MACKENSEN INVINS DE MORAVURILE ROMÂNEŞTI

Feldmareşalul August von Mackensen, comandantul armatei germane din Bulgaria din primul război mondial şi supranumit Spărgătorul de fronturi a trăit mari succese în campania înpotriva României, în 1916. El a atacat dinspre sud conducând o armată compusă din bulgari, turci şi germani.  Regele Ferdinand şi guvernul român s-au refugiat în Moldova, lăsând Ţara Românească sub ocupaţie germană. Mackensen  a trecut imediat la pregătiri pentru administrarea de tip germanic a teritoriului ocupat, administrare care presupunea şi o exploatare la sânge a avuţiilor ţării. Pentru aceasta a adus 16000 de jandarmi germani pentru a impune ordinea lui în ţară. Mai târziu, după terminarea conflictului, feldmareşalul a scris în memoriile sale: "Am venit în România cu 16000 de jandarmi şi am plecat cu 16000 de bandiţi". Făcea referire la faptul că jandarmii învăţaseră rapid metodele româneşti de a trata legile şi interdicţiile lor şi că au permis contrabanda contra unor avantaje personale.

DATE DEMOGRAFICE ŞI RECENSĂMÂNT 1930 IN ROMÂNIA

Pentru perioada interbelică singurul recensământ complet al populaţiei României a fost făcut în 1930, restul referinţelor statistice sunt numai estimative. Conform acestuia, populaţia ţării era de 18.052.896 de persoane, mai mult cu 2,5 milioane faţă de populaţia estimată a anului 1920.

Din punct de vedere al compoziţiei etnice, românii reprezentau majoritatea populaţiei, atât înainte de primul război mondial, cât şi după sfârşitul acestuia, reprezentând aproximativ 92% în Vechiul Regat şi circa 70% din totalul populaţiei României întregite în 1920.

În război au murit circa 335.000 de soldaţi, care împreună cu populaţia civilă ucisă în timpul luptelor, reprezenta o zecime din populaţia României. Pierderile de populaţie datorate războiului au fost compensate de cele 8,5 milioane de locuitori care se adăugau la populaţia Vechiului Regat în urma Marii Uniri. Populaţia României număra în 1919 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care 30% nu erau etnici români:

• Maghiari 19,3%,
• Evrei 5,3%
• Ucraineni 4,7%
• Germani 4,3%

Faţă de perioada de dinainte de război, numărul românilor care trăiau în afara frontierelor statului român scade semnificativ: 250.000 în U.R.S.S., 230.000 în Iugoslavia, 60.000 în Bulgaria, 24.000 în Ungaria.

Minorităţile naţionale se găseau preponderent în provinciile istorice revenite la patria mamă:

• maghiari: 29% din populaţia Transilvaniei şi 23% din cea a Crişanei şi Maramureşului;
• germani: 24% din locuitorii Banatului şi 8% din cei ai Transilvaniei;
• evrei: 30% din populaţia urbană din Bucovina, 27% în Basarabia şi 23% în Moldova.

După 1918 au avut loc şi emigrări în străinătate, nesemnificative totuşi:

• 200.000 de maghiari din Transilvania în Ungaria;
• 42.000 de turci din Dobrogea în Turcia;
• 67.646 de emigranţi au plecat în S.U.A, în deceniul 1921-1930, majoritatea fiind evrei.

A avut loc şi o imigraţie în România: 22.000 de evrei din U. R. S. S. au trecut între anii 1918-1921 în Basarabia; în anii '20 aproximativ 20.000 de români, care emigraseră în S.U.A. înainte de război, au revenit în Transilvania şi Bucovina.
Populaţia României trăia în marea ei majoritate în mediul rural. Astfel, în 1920 ea reprezenta 77% din totalul populaţiei.

FARMECUL REGINEI MARIA IN DIPLOMAŢIA TRATATELOR DE PACE DIN 1919-1920

Suverana României Mari a vizitat Statele Unite în anul 1926, iar interesul publicului a transformat-o într-o celebritate mai iubită de starurile de la Hollywood

Una dintre femeile celebre din perioada interbelică a fost o româncă: Regia Maria. De fapt, este vorba de o româncă prin adopţie, însă care şi-a iubit ţara în care a domnit cu pasiune şi cu dăruire. Practic, Regina Maria a României a fost cea care l-a sprijinit pe Regele Ferdinand I cel Loial să intre în primul război mondial de partea Antantei, nu de partea Puterilor Centrale, aşa cum cereau rudele de sânge ale regelui român, membrii familiei imperiale germane.

In timpul primului război mondial, Regina Maria a fost supranumită regina-soldat, pentru că a îndrăznit de multe ori să meargă până pe linia frontului. Mai mult, suverana României a organizat un serviciu sanitar eficient, destinat răniţilor. Multe zile, ea a muncit ca infirmieră în spitalele de campanie.

Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi verişoară a ţarului Nicolae al II-lea al Tuturor Rusiilor, Regina Maria părea să fie destinată unei vieţi de basm. Ea însă a cunoscut ororile războiului, refugiul la Iaşi, greutăţile din spitalele de campanie şi şi-a asumat şi misiuni diplomatice.

Calităţile sale de diplomat s-au afirmat hotărâtor pentru ţară pe timpul Conferinţei de Pace de la Paris, când alţi politicieni români de valoare erau pe cale să eşueze, în frunte cu însuşi I.I.C. Brătianu. Contribuţia reginei în soluţionarea cerinţelor române la Conferinţă au avut o importanţă capitală, aproape uitată de urmaşi. 

In timpul conferinţei de pace de la Paris de la finalul primului război mondial, românii şi-au mobilizat toate forţele pentru a convinge cele patru mari puteri ale Antantei, adică Franţa, Marea Britanie, SUA şi Italia, să recunoască Unirea Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei cu România. Documentele epocii, lăsate de Take Ionescu, părintele Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu ori Alexandru Vaida - Voevod arată că Regina Maria a făcut personal dovada unor calităţi diplomatice strălucite  pe lângă marii oameni de stat pe care îi cunoştea personal.

Dacă delegaţia britanică a fost impresionată de această nepoată a Reginei Victoria, preşedintele francez, Georges Clemenceau, a fost pur şi simplu copleşit de personalitatea Reginei României. Oricum, Franţa era cel mai vechi aliat al României, însă, prin Pacea separată de la Buftea - Bucureşti, pe care Regele Ferdinand I-ul nu a semnat-o niciodată, existau resentimente generate de faptul că România, trădată de Rusia sovietizată, ieşise temporar din război, fără acordul aliaţilor occidentali. Insă, în cele din urmă, românii au avut câştig de cauză, tocmai datorită sprijinului oferit de Franţa şi de Marea Britanie. De menţionat că intervenţia Reginei Maria la lucrările Conferinţei de Pace a fost solicitată de însuşi Regele Ferdinand.

Mulţi dintre diplomaţii americani nu simpatizau deloc cu cauza României. Unii dintre ei ar fi vrut să ofere Transilvania Ungariei, dar Pacea generală s-a încheiat cu respectarea dorinţelor şi drepturilor române.

După război, Regina Maria şi-a dat seama cât de important este să schimbe percepţia americanilor despre România. Aşa că Familia Regală şi autorităţile din Bucureşti au început să invite jurnalişti americani în România, jurnalişti care să scrie despre situaţia adevărată din Transilvania. Un exemplu este Milton G. Lehrer, care a devenit unul dintre cei mai mari susţinători ai cauzei româneşti. Tot mai numeroasele articole despre România din presa americană au schimbat, încetul cu încetul, imaginea României. Aşa că, în anul 1926, Regina Maria a decis să viziteze, împreună cu Principele Nicolae şi cu Principesa Ileana, Statele Unite ale Americii.

A trezit o simpatie imensă. Ziarele americane din epocă, dar şi înregistrările cinematografice păstrate în arhive, arată că Regina Maria s-a bucurat de o simpatie fabuloasă. Farmecul personal al reginei i-a cucerit mai întâi pe jurnalişti, apoi pe politicieni, iar în final publicul larg. In timpul vizitei sale, Regina Maria era aclamată de mari mulţimi de oameni. Suverana României Mari se bucura de o simpatie care a eclipsat notorietatea marilor actriţe de la Hollywood. Suverana României Mari a sosit în SUA în 18 octombrie şi a părăsit-o în 24 noiembrie. „Maria!, Maria! Imi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie", nota regina în jurnalul său. Publiciştii americani scriau că Regina Maria este cea mai populară femeie din lume. Iar printre cei care au apreciat-o extrem de mult s-a numărat preşedintele Calvin Coolindge.

Călătoria reginei a fost una extrem de obositoare, comparabilă cu tururile de forţă din marile campanii electorale din ţările foarte mari. Regina României a făcut mai mult: a vizitat şi o parte din Canada în timpul periplului nord-american. A acordat interviuri, a pozat, s-a lăsat filmată, a ţinut discursuri în faţa oficialilor, a dat mâna cu mii de americani obişnuiţi şi s-a întâlnit cu românii emigraţi în America de Nord. Regina Maria s-a întors epuizată de oboseală. Insă, la finalul vizitei, „Ţara Reginei Maria", cum ajunsese România să fie cunoscută, se putea baza pe prietenia Americii.