vineri, 17 iunie 2011

BISERICA SAN CARLO ALLE QUATTRO FONTANE

Acest edificiu numit şi San Carlino este probabil opera cea mai expresivă a geniului lui Borromini. Comandată în 1638 ea a devenit prima lui operă cunoscută. Este plasată în apropiere de colţul nordic al palatului Quirinale, pe Via XX Septembre şi lângă intersecţia Incrocio delle Quattro Fontane. De la această veche intersecţie cu câte o fântână pe fiecare colţ provine şi numele bisericii. 
Faţada bisericii, lucrată după aproape treizeci de ani, a constituit ultima sa creaţie. In anul 1667 când s-a sinucis, aceasta nu era încă terminată. Aici se poate descoperi suferinţa unui om la care arta s-a tradus prin dureroase contradicţii. Mişcarea curbă este urmată de o contra-curbă. Mişcarea faţadei se materializează prin cornişe. La etaj, în partea centrală concavă, Borromini a întins un edicul convex (sub medalion). Clopotniţa şi lanterna cupolei cu poale concave exprimă arhitectura „în răspăr“  a lui Borromini.
Interiorul este foarte strâmt (se spune că biserica s-ar fi putut încadra într-un pilastru al cupolei de la basilica Sfântul Petru) şi oferă o unitate spaţială complexă. Planul combină elipsa cu crucea gracă. Elevaţia este reprezentată de „ziduri ondulate“ deja anunţate vizitatorului de mişcarea spaţială a faţadei.
Edificiul dă impresia de flexibilitate şi demonstrează arta originală a arhitectului, artă în acelaşi timp rafinată şi severă, stranie şi elegantă, în dezacord cu gustul pentru colosal al epocii barocului.
Cu un desen complicat, cupola ovală, cu casete, este acoperită cu o lanternă care dispersează lumina şi Spiritul Sfânt.
Barromini a adăugat bisericii un claustru cu două etaje, înconjurat de coloane şi cu unghiuri transformate în poale convexe. Claustrul are proporţii delicioase.

BISERICA SFINŢILOR IOAN ŞI PAUL (SANTI GIOVANNI E PAOLO)

Intr-o piaţă liniştită, această biserică prezintă un pridvor şi o semeaţă campanilă ridicată din sec. al 12-lea. Aceasta a fost ridicată pe resturile templului lui Claudius, unele încă vizibile prin apropiere pe sub anumite clădiri prezente. Se găseşte la sud de Colosseum şi în apropiere de Villa Celimontana.


Istoria bisericii seamănă cu cea a altor edificii religioase de pe colina Coelius. Ea se mai numește și Santi Giovanni e paolo al Celio.  Biserica a fost construită în sec. al 4-lea (398 e.N) de  un senator pe nume Pammachius deasupra casei celor doi martiri, Ioan și Paulus, martirizați pe timpul împăratului Julianus. Șăcașul a fost numit Titulus Pammachii și înregistrat ca atare în actele sinodului ținut de Papa Symmacus în anul 499 e.N. Distrusă de vizigoții lui Alaric în anul 410 e.N și de un cutremur din 442 e.N, a fost reabilitată de Papa Pascal I-ul. Jefuită din nou de normanzii lui Robert Guiscard, în 1084,  a fost reabilitată din nou în sec. al 12-lea, când i s-a afăugat omănăstire și o clopotniță. A adăpostit Congregația Pasioniștilor și este locul de odihnă al fondatorului acesteia, San Paolo della Croceț


Interiorul are trei nave cu pilaștri alipiți de coloanele originale. Altarul este construit deasupra locului unde s-a presupus că se aflau rămășițele celor doi martiri. Absida este decorată cu fresce ce reprezintă pe Christos în glorie de Cristoforo Roncalli (1588), unul din pictorii numiți il Pomarancio. Sub această frescă se găsesc trei tablouri reprezentând două martirii (al lui Ioan și al lui Paulus) și Convesrsiunea lui Terenziano.
Săpăturile efectuate în sec.al 19-lea au dat la iveală sub nava bisericii o serie de încăperi antice din sec.1-4 e.N. Despre unele se presupune că ar fi făcut parte dint-un vivarium, spațiu de păstrare a animalelor sălbatice necesare spectacolelor din Colosseum. Un pasaj îngust lega acel vivarium de Colosseum. In subteranele bisericii, prin săpăturile efectuate, în 1887, pentru căutarea rămășițelor martirilor, s-au descoperit douăzeci de încăperi ce au aparținut la cel puțin cinci clădiri antice dintre sec. 1-4 e.N, Acele cinci construcții aparțin unei perioade complexe de construcții rezidențiale și sunt deosebit conservate. Sunt un minunat exemplu de domus ecclesiae (casa bisericii) și au frescele originale încă vizibile, cu scene de martiriu. Localurile subterane sunt accesibile prin afara bisericii, prin antica cale romană Scauro.
Intr-un spațiu subteran ce a fost o curte cu Nymphaeum s-a găsit o frumoasă frescă ce reprezintă pe Proserpina și alte divinități încojurate de îngeri într-o barcă (3 x 5 m). Se găsesc urme de frescă și mozaiuri marine în arcadele ferestrelor. Intre sec.3și 4 s-au făcut unele modificări ale spațiilor și s-a amenajat un oratoriu cu decorații creștine, în timp ce celelalte încăperi nu au decorațiuni special creștine (genii cu aripi, ghirlande, păsări, etc.). In sec.al 4-lea într-un pasaj s-au aplicat fresce tot creștine.
De la edificiul cel vechi au rămas cinci arcade de deasupra pridvorului şi a galeriei, ele constituind frontonul superior al faţadei.



Interiorul, păzit de doi lei de marmură din evul mediu, a fost refăcut aproape în întregime în sec. al 18-lea. Interesul este prezentat mai ales de subsolul unde a fost degajată un titulus antic și unde sunt date la iveală frumoasele resturi de pictură şi o mică capelă.

BISERICA SANTA MARIA IN DOMNICA


Această biserică cu farmec pastoral îşi are rădăcinile în sec. al 9-lea şi a suferit câteva transformări pe timpul Renaşterii. Este cunoscută și sub numele de Santa Maria la nava. Se află în partea superioară a colinei Caelius în Piazza della Novicella  

Aici s-a aflat casa titulus s. Mariae in Domnica, fondată în anul 678 de Papa Agathon.  De altfel o primă biserică a fost fondată aici în antichitate în apropiere  de cazarma cohortei V vigilis urbani din Roma. Papa Leon al X-lea (1513-1521) i-a adăugat un elegant pridvor renascentist prin aportul lui Andrea Sansovino, între anii 1513-1514. Pridvorul are cinci arcade separate de pilaștri de travertin, iar deasupra două ferestre ce încadrează rozeta circulară originală. Timpanul poartă stemele din marmură ale lui Innocentius al VIII-lea și ale cardinalilor Giovanni și Ferdinando de Medici. In turnul clopotniță din dreapta s-a ridicat un clopot cu data de 1288.
Arhitectul a aşezat câte un leu la cheia arcurilor pentru a aminti de numele suveranului pontif. In faţa pridvorului, Fântâna de la Navicella a fost amenajată în 1931 cu o sculptură din sec. al 16-lea, care imită o barcă antică.
 Interiorul, deși modificat de multe ori, a păstrat planul basilical din sec. al 9-lea. Are plan basical cu trei nave egale și abside individuale, coloane cu capiteluri antice ce despart absidele şi un frumos mozaic în absida mare, mărturie a reînnoirilor artistice pe care le-a cunoscut epoca lui papei Pascul I-ul (817-824). Absida din centru este cea mai mare. 

Interiorul, deși modificat de multe ori, a păstrat planul basilical din sec. al 9-lea. Are plan basical cu trei nave egale și abside individuale, coloane cu capiteluri antice ce despart absidele şi un frumos mozaic în absida mare, mărturie a reînnoirilor artistice pe care le-a cunoscut epoca lui papei Pascul I-ul (817-824). Absida din centru este cea mai mare. 
Naostul, cu fresce executate de Lazarro Baldi, păstrează un plafon cașetat, comandat în 1566 de Ferdinando de Medici și revopsit în sec.al 19-lea. Plafonul poartă stema Medici. Atât absida cea mare cât și arcul absidei sunt bogat decorate cu mozaicuri din timpul papei Pascal I-ul (817-824). Mozaicul absidei reprezintă pe Maica Domnului întronată între două rânduri de îngeri. In criptă există sarcofage vechi.
Deasupra corului datează din 1930 o orgă realizată de Crăciun Balbiani, în 1910, pentru Spitalul militar Celio și strămutată aici după douăzeci de ani. Orga pneumatică este unică prin tastatura de 58 de note și pedala cu 27 de acționări.
Eliberat de rigiditatea bizantină artistul a dat ansamblului mai multă viaţă. O adiere de vânt pare a trece pe lângă veşmintele îngerilor dispuşi în jurul Fecioarei, într-o frumoasă perspectivă.
Deasupra arcului, apostolii sunt reprezentaţi ca personaje şi nu sub forma simbolica cea veche, de miei care se îndreaptă cu bucurie spre Christos. Peste tot sunt împrăştiate flori pe pajişti verzi. In centrul bolţii tronează Fecioara având la picioare pe papa Pascal îngenuncheat şi cu capul înconjurat de un nimb pătrat, nimb ce se acorda numai al celor în viaţă.