-1568. Aceasta, după ce patriarhul Gennadios a părăsit reşedinţa de la Biserica Sfinţilor Apostoli, astăzi dispărută.

In acest locaş, Mahomed al II-lea Cuceritorul a venit să discute cu Patriarhul Gennadios. Discuţia lor s-a desfăşurat în capela laterală, astăzi restaurată în splendoarea ei bizantină originară.

Sultanul Murad al III-lea a transformat locaşul creştin în moschee, în anul 1591, numind-o Moscheea Victoriei adică în limba turcă Ferhie Camîi, pentru a comemora cucerirea Georgiei şi Azerbaidjanului. De atunci nu i s-a schimbat destinaţia de moschee, numai capela funerară de la sud fiind transformată în muzeu. Aceasta se afla în ruină, prin anul 1930, când a fost restaurată de Institutul de Arte Bizantine de la Boston.

Parecclesion-ul, adică capela funerară, era o biserică în miniatură compusă dintr-o triplă arcadă, cu trei abside şi un nartex. Matroneul din galeria superioară, era acoperit cu două mici turnuri.

Astăzi biserica este considerată una dintre cele mai atractive edificii cu arhitectură bizantină după Sfânta Sofia şi Sfântul Salvator din Chora, mai ales în ceea ce priveşte arta mozaicurilor bizantine, prin fineţe şi număr. Restaurarea s-a realizat excepţional, astfel că o serie de fragmente de vitralii şi o serie de mozaicuri originale din sec. al 14-lea au supravieţuit minunat. Interiorul cupolei este acoperit de un Christ Pantocrator înconjurat de cei doisprezece Apostoli pe marginea calotei. In absidă se găseşte mozaicul cu Christ Hyperagathos, împreună cu Sfânta Fecioară, Sfântul Ioan Botezătorul şi Arhanghelii Mihail, Gavril, Raphael şi Uriel. In partea de răsărit a cupolei este prezentat în mozaic Botezul lui Christos. In colţuri şi sub arcuri, se pot distinge unii Sfinţi şi Părinţi ai bisericii creştine. O scară permite accesul la primul etaj de unde oprele mozaicale se pot admira mai de aproape.

Faţada capelei funerare poartă două inscripţii. Prima este plasată sub cărămizi şi se întinde pe faţada de sud a capelei. Cea de a doua inscripţie este plasată sub bordura care separă nivelele construcţiei. Ea aparţine foarte popularului poet Manuel Philes, din sec. al 14-lea.

Partea de edificiu afectată moscheii nu oferă decât un interes strict arhitectural, deoarece decoraţiunea originară nu a traversat timpul. Zidăria este tipic bizantină, din piatră intercalată cu cărămidă, intercalare care pe lângă atribute constructive dăruieşte edificiului o plastică variată.

Vizitatoeul pleacă cu sufletul plin din acest monument de a cărui existenţă este mai puţin cunoscută şi prezentată de turismul industrial, mereu prea grăbit. Pe un traseu de coborâre către ţărmul Cornului de Aur se ajunge repede la biserica Sfântul Ştefan a bulgarilor.  

ISTANBUL - BISERICA SFANTA MARIA A MONGOLILOR.

Pe colina Fanarului, deasupra Patriarhiei Constantinopolului şi Noii Rome, se impune clădirea ce domină toată locuirea din jur, Marea Şcoală sau Liceul grec de băieţi din Fanar. Construcţia prezentă nu este prea bătrână, fiind ridicată în anul 1881, instituţia însă poate fi considerată cea mai veche din oraş. Fondarea sa se pierde în epoca bizantină, astfel că odraslele multor mari familii fanariote au primit o parte din educaţie pe acest loc. Centrul clădirii de astăzi este marcat de un turn din zidărie roşie, asemănător întregului edificiu. In spaţiul de sub turn a funcţionat, în urmă cu ani, un cinematograf.

In trecut liceul a funcţionat numai pentru băieţi, fetelor fiindu-le atribuite două clădiri apropiate fără importanţă. Astăzi liceul este mixt, dar nu contează decât pe circa o sută de elevi, în principal arabi ortodocşi, grecii plecând de mult timp din cartierul mizer. Instituţia este administrată totuşi de Patriarhatul Ecumenic Ortodox, iar învăţământul se practică în limba turcă şi greacă.

Pe costişa ce duce la Marea Şcoală, prin străduţe cu clădiri atât de degradate încât unele se apleacă spre stradă sau în lături, se găseşte un izvor, o ayasmă sacră, cu totul neînsemnată ca amenajare.

Dincolo de Marea Şcoală, pe platoul Fanarului aşteaptă cu modestie interesanta biserică Sfânta Maria a Mongolilor, sau Muchliotiss, edificiu de culoare roşie-roze. Turcii de astăzi numesc locul Maryem Ana Mogollar Kilisesi. Conform tradiţiei, biserica a fost fondată de prinţesa Maria Paleologos, la sfârşitul sec. al 13-lea (1286). Maria, fiicanelegitimă a împăratului Mihail al VIII-lea Paleologos, a fost măritată cu un prinţ mongol timp de cincisprezece ani. In urma asasinării soţului, ea s-a întors la Constantinopol unde a întemeiat mănăstirea dedicată divinităţii Muchliotissa, patroana mongolilor. Acolo şi-a petrecut tot restul vieţii în calitate de călugăriţă.

In epoca de glorie şi putere a Imperiului Bizantin era considerat un sacrilegiu să fie căsătorită o prinţesă imperială cu un dinast barbar, dar în epoca de decădere a statului lor împăraţii au acceptat astfel de uniuni dinastice cu scopul de a realiza alianţe politice şi militare.

Este una dintre puţinele biserici bizantine care au rămas pentru totdeauna în posesia comunităţii greco-bizantine, fără a suferi martirajul transformării în moschee. Sultanul Mahomrd al II-lea Cuceritorul a permis, printr-un decret imperial ca biserica să nu fie transformată în moschee. Un exemplar al acelui decret se păstrează în biserică.

Reparaţiile executate de curând nu au fost de calitate. Picturile originale nu mai pot fi văzute dar s-au păstrat magnifice icoane, dintre care una, foarte frumoasă din mozaic, executată în sec. al 10-lea, o reprezintă pe Sfânta Fecioară (Theodokos Pammakarios). Majoritatea edificiilor care înconjoară lăcaşul sunt de origine bizantină, precum ayazma (izvorul sacru). O alt izvor sacru subteran se află sub biserică dar nu este folosit.

            Prinţesa este reprezentată într-un mozaic din venerabila Biserică Sfântul Salvator din Chora.