INCHEIEREA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL EUROPEAN - ARMISTITIUL

In ziua de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00 - a unsprezecea oră din a unsprezecea zi a celei de-a unsprezecea luni - intră in vigoare armistiţiul încheiat între Germania și Antanta cu câteva ore mai devreme în aceeaşi zi.
Documentul fusese semnat la ora 5.00, intr-un vagon de tren oprit in pădurea Compiegne din Franţa, în urma unei întâlniri dintre delegaţia Aliaţilor, condusă de mareşalul Ferdinand Foch, şi cea a Germaniei, care il avea in frunte pe politicianul civil Matthias Erzberger.
Cele şase ore care au trecut până a fost pus in aplicare au fost marcate de confuzie, lupte intense si de avântul sadic al ofiţerilor care au încercat sa se afirme pana in ultimul moment al luptei.
Departe de a fi o lupta nobila, cele şase ore au rămas in istorie ca cele in care artileriştii au continuat sa tragă obuz după obuz spre ţintele germane pur si simplu pentru ca nu a vrut sa care înapoi muniţia.
In ultimele ore ale războiului, după ce fusese încheiata pacea, au murit inutil aproape 3000 de soldaţi si au fost raniţi peste 6000.
Istoria a consemnat ultimele victime ale conflictului. Britanicii au înregistrat ultima pierdere, soldatul George Edwin Ellison, in jurul orei 9.30, in acea dimineaţa. Augustin Trebuchon, a fost ultimul francez care a murit, la ora 10.45, când se ducea să le spună celorlalţi soldaţi ca după ora 11.00 urma sa se servească supa calda. Ultimul canadian, George Lawrence Price, a fost împuşcat in cap cu doua minute înainte de intrarea in vigoare a armistiţiului, iar Statele Unite au pierdut ultimul om, Henry Gunther, cu 60 de secunde înainte de încheierea războiului, in timp ce ii ataca pe germanii uimiti de gestul lui.
Francezii au fost singurii ruşinaţi de faptul ca au trimis trupe in luptă in acea dimineaţă şi au înregistrat decesul lui Augustin Trebuchon cu o zi înainte.
De partea germana, s-a murit si după ora 11.00. Un locotenent german s-a apropiat de soldaţii americani sa ii anunţe ca unitatea condusa de el va elibera casele pe care le foloseau. El a fost împuşcat deoarece soldaţii americani nu aflaseră de pacea încheiată in acea dimineaţă.
Starea de război dintre cele doua tabere a persistat încă şapte luni până la încetarea totală a războiului, consacrata prin semnarea Tratatului de la Versailles, in 28 iunie 1919, si a următoarelor tratate cu Austria, Ungaria, Bulgaria si Imperiul Otoman.
Astfel, încheierea Primului Război Mondial a avut loc in anul 1919, chiar daca cele mai multe comemorări se concentrează asupra armistiţiului din noiembrie 1918.

Un conflict inegalabil prin amplitudinea forţelor şi resueselor irosite

Intre 28 iulie 1914 si 11 noiembrie 1918, mai mult de 70 de milioane de militari au fost mobilizaţi, iar 15 milioane de oameni au fost ucişi. Mulţi si-au pierdut viaţa in spatele liniilor frontului, datorita lipsei resurselor de baza - mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor. Şi genocidul comis sub acoperirea războaielor civile a îngroşat numărul victimelor.
In cei peste patru ani de război, Germania a pierdut 15,1% din populaţia masculină activă, Austria si Ungaria au pierdut 17,1%, iar Franţa, 10,5%. 750.000 de civili au murit de foame in Germania din cauza blocadei impuse de britanici.
Nici un conflict anterior nu implicase un număr atât de mare de militari. La final, războiul va deveni al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase notate de istorie, pentru că douăzeci de ani mai târziu cel de-al Doilea Război Mondial va face si mai multe victime.
In Primul Război Mondial au avut loc şi primele bombardamente aeriene din istorie, iar in jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili. In al Doilea Război Mondial procentul acestora crescuse la 50%.

Sfârşitul imperiilor si naşterea unei noi Europe

Nici un alt conflict nu a avut un impact atât de dramatic asupra înfăţişării Europei. Harta continentului a suferit schimbări profunde după ce absolutismul monarhic a încetat să mai existe. Patru imperii s-au prăbuşit - cel German, Austro-Ungar, Otoman si Rus - iar dinastiile care le-au condus, Hohenzollern, Habsburg, Otoman si Romanov, au căzut si ele, dispărând de pe scena istoriei.

Căderea Imperiului Otoman a pavat insa calea spre democraţia moderna si laicizarea statului succesor, Turcia. De asemenea, in Europa Centrală au fost înfiinţate state noi, ca Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria si Austria, iar Polonia a devenit din nou independenta după mai mult de 100 de ani. Rusia a devenit Uniunea Sovietica si a pierdut Finlanda, Letonia, Lituania si Estonia, care au devenit state independente.

Ideea autodeterminării care circula prin Europa si destrămarea Imperiului Rus făcuse deja posibila unirea României cu Basarabia, iar după încheierea Primului Război Mondial şi destrămarea imperiului Austro-Ungar, Regatul României a recuperat şi Transilvania, ceea ce a dus la Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

In 1919 puterile aliate au stabilit frontierele României cu Ungaria si Regatul Sârbo-Croato-Sloven, iar in 1920, prin tratatul de pace de la Trianon, Ungaria a recunoscut frontierele sale cu România. Suprafaţa şi populaţia României s-a dublat, astfel, România Mare ajungând atunci a şasea ţară de pe continent şi a doua din Europa Centrala.
Daca ţarile mici ieşeau de sub subjugarea imperiilor si işi vedeau visul cu ochii, nu acelaşi lucru s-a întâmplat si cu învinşii. Condiţiile păcii impuse de Aliaţi si eşecul de a rezolva crizele postbelice, a contribuit, insa, la ascensiunea fascismului in Italia, a nazismului in Germania si la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, care nu a fost decât o izbucnire provocata de nemulţumirile lăsate de Marile Puteri in urma lor in Germania.
Terminarea războiului si prăbuşirea dinastiei Romanovilor in Rusia a marcat si Revoluţia Bolşevică, care avea sa inspire ulterior revoluţii comuniste in diferite tari, precum China sau Cuba. Rezultatul a constat în 70 de ani de comunism in Europa de Est şi împărţirea continentului timp de aproape o jumătate de secol in sfere de influenţă.

REGINA MARIA INAINTE SI DUPA RAZBOIUL DE REINTREGIREA NEAMULUI



 

                                 Palatul Balcic

 

                                Palatul Balcic

  

                                  Palatul Balcic

                                                                                           

Alteta sa, Principesa Maria, nascuta Marie Alexandra Victoria, s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, in Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha si duce de Edinburg, si a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei, iar casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892.

La scurt timp dupa venirea in Romania, calitatile sale o transforma intr-o figura publica binecunoscuta si iubita. A fost supranumita de popor “Mama Regina”, “Mama ranitilor”, “Regina soldat”, datorita actiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial, cand a ajutat soldatii aflati in spitalele de pe front. De asemenea si-a legat numele de viata culturala si artistica din Romania acelor ani.

Maria a devenit regina in 1914, dupa care a inceput o serie de turnee internationale prin care   promova interesele Romaniei, cel mai cunoscut fiind cel din Statele Unite ale Americii, din 1926. Desi rolul femeilor in politica, in acea perioada, era cel putin redus (ca sa folosim un eufemism), Regina Maria a fost sfatuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, pana la decesul acestuia in 1927. In momentul in care fiul sau Carol a mostenit tronul, acesta a izolat-o complet de viata publica.

Regina Maria fost mama a sase copii: principele Carol, principesele Elisabeta si Marioara, principele Nicolae, principesa Ileana si principele Mircea.

Regina Maria a fost legata sufleteste de doua locuri: Balcic si Bran, locuri carora le-a imprimat o amprenta ce se poate vedea si astazi. "Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea", spunea Regina Maria.

Se spune ca Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina sa mearga in acea zona in 1924. Un an mai tarziu avea sa inceapa constructia domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost infrumusetat cu constructii si celebrele gradini. Datorita Reginei, in acea perioada Balcicul va cunoaste un avant urbanistic. Primaria improprietareste artistii care veneau vara si pictau aici, iar acestia incep a-si construi case.

Regina era iubită in Balcic și i se spunea Sultana. Vila sa aduce cu construcțiile musulmane, avind un turn precum un minaret. Obisnuia sa se plimbe prin oras si sa imparta bani familiilor nevoiase.

Usor-usor, poate si din cauza izolarii la care o supusese Carol, Balcicul devine locul sau de refugiu. De aceea, in 1933 cand isi intocmeste testamentul, Regina Maria cere ca dupa moartea sa inima sa ii fie depusa in micuta capela pe care o construise pe malul marii: Stella Maris, iar corpul sa ii fie ingropat la Curtea de Arges, alaturi de ceilalti membri ai Familiei Regale.

Trei ani mai tarziu, in 1936, Regina se imbolnaveste. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, in varsta de 62 de ani.

Dupa ce Bulgaria redobadeste Cadrilaterul, in 1940, inima Reginei Maria a fost luata din Balcic si dusa la Bran, celalalt loc la care Regina tinuse foarte mult. Inima se afla intr-o caseta de argint, aflata la randul ei intr-o caseta de aur incrustata cu pietre pretioase. De aducerea inimii reginei la Bran s-a ocupat printesa Ileana, mostenitoarea castelului Bran. Nici aici nu s-a putut însă odihni. In 1968, regimul comunist trece casetele si inima in patrimoniul asa-zisului tezaur al Romaniei, iar acum se afla, in cladirea Muzeului National de Istorie din Bucuresti.

Corpul Reginei se află înmormantat in biserica Manastirii Curtea de Arges, alaturi de sotul sau, Regele Ferdinand. In prezent, Ministerul Culturii din Romania spune ca inima ramane la muzeu. Regele Mihai a revendicat inima in 2006 si a cerut ca ea sa fie adusa inapoi la Bran si ingropata in firida amenajata in Magura Branului, deoarece Balcicul nu mai este teritoriu romanesc. Ministerul nu o inapoiaza, spunand ca asteapta clarificarea situatiei juridice a Castelului Bran, care a fost retrocedat, in 2007, mostenitorilor printesei Ileana.



            In 2008, Romfilatelia a introdus in circulatie o emisiune comemorativa de marci postale dedicata implinirii a 70 de ani de la decesul Reginei Maria. Emisiunea este formata din doua marci postale cu valoare nominala de 1 leu si 3 lei, machetate in coli de 16 timbre plus 4 vignete, minicoli de 8 timbre plus o vignieta si un bloc colita dantelata de 2 timbre.

La inceputul volumului sau autobiografic, Regina Maria a folosit ca motto un citat din Nietzsche: “Caracterul este destin”. 

Regina Maria a fost o persoana fascinanta, cu un stil propriu de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat ambasador al tarii. De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a efectuat vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a iubit si despre care spunea in testamentul sau: 

“Țării mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...) Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.”

REGINA MARIA A ROMANIEI 2

 Prin faptele sale şi ataşamentul faţă de poporul care a adoptat-o, s-a mutat cu rădăcini cu tot pe pămîntul românesc, pentru care nici un sacrificiu nu i s-a părut prea mare. A fost mai româncă decît românii, “una dintre noi”, cum spunea cineva, care a luptat pentru idealurile românilor. Regina Maria a fost prima femeie de rang domnesc care nu s-a sfiit să încalce rigorile unei societăţi tradiţionale strîmbe şi închistate, avînd un profund sentiment al libertăţii. Pasionată de artă şi cultură, a continuat opera socială şi culturală a reginei Elisabeta, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva. Între anii 1914 - 1918, şi-a îndeplinit cu prisosinţă îndatoririle de “Mamă a Românilor”. Îmbrăcată în uniforma surorilor de caritate, a fost deseori în tranşee, printre soldaţi, în spitale de campanie, printre răniţi şi bolnavi, alinîndu-le suferinţa. Îndurînd ea însăşi condiţiile vitrege ale refugiului, atunci cînd o mare parte din teritoriul ţării a fost ocupat de inamic”, iar conducerea statului şi armatei se afla la Iaşi, împărtăşind cu cei din jur durerile provocate de război, regina devenise un simbol al rezistenţei şi patriotismului. Farmecul, puterea de convingere şi inteligenţa ei i-au cucerit pe aristocraţii şi diplomaţii străini. Supranumită “Soacra Balcanilor”, a reuşit, prin căsătoria copiilor săi - Carol, Nicolae, Elisabeta, Maria şi Ileana - cu moştenitori ai ţărilor din Balcani şi ai Austriei, să întreţină o atmosferă de destindere şi încredere în această parte a lumii. În acelaşi timp a consolidat relaţiile cu Franţa, ca urmare a prieteniei cu generalul Henri Berthelot, şeful Misiunii Franceze în România, cu generalul Foch, Şeful Marelui Stat Major al armatei franceze, cu conducătorii Angliei, Rusiei, Italiei şi Japoniei. Relevant este şi faptul că, în Statele Unite ale Americii, în statul Oregon, a fost ridicat un muzeu al cărui parter a fost dedicat în întregime Reginei Maria şi ţării sale, România. Alături de copia coroanei purtate de regină la încoronarea din 15 octombrie 1922, de o brăţară moştenită de la regina Victoria a Marii Britanii, de costume populare româneşti, se află şi o serie de fotografii care prezintă vizita reginei Maria în Statele Unite, cînd a fost primită de preşedintele american John Calvin Coolidge. În vara anului 1918, cînd România se întregise în hotarele fireşti, regina a desfăşurat o activitate diplomatică neobosită de convingere a conducătorilor Franţei, Angliei, Statelor Unite şi Italiei şi de cîştigare a opiniei publice din aceste ţări pentru ca România să fie acceptată, de către învingătorii Primului Război Mondial, în noile hotare. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, regina a fost încoronată alături de soţul său, Regele Ferdinand I, ca Regină a tuturor românilor… O mare parte a vieţii, Suverana României s-a dăruit, cu toată fiinţa sa, operei de binecuvîntare şi cinstire a celor care s-au sacrificat pe altarul Patriei. După război, pămîntul ţării era presărat cu oseminte de eroi, rămase pe cîmpurile de luptă… Se impunea, deci, constituirea unui organism care să se ocupe cu identificarea şi centralizarea acestora, pentru a putea fi înhumate în cimitire de onoare, cu ridicarea unor opere comemorative de război - troiţe, monumente, mausolee - în memoria celor căzuţi la datorie. Astfel, la 12 septembrie 1919, prin Înaltul Decret Lege nr. 4196, semnat de Regele Ferdinand, s-a înfiinţat “Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, avînd ca fondator şi preşedintele de onoare pe Regina Maria - care era şi Preşedinte al Crucii Roşii din România - iar ca preşedinte activ pe Mitropolitul primat Miron Cristea, devenit în scurt timp Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române… “Pînă la moartea reginei s-au înregistrat o serie de realizări importante şi anume: 118 cimitire de onoare ale eroilor, peste 3.000 de opere comemorative de război, 84 de cripte, 13 mausolee, 508 troiţe, identificarea şi amenajarea a 529.713 morminte, din care 72.870 în străinătate. Este un patrimoniu comemorativ impresionant, care s-a clădit şi prin contribuţia decisivă a Reginei Maria. În ultimii ani de viaţă, cu sănătatea slăbită, retrasă în singurătatea castelului ei de la Balcic, Regina Maria a scris două documente de valoare istorică, dar şi morală: “Scrisoare către ţară” şi “Testamentul meu”. Prin aceste rînduri, dar şi prin scrierile pe care le-a lăsat, regina îşi arată marea iubire faţă de poporul român, care a primit-o în mijlocul său ca pe propria-i fiică. În anul 1938, starea sănătăţii reginei s-a înrăutăţit vizibil şi este internată într-o clinică din Germania, la Dresda, dar la începutul lunii iulie, simţind că nu mai are mult de trăit, Regina a vrut să se întoarcă în ţară, la Sinaia. Dorinţa ei este îndeplinită. Astfel, în ziua de 17 iulie, este întîmpinată în gara din Sinaia de regele Carol şi de fiul său, Mihai. În noaptea de 17 spre 18 iulie 1938, regina a murit la orele 5 şi 36 de minute. A fost înmormîntată, la dorinţa ei, înscrisă în Testament, la Curtea de Argeş, lîngă Regele Ferdinand. Inima ei a fost aşezată sub lespedea bisericii ctitorite de ea la Balcic”.