ROMA V - COLOSUL LUI NERO

După marele incendiu care a devastat Roma în anul 64 e.N, împăratul Nero şi-a însuşit o mare suprafaţă de teren, cuprinsă între colinele Coelius, Eschilin şi Palatin, pentru construirea grandiosului său palat Domus Aurea. Inainte de memorabilul dezastru acea zonă centrală a oraşului fusese dens populată şi traversată de un râuleţ canalizat.

Palatul Domus Aurea a avut drept arhitect pe Celer, cel care în deceniul următor a ridicat cam pe aceleaşi locuri inegalabilul Amfiteatru Flavian, numit mult mai târziu Colosseum.

In faţa palatului lui Nero s-a amenajat un lac artificial, înconjurat de pavilioane, grădini cu statui şi porticuri. Apeductul preexistent, Aqua Claudia, construit de împăratul anterior, Claudius (41-54 e.N.), a fost prelungit special de Nero pentru aprovizionarea cu apă a zonei.

Nu departe de Domus Aurea a fost înălţată o statuie gigantică din bronz a împăratului, statuie care pe drept cuvânt s-a numit Colosul lui Nero. In perioadele următoare, statuia a fost remodelată de succesorii la tron ca reprezentare a lui Helios, zeul Soare, prin adăugarea unei coroane cu raze de soare. Unii autori susţin că acea coroană solară s-ar fi găsit chiar pe capul împăratului încă de la început. Oricum, capul lui Nero a fost înlocuit în mai multe rânduri cu capetele unor diverşi împăraţi.

In pofida legăturilor sale păgâne, statuia a rămas în picioare o bună parte din epoca medievală, fiind acreditată cu puteri magice. In final, a fost considerată drept un simbol al permanenţei Romei.

După relatările istoricului Suetonius, statuia măsura o sută douăzeci de picioare în înălţime, deci mai mult de 35 de metri. Inălţimea ei, în comparaţie cu Colosul din Rodos (30-34 de metri), ridicat cu trei secole şi jumătate înainte (cca. 280 e.A.), o îndreptăţea a fi încadrată între minunile lumii antice.

In sec. al 8-lea e.N, Bede Venerabilul (cca. 672-735 e.N.), călugăr anglo-saxon, considerat părintele istoriei scrise a Angliei, a scris o celebră epigramă care celebra semnificaţia simbolică a statuii: Quandiu stabit coliseus, stabit et Roma;quando cadet coliseus cadet Roma; quando cadet Roma, cadet et mundus (Atât cât va dura colosul, Roma va dura; când va cădea Colosul, va cădea Roma; când va cădea Roma, va cădea lumea).

In epoca lui Bede, numele masculin coliseus era aplicat statuii pentru că această calitate nu fusese transferată giganticului Amfiteatru Flavian.

Colosul lui Nero a sfârşit prin a cădea, probabil răsturnat în vederea refolosirii bronzului, dar data nu este consemnată nicăieri. Numele de Colosseum (nume neutru) a început a fi folosit pentru a desemna amfiteatrul gigantic din vecinătate, abia către anul 1.000.

Atunci statuia fusese deja uitată. De la ea a supravieţuit, puţin semnificativ, numai baza sa plasată între amfiteatru şi templul lui Venus şi Roma, foarte aproape de amfiteatru.

ROMA V - BISERICA SFÂNTA AGNES DIN AFARA ZIDURILOR

Sfânta Agnes a fost o tânără creştină martirizată pe timpul împăratului Diocletianus (285-305 e.N.) şi îngropată în cimitirul de pe Via Nomentana. După numai patru decenii, (până în anul 337 e.N.) Constantin I-ul cel Mare a înălţat o mare bazilică în apropierea mormântului ei. Vestigiile absidei acelui edificiu sunt încă vizibile.

Ulterior, tot în sec. al 4-lea e.N. s-a construit, pe latura stângă a basilicii, un edificiu circular care urma să servească drept mausoleu fiicelor lui Constantin, Constantina şi Helena, edificiu ce a devenit biserica Sfânta Constanţa în sec. al 13-lea.

Deasupra mormântului Sfintei Agnes s-a mai construit şi o capelă. Papa Honorius (625-638 e.N.) a reconstruit şi a mărit lăcaşul atunci când basilica lui Constantin a căzut în ruină. Acea construcţie a devenit şi a rămas actuala biserică Sfânta Agnes din afara zidurilor, edificiu restaurat de mai multe ori, inclusiv în sec. al 19-lea.

La biserică se accede din Via di Sant'Agnese, sau din Via Nomentana, urcând o scară care ajunge în nartex. Nartexul, deşi reconstruit în sec. al 16-lea, exista în construcţia din sec. al 7-lea. In stânga scării este păstrat un baso-relief reprezentând pe Sfânta Agnes în rugăciune, statuie care orna mormântul Sfintei în sec. al 4-lea e.N, şi o inscripţie gravată de papa Damasus (366-384 e.N.) spre gloria martirei.

In pofida picturilor din sec. al 19-lea, de deasupra arcului triumfal, dintre ferestrele înalte, şi de deasupra arcadelor din nava principală, interiorul bisericii dă încă, şi astăzi, o idee despre cum s-a prezentat edificiul în sec. al 7-lea. Era construit pe un plan basical cu trei nave şi prevăzut cu tribune.

Plafonul şi baldachinul aparţin sec. al 17-lea. In acea epocă, pe timpul lucrărilor de restaurare iniţiate Papa Paul al V-lea, au fost găsite osemintele Sfintei Agnes şi alături altele care s-a presupus a fi ale Eremetienei, cea care a continuat să se roage lângă corpul martirei în timp ce alţi creştini au fugit de frica păgânilor care vroiau să-i lapideze. Papa a dispus ca osemintele să fie aşezate într-o raclă plasată sub altar. Deasupra altarului s-a aşezat o statuie a sfintei, o operă curioasă a sculptorului francez Nicolas Cordier (1567-1612), care a refolosit un tors de albastru de la o statuie antică a lui Isis. In stânga altarului a fost aşezat un frumos candelabru antic de marmură.

Mozaicul din absidă aparţine sec. al 7-lea şi reprezintă pe Agnes împreună cu papa Simmacos (498-514), care a restaurat capela primitivă, şi cu papa Honorius care prezintă biserica. Mozaicul este puternic influenţat de arta bizantină. Agnes apare în constumaţie imperială bizantină. Liniile verticale sunt de o frumoasă puritate, perfect în acord cu liniile bolţii, iar culorile sunt tari şi puţin monotone.

Cu toate că pictura interioară aparţine secolului al 19-lea, structura, planul şi mozaicul absidei asigură bisericii o temeinică aură a venerabilităţii.

ROMA V - CAPITOLIU

Capitoliul este una dintre cele şapte coline ale Romei, cea mai mică, dar cea mai prestigioasă. Capitoliul simbolizează cei 2500 de ani ale istoriei oraşului etern, reprezentând centrul religios şi de putere în antichitate.

Apreciindu-i aura strălucitoare, fiecare oraş roman şi-a dorit, ulterior, un Capitoliu propriu.

Colina are o lungime de 460 de metri şi o lăţime de 180 de metri, găsindu-se între Forum Romanum şi Câmpul lui Marte. In mod natural colina era înconjurată de faleze abrupte din toate părţile, cu excepţia părţii de sud-est, de unde era accesibilă dinspre Forum Romanum pe o cale ocolitoare în pantă. Panta era dominată, spre Capitoliu, de un perete stâncos şi abrupt.

Colina Capitoliu a constituit o fortăreaţă naturală a Romei. Poziţia sa strategică, în centrul căilor de comunicaţie terestre şi fluviale, dominând râul Tibru şi valea Forumului (Velia). Ea a permis romanilor să controleze, din cele mai vechi timpuri, traversarea şi navigarea pe Tibru.

Colina avea două coame unite printr-o depresiune.

¨    La nord, înălţimea numită Arx se ridica dominator la 49 de metri şi a fost fortificată încă de la începuturile Romei cu o citadelă.

¨    La sud, coama numită Capitolium avea 46 de metri înălţime şi era acoperită încă de la începuturi de un complex religios. Numele său provenea de la descoperirea unui craniu (în latină caput, însemnând cap) pe punctul cel mai înalt.

¨    Intre cele două înălţimi, Asylum, sau Intermontium, era o depresiune înaltă de 36 de metri, acoperită astăzi de piaţa Capitoliului.
Inzestrarea naturală de apărare a Capitoliului,

Capitoliul - machetă

Incă de la cristalizarea locuirii organizate urban, Capitoliul a devenit centrul religios al Romei, începând cu templul Triadei capitoline, templu consacrat divinităţilor Jupiter, Junona şi Minerva. Tot aici a fost locul simbolic al puterii al Romei republicane şi imperiale. Imprejurul templului s-au ridicat şi succedat numeroase mici temple, mici edificii, porticuri şi unele arcuri de triumf, printre care cel al lui Scipio Africanul, decorat cu şapte statui de bronz aurit.
Dar, conform lui Titus Livius, templul a fost inaugurat în anul 509 e.A, primul an al Republicii romane. Din acel edificiu nu s-au păstrat decât urmele podiumului.
In Italia antică au existat trei tipuri de temple: templul peristil, inspirat de arhitecţii greci din Campania şi Magna Grecia, templul prostil, de origine etruscă, cu pronaosul adânc şi cella, ridicate pe un postament (subsament) înalt, cu acces pe scări late dintr-o singură direcţie şi, în fine, un tip de templu cu trei laturi flancate de coloane, şirurile de coloane de pe laterale oprindu-se în peretele ndin spate al cellei, prelungit în ambele direcţii.
Templul triadei capitoline aparţinea acestui din urmă tip de templu, elaborat şi perfecţionat în arhitectura etruscă. Prin dimensiunile sale de 50 x 60 m, el avea pentru epoca respectivă un aspect grandios. imaginea lui este cunoscută  după descrierile lui Dionysos din Halicarnas, istoric din timpul lui Octavian Augustus, cât şi din descrierile autorului arhitect Vitruvius. Templul avea trei celle alăturate. pe faţadă avea şase coloane de piatră (în loc de patru în cazul templelor prostile).

Antablamentul din lemn era îmbrăcat cu plăci de argilă arsă, la fel ca acroterele care decorau frontoanele. Conform tradiţiei, pentru realizarea decoraţiilor de teracotă ale templului a fost chemat un maestru vestit, pe nume Vulca, din oraşul etrusc Veii. De altfel multe alte resturi de sculpturi aparţinând şcolii din Veii confirmă caracterul etrusc al arhitecturii Romei din perioada regală. Cu timpul templul triadei a fost numit, pe scurt, templul lui Jupiter sau templul lui Jupiter Capitolinul.

Suprafaţa Capitoliului a fost acoperită cu trecerea timpului de numeroase statui şi busturi ale împăraţilor şi ale generalilor renumiţi, lucrări despre a căror poziţie nu se cunosc prea multe date. Pe timpul lui Augustus se înghesuiseră atât de multe încât un mare număr au fost transferate în noul cartier din Câmpul lui Marte.

Pe latura de sud-est, se găsea faimoasa rocă Tarpiană, un perete stâncos abrupt de la înălţimea căruia erau aruncaţi trădătorii de patrie.

In adâncul timpurilor semi-legendare ale Romei, Titus Tatius, conducătorul sabinilor, dorind să răzbune „răpirea Sabinelor“ de către romani, a atacat Capitoliul, pe care l-a cucerit datorită trădării fiicei unui gardian roman, pe nume Tarpeia. Infruntarea decisivă dintre latinii lui Romulus şi sabini s-a produs pe locul Forumului de mai târziu. Dar cu acea ocazie sabinele s-au interpus între fraţii lor şi noii lor soţi, astfel că s-a ajuns la reconciliere. Tarpeia îi trădase pe latini din iubire pentru Titus Tatius, conducătorul sabinilor. Trădarea ei a fost pedepsită prin aruncarea de pe stânca cea mai abruptă a Capitoliului, stâncă numită pentru eternitate roca tarpiană.

In anii 390-388 e.A, pe timpul unei invazii a galilor, aceia au încercat să pună mâna pe citadelă pe timp de noapte. Pentru aceasta s-au furişat în linişte spre ziduri. Gâştele din Capitoliu, care aparţineau templului Junonei, au dat alarma făcând o gălăgie proprie infernală, gălăgie care i-a alertat pe romani. Capitoliul şi onoarea apărătorilor au fost salvate de gâşte.
Capitoliul avea o apărare stâncoasă naturală, care a fost completată de zidul de sprijin al platoului de pe colină. Cu ajutorul lucrărilor de întărire a fost creată o platformă de 13.000 mp, din care templul lui Jupiter, de mai târziu, ocupa 3.300 mp. Podiul templului lui Jupiter se apropia de marginea platoului în partea de nord, unde coincidea cu marginea fortificaţiilor.

Piața capitoliului - vedere aeriană

¨    La 23 aprilie 215 e.A. s-a dedicat pe colină templul zeiţei Venus Erycina, pentru a comemora înfrângerea romană în bătălia de la lacul Trasimene, în faţa lui Hannibal.

¨    In anul 343 e.A. s-a construit templul zeiţei Junona Moneta, al cărui nume a fost legat de apariţia monedelor romane. A avut ctitor pe L. Camillus şi a ocupat vârful coamei Arx.

In decursul perioadei republicane timpurii, templul lui Jupiter a continuat să domine oraşul, rămânând cea mai iomportantă construcșie a sa. A fost reconstruit de câteva ori, devenind din ce în ce mai împodobit. Cu prilejul reconstrucţiei din anul 296 e.A, cvadriga de teracotă de pe fronton a fost înlocuită de una din bronz.

¨    In anul 83 e.A. s-a reconstruit templul lui Jupiter (templul lui Jupiter Capitolinul, cel Bun şi cel Puternic), prin decizia dictatorului Sylla.

¨    In anul 26 e.A., Augustus a reconstruit şi el templul lui Jupiter.

¨    In anul 69 e.N, în anul celor patru împăraţi, Capitoliul a fost victima unui asediu şi al unui incendiu provocat de partizanii lui Vitellius. Incendiul s-a întins devastator.

¨    In anul 75 e.N, Vespasianus a reconstruit templul lui Jupiter.

¨    In anul 83 e.N., templul lui Jupiter a fost reconstruit de Domitianus. Cu acea ocazie a fost complet acoperit cu marmură pentru a fi salvat de incendiile următoare, atât de dese şi de necontrolat din Roma.

Viaţa tumultoasă a Romei a fost atât de strâns şi organic legată de Capitoliu, încât multitudinea evenimentelor nu poate fi enumerată pe zile, săptămâni, luni, sau ani.

După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus şi după devastările vizigoţilor (410 e.N.) şi ale vandalilor (455 e.N.), dar şi după dezvoltarea credinţei creştine Capitoliul a intrat în părăsire, în uitare.

După o mie de ani ajunsese o simplă păşune pentru capre, presărată cu locuinţe mizere. Toată măreţia trecutului era spulberată. Din numeroasele temple de diferite vârste care întovărăşiseră templul Triadei Capitoline, din altare şi statui, nu mai rămăsese nimic.

Prima mare intervenţie de reconstrucţie, destinul a acordat-o marelui artist Michelangelo. Aspectul actual al magnificei pieţe organizate pe Capitoliu se datorează planurilor lui, cerute de papa Paul al III-lea (1534-1549), care şi-a dorit o piaţă demnă de oraş, piaţă care să amintească de măreţia trecută. Acţiunea lui Michel Angelo a început în anul 1536 cu lucrări de proiectare şi cu realizarea scării Cordata. Piaţa era deja ocupată pe două laturi de Palatul Senatorilor, într-o formă veche şi de Palatul Conservatorilor. Michelangelo a proiectat piaţa cu plan trapezoidal datorită înclinării deja existente a Palatului Conservatorilor spre centrul pieţei.

A închis-o cu un al treilea palat (Palatul Nou) asemănător cu cel al Conservatorilor şi a deschis piaţa spre sud-vest, spre oraşul modern, printr-o scară amplă, numită ulterior Cordata. Aceasta era încadrată în partea de sus de statuile antice ale lui Castor şi Pollux împreună cu caii, statui recuperate de la templul lor din Câmpul lui Marte.

Piaţa Capitoliului este ornată de un dalaj geometric conceput de artist şi de statuia ecvestră antică a împăratului Marcus Aurelius, în centru. Soclul statuii a fost conceput de Michel Angelo, iar la sfatul lui statuia a fost mutată de la basilica Sfântul Ioan în Latran, unde fusese păstrată până atunci. Această statuie a fost confundată mult timp ca fiind a lui Constantin, primul împărat considerat creştin, fapt ce a salvat-o de la distrugerea creștinilor.

Michelangelo nu a avut timp să vadă această piaţă creată de el, deoarece a fost terminată un secol mai târziu. După moartea sa, lucrările au fost continuate de Giacomo Della Porta, de Girolamo şi Carlo Rainaldi, dar planurile au fost alterate prin unele părţi.

In anul 1536, cu ocazia venirii la Roma a împăratului Carol al V-lea (Quintus), Papa Paul al III-lea a întreprins rapid lucrări care să dea un aspect convenabil Romei, Romă care fusese supusă jafului aceluiaşi împărat cu 9 ani în urmă. Amenajarea Capitoliului a acordat-o lui Michelangelo. Acesta a deschis piaţa spre oraşul modern abandonând orientarea spre Forum Romanum. Desenul făcut de el pentru scara de acces nu a fost respectat cu fidelitate. Balustrada şi statuile, puţin disproporţionate, nu au fost prevăzute de marele artist. Cei doi lei, care păzesc lateralele scării în partea de jos, sunt de origine egipteană (restauraţi în 1955) şi găsiţi în Câmpul lui Marte. Statuile leilor au fost aduse aici în 1582 şi transformate în fântâni, în 1588, de către Giacomo Della Porta. A fost o perioadă când, pe timpul sărbătorilor, de la unul dintre lei se scurgea vin roşu şi de la altul vin alb.

In partea de sus, scara este decorată, de o parte şi de alta, cu statuile pereche şi gigantice ale lui Castor şi Pollux, mult recondiţionate (capul uneia dintre statui este modern), din marmură albă. In afară de templul dedicat acestora în Forum Romanum, mai existase un altul în Câmpul lui Marte, cuprins în bucla Tibrului. Cele două personaje sunt reprezentate în picioare alături de caii lor. Sunt opere romane de la sfârşitul imperiului, descoperite chiar în sec. al 16-lea pe timpul lucrărilor la Piaţa Capitoliului.

Palatul Senatorial se află în partea din spate a pieţei, închizând vederea spre Forum Romanum. Istoria lui cea nouă a început în anul 1143, când populaţia Romei s-a răsculat şi a fost animată de discursurile lui Arnand de Brescia. Discursurile stigmatizau corupţia clerului şi opresiunea. Populaţia l-a decăzut pe papă de la puterea temporală şi a instaurat Comuna romană.

Senatorii au preluat conducerea guvernării Romei. Drept sediu al noului Senat s-a înălţat un palat peste ruinele anticului Tabularium construit la cererea lui Sylla, în anul 78 e.A. Palatul cel nou avea trăsăturile unei fortăreţe.

După patru secole, Michelangelo a păstrat structura vechiului palat, dar i-a conceput o nouă faţadă. Intre 1582 şi 1605, Giacomo Della Porta şi Girolamo Rainaldi au pus în operă desenele maestrului, iar între 1578 şi 1582, Martino Longhi cel Bătrân a ridicat turnul acestui palat.

Scara cu două rampe de la faţadă este singurul element al palatului realizat pe timpul vieţii lui Michelangelo (mort în 1564). El nu a prevăzut fântâna care s-a adăugat în faţa scării, între rampe, în anul 1588, la iniţiativa papei Sixtus Quintus (1585-1590). Fântâna are o zeiţă Roma, din porfir şi din marmură, care pare pierdută într-o nişă centrală, ridicată de un soclu prea înalt pentru statura ei. Statuia zeiţei Roma este încadrată de două statui în poziţie culcată, prelevate din termele lui Constantin, statui ce figurează Nilul şi Tibrul. Cea din urmă statuie a reprezentat la început Tigrul din Mesopotamia, dar i s-a înlocuit capul de tigru cu unul de lup pentru a deveni reprezentarea Tibrului.

Intr-o mică grădină de la stânga palatului Senatorial sunt păstrate câteva blocuri din Arx Capitolina (citadela antică).

In dreapta, privind la Palatul Senatorilor, se găseşte Palatul Conservatorilor, construit în anul 1450 şi existent atunci când Michelangelo a primit sarcina de a proiecta piaţa Capitoliului. A fost destinat să adăpostească reuniunile Conservatorilor, magistraţi care conduceau oraşul împreună cu senatorii.

Palatul a fost transformat după planurile lui Michelangelo, planuri care s-au referit, în principal, la faţadă. Lucrările au fost conduse între 1564-1568 de către Giacomo Della Porta.

Faţă în faţă cu Palatul Conservatorilor, în stânga, privind la Palatul Senatorilor, s-a construit după aproape nouă decenii Palatul Nou. Acesta a fost conceput identic cu Palatul Conservatorilor, în ceea ce priveşte faţada şi simetric poziţionat faţă de axa pieţei. Lucrările au fost conduse, în 1654, de către arhitecţii Girolamo şi Carlo Rainaldi conform planurilor lui Michelangelo.

Cele două palate, prevăzute cu porticuri la parter şi cu faţade şi pilaştri asemănători, formează un ansamblu elegant care adăposteşte două muzee. Colecţiile au fost iniţiate de papa Sixtus al IV-lea în anul 1471, îmbogăţite de papa Pius al V-lea, în 1566, şi deschise publicului, în 1734, sub Clement al XIII-lea. Muzeele sunt cele mai importante din Roma şi în ansamblu sunt considerate primul muzeu public din lume.

                                                    Statuia împăratului Marcus Aurelius
                                                          amplasată aici de Michelangelo

De remarcat este faptul că cele două palate gemene nu sunt aşezate paralel cu axa pieţei. Ele sunt mai îndepărtate în partea din spate a pieţei, către Palatul Senatorial şi se apropie în partea din faţă a pieţei spre scara Cordata. In acest fel se asigură pieţei un plan trapezoidal cu baza mare la nivelul Palatului Senatorial. Michelangelo a fost nevoit să accepte acest aranjament deoarece Palatul Conservatorilor fuse construit anterior, cu o oarecare înclinaţie faţă de axa ce trecea virtual prin centrul Palatului Senatorial.

In muzeele capitoline s-au adunat, pe parcursul a sute de ani, mai toate capodoperele sculpturale scoase la iveală în Roma, s-au îmbogăţit prin donaţii şi prin achiziţii. In partea a doua a existenţei sasle, muzeul a fost îmbogăţit şi prin achiziţia unei frumoase colecţii de tablouri ale unor mari maeştri, precum Rubens, Caravaggio, Dominican, Velasquez, Guido Reni şi mulţi alţii.

Statuia din bronz aurit din centrul pieţei Capitoliului, reprezentând pe împăratul Marcus Aurelius, a fost adusă aici, după cum s-a mai amintit, la cererea lui Michel Angelo în anul 1538. Până atunci fusese păstrată la basilica din Latran, reşedinţă predilectă a papilor. Timp de peste un mileniu statuia a stat în aer liber şi apoi în basilica Sfântul Ioan de Latran. Adusă în piaţa Capitoliului a mai parcurs peste trei secole de intemperii. Astăzi originalul este protejat în muzeu, iar în piaţă s-a instalat o copie fidelă. Statuia cântăreşte circa 2,5 tone şi îl reprezintă pe Marcus Aurelius călare, fără scări la şa, după obişnuinţa romană. Folosirea şeii cu scări a fost imitată târziu, de către cavaleria bizantină, în apropiere de anul 600 e.N, de la cavaleria barbară. Se poate presupune că lipsa unei siguranţe depline în şa a determinat armata romană să se bazeze cu predilecţie pe infanterie şi să dezvolte mai puţin cavaleria.

Suprafaţa întregii coline a Capitoliului a fost completată, în evul mediu, cu biserica Santa Maria d'Aracoeli, aşezată pe colina Arx, acolo unde s-a găsit anterior templul Junona Moneta. La această biserică se poate ajunge pe o scară monumentală şi foarte înaltă, cu 124 de trepte, scară care porneşte de la baza colinei, în stânga scării Cordata, concepută de Michelangelo. Intre cele două scări este cuprins în spaţiu verde triunghiular, în centrul căruia, la jumătatea pantei s-a aşezat, în sec. al 19-lea, statuia lui Cola di Rienzo, eroul care, la mijlocul sec. al 14-lea, a vrut să restaureze grandoarea romană.

In 1346, cea mai mare epidemie de ciumă a devastat Italia alături de cea mai mare parte a Europei. In mod miraculos, Roma a fost ocolită, aşa că s-a hotărât să se construiască, drept ex-voto, Scara Aracoeli, de la baza Capitoliului la biserica cu acelaşi nume.

Pe atunci papa rezida la Avignon, iar Roma, aflată în mâinile familiilor nobile, trăia în anarhie. Cola di Rienzo care se însărcinase să readucă Roma pe calea grandorii pierdute, a fost primul care a urcat această scară monumentală. Inveşmântat în împărat, Cola a cuvântat poporului, în mai multe rânduri, de la înălţimea scării pentru a-l înflăcăra.

Poetul Petrarca în persoană, a rugat pe papa aflat la Avignon, să redea capitalei splendoarea de altă dată. In 1354, papa a pornit spre Roma pentru a aduce susţinerea sa eroicului Cola di Rienzo. Dar înainte de a ajunge la Capitoliu a primit vestea că „tribunul Romei“ fusese asasinat, pe timpul unei revolte, de către un servitor al familiei Colonna.

După o perioadă sumbră de decădere şi de distrugere, în secolele evului mediu timpuriu, Capitoliul şi-a recăpătat atributele puterii, religiei şi artei, într-o aură de perenitate şi glorie, sub Renaştere.

In partea de jos a pitoreştii Via del Tempio di Giove, care se strecoară prin stânga Palatului Conservatorilor spre baza colinei, au rezistat timpului câteva blocuri ale unui colţ din templul lui Jupiter. Se ajunge apoi la plăcute grădini ce domină locul strâmt identificat drept roca Tarpeiană.

De acolo se deschide o panoramă, încântătoare şi cuprinzătoare spre Forum Romanum și spre colinele Palatin, Coelius şi Aventin.

Spre apus, nu departe de baza Capitoliului, o mică piaţă poartă tot numele de Aracoeli. Fântâna din acea piaţă este o operă discretă a lui Giacomo Della Porta, marele arhitect de fântâni din Roma renascentistă. Fântâna a fost realizată în anul 1589. In sec.al 17-lea au fost adăugate fântânii însemnele (blazonul) familiei Chigi (munţii). După un alt secol cele două scări prevăzute de către Della Porta au fost înlocuite cu bazinul circular ce poate fi văzut astăzi. Pe câmpul lui Marte, depresiunea dintre Capitoliu și Tibru, s-a construit, în anul 431 e.A, templul lui Apollo, templu aerostil, de dimensiuni mijlocii, cu coloane și antablament de lemn îmbrăcat ân teracotă.